Tartă cu vişine şi migdale, un pic crocantă, un pic acrişoară

29 iul. 2013

Cuptorul n-a mai copt atâtea tarte cu fructe, cât niciodată. Cred că-i prima vară în care pofta de dulce şi gândul unui desert se opresc pe o tarabă cu fructe. Îmi plac şi deserturile cu intense şi dense gusturi de ciocolată sau vanilie, însă vara eu nu le văd rostul, mai ales cu multele grade urcând în termometru, când atât de variată de arome şi culori este oferta de fructe. Recunosc că nu le-am încercat pe toate în vara asta, dar până acum căpşunile, cireşele, rubarba, afinele au fost bune colaboratoare. La început de iulie a venit şi rândul vişinelor.


Vişine nu prea am găsit pe tarabele de pe aici, nici pe cele din magazin, nici pe cele din piaţă. Norocul nostru a fost un pachet surpriză, adus personal, plin cu bunătăţuri, printre care şi o cutie cu multe, foarte multe vişine, încât o parte din ele şi-au găsit un loc generos în congelator, pentru serile lungi de iarnă.


A doua parte şi-a găsit un loc confortabil în aluatul, de unt, pufos de tartă. Oricât ar fi de dulci, suratele lor, cireşele n-ar putea înlocui niciodată gustul dulce-acrişor pe care-l dau vişinele atunci când sunt folosite în deserturi. Amintirile-mi fug spre plăcinte, gogoşi, clătite sau chec-uri cu vişine. Tare bune toate. Dar vişinele sunt nişte fructe care cer un gram de muncă în plus în afară de spălat: scosul sâmburilor, pe care eu mi-l amintesc ca pe o corvoadă în copilărie, când o găleată de vişine mi se părea o cantitate nesfârşită şi încercam să-mi imaginez tot felul de algoritmi ca să le dau gata mai repede. Acum însă, un bol de vişine a fost o floare la ureche, mai ales în mâinile celor trei voinici, în frunte cu Luca :)


Aluatul: cu mare încredere vă recomand acest aluat.

Umplutura de vişine*:
  • 1 kg vişine, fără sâmburi
  • 3/4 c zahăr
  • 3 Lg amidon de porumb
  • 1/4 lg sare**
* - despre cantitatea de vişine: pentru că am ales să fac tarta într-o formă mai mică, la final am rămas cu un exces de vişine, pe care însă le-am pus într-un alt vas şi am făcut un crumble.

Ingredientele pentru crumble-ul de migdale:
  • 2/3 c fulgi de ovăz, mărunţiţi
  • 1/2 c făină
  • 1/2 c zahăr
  • 1/4 lg scorţişoară
  • 1/2 lg sare**
  • 3/4 c migdale, tocate/măcinate nu foarte mărunt
  • 85 gr unt nesărat

** - despre sare: reţeta originală spune despre sarea "Kosher" (aici puteţi citi despre ea şi de ce se utilizează), eu însă n-am avut la îndemână şi am folosit sare obişnuită, dar am înjumătăţit cantitatea.


Aluatul: reţeta originală indică acest aluat, pe care eu l-am încercat şi a ieşit, într-adevăr, extrem de bun. Eu nu am acordat atâta atenţie acestui aluat, dar acum am stat şi am citit şi răscitit, iar lucrurile s-au legat şi şi-au găsit o logică în mintea mea: magia untului şi lucrul cu el "la rece".

Se coace singur, cu o greutate deasupra, cam 30 de minute la o temperatură de 215°C. Pentru că se "topeşte" foarte repede (untul din el) şi devine lipicios, e de preferat să fie păstrat la rece înainte de a fi pus la cuptor.


Vişinile se amestecă cu ingredientele pentru umplutură. Se toarnă peste aluatul pre-copt, inclusiv sucul ce s-a lăsat de la ele.


Crumble-ul se face amestecând toate ingredientele uscate între ele apoi adăugând untul topit până se leagă frumos, formând acele firmituri specifice. Se presoară peste vişine.


După cum v-am spus, am folosit o formă mai mică de tartă, iar asta a lăsat un exces şi de vişine, şi de crumble, pe care însă le-am combinat într-un alt vas şi le-am copt aşa, fără strat de aluat. Le-am copt pe ambele la o temperatură mai mică, de 190°C cam 1h - 1h10min. Dar am stat cu un ochi pe ele să nu se ardă cumva.  Rezultatul a ieşit foarte, foarte bun. Vişinile aproape s-au topit în crumble, pe când în tartă au rămas întregi.


