Plante de interior + câteva cărți

23 feb. 2015

Mi se pare incredibil de frumos cum la fiecare sfârșit de iarnă apare nerăbdarea aceasta legată de venirea primăverii. E un echilbru corect să ne putem încă bucura de mersul succesiv al anotimpurilor, fiecare cu bunele și relele lui. Mai e un pic și vom sta mai mult pe afară, vom face plimbări lungi prin natură, iar unii dintre noi vor începe o nouă aventură de grădinărit, fie acesta într-un ghiveci, în balcon sau grădini. Iar odată cu această schimbare, plantele din casă - singurul verde pe timp de iarnă, vor păli în fața splendorii verzi de afară. Așa că eu am să povestesc un pic aici despre cele din casa noastră, cât încă trandafirul din balcon este abia în muguri. Iar printre ele și despre câteva cărți dragi din bibliotecă, cu inspirație din lumea plantelor. Nu le-am citit pe toate în întregime, pe unele le răsfoiesc din când în când, în căutare de informații sau doar să-mi clătesc ochii.


Îmi place să țin plante în casă, parcă fără ele ar fi cam gol pe aici. Nici nu mi se pare ceva prea complicat, le ud din când în când (uneori mai și uit, dar sunt iertătoare, dragele de ele), le curăț, le mai afânez pământul, dacă au crescut le mai schimb ghivecele, încerc să le vindec dacă au fost atacate de nu-știu-ce gângănii. Avem noroc de lumină multă, iar asta cred că le face bine, însă nu le țin în soare direct. Iar în rest le las în pace.

Recunosc că în timp am căpătat o preferință pentru anumite tipuri de plante de interior, mai ales cele care fac flori mai rar. Nu știu de ce, căci mie îmi plac florile foarte mult (dacă vă plac și vouă, încă mai aștept povești de la voi, detalii aici). Dar poate că la aceste plante îmi plac mai mult frunzele și felul în care cresc dansând pe tulpini.

În bucătărie sunt două plante de Aloe vera, pe care le-am adus încă pui mici tocmai de peste mări și țări (una de acasă de la Susleni și alta din București), iar acum au crescut de nu mai au loc în ghiveci, așa că în curând voi folosi o parte din ele pentru foloasele lor naturiste. Una dintre ele a fost atacată de niște dăunători răutăcioși, iar acum este în ”carantină” pe pervazul geamului, alături de alte plante - o begonie, niște narcise deja în floare și un cimbru ce așteaptă să fie mutat în curând în grădina din balcon. O altă plantă suculentă, cu un nume ciudat - Senecio cephalophorus, stă cocoțată pe raftul cu boluri și cești. Tot în bucătărie ”cresc” mulți trandafiri - în câteva tablouri, bucăți de ceramică și fotografii, i-am adunat de pe ici-colo într-o mică grădină vizuală.

The Home Apothecary: Cold Spring Apothecary's Cookbook of Hand-Crafted Remedies and Recipes for the Hair, Skin, Body & Home - o carte jumătate enciclopedie, altă jumătate colecție de rețete naturiste folosind plante și uleiuri de plante. Nu conține toate informațiile legate de proprietățile plantelor, tot Internetul e cea mai mare enciclopedie, dar e și destul de amețitoare, așa că uneori e mai la îndemână să răsfoiești paginile unei cărți. Din ea am aflat câte ceva despre plante și uleiuri și cum pot să le folosesc în rețetele mele de săpun făcut în casă.
RHS Botany for Gardeners: The Art and Science of Gardening Explained & Explored - o carte frumos alcătuită și mai ales ilustrată, cu informații despre știința botanicii și a horticulturii. Îmi amintește de cărțile lui tata, pe care le răsfoiam când eram mică, nu înțelegeam aproape nimic din ce scria - termeni complicați de agriculură, dar îmi plăceau nespus desenele.

În sufragerie - spațiul cel mai luminos al casei, am adunat poate cele mai multe dintre plante. O varietate de Schefflera - arborele umbrelă (pe care am adoptat-o de la o amică-mămică ce s-a mutat din oraș) tot crește și crește de în curând o să ajungă în tavan. Ceea ce nu știu este să tund plantele pentru a le da o anumită formă. Motivul însă e unul ascuns, mi-e milă să tai din ramuri sănătoase, doar ca planta să capete un aspect dorit, așa că le las să crească în voie, după bunul lor plac. Tot adoptată (de la o altă amică-mămică care mai dăunăzi a plecat, dar peste mări și oceane, așa că a fost mai greu să ia plantele în bagaj) este și o Dracaena marginata, mustăcioasă și nu prea pretențioasă. Lângă ea, ținându-se aproape de mâini stau un pui de Arbore de cauciuc și altul de Trandafir chinezesc, pe amândoi i-am adus cu niscai emoții din București și provin de la alți pui care se înrudesc cu aceleași plante, dar din vechea sufragerie. Altor două plante le-am găsit loc aici  - o Clusia rosea (pe care Lucacinul a reușit într-o zi să o dea jos în manevra lui de a folosi mopul de șters pe jos, a scăpat doar cu un ghiveci spart și un vârf bont, dar își revine încet încet) și o plantă curgătoare și foarte fragilă a cărui nume l-am pierdut.

Bring the Outdoors In: Garden Projects for Decorating and Styling Your Home - o carte a cărui titlu spune totul. Am găsit câteva proiecte frumoase, cu inspirație din natură, cum să ștampilezi folosind pălării de ciuperci sau să faci ghirlande din flori uscate. Mi-a plăcut tot timpul să aduc o urmă de natură în casă, fie prin flori și plante uscate culese de prin călătorii (odată era să pierd avionul, dar eu n-am renunțat la brațul de grâu copt cules de pe un deal, acasă la Susleni); crengi de copaci aduse din parc, pe care atârn câte un ornament (sau mai demult făcută o lustră din crengi); pietre și scoici, dar poate cel mai drag îmi este o jumătate dintr-o bucată de creangă de la mesteacănul frumos de acasă, care, din păcate a fost tăiat.
International Garden Photographer of the Year - un album cu fotografii magice din natură, cu multe flori și grădini, din mediu sălbatic sau nu. O carte de făcut cadou iubitorilor de fotografie și natură, la mine a funcționat de minune (mulțumesc, A&O!)
Flora Mirabilis: How Plants Have Shaped World Knowledge, Health, Wealth, and Beauty - o carte ce poartă plantele prin istoria timpului, cu imagini și ilustrații de botanică. ”Plants have been a driving force of civilization. Great empires were built and lost on the backs of the quiet plant kingdom. The rich and powerful collected plants to grow in their gardens and greenhouses. Extravagant, expensive, oversize, often hand-colored volumes called florilegia were published to showcase these collections of newly introduced plants streaming in from around the world. As the age of enlightenment and modern science emerged, florilegia faded in favor of more rigorous works attempting to depict all the plants growing in a given region or to categorize all the individual species of a plant family. Although they represent very different approaches, each could be called a flora mirabilis - a wonderful book about flowers.”


Poate singurele plante cu flori din casă sunt orhideele, care acum sunt și în floare și privesc cuminți lumea de afară prin geamul din camera mică. Pe una dintre ele am salvat-o dintr-un magazin, era pusă pe un raft printre alte flori ce nu mai dădeau bine printre cele perfecte puse de vânzare. Cu un pic de îngrijire, de fapt cu doar suficientă apă, am readus-o la viață, iar acum este în al treilea an de înflorire.


În dormitor până de curând n-a fost pic de verde, în afară de fotografia cu maci într-un lan de grâu, făcută în timpul șederii mele scurte în Burgundia și un alt tablou-broