Cum să te ascunzi după o perdea, scurt tutorial vizual.

27 apr. 2012

De ce să te ascunzi? Păi, depinde.


De ochiul curios al vecinului, al omului de pe stradă, că doar ne-am născut pe meleaguri unde dacă nu avem perdea, draperie, jaluzele interioare şi din cele exterioare la fereştri, ne simţim că ne expunem gratuit avuţiile şi viaţa personală din casă, nu? Eu aşa am crescut, şi asta am practicat până am ajuns la Berlin, unde perdeaua pe post de paravan nu am prea întalnit-o la geamurile ce dădeau în stradă şi la care îmi plăcea să mă uit. Mai mult, chiar aveam parte uneori de mici surpize vizuale. Într-o zi, pe fereastra din bucătărie, zăresc prin curtea interioară la un etaj mai jos, un vecin plimbându-se dezinvolt prin casă, gol şi savurându-şi cafeaua de dimineaţă. Mai că m-am simţit eu jenată nu el. Statul la birou, la televizor, în jurul unei mese, s-au dovedit a fi lucruri banale pe care le mai puteai vedea. De când am venit în Antwerp, recunosc, că nu rezist uneori să nu arunc o privire peste geamurile de sticlă ale apartamentelor de la parter. Să vezi o mică frântură din viaţa obişnuită a oamenilor de pe aici şi casele lor minunate. Nu insist cu privirea, nu vă speriaţi, doar aşa, cât să-mi clătesc ochii...

Un alt motiv, ar fi să te ascunzi de lumină, iar aici, mai aproape de Polul Nord, consider asta un motiv tare bun. Vara, în special când se face zi de pe la 4 dimineaţa şi întuneric în jur de 11 seara, cred şi eu că vrei să te ascunzi cumva.

Apoi ar mai fi simţul estetic. Şi eu cred uneori că un geam arată mai bine pe interior, dacă e "decorat" cu o bucată de material. Altfel nu ştiu de ce am ţinut morţiş să fac şi să pun perdele şi draperii în apartamentul din Bucureşti, care oricum era la etajul 6 şi oricum vis-a-vis nu avea decât un parc, deci nici şansă să fim văzuţi în flagrant, trebăluind prin casă.

Tocmai ăsta e motivul pentru care am ales să pun perdele şi la geamurile din apartamentul din Antwerp. Din pur simţ estetic. Nu la toate însă. Avem norocul că jumătate de casă e în pod, deci nu aş avea cum să agăţ perdea la geamuri oblice, pur şi simplu gravitaţia nu mă lasă, că eu aş fi încercat :). Apoi mai sunt 3 geamuri mari, adică foarte mari, dar şi foarte frumoase pe care am fost sfătuită să nu le dichisesc cu nimic, ci să le las aşa, spre bucuria vecinilor. Doar ghirlandă reciclată din pomul de Crăciun le-am pus. Şi de altfel, fiind atât de mari, ar costa o avere să le acoperi.

Mai sunt şi ale motive să te ascunzi după o perdea (una de duş, de exemplu), dar asta într-un alt post, acum să vă explic cum se face o perdea, în caz că aveţi nevoie de una.

Vă spuneam aici că am cumpărat ceva material, materie primă pentru câteva proiecte prin casă. Unul dintre ele - o perdea. Celelalte, tot aşa :)

1. Cât material aveţi nevoie? Cel mai simplu e să măsori geamul pe înălţime, sau daca vrei din tavan, măsori peretele, adaugi vreo 10-20cm rezervă şi înmulţeşti cu 2, adică dacă vrei pe ambele părţi ale geamului perdea/draperie. Mai sunt şi cazuri de asimetrie, cum am procedat cu geamul din dormitorul bucureştean.
De obicei, lăţimea materialului e cam 140-150 cm, şi cred că este suficient să poată face pliuri.
Eu am folosit doar o lăţime, pe care am tăiat-o în două, pentru că acest geam (tot în pod, dar perfect vertical) e destul de mic.


2. Se îndoaie spre interior marginile materialului pentru părţile laterale, îndoitură dublă de 1cm şi se prinde în bolduri.


3. Apoi se cos la maşină cu pas normal, aţă cât mai neutră. De reţinut, tivul pentru partea de jos se coase ultimul, sau aşa fac eu. După ce am agăţat-o şi am mai măsurat-o şi tras de ea un pic ca să văd cât rămâne pentru a fi îndoit şi prins pe interior.