Le-am savurat pe ambele cu mare poftă, tot în acelaşi loc, iar la iarbă verde, iar cu limonadă, dar cu familia un pic mai mare de data asta. Luca s-a prins care-i treaba cu deserturile astea lună-de-lună şi a trecut la fapte, năpustindu-se curajos peste tartă. Încă un pic şi sper să le savureze şi el, nu doar din priviri. :)


Note: c - cups/căni, Lg - lingură, lg - linguriţă

Luca, şase luni

17 iul. 2013

Am întârziat niţel cu postarea despre luna cu numărul 6 din aventura piticului. Am fost prinsă cu altele, atenţia pe care ne-o cere din ce în ce mai mult, nişte oameni dragi în vizită, vremea faină de afară şi cu asta lipsa poftei de a deschide laptopul, dar am găsit un pic de timp pe 5 să ne distrăm niţel la poza de perete de luna asta.


Deja cuvintele celor din jur se referă la faptul că a crescut, s-a făcut "băiat mare". Aşa-i, creşte şi face noi descoperiri, dar tot e mic, bob mic de mac. Cred însă că multe nu s-au schimbat de luna trecută, poate doar s-au îmbunătăţit unele aspecte. De fapt, ca părinte, petrecând tot timpul cu el, e şi greu să distingi deosebirile de la o lună la alta. Doar când cineva îl revede după o perioadă, are suprize să vadă că e mult mai schimbat, că a crescut. Mi-e şi greu uneori să-mi amintesc anumite trăsături, mimica, ce făcea, deşi nu făcea prea multe atunci când avea câteva zile sau săptămâni. Dar e normal şi sănătos să uiţi, important e să te bucuri de prezent, să aduni câteva amintiri de ici-colo şi să nu-l vezi doar prin filtrele virtuale ale noilor tehnologii.


Poate cea mai nouă păţanie este aventura în lumea fructelor şi legumelor, pe care am pornit-o, fără nici-o intenţie de exactitate, chiar pe 5. Dar cum asta ţine deja de luna în curs, vă povestesc data următoare, până atunci avem de adunat niscai încredere şi noi, şi el, piticul pofticios. Şi ne-am plimbat, da, ne-am plimbat pe străzi, prin parcuri, pe la ţară, printre picături de ploaie şi lanuri de grâne verzi.


Dulcele de luna asta a fost o tartă/crumble cu vişine, cum să treacă vara fără vişine? Da, aşa, vişine, suratele cireşelor, de negăsit pe tărâmul belgian, sau cel puţin nu foarte uşor. Le-am primit însă într-un pachet surpriză, adus personal de acasă. Le-am păzit o zi întreagă, savurându-le doar cu privirea, de teamă să nu dispară în burţile pofticioase ale cuiva. A doua zi le-am împărţit în trei: unele de mâncat ca atare, altele de pus în tarte şi încă o parte au găsit drumul spre congelator, să hiberneze până la iarnă. :)


Lună de lună, cu Luca


1 lună

2 luni

3 luni

4 luni

5 luni

6 luni

Scones cu secară şi rubarbă

4 iul. 2013

A rămas să vă mai spun despre rubarbă. Prea multe nu ştiu despre această plantă, care-i atât legumă, cât şi fruct, cu aspect asemănător tulpinilor de ţelină şi un nume cam ciudat. Glumeam cu un amic că mie-mi sună a nume de personaj din basme, dar i se mai spune şi revent, rabarbăr sau rabarbară. Niciunul însă nu mi-era cunoscut până când, acum vreo 4 ani, când eram încă la Berlin, am luat şi eu o legătură de tulpini din astea roşii şi despre care se spunea că-s folosite în deserturi. Doar că nu am prea am ştiut ce să fac cu ele, cuptor nu aveam atunci, iar de dulceaţă nu aveam poftă, aşa că am încercat consumarea lor ca atare, însă când am dat de gustul cam prea acrişor şi cam fad, am renunţat instant. De reţinut faptul că doar tulpinile sunt comestibile, frunzele şi rădăcinile sunt chiar otrăvitoare, coform wiki.


