Nürnberger Lebkuchen

26 mai 2011

Cu siguranţă nu este Craciunul acum, şi nici nu m-am mutat în Nürnberg, ci doar am primit o temă la cursul de germană: să ne alegem unul din cele câteva deserturi specific nemţeşti, prezentate în manual şi să povestim câte ceva despre el, în germană. Atât.
Eu însă nu m-am oprit aici, l-am făcut şi l-am dus la şcoală :) Turta dulce din Nürnberg, sau Nürnberger Lebkuchen.


Când am căutat reţeta, parcă nu-mi imaginam să fie aşa multe ingrediente, dar iată-le:
  • 115 g unt moale
  • 200 g zahăr, brun de preferat
  • 4 ouă
  • 360 g făină
  • 1 Lg condimente pentru turtă dulce
  • 2 Lg cacao
  • 1 1/2 lg praf de copt
  • 225 ml lapte
  • 150 g fulgi de migdale
  • 100 g coajă de lămâie confiată
  • 1 Lg rom sau lichior de portocale


Untul, zahărul şi ouăle se amestecă bine, până la o consistenţă spumoasă. Apoi se înglobează în acest amestec ingredientele uscate: făina, praful de copt şi cacao, alternând cu câte un pic de lapte.

În compoziţie se mai adaugă fulgi de migdale, bucăţi de coajă de lâmâie confiată (eu am folosit simplă) şi rom sau esenţă de rom, iar după preferinţă, stafide şi fulgi de nucă de cocos.

Se pune câte o lingură din compoziţie în tava de copt, eventual pe hartie de copt, lăsând ceva spaţiu între. Deasupra am pus câteva alune. Se coc pentru 15-20 de minute la o temperatură de 190° C.

Opţional după ce s-au copt şi răcit un pic, se pot glazura, eu însă le-am lăsat aşa, simple.


Amestecul condimentat pentru turtă dulce l-am făcut cu ce-am găsit prin casă:
  • 2 Lg scorţişoară
  • 2 lg cuişoare
  • 1/4 lg nucşoară
  • 1/2 lg coriandru
  • 1/2 lg cardamom
  • 1/2 lg ghimbir

Chiar dacă am rămas fără net, şi nu am mai apucat să caut o poveste pe măsură, totuşi am scăpat cu bine la şcoală, am spus toţi termenii de ingrediente pe care i-am tot "învăţat" în timp din cărţile în germană şi se pare ca Lebkuchen-urile au avut un mare succes.

Cu un ceai indian din condimente, îndulcit cu un pic de miere şi lapte, sunt perfecte pentru vremea asta de mai :) Florile sunt de la draga Miki, creatoarea de plăcinţi.

(reţetă adaptată de aici)

Un dormitor, simplu şi reamenajat

12 mai 2011

Dormitorul, locul unde visele devin realitate atunci când ne trezim dimineaţa, unii mai devreme, alţii mai târziu :) Iar această parte a casei, trebuie să fie cea mai calmă, din toate punctele de vedere, pentru a ne odihni destul. Un pat cu o saltea bună ar fi suficient. Însă uneori, din lipsă de spaţiu, mai înghesuim aici şi un dulap, un raft, un birou, un scaun, un calculator, un televizor, etc.


Dormitorul la început nu era altceva decât un "pat" pe jos, din 2 saltele, un dulap de haine mic, o mochetă, un trandafir japonez, o perdea şi o lustră, creaţie proprie :)


Dar, odată cu procesul reamenajării, am purces la treabă şi aici. În primul rând am zugrăvit, am vopsit ţevile şi caloriferul, am curăţat mocheta (dap, nu credeam că cei de la Nufărul ne vor înapoia albul cu care a venit la început... ). Pasul următor a fost mai simplu, ne-am pus pe asamblat piese de mobilier Ikea, mai ceva ca un puzzle: şifonierul, raftul şi patul. Apoi peste câteva luni, ne-am stresat vecinii cu ceva găuri în pereţi, pentru o nouă perdea.


Am vrut să merg pe o cromatică deschisă, alb şi bej, chiar dacă este suficientă lumină în cameră. La fel, pentru uşile şifonierului am ales alb lăptos, însă corpurile au aspect de stejar. Patul a fost cel mai simplu şi ieftin pat de lemn, pentru că am considerat că investiţia într-o saltea bună, este mai importantă. Petele de culoare vin în special de la draperia din bumbac, cu acccente de verde, inspiraţie din natură, de la câteva plante pe ici-colo şi de la obiectele mai colorate de pe raft.




