Tartă cu bezea și coacăze, îndulcită cu miere

26 iul. 2014

Cu riscul de a face să vă opriți din citit chiar după punctul de încheiere al frazei, să închideți pagina și să nu mai reveniți pe blog, căci am să fiu sinceră de la început: bezelele nu sunt (n-au fost deocamdată) preferatele mele în meterie de deserturi. Punct. Cu mici excepții, o Pavlova cu fructe, un tort cu blat de bezea sau un meringue crocant în exterior și moale pe interior. Din acestea toate am mâncat o singură dată și da, mi-au plăcut, pentru că sigur erau făcute excepțional. În rest, bezelele uscate nu prea se împacă cu gustul meu. Cum am ajuns atunci să fac o tartă cu bezea și coacăze?


Recunosc că fructele astea mici, roșii și acrișoare sunt de vină. De vină că le-am descoperit în grădina părinților cum aproape că sufocau planta de atâta belșug. Și m-am tot gândit ce desert aș putea să fac din ele, având în vedere că mă bazez doar pe câteva ingrediente. Un desert special pentru părinții mei și grădina lor frumoasă, pe care o lucrează cu spor și drag, dar și cu multă trudă. Iar pentru asta le foarte mulțumesc, căci beneficiem și noi, urmașii, din asta.

Am căutat apoi rețete, am selectat câteva, bazându-mă pe ingredientele de care pot face rost aici la țară, și într-un final am ales un rezultat. Bezea. Pfiu. Bezeau din ce înțeleg eu este pură chimie: trebuie să bați bine albușurile, la nu-știu-ce-temperatură potrivită, cu nu-știu-ce-cantitate de zahăr, nu-știu-cât timp, în nu-știu-ce mod. M-a luat cu emoții doar gândul de a o face, căci nu am mai făcut până acum și știu că aparent e simplu, dar poate fi și complicat. Apoi m-a luat cu dublu-emoții, căci m-am gândit să înlocuiesc zahărul cu miere.


Baza mi-am pus-o într-o rețetă cu imagini superbe (cam da, bezeau asta arată foarte bine în fotografii...), dar am modificat-o pe parcurs, căci am modificat un pic ingredientele, cantitățile și modul de preparare. Când m-am hotărât să o fac, mama mi-a cules din grădină un bol mare cu coacăze, din acestea pentru tartă am folosit doar o cană, din restul urmează am făcut un crumble.


Ingrediente aluat:
  • 1 1/2 c făină
  • 1/2 c fulgi de ovăz (opțional)
  • 110 gr unt moale, tăiat cuburi
  • 2 gălbenușuri
  • 1 lg praf de copt
  • praf de sare
Ingrediente bezea cu fructe:
  • 2 albușuri
  • 100 gr miere fluidă
  • praf de sare
  • 1 c boabe de coacăze
c - cup, lg - linguriță
note: întreaga rețetă necesită 2 ouă, gălbenușurile se folosesc în aluat, iar albușurile la bezea


Pentru aluat se amestecă într-un bol făina, cerealele, praful de copt și sarea. Se încorporează apoi untul, mierea și gălbenușurile de ou. Se frământă bine și rapid cu degetele până se leagă totul. Aluatul va ieși destul de moale și lipicios (din cauza mierii, dar și a topirii untului), însă pentru a lucra cu el, acesta trebuie ținut la frigider (făcut bulgăre, învelit într-o folie de plastic) în jur de 30 min - 1 oră.

Se preîncălzește cuptorul la 160° C, o formă de tartă se unge cu unt. Aluatul răcit se întinde într-o foaie, cu care se îmbracă apoi tava. Din cauza mierii și a fulgilor de ovăz, mi s-a părut un pic mai greu de manevrat, așa că am presurat făină mai multă în timpul întinderii.

Se coace orb în jur de 25 minute, apoi se scoate și se lasă să se răcească încă vreo 10 minute. Temperatura cuptorului se mărește la 200° C, între timp se pregătește umplutura de bezea.

Bezeaua am făcut-o după metoda elvețiană, la bain-marie. Se pune pe foc un vas cu apă. Albușurile se bat împreună cu mierea și praful de sare, într-un vas termorezistent. Când apa începe să fiarbă, se micșorează focul și se pune deasupra vasul cu amestecul de albușuri și miere, amestecând în continuu cu telul de mână, în jur de 10-12 minute (sau până când compoziția atinge temperatura de 160° C, măsurată cu un termoetru special). Se transferă apoi compoziția într-un alt vas, mai înalt și se bate spumă cu un tel electric până aceasta devine pufoasă și stă ferm. Mie sincer mi-a fost teamă de acest punct final, că nu va avea fermitate. Dar după vreo 10 - 15 minute, bezeaua a căpătat volum și s-a întărit.

Se încorporează apoi ușor boabele de coacăze în bezea și se toarnă compoziția peste aluatul copt și răcit. Se pune la cuptor în jur de 15 - 18 min, până bezeau începe să se coloreze în arămiu.

Din cauza metodei de mai sus a preparării bezelei (alta nu am găsit pentru a folosi miere în loc de zahăr), aceasta nu a ieșit cu exterior crocant și interior moale și gumat, ci mai mult cu o consistență cremoasă.


Părinților le-a plăcut, mie mi-a plăcut, piticul a ales să mănânce doar crusta crocantă, și asta e tot ce contează. Am spus la început că bezeaua nu este pe lista mea de deserturi preferate, nici de făcut, nici de mâncat, poate pentru că o asociez cu frișca sau cremele foarte fine, spumele aerate. Tot mai mult îmi plac cele mai consistente. Poate nu mi-am cizelat încă gustul pentru deserturi prea fine, elegante și delicate. Iar la asta cred și sper că am să mai lucrez, am în gând de ceva timp o Pavlova... cartea despre care am scris aici conține câteva rețete și imagini la care mă uit cu un ochi lung de multă vreme...


Weekend fain și liniștit!

De-ale gurii, din grădină - Salată cu orez roșu, pesto și roșii cherry

23 iul. 2014

"S-au copt roșiile!", am fost informată într-o corespondență specială din grădina de pe balcon. Păcat că nu sunt și eu acolo, căci aș fi repetat rețeta acestei salate pe care am făcut-o vara trecută tot cu roșii crescute în balcon. Atunci n-am găsit și timp să o scriu și pe blog, nu-i bai, o fac acum.


E foarte simplă și flexibilă, nu necesită cântărirea exactă a ingredientelor, se face după propriul gust și după poftă și în funcție de ce ingrediente aveți la dispoziție. Orezul, pe lângă culoarea frumoasă, are și un gust plăcut, mai aromat, în plus e și mai nutritiv.

Ingrediente:
  • orez roșu (sau alt tip sau chiar alte cereale, poate quinoa, grâu, bulgur)
  • sos pesto
  • roșii cherry (sau roșii simple)
  • un pic de oțet balsamic
  • parmezan ras
  • busuioc proaspăt
  • sare, piper


Pentru sosul pesto eu m-am inspirat din această rețetă, în care am folosit o combinație de migdale și nuci, căci nu aveam muguri de pin la îndemână și busuioc din grădină. Cred că o alternativă ar fi și un salsa verde, pe care l-am folosit de curând la o rețetă de paste.


Orezul roșu (cam o cană am folosit eu) sau alt tip de cereale, se fierbe simplu, doar în apă fără sare, un pic mai mult de două cantități de apă la o cantitate de orez. La foc mediu până începe să fiarbă, apoi la foc mic, sub capac, în jur de 20 de minute sau până s-a absorbit apa. Se lasă să se răcească un pic înainte de a fi amestecat cu celelalte ingrediente.

Roșiile se taie în jumătăți sau în felii dacă ați ales roșii mai mari.

Se amestecă orezul, roșiile și sosul pesto, având grijă ca roșiile să rămână întregi.

După gust se adaugă sare, piper și stropul de oțet balsamic. Iar la servire, un pic de parmezan ras și busuioc proaspăt, tocat mărunt.


