Ce faci cu un pom de Crăciun în mijloc de primăvară?

29 mar. 2012

Îl replantezi dacă era în ghiveci, îl depozitezi dacă era din plastic, îl arunci la gunoi dacă era tăiat (din păcate asta o fi cea mai rapidă şi des aplicată variantă...), îl laşi în grădină aşa cum era, nu faci nimic pentru că nu ai avut unul sau îl reciclezi. Anul trecut am văzut campanii de reciclare a pomilor tăiaţi, îi duceai înapoi de unde i-ai cumpărat după ce te-ai bucurat de ei de sărbători, iar ei se ocupau să-i recicleze, folosindu-i drept combustibili. Dar nu despre aceşti pomi de Crăciun vreau să vă spun, ci despre acesta:


Pomul de Crăciun, care-a fost plantat, crescut şi împodobit într-o singură noapte de decembrie. A fost tare admirat, lumea şi-a făcut poze lângă el, a fost împrumutat drept carte poştală (ce-i drept, doar poza) pentru a fi trimis peste mări şi ţări, cineva a încercat să-i spargă globurile şi nu a reuşit... şi eu mai ştiu câte alte utilizări o fi avut. Ce-i drept, în urma succesului enorm a rezistat până zilele trecute pe perete, chiar dacă afară deja dadea a primăvară.

Cum vă ziceam, într-o seară întunecată şi friguroasă de decembrie, m-a năpădit inspiraţie după ceva vreme în care a lipsit şi am purces la treabă. Nu ştiam la început ce va ieşi, dar pofta vine mâncând, nu? :) Am tăiat şi decupat  într-o veselie cercuri dintr-o carte scrisă în olandeză. Pe urmă am avut mustrări de conştiinţă că am distrus cartea, când cineva s-a chinuit să o scrie... dar arta cere sacrificii, parcă aşa era vorba şi oricum, am sperat că aşa, poate s-o lipi mai multă olandeză de mintea şi limba mea. Şi se pare că a avut rezultat, de vreme ce azi am absolvit cu un "Proficiat!" modului 2 al acestei limbi încâlcite :)


Apoi am lipit crengile şi rămurelele...


Apoi l-am împodobit...


Iar zilele trecute l-am dat jos. Un morman de crengi şi globuri, numai bune de reciclat.


Dar bine că nu s-au spart globurile... şi am putut să le salvez.


Şi am purces la regândit copacul, încercând să-i găsesc o altă formă...


Şi asta a ieşit: ghirlandă pentru geamurile mari şi luminoase... Am prins/cusut manual cercurile cu un fir subţire de aţă, astfel încât să nu fie pea vizibil, ci doar discurile de hârtie.



Sau aşa: tot ghirlandă, dar de perete...



Nimic nu se pierde, totul se transformă. Vă recomand să încercaţi şi voi :)

În curând pornesc la drum...

18 mar. 2012

La drum, gonind nebuneşte cu maşina de cusut printre metri de material. Frumos, colorat, poate prea înflorat, dar eu mă satur cam greu de flori şi miresmele lor.

Am în gând nişte proiecte de cusut, pentru casă mai mult, dar deocamdată vă arăt doar materia primă. Ideile vi le povestesc mai încolo :)


Ieri am descoperit (via Pacing the Panic Room) un film minunat, Minka - "A film about place and memory, a farmhouse in Japan, and the lives of the people who called it home.". Mi-a transmis linişte şi emoţie, poate muzica, poate vocea, poate locurile, dar sigur povestea, povestea unor oameni şi casa în care au locuit. O casă ce pare că pluteşte. Aşa simt şi eu cand merg în unele case. Se simte linişte, armonie şi viaţă prin pereţi, prin spaţiu, prin detalii şi poate să fie o casă aproape goală, dar simţi mult. Pentru că oamenii ce locuiesc acolo umplu tot acest gol.
 
Minka from Birdling Films on Vimeo.

Vremea bulbilor nebuni a sosit

14 mar. 2012

Da, da, exact, vremea aia pe care o aşteptăm de prin noiembrie şi uităm că între timp mai trebuie să ne bucurăm şi de iarnă. Vremea aia cu miros de verde proaspăt şi cântat de păsări călătoare. De haine subţiri, de eşarfe fluturând, fuste şi rochii vaporoase, încălţări comode şi uşoare. Ei hai, că n-a venit încă ea, mai e puţin până prin mai, aşa... Cert e că a venit vremea de grădinărit. Şi cum se vede mai jos, poate unii se prind sau nu, dar am schimbat grădina, da. Altă casă, alt oraş, altă ţară, acelaşi continent. Dar grădinarul e acelaşi sau grădinăriţă (nu-mi prea plac diminutivele, dar Dex-ul nu-mi oferă altă opţiune, de parcă munca asta ar fi doar pentru bărbaţi... hm).