4. Cel mai simplu mod de prindere este pe bază de paspoal şi cârlige. Eu am folosit kit-ul Rikting de la Ikea. Simplu şi rapid de montat.


5. Îl prinzi de partea de sus în bolduri. De fapt instrucţiunile sunt date chiar în manual.


6. Şi iar coşi. Şi coşi, şi coşi într-o veselie...


7. Iar apoi prinz cârligele, dar depinde de sistemul de prindere. Aici era deja o şină, lăsată de foştii chiriaşi, pe care am refolosit-o.


Şi voila, perdeaua la geam. Colorată şi veselă.


Bineînţeles, perdelele şi draperiile se pot cumpăra gata cusute, tivuite, etc. sau se poate da materialul spre producerea perdelelor unor specialişti. Fără prea multă bătaie de cap. Dar eu vă spun că nu-i greu deloc şi merită încercat, dacă aveţi o maşină de cusut "parcată" prin apropiere. Satisfacţia lucrului făcut cu propria minte şi propriile mâini e mult mai mare.

Voi ce faceţi de 1 mai? Sper că nu perdele.. Sau da, unele după care să vă ascundeţi de soarele puternic pe plajă la mare. Aşa da :) Şi pentru mine, vă rog, măcar cu gândul, că pe aici, soarele şi ploaia nu se mai hotărăsc ce să facă. Nici unul, nici alta.

Un gând despre bloguit şi un time-lapse

1 apr. 2012

De multe ori m-am întrebat şi mă întreb de ce am ales să-mi fac un blog, de fapt vreo 5 :) şi să scriu sau să arăt. Am început cam de prin 2005, îmi amintesc foarte bine cum am filozofat la un prim post despre ceaţă; vă rog să nu faceţi glume pe seama mea, dar eram în facultate şi aveam un examen de dat, gândeam mult şi profund, însă nu mai mult decât fac acum ;). Apoi au urmat celelalte, cu diferite ocazii...


Uneori bloguitul e plăcut şi cu un scop precis, alteori este frustrant pentru că mi se pare că investesc în special mult timp şi până ajung la rezultatul dorit, aproape că uit motivul începutului. Uneori spun lucruri poate un pic prea personale, alteori banale. Uneori vin idei multe şi nu am timp să le transform în posturi pe blog, alteori, perioade lungi de timp, nu se întâmplă nimic. Uneori scriu ca să nu uit şi mă şi imaginez la bătrâneţi stând şi răsfoindu-mi blogurile din lipsă de alte activităţi; cred că sufăr de o fobie a uitării, sau Atazagorofobie (pfiu, încercaţi să ziceţi asta repede :P)... deşi ştiu că e normal şi sănătos să uiţi, ca să faci loc altor amintiri, gânduri. Nu de multe ori am vrut să renunţ, şi apoi mi-am zis că e un gând prost şi mi-am dat peste gură :P Acum însă mi-e drag de ele, tare. Mulţi mă întreabă de ce atâtea bloguri?, dar pentru mine e ceva firesc ca lucrurile să aibă locul lor, să nu le amestec. Poate par disperat de organizată sau perfecţionistă, şi se pierde esenţialul şi personalitatea. Aşa stau lucrurile pe aici şi aşa vor rămâne, făcute cu drag şi pasiune şi-mi place să le împărtăşesc cu voi, şi aici, şi în realitate. Pentru că prin blog simplele comentarii ale unor oameni la început necunoscuţi au devenit reale, transformându-se în prietenii frumoase şi dragi. Lumea-i mică, iar cea virtuală uneori e şi mai mică.

Am găsit asta ieri şi mi-a plăcut; cumva spune exact ce simt când scriu pe blog, dar şi când citesc altele.

"There’s something sacred about reading a blog post on someone else’s site. It’s like visiting a friend’s house for a quick meal ’round the breakfast table. It’s personal - you’re in their space, and the environment is uniquely suited for idea exchange and uninterrupted conversation. In many ways, we should be treating our blogs like our breakfast tables. Be welcoming & gracious when you host, and kind & respectful when visiting." 
— Trent Walton (swissmiss via A Cup of Jo)

Tot ieri am pregătit asta pentru blogul-proiect Flowers as Poetry, un time-lapse, aşa ca de sfârşit de Martie...
 

Un soare blând s-a hotărât să iasă azi de printre nori, şi nu vă păcălesc. Ceea ce vă doresc şi vouă :)