În România nu l-am văzut, dar de când am venit în Belgia, a sărit iar în calea mea. Şi apare pe tarabe cam în aceeaşi perioadă cu căpşunile. Iar în aceeaşi combinaţie se regăseşte foarte mult în deserturi. Crumble de căpşuni şi rubarbă, tartă de căpşuni şi rubarbă, îngheţată de căpşuni şi rubarbă, dulceaţă de căpşuni şi rubarbă, ceai rece de căpşuni şi rubarbă, etc. Într-adevăr, un rezultatul colorat şi un gust foarte special, uşor acrişor.


Înainte de a face crumble-ul, am făcut aceşti scones (ştiu că sună cam ciudat, crumble... scones... englezismele astea, însă am căutat termeni în română şi nu am găsit, mea culpa; poate chiar nu există, având în vedere că reţetele îşi au originile de peste mări şi ţări, dar dacă voi ştiţi mai bine, daţi un semn şi încoace).
Despre "scones" am tot auzit, dar nu i-am făcut, deşi aveam în gând să fac la un moment dat. Îmi păreau nişte pâinici mici, rotunde, pufoase şi aromate cu unt, consumate în special la micul dejun englezesc, cu dulceaţă sau unt. Momentul potrivit a fost când răsfoind blogul Apt. 2B Baking Co. (dealtfel, minunat, cu reţete uşoare şi delicate) am dat peste nişte scones cu rubarbă. Cum rubarba aştepta cuminte să fie folosită la ceva dulce, am spus că trebuie neapărat să încerc. Partea interesantă este că o parte din făina folosită în reţetă este de secară, iar asta îmi aminteşte de nişte biscuiţi tare buni din copilărie...


Ingrediente:

  • 125 gr făină de secară
  • 170 gr făină de grâu
  • 1 Lg praf de copt
  • 1/2 lg sare
  • 115 gr unt
  • 85 gr zahăr sau miere
  • 1/2 coajă rasă de lămâie
  • 120 gr smântână
  • 2 tulpini de rubarbă, tăiate în bucăţi de 1-2 cm
Rubarba tăiată bucăţi se amesecă într-un bol cu 2-3 linguri de zahăr (din cantitatea de mai sus). Cuptorul se preîncălzeşte la 200°C.

Într-un alt bol mai mare se amstecă făina (ambele), praful de copt, restul de zahăr, sarea şi coaja de lămâie. Se încorporează apoi untul, frecând-ul ori cu degetele, ori cu 2 cuţite.

Încet se adaugă bucăţile de rubarbă şi sucul pe care l-au lăsat în bol.

Încet şi delicat (e un pic mai complicat de frământat acest aluat cu acele bucăţi de rubarbă..) se adaugă smântâna până aluatul se leagă bine, este moale, dar nu lipicios. Dacă se lipeşte prea mult (din cauza smântânii sau a sucului de rubarbă) eu l-am frământat pe un strat de făină.

Când s-a adunat, se presează cu mâinile într-o foaie de aluat cam de 1-2 cm grosime şi se taie în 8 felii (ca în imaginea de mai jos). Cred că am să repet această metodă de tăiere a aluatului în forme (pentru biscuiţi, de exemplu), arată natural şi rustic.

Se transferă triunghiurile pe o hârtie de copt, lăsând un spaţiu cam de 1-2 cm între ele (vor creşte sub influenţa prafului de copt). Se ung cu un pic de smântână şi se presoară deasupra nişte zahăr brun, mai grunjos. Se dau la cuptor cam 15-20 de minute, până suprafaţa lor se colorează în arămiu.




Sunt tare bune aşa calde, gata scoase din cuptor, cât încă se mai simte rubarba ca o dulceaţă proaspătă în mici "buzunare" create pe ici colo în aluat. Merg foarte bine cu ceva rece de băut (o socată sau o limondă), dacă-i vremea mai caldă, dar şi cu un ceai răcoritor de mentă proaspătă din grădină sau unul delicat de boboci de trandafir (mulţumesc, Raluca!)


L-aţi observat? minunatul de un roz pal scăldat în roua dimineţii? E prima floare a trandafirului din grădina de pe balcon. :) Visez la o boltă mare cât să îmbrace tot balconul, să urcea şi să coboare pe la vecini, să-i salute la geam în fiecare dimineaţă caldă de vară. Nu ştiu dacă îi este posibili, având rădăcinile limitate într-un ghiveci, dar îl voi ajuta cum pot.

(inspiraţie culinară: http://apt2bbakingco.blogspot.be/2013/05/rhubarb-and-rye-scones.html)