Koshka are şi el locul lui aici, de fapt are mai multe, a încercat până acum fiecare colţ de pat, sub el, mai toate rafturile din şifonier, sub raft, pe şi sub calorifer, după perdea, pe pervaz, pe mochetă; nu şi-a găsit încă un loc precis, deşi eu îl bănuiesc că nici nu încearca asta, el e un globetrotter :) Pe perete e iubirea mea, Berlinul... (dap, mein lieber Jack Petersen, trebuie să te obişnuieşti cu ideea că eu încerc să mă împart între două iubiri :) )


Rochiile mele dragi şi eşarfe, multe de la mama, modificate un pic de mine, sau din alte surse. Câteva piese au dublul vârstei mele. Îmi place să redau viaţă unor lucruri care odată au fost piese de rezistenţă, iar apoi, după ce valul modei a trecut, au fost ascunse prin cutii, dulapuri sau poduri. Simpla atingere a acelor materiale, de calitate, care încă şi-au păstrat aspectul imaculat, mă face să tresar.


Şi raftul de metal, cu alte obiecte dragi, mai mult amintiri decât obiecte.



PS: rochia din prima imagine, este rezultatul de săptămâna trecută, dar încă aştept să vină soarele, să o pot purta :)

Tutorial: Sticle de lapte, dantelă şi flori

10 mai 2011

Vă mai aduceţi aminte de sticlele de lapte? Eu da, şi capacul din folie de aluminiu pe care îl pocneam neapărat înainte să desfac sticla. Nu pot să spun ca era laptele mai dulce atunci, metoda de îmbuteliere o fi mai igienică acum, nu ştiu, dar un pic de nostalgie tot a rămas. Vara trecută, într-o seară mai târzie, în drumul spre casă zăresc pe marginea străzii o duzină de sticle de lapte şi mai multe borcane mari. Eu, pasionată de sticlărie veche, le-am luat fără să mă gândesc. (Da, să nu vă speriaţi, mai practic astfel de activităţi :), deh, traiul la Berlin, m-a făcut să fiu mai atentă la ce pot găsi pe stradă; apogeul au fost cheile de la o maşină, dar modestă ce sunt, am aşteptat să sune proprietarul după ele). 

Şi apoi a urmat scotocitul după idei creative, deja aveam unele... însă nu le-am pus în practică decât azi dimineaţă.


Sticlele mi le-am imaginat pe post de vaze pentru flori. Iniţial mă gândeam să le vopsesc în întregime, inspirată de aici, apoi însă mi-am amintit că am nişte role de dantelă strânse de pe ici-colo, în special de la mama, şi atunci a fost simplu: le îmbrac în dantelă.


Prea multe nu sunt de explicat, procesul este intuitiv şi nu trebuie urmărit un model exact, ci eu recomand creativitatea şi propria iniţativă :), însă pentru a porni de la ceva, iată cum am procedat eu:

1. sticlele sau orice altă formă de borcan, se spală bine şi se usucă;
2. se măsoară dantela în jurul sticlei şi se taie o fâşie cât să o cuprindă;
3. capetele fâşiei se cos unele de altele, astfel încât dantela să fie întinsă bine. Opţional, se poate folosi lipici pentru textile, dacă dantela e mai îngustă.

Cam atât. Simplu şi uşor. Florile minunate le-am găsit duminică în piaţă :)




Despre partea a doua a comorii de sticlă, borcanele, vă povestesc în alt post.

Tarte Tatin de pere

8 mai 2011

Mi-a fost o poftă de pere acum câteva zile... Mda, ştiu, ar fi timpul poftei de căpşuni, dar vremea asta mă cam debusolează. Ei, bine, am luat 5 pere. Cu entuziasm am mâncat una, dar apoi am trecut la citrice. Iar azi am zis să-mi încerc abilităţile culinare în bucătăria franţuzească. Zis şi făcut! Rezultatul - Tarte Tatin de pere :)


Am încercat să urmăresc o reţetă dintr-o carte, însă atunci când am ajuns la aluat, am derapat un pic. În mod normal, Tarte Tatin-ul se face cu aluat de foietaj (Pâte feuilletée), dar unele reţete folosesc şi aluatul obişnuit de tartă (Pâte brisée). Eu am mers cu ultimul, pentru că mi-a fost mai uşor şi rapid să-l fac. Reţeta de aluat am luat-o de aici.

Ingrediente:
  • 4-6 pere, mai coapte
  • 75 g unt
  • 110 g zahăr, brun
  • aluat de tartă
1. Într-o tigaie se topesc untul şi zahărul până se caramelizează. Perele curăţate şi înjumătăţite se pun în tigaie, delicat, să nu se sfarâme. La un foc mic, vor lăsa un pic de suc şi se vor coace încet cam 15 min.
2. Forma de tartă se îmbracă în aluat. Se pun perele, la fel, delicat, iar peste se toarnă siropul caramelizat.
3. Tarta se coace cam 20-25 minute într-un cuptor preîncălzit la 200°C.


Se serveşte un pic caldă, opţional cu crème double sau îngheţată, dar, sincer, e minunată aşa, simplă :) Aroma perelor este mmm.... extraordinară. În mod normal, se face cu mere, dar perele sunt mai fine la gust, au o aromă mai dulce. 

Şi o altă observaţie, modul original de preparare e un pic altul, aluatul se pune peste fructele caramelizate si aşa se pune la cuptor. Iar după ce se coace, tarta se răstoarnă. Ei, eu nu am vrut să mă aventurez chiar aşa, şi am făcut-o mai mult ca o tartă, şi e mai bine, astfel perele şi-au păstrat forma cât mai intactă.

Hai, la somn acum!

☁, o rochie şi un ceai...

5 mai 2011

Mi-am făcut curaj şi am scos colecţia Burda de pe raft zilele trecute. Am ales un model de rochie de vară, un material pe care-l aveam de ani buni, verde, inspiraţie de primăvară şi pornesc acum la drum, pe ploaia asta de mai, cu dreptul pe acceleraţia maşinii de cusut.


Spor!

Bucătăria de bunătăţi, reamenajată

4 mai 2011

A doua pe listă, a fost bucătăria, cum altfel? Unde se întamplă toate minunile culinare cu care v-am mai obişnuit, iar multe altele nici nu au mai apucat calea virtuală, de delicioase ce au fost :)

Cam aşa arăta bucătăria acum 2 ani: faianţa, gresia, chiuveta şi hota, venite la pachet cu apartamentul, masa şi scaunele de la familie, aragazul şi frigiderul alese cu măiestrie de noi. Ambele Gorenje, albe, de modă veche :P


Primul pas a fost un gând să dăm jos faianţa, care mă irită din podea până-n tavan. Tot nu înţeleg, de ce şi acum, după ce ne-am mai vesticit, faianţa în baie şi bucătărie e un lucru bine bătut în cuie? Aşa fac toţi, aşa să facem şi noi. Că-s aburi, şi se curăţă mai uşor. Bineînţele, comoditatea îşi spune cuvântul şi aici. La fel şi albul, de care fuge lumea, că-i prea alb. Ei, păi şi pe bej, sau în picăţele, stropii de ulei sau apă vor avea acelaşi aspect, dpdv chimic :)  


Dar, oricum, ne-am lăsat păgubaşi, şi nu am dat jos nimic. Dimpotrivă, am reînnoit chitul vechi, iar aici, ajutorul mamei a fost binevenit. Am vopsit tavanul. Şi apoi ne-am gândit ce să facem cu acest spaţiu, care este destul de generos în bucătărie. Am ales 3 corpuri de mobilier de bază, albe, care s-au potrivit la milimetru, un blat alb, cu care am umblat tot oraşul să-l decupăm, o chiuvetă nouă, un set de masă şi scaune de lemn, toate Ikea. Mda, acest brand o să-l mai întâlniţi pe aici :) Am înlocuit şi vechiul neon, cu o lampă suspendată. Da, da, aceeaşi marcă :) De hotă am scăpat, că oricum stătea pe post de raft, iar deasupra corpurilor, de obicei vin alte corpuri, suspendate, dar nu, eu am vrut, rafturi.  De ce să ascund cărţile, cănile, ceaiurile după nişte uşi, când tocmai acestea pot sta frumos pe un raft de lemn?


Şi cam asta a ieşit. Perdelele le-am cusut dintr-un material găsit la Ikea, în coşul de resturi de materiale. S-a potrivit perfect! 


Şi o imagine cât să cuprindă întreaga bucătărie :)


Iar, aici, m-am jucat un pic cu obiectele de pe rafturi: cărţile de gătit (dap, în germană :P ), ceştile şi ceainicele, bolurile de ceramică de la babuşka, varelniţa de la mama, paharele de cristal de la bunica unei prietene de la Berlin, şi altele utile.





Mda, o să-mi fie dor de ea, bucătăria de bunătăţi, dar sper şi cred că o să găsesc inpiraţie în orice loc voi fi. Dar de tăvile mele nu mă despart! :)