De Crăciun

30 dec. 2012

Crăciunul a venit şi plecat destul de repede, dar am reuşit să-i simţim un pic atmosfera şi aromele, chiar dacă afară vremea stă să dea în primăvară. A fost liniştit, câţiva oameni dragi, prieteni noi şi vechi, pe care i-am anunţat cu foarte puţin timp înainte şi le mulţumim că şi-au făcut timp, într-o aşa zi specială şi am fost împreună.


Dimineaţa de Crăciun a început foarte devreme pentru mine, cam aşa:


Vroiam tare mult să fac cozonac, nu mai făcusem şi mi-am propus să-l fac cu o zi înainte, cum e şi normal, de fapt. Dar teoria nu prea a coincis cu practica, eu acum funcţionez pe alte unde de energie. Aşa că m-am trezit devreme şi am pornit la treabă, urmând paşii reţetei de aici. Nu ştiam că de fapt e uşor de făcut, doar având mai multe faze, necesită ceva timp şi răbdare. Aşa că atunci când au ajuns primii invitaţi, cozonacul meu încă se "răsfăţa" în căldura cuptorului.


Bunătăţurile şi darurile de mai sus sunt de la Mirela şi Tavi. Cu Mirela mă ştiam doar din mediul virtual, admirându-i atât fotografiile, dar şi minunăţiile culinare pe care le face - www.cadeauxsucres.com, însă jumătăţile noastre se ştiau de pe vremea când au împărţit aceleaşi săli de curs pe timpul facultăţii. Ce lume mică :)


C-au vrut sau nu :), ne-am pus prietenii invitaţi la treabă şi am pregătit împreună bunătăţurile de pus pe masă şi a fost chiar frumos aşa. Printre subiecte de discuţii am tăiat şi tocat legume, iar cele câteva ore s-au scurs cu voie bună.




Cum meniul a fost încropit rapid, fără prea mult stres, n-a fost nici pe departe o masă tradiţională de Crăciun, dar noi ne-am bucurat şi am savurat. Am făcut tartine cu pastă de măsline şi cu cremă picantă de brânză. O salată de ton, alta de beouf (dar am omis şi de data asta beouf-ul) şi încă una de cartofi şi muştar. Piesa de rezistenţă a fost supa cremă de dovleac, făcută de Petersen, cu reţeta de la şcoală. Ah, da, singurul aspect "carnivor" al mesei de Crăciun ar fi putut fi chifteluţele pentru supă, dar pentru că n-au mai încăput în program, le-am omis. Aşa că meniul a fost cam vegetarian până la urmă :)





Iar desertul, mmm.... desertul. Păi 2 feluri de cozonaci, o delicioasă tartă cu branză şi fructe confiate, creaţia Mirelei şi încă una acrişoară de lămâie, făcută de mine şi decorată de ea. Iar vinul sau ceaiul ne-au potolit setea după atâta răsfăţ culinar.


Seara a continuat vesel în jurul mesei mici la un joc de logică la 8 mâini, că ale mele erau ocupate cu aparatul foto :)



Sper că şi al vostru Crăciun a fost frumos şi călduros. Iar acum, că bate anul cel nou la geam, vă urez să fie unul mai bun sau cel puţin cum au fost cei de până acum, cu bune şi rele, cu înţelegere, respect, sănătate şi bucurii. Vă mulţumesc că veniţi în vizită aici pe blog şi sper că vă fac să zâmbiţi un pic. Acest spaţiu virtual uneori îl înlocuieşte pe cel real, pentru că prin intermediul lui v-am cunoscut pe unii dintre voi şi în realitate, am citit cele mai frumoase mesaje care m-au bucurat şi încurajat tare mult să evoluez, să creez şi să împărtăşesc. Şi asta voi încerca să fac şi de-acum încolo. Mulţumesc.

La Mulţi Ani!

Pomul de Crăciun de anul acesta

23 dec. 2012

Unui brad natural îi ia cam 8-10 ani să crească şi apoi să fie tăiat, împodobit de Crăciun şi admirat pentru câteva săptămâni. Al nostru, de anul acesta, a fost "crescut", tăiat şi împodobit în mai puţin de o săptămână. Să vedem cât o să reziste pentru a fi şi admirat...


Totul a pornit în acea seară ploioasă de săptămâna trecută, după ce tot m-am gândit cum să fie cel de anul acesta, dar am aşteptat ca muzele mele leneşe să vină cu inspiraţia. Şi într-un final au venit. Inspiraţia o găsisem aici. Mi-a plăcut forma pe care o iau filele de carte, îndoite şi lipite la capete. Aşa cum v-am spus atunci, am început procesul de tăiat hârtie, coli simple, albe, A4 şi altele colorate, pe care le-am tăiat în câte 8 fâşii şi le-am lipit la capete. Procesul a continuat a doua zi şi următoarele, cam aşa:


Până am obţinut o mare de solzişori coloraţi.


Iar apoi am început "croşetatul" bradului. Din vârf, solzişorii, i-am lipit, unul câte unul, până am ajuns la bază, încercând să păstrez forma de brad.


Când a fost gata, am lăsat să se usuce bine lipiciul şi apoi l-am agăţat pe un perete, cu ajutorul lui Petersen care a bătut cuiul salvator. Koshka, de uimire ce minunăţii fac eu prin casă, s-a trezit din somnul adânc şi m-a supravegheat atent până la final :)


Pentru că greutatea hârtiei făcea ca structura să se adune la mijloc, am intervenit cu nişte bolduri şi am proptit ramurile "copacului" din loc în loc pe perete.


Şi voila, pe timp de seară, i-am pus şi o ghirlandă de lumini, aşa ca să mai animăm atmosfera :)


Pentru reîmprospătarea memoriei, anul trecut bradul nostru a arătat aşa:


Aşa că anul ăsta, de la 2D a ajuns 3D, să vedem la anul cu ce idei mai vin muzele în vizită. Dacă nu, poate unul natural în ghiveci, pentru că-mi place şi mie mirosul şi verdele crud. Dar să vă spun o întamplare cu morală. Ultima dată când am luat brad tăiat, acum 4 ani, eram la Berlin şi am vrut şi noi brad cum vedeam la fereştrile caselor, mare şi natural. Aşa că în Ajun de Crăciun am pornit cu entuziasm în căutarea unuia, dar... dar, am rămas blocaţi pe dinafară, după ce am ieşit din casă, cu cheia rămasă în broască înăuntru. Mă rog, am luat noi brad, dar am şi plătit bani buni unui meşter să ne deblocheze uşa, că altfel ce ne făceam în Ajun cu bradul în braţe pe afară?.... :) Aşa că anii următori am fost cuminţi, am încercat să fim mai buni cu natura şi să căutăm variante alternative.

Dragii mei, dacă nu apar pe aici cu alte poveşti până de Crăciun (deşi aş mai avea câteva), vă urez să vă bucuraţi din plin de această sărbătoare. Poate mulţi dintre voi o petreceţi în familie, alături de oameni dragi, cu bunătăţuri făcute în casă şi cu troiene mari afară, dar poate alţii nu, aţi ales alte modalităţi şi doar cu gândul sunteţi cu cei de acasă. Indiferent de cum petreceţi, sper să fie frumos şi vesel, aşa vom încerca şi noi. Crăciun fericit!

Lo-tech & hi-tech

21 dec. 2012

Aseară a avut loc o adunare de forţe şi poziţii. Eu, o fostă ingineră, actuală creatoare de bob de mac şi Petersen, actual inginer, viitor părinte de bob de mac. Am fost tare bucuroasă când poştaşul a adus noul monitor pentru laptop (după nişte investigaţii, asta am considerat că-i buba cu el), aşa că din exces de entuziasm am făcut o tare bună plăcintă cu brânză dulce şi stafide (reţeta am luat-o de aici). Petersen s-a ocupat de partea tehnică a procesului, dându-i şi eu o mână (inginerească) de ajutor.