Anul acesta am ales Ranunculus, Anemone, Brânduşe, Muscari, Lalele sălbatice, Alcea Rosea, Floarea soarelui, Aubrieta şi mai multe flori parfumate. Le-am plantat azi, deşi pe unele trebuia cam din decembrie-ianuarie, dar sper să nu se supere pe mine prea mult şi să răsară frumos şi să înflorească colorat, ca să mai anime un pic terasa. Despre terasă o să vă spun într-un post viitor, când, sper să încep povestea casei minunate în care ne-am mutat, în alt oraş, în altă ţară, acelaşi continent. Dar toate la timpul lor. Acum grădinărim :)


Cam aşa:


Ranunculus-ul trebuie plantat cu acele rădăcini (li se mai spune "banane", cum am citit) în jos. Bulbii cu vârful în sus, iar seminţele presurate sub un strat subţire de pământ. Tot ce-i posibil să le fi plantat prea dese, dar rezolv asta când o să răsară.

Şi bulbii nebuni, care au încolţit, sărmanii, în cutie, pentru că Vica, neconştiincioasă fiind, a uitat să-i planteze la timp... :)


Dar iată-i în pământ, în ghivece de turbă sau nu, iar când o să crească o să le găsesc un loc pe balcon sau pe pervazul geamurilor. Dar până atunci au nevoie de soare şi sper să fie, apă în mod constant şi vorbe bune :)


Cred că azi a fost zi de grădinărit în mahala, pentru că la un moment dat, în timp ce eu deja curăţam "laboratorul", aud afară harţ-harţ, vecinul cocoţat pe un zid îşi curăţa grădina cu plante mari şi întinse pe zidul de cărămidă. Am avut un impuls să-l salut, mândră de grădina mea mică, dar am renunţat, totuşi era cocoţat, şi un "Hei, Hallo!" l-ar fi putut dezechilibra foarte uşor... Data viitoare, când mai cresc şi plantele din grădina mea :)

În grădina cu salăţi

1 mar. 2012

Iată şi primăvara, a venit, calendaristic. Să nu ne impacientăm, că vine şi în realitate. Şi o să vină ea cu toate minunile alea verzi şi sănătoase, crude şi proaspete. Salate, salături şi sălăţici. De toate formele şi toate texturile. Cozi de ceapă şi ridichi cărnoase. Eu îmi amintesc tare bine cum le aşteptam să se coacă, legumele, acasă la ai mei, unde ei le cresc în grădină. Şi aşteptam aşa, până când cu chiu cu vai culegeam  primii castraveţi sau primele roşii, pe unele încă necoapte, dar eu deja nu mai aveam răbdare. Şi le tăiam repede, puneam un pic de ulei, sare şi aşa mâncam prima salată din acel an. Prin mai-iunie aşa... Aşa facem şi acum când merg acasă, la ţară, însă aici, în mediul urban, în ţările mai vestice, unde legumele şi fructele umplu rafturile magazinelor într-o veselie, mai ceva iarna decât vara, trebuie să ne conformăm vitezei; multe dintre ele sunt produse locale, ca să respectăm măcar un pic principiile ecologiste. Şi aşa ajungem să nu mai deosebim vară de iarnă, toamnă de primăvară tot anul în şir.


Într-una din zilele mai însorite de prin februarie, am avut poftă de ceva mai proaspăt, verde, aromat; inspirată şi de acest video, am pregătit o salată de vară cu gust şi aromă de iarnă. Aşa, de iarnă, că doar portocalele, ghimbirul şi migdalele prăjite aduc a aromă de Crăciun, nu? Nu am urmat reţete din video întocmai, ci am variat-o, cum fac de obicei, şi pentru că am folosit ingredientele pe care le aveam deja în casă.


Am spălat şi uscat nişte frunze de salată verde, o mână de rucola şi câteva andive. Ce interesant, că aceste frunzoase le-am descoperit pe rând, odată cu relocările mele prin lume: salata verde în România, rucola sau voinicica în Germania, iar andivele, renumitele witlof în Belgia flamadă, eu nu le prea ştiam, dar nici să le folosesc în vreun fel, şi am zis să încerc mai întâi în salată. Am rupt salata în bucăţi nu prea mici, rucola am lăsat-o aşa, iar andivele - felii.


Portocalele nu le aveam roşii, ci din cele comune, portocalii şi zemoase. Le-am curăţat şi am tăiat pulpa felii. Resturile de pulpă le-am folosit la sos. Apoi am prăjit un pic într-o tigaie nişte fulgi de migdale. Şi astea au fost ingredientele principale, dar de aici se poate varia mult, şi vă încurajez să faceţi.


Tot ce leagă o salată, eu cred că e sosul, fie el doar un pic de ulei, niste suc de lămâie, o lingură două de oţet, tot iese ceva. Eu am făcut aşa: câteva linguri de ulei de măsline, câteva picaturi de ulei de susan, pentru că e suficient de aromat, câteva linguriţe de oţet balsamic, un pic de miere, sucul de portocală din resturile de coji, o linguriţă de muştar Dijon, un pic de sare şi puţină pudră de ghimbir. Un amalgam de arome şi gusturi: dulce, sărat, iute şi amar un pic.


Bun, bun de tot încât hai să nu mai fim nostalgici că doar vara am vrea să ronţăim salată. Să fim noi sănătoşi! Şi hai odată cu primăvara, cu soare cald şi pomi înfloriţi :)