Și poftă mare!

Cuvinte la un an jumate

20 iul. 2014

Am un anumit atașament față de unele limbi vorbite. Unul mai special față de limbile pe care nu le vorbesc și nu înțeleg nici măcar un cuvânt. Mi se pare că atunci când nu înțelegi sensul unei limbi, mintea nu este ocupată să descifreze cuvintele și apoi să construiască gânduri în cap, ci lasă loc urechilor doar să asculte. Așa cum faci când asculți muzică instrumentală. Unele limbi sunt ca niște muzici. De exemplu îmi plac foarte mult limba franceză și portugheză, poate pentru că ambele au ceva tangențe sonore cu limba română sau poate pentru că sunt ele foarte frumoase și melodioase. De ceva vreme îmi mai place mult una, poate cel mai, cel mai mult, mă topește și mă amuză, limba pe care a început să o construiască Luca din silabe și cuvinte, așa cum aude, așa cum înțelege și o împletește el. Frumos și copilăresc.


Cuvintele pe care încearcă el să le repete din ce aude în jur se vor cizela în curând, știu și sper. În timp le va vorbi corect, va lega propoziții, pe ici colo cu câteva greșeli, e normal, dar vor fi mai pe înțelesul nostru. Însă știu că-mi va fi tare dor de cuvintele pe care le vorbește acum, în silabe întortocheate, le repetă și recită cu atâta încântare, le combină și se joacă cu ele.

Suntem de multe ori întrebați în ce limbă-i vorbim, având în vedere că locuim în afara țării, răspunsul vine natural, în română deocamdată. Niciunul din noi doi nu suntem fluenți într-o altă limbă, chiar dacă vorbim și altele, iar asta știu că este important când vine vorba de învățatul unei limbi de mic. Nu știm ce ne aduce viitorul, unde, dacă și cărui loc îi vom spune ”acasă”, dar știu că ține de responsabilitatea noastră să-l învățăm limba pe care o vorbim noi, o vorbesc bunicii lui, verii, unchii și mătușile. Restul, mai ales în vremurile noastre cu atâtea unelte și materiale la dispoziție, cred că vor fi ușor de învățat. Grădinița, școala, radioul, cărțile, interacțiunea constantă cu vorbitori ai altei/altor limbi e un avantaj și am încredere că așa va fi și la noi. Dacă nu, ne descurcăm noi cumva :)

Așa că până una alta, am încropit aici un mic dicționar explicativ de vorbe de copil, în care voi mai aduna cuvinte și exprimări, în ritmul lui de mare vorbăreț. Acestora le-am găsit un sens, că mai spune altele, asta-i altă discuție :)

buti - acesta a fost primul "cuvânt" pe care l-a rostit și tot repetat cam pentru orice
mama, mami, tata, tati - sensul lor de la sine înțeles
pipi, caca - idem :)
tata - pe lângă tata, acesta mai poate fi și "gata" sau "cartea" sau "tarta"
nana -  de la banană, apoi cam orice e de mâncare
tutuu - când vede un tren sau aude cuvântul tren
brr-brrr - mașină
pipii - de la piu-piu, când vede o pasăre, zburătoare sau nu, în imagini sau desene, bibelouri sau jucării
'amm - de la ham-ham, când vede un câine sau alt animal asemănător, de exemplu o capră sau o oaie
mau -  de la miau-miau, pisică
mamani, mani - baloane, de săpun sau cauciuc
babai - baia, mersul la baie, ne indică clar că acolo ne spălăm pe mâini
mi mi - mâini, pe care vrea să și le spele sau cel puțin să le bălăcească în apă, pentru că-i place tare mult
papo - apă, sau alt lichid asemănător, inclusiv vinul bun al bunelului, pe care îl soarbe din priviri deocamdată, dar sper să aibă ocazia când o fi la vârsta potrivită să vadă și ce gust bun are
po' - plouă și ploaia
badi, b'di - minge sau roată sau ușa și cuva mașinei de spălat sau orice alt obiect rotund
mani - lumină, bec sau raze de soare
na - nas
nani - somn, mai nou însă și laptele de la sânul mamei, care tot cam la somn îi place să-l bea
koka - Koshka, motanul
cuca - Luca
chica - Vica
dida - Lida, bunica
nuni - tot bunica, dar mai rar îl rostește acum
tato - televizor, asta-i mai nou, învățat de curând la bunici, căci noi nu avem în posesie unul
toto - iaurt
pi - pâine
mo - zmeură
do, teei - de la unu, doi, trei
coco - cântatul cocoșului
tai - de la stai, când îl opresc să facă ceva
pa-pa - sau bye, acompaniat de fluturatul mâinii
nu, nuu -  un Nu din acela foarte hotărât confirmat și de un dat din căpșor
ai -  de la hai ș'om merge!

Oricum, ca în orice limbă pe care abia începi să o înveți, înțelegi mai mult decât poți vorbi, iar eu sunt fascinată de cât de mult înțelege un copil la doar un an jumate.

Bineînțeles că pe lângă cuvinte mai sunt și mimicile, expresiile corpului (o bună perioadă de timp, înainte de a începe să vorbească, arăta mult cu degetul), dar acestea sunt mai greu de exprimat în cuvinte, sunt de adunat în amintiri.

Grădina din balcon, la început de vară

13 iul. 2014

Chiar dacă zilele acestea le petrecem pe lângă o altă grădină, mult mai mare, cu felurite fructe și legume, plante și flori crescute de părinții mei, nu pot să nu-i duc dorul grădinei din balconul din Antwerpen. V-am arătat-o aici, când erau plantele încă pui și boboci, dar între timp aceștia au crescut, au înflorit și au umplut balconul de verde și proaspăt.


Trandafirul în ghiveci, un New Dawn, a făcut anul aceste mulți boboci, în jur de 40 am numărat, care au înflorit frumos și parfumat (anul trecut a avut doar 3 flori). Pe la începutul lui mai a fost atacat, în special bobocii și lăstarii noi, de niște purici mici și verzi. Am aflat că se numesc afide, și de hac le poți veni cu un produs chimic (nu și opțiunea mea) sau prin alte metode, ulei de neem, buburuze sau usturoi pisat. Cât a fost mama în vizită pe la noi, a spălat bobocii și ia curățat cu o soluție de apă și săpun. A funcționat temporar, apoi au revenit, dar nu după mult timp cumva au dispărut. Poate deja erau florile pe trecute și nu mai aveau din ce se hrăni. O să mai vedem la anul. Totuși mi s-a părut că perioada de înflorire a fost scurtă și florile durau doar câteva zile, credeam că ține toată vara. O fi de la faptul că sunt în ghiveci și nu în pământ, voi ce știți? Oricum a fost o splendoare, iată câteva imagini în detaliu.


Încet, încet, cu multă apă și nițel soare, au crescut și înflorit și celelate plante și flori. Lavanda, caprifoiul, mușcatele. Panseluțele după ce au înflorit frumos au fost atacate însă de un mucegai alb. N-am găsit soluție să scap de el, așa că am tuns și planta bolnavă. Plantele parfumate, de câmp cum mi-a plăcut mie să le numesc, au umplut ghiveciul în care am plantat caprifoiul și clematis-ul. Și acestea două au crescut și s-au întins pe un suport de fire pe care le-am prins de zid (la fel și trandafirul cățărător), iar apoi bobocii au înflorit. Ipomea și nasturtium-ul au crescut frumos și le-am ajutat (ipomea doar) să se întindă de-a lungul balustradei. Nu le-am văzut în floare pe câteva din ele înainte de plecare, dar le-am lăsat pe mâini bune și bărbătești, așa că sper să le găsesc în floare la întoarcerea acasă. La fel și florile-soarelui, deși în călătoria curentă am văzut deja câmpuri întregi, galbene și aurii.


Mâini bune și grijulii a avut și Raluca, le-a udat și dezmierdat câteva zile și tot de la ea am primit câteva fotografii cu macii urbani, oh, macii mei dragi...


Cât despre ”grădina de zarzavaturi”, eh, aici trebuie să capăt mai multă experiență. Plantele aromatice au fost atacate de aceleași afide, dar le-am salvat culegându-le pe toate și uscându-le. În locul lor (după ce am făcut pământului din ghiveci un duș cu apă clocotită, cum mi-a spus mama), am plantat altele care au crescut parcă și mai bine. Am folosit busuioc într-o rețetă de paste, iar din mentă și verbenă mi-am mai făcut ceai. Salata și rucola au crescut frumos, dar din prea mult entuziasm de a le consuma, le-am lăsat prea mult să crească până au cam îmbătrânit. Dar nu-i bai, înainte de plecare am cules toată rucola și am folosit-o în sandvișurile pentru drum. Gustoasă și mult mai aromată decât cea din comerț. Ridichiile în shimb m-au păcălit. Au crescut frunzele mari și verzi, dar rădăcinile n-au poftit a se umfla, așa că am avut niște ridichi la cură de slăbire. Abia după ce am aruncat frunzele am aflat că se pot folosi și acestea în salată... Mazărea am lăsat-o să se urce și ea pe tijele balustradei. Prea multe flori și păstăi însă nu a făcut.


Dar celor doua plante de roșii parcă le-a priit pe balcon, ca și celor de anul trecut. Am plantat anul acesta unele cherry și altele portocalii. După ce au crescut și s-au înălțat, încât au început să țină și de umbră în casă, au înflorit și au au apărut și roșiile. Încă sunt verzi, dar poate curând vor fi bune de o salată, căci Raluca a fost drăguță să-mi dea vestea primei roșiuțe. :)


Să nu pară însă că-i ca la muzeu la noi pe balcon, iată și câteva imagini cu ceva activitate. Mai o pizza făcută în casă (cu rucola din grădină, bineînțeles), mai o bălăceală în zile cu soare, mai niște baloane de săpun, mai un ceai și o poveste la ceas de seară... cu țânțarii gălăgioși în jurul nostru, căci sunt mulți și obraznici.


Dar vai, cum era să uit de șoricel... da, da, am avut și un șoarece pe balcon. Grădină în toată regula, ca la țară. Cum și de unde a apărut chiar în balconul nostru, la ultimul etaj, nu știm. Cert e că m-am trezit cu el într-o zi acolo, era mic și cam speriat. Dar mai speriată eram eu, încât nu am ieșit pe balcon două zile. Bine că plouase și nu era nevoie să ud plantele. Dar am reușit să-l prindem cu o capcană inofensivă și să-l ducem într-un parc.

Acestea fiind zise, duminică faină vă urez!

Vara asta se poartă șalvarii

10 iul. 2014

Iar am avut spor luna trecută și poate chiar am depășit viteza legală de condus mașina de cusut, dar în cele câteva ore de somn de zi ale copilului, mama și-a găsit de lucru. Cu spor și drag. Ce să-i faci, dacă am căpătat o pasiune pentru șalvarii de pitici, bufanți și colorați? Cu gândul la soarele și vremea caldă de acasă, i-am mai făcut lui Luca câteva perechi, scurți și lungi, după modelul șalvarilor cusuți acum câteva luni, așa, ca să aibă lejeritatea necesară să se zbenguiască în voie.


Recent am ochit și un târg de materiale chiar în buricul Antwerpului de unde m-am întors cu câteva bucăți colorate, căci nu m-am mulțumit doar cu privirea. Așa că am mai făcut două perechi, de data asta pentru două fetițe, prietenele piticului.


Mai în glumă, mai în serios, am fost întrebată apoi dacă ”execut” și mărimi mai mari. Hm... poate sunt la modă vara asta șalvarii de damă, nu știu, dar preferații mei rămân tot cei în mărimi mici și cred că tot copiilor le stă cel mai bine în ei. O fi de la dolofăneala lor, cu siguranță :).