Şi ta-daa! Fail! N-a mers, laptopului nu i-a placut noua piesă şi a respins-o. Laptop cu fiţe. Aşa că n-a rămas decât să ne bucurăm, calmându-ne, de câte o felie de tartă şi un ceai cald. Vorba aia, noi să fim sănătoşi, că pe celelalte le rezolvăm cumva.


O recomandare de la mine: umplutura de brânză eu am adaptat-o un pic: neavând griş la îndemână, am pus 2 linguri de făină şi alte 2 de pudră de migdale, pentru că branza pe care am folosit-o era foarte subţire. În plus pentru forma rotundă de tartă am folosit jumătate din ingredientele din reţeta originală. Şi un sfat de la Petersen: graba strică treaba; după alte câteva ore bune de investigaţii se pare că problema vine de la un condensator. Aşa că laptopul mai are o şansă să fie cooperant şi cuminte şi să se facă bine.

Să aveţi o zi bună şi hai, lăsaţi sfârşitul lumii în pace, pentru că avem alte lucruri mai serioase şi importante de făcut.

Un chec simplu cu glazură de brânză şi fructul pasiunii

15 dec. 2012

Nu, nu! nu m-am apucat să fac minunăţii cu nu-ştiu-ce ingrediente sofisticate, doar că au rămas câteva fructe aduse de Moş şi am avut inspiraţia să folosesc câteva într-un desert. Un desert simplu, bineînţeles.


Prima dată am încercat acest fruct, care la exterior seamănă cu o nucă verde cu coaja aproape uscată şi stafidită (indiciu că fructu-i copt), dar în interior, o combinaţie interesantă de culori: un mov-vişiniu şi pulpa galben-verzuie cu seminţele negre, crocante. Gustul e mai mult acrişor decât dulce, dar cu o aromă intensă.


Cum au rămas câteva fructe, cam acrişoare de mâncat ca atare, am căutat o reţetă simplă în care se folosesc ca ingredient. Am făcut un chec simplu îmbrăcat în glazură de brânză şi fructul pasiunii.

Ingrediente:
  • 1 1/2 c (~190gr) făină albă
  • 2 1/2 lg praf de copt
  • 1 lg sare
  • 3/4 c (~180gr) unt moale
  • 1 1/2 c (~180gr) brânză ricotta
  • 1 1/2 c (~180gr) zahăr
  • 1 Lg coajă rasă de lămâie
  • 3 ouă mari
  • 1 lg esenţă sau zahăr vanilat (cel mai bine, baton de vanilie)
c - cup, lg - linguriţă, Lg - lingură

Glazura de brânză şi fructul pasiunii:
  • 250 gr cremă de brânză (Philadelphia sau alta, cu conţinut redus de sare)
  • 60 gr zahăr pudră
  • 4 Lg pulpă de fructul pasiunii (sau pulpa de la 2 fructe)


1. Se preîncălzeşte cuptorul la 180°C. Se unge o formă de chec (cam 25cm lungime) cu unt.
2. Într-un bol se amestecă făina, praful de copt şi sarea. În altul, se freacă bine untul, zahărul, brânza ricotta şi coaja de lămâie. În acest amestec se adaugă şi se înglobează cu o lingură de lemn, unul câte unul, ouăle. La final se adaugă esenţa, pasta sau zahărul vanilat.
3. Folosind o lingură de lemn se amestecă ingredientele uscate în mixul de mai sus, până se obţine un aluat cremos.
4. Aluatul obţinut se toarnă în forma unsă de chec şi se nivelează cu o spatulă.
5. Se coace pentru 15 min, apoi se întoarce forma 180° pentru a se coace uniform, pentru încă 10 minute, iar apoi pentru încă alte 30 minute la o temperatură de 150°C. Pentru că încă mă obişnuiesc cu noul cuptor, eu am ţinut checul un pic mai mult în cuptor şi am verificat, din când în când, interiorul cu un cuţit să nu se lipească aluatul.
6. După ce s-a copt, se scoate din cuptor şi se lasă vreo 10 minute în tavă apoi se scoate şi se lasă să se răcească pe un grătar.
7. Glazura se pregăteşte amestecând crema de brânză, zahărul pudră şi pulpa de fructul pasiunii şi se "îmbracă" checul, când acesta s-a răcit complet.


Am citit acum că fructul pasiunii e, cică, afrodisiac, pfiu...  Păi, ori am pus eu prea puţin, ori nu era copt suficient, ori avem alte preocupări acum, dar în afară de gustul acrişor şi parfumat, alte efecte nu am descoperit :) Ia să-mi ziceţi dacă la voi o fi altfel. Weekend frumos şi liniştit să aveţi!

Vine o vreme prin decembrie...

14 dec. 2012

...când îmi vine o poftă să decupez şi să lipesc hârtie; de anul trecut mi se trage, dar nu vă spun prea multe detalii :) Sper doar să am energie destulă să termin ce mi-am propus în timp util, deşi bobul nu ştiu cum face, cum drege, dar reuşeşte în unele zile să mă lase într-o moleşeală nemaipomenită. Dar cred că şi ploaia asta de decembrie (hm, cum sună) contibuie la asta.



Noapte bună, dar reveniţi şi mâine, pentru ceva dulce :)

PS: de curând am descoperit că Radio România Cultural transmite live concertele de vineri seara (şi poate altele) de la Sala Radio, pentru cei ce nu au cum să ajungă chiar acolo, inclusiv noi, ăştia de peste mări şi ţări. Azi a fost unul superb, superb...
(eu folosesc şi recomand aplicaţia asta).

Bruschetta şi-un început fastuos de iarnă antwerpiană

12 dec. 2012

Vremea acelor dimineţi lungi de weekend a sosit şi pe la casa noastră, după săptămâni bune în care sâmbăta şi duminica, uneori, au fost zile de împachetat, despachetat, ordonat, fugit de acasă că totul era vraişte şi nu-ţi găseai locul... Aşa a fost sâmbăta trecută, după ce ailaltă am avut casa plină de oameni dragi. Iar un mic dejun, leneş, e cât se poate de potrivit pentru astfel de dimineţi. Aşa că am pregătit asta:


Nişte bruschetta cu sos de roşii, uşor de făcut şi la fel de uşor şi rapid de savurat. Nu-i nevoie decât de nişte felii de pâine (baghetele sunt cele mai potrivite), unse cu un pic de ulei de măsline pe o singură parte şi puse la cuptor (230°C cam 7-10 min) cu partea unsă în jos şi un sos, eu am preferat pe cel de roşii. Pentru că nu aveam roşii proaspete, am folosit unele din conservă (tăiate cuburi) în care am amestecat un pic de ulei de măsline, oţet balsamic, usturoi pisat, sare, piper şi câteva frunze de busuioc proaspăt.


Şi voila, cranţ-cranţ! sosul se pune pe partea unsă a feliei de pâine. Şi pentru porţia de calciu, nişte brânză sărată merge foarte bine. Brânza asta, pe care am găsit-o în magazinele turceşti, a făcut ceva furori pe aici, printre vizitatorii noştri, e favorita în ultima vreme dintre toate cremoasele şi puturoasele de pe aici şi un fel de înlocuitor pentru telemeaua cu care am fost obişnuiţi acasă. 


Tot sâmbătă a venit "oficial" şi iarna pe aici, cu surle şi trâmbiţe. Iarna autorităţilor, că noi tot o aşteptăm, de astă iarnă, pe cea de la Mama Natura, care deocamdată a venit doar aşa, cât să ne amăgească un pic cu nişte fulgi... Nicio şansă să o amăgim noi cu nişte bruschetta, poate cu ceva aromă de mere coapte şi scorţişoară? :)...


Dragă Românie, noi ne-am pregătit şi te-am sărbătorit

6 dec. 2012

Aşa cum am ştiut mai bine, am umplut casa de oameni dragi, ce vorbim aceeaşi limbă, dulce cum i se spune, şi am gătit împreună cele mai bune bunătăţuri româneşti! Da, da, noi, noi! Aşa, ca să ne mai potolim dorul de casă... 


Prea patrioţi nu suntem, poate chiar suntem arătaţi cu degetul, vorbiţi pe la spate, că deh, am plecat pe alte meleaguri, care din curiozitate să vedem cum o duc alte societăţi şi să învăţăm de la ele, care pentru un trai mai bun, care pentru o experienţă scurtă, care pentru una mai lungă, care temporar, care definitiv, care pentru ale lor jumătăţi, care şi cum. Poate ideea de a pleca nu e neapărat de a părăsi un loc, ci de a avea unde să te întorci. Dar e drept că suntem cu gândul acolo foarte mult şi uneori e greu să trăieşti fizic într-un loc, iar mintea să fie în altul. Însă rezistăm şi mergem mai departe, aşa cum merg mai departe şi cei de "acasă".

Eu, de felul meu, nu mă caracterizez prea tare printr-un patriotism excesiv sau ataşament faţă de un singur loc, ci mi-a plăcut dintotdeauna, nevoită sau nu, să mă pierd între identităţi. Poate şi pentru faptul că m-am născut într-o ţară şi apoi m-am mutat şi am trăit în alta, care de fapt, la orgini nu au fost şi nu sunt altceva decât două bucăţi din una mai mare. Apoi au fost şi altele, cu alte societăţi şi culturi. Dar consider că fiecare experienţă mi-a deschis un pic ochii şi mintea spre o gândire mai liberă, mai relaxată. Şi am încurajat de fiecare dată încercarea unei experienţe "în afară", daca apare ocazia şi nu ca turist neapărat ci ca locuitor, să simţi şi să vezi cum merg treburile la alţii, de la vorbitul altei limbi, la adaptarea la regulile sistemelor ce susţin acea ţară. Mi-ar plăcea ca multe din lucrurile care merg aici să poată fi aplicate şi "acasă", pentru că par gândite şi implementate logic, făcute pentru binele cetăţeanului de rând, şi nu mă gândesc la nu-ştiu-ce lucruri complicate, ci la cele esenţiale, normale, de la organizarea civilizată a aşteptatului la coadă, sistemul de strângere al gunoiului, transportul în comun, infrastructura pentru mersul pe bicicletă, anunţurile şi înştiinţările pe care ţi le trimite primăria oraşului, siturile instituţiilor, bine puse la punct cu informaţii, etc, etc. Aş putea să intru uşor în detalii, dar poate cu o altă ocazie.

Nici la politică nu mă pricep prea bine, mai mult în lipsă de interes, deşi mai urmăresc ştirile şi pe cât de comice mi se pare unele situaţii, pe atât de triste, din păcate. Aşa că e normal să fiu debusolată în legătură cu votul pe care urmează să-l dau în câteva zile, primul ca cetăţean român... Dar nici aici nu vreau să intru în detalii şi discuţii, pe blogul de creativităţi şi voie bună, îl fac imun la astfel de subiecte :)

Cum vă spuneam, aşa am sărbătorit ziua de 1 decembrie, am întins foi de aluat şi am pregătit plăcintă cu brânză, praz şi varză, aşa cum face mama la Susleni (chiar ea m-a supravegheat discret cu instrucţiuni live într-un video-chat pe Skype :)), am făcut sarmale cu varză pusă din timp la murat de Petersen şi fierte în borş de casă făcut de Dragoş şi Adriana, cu salată de vinete coapte pe grătar fără să afume noua casă, cu zacuscă de ardei adusă tocmai din România de Ştefan, cu salată veselă de beouf, dar fără beouf, brânză sărată de la turci pe post de telemea alături de nişte roşii şi cozi de ceapă verde, un vin bun de la tata şi unul de Cotnari de la Adi şi Alexandra, o ţuică de Baia Mare, o afinată de  Rădăuţi, o tartă cu mere făcută în paşi de horă de Dana şi David şi două negrese nebun de bune, creaţia culinară a lui Dragoş şi o muzică românească pe măsură.


Cu această ocazie frumoasă am şi inaugurat casa nouă (deşi mai sunt lucruri de făcut la ea..) şi-am dat startul serilor de gătit împreună, aşa cum vă povesteam într-un alt post. Ideile au venit deja pentru următoarea, să vedem când le şi punem în practică :)

Apropos de "petreceri" de gătit, un articol bun de citit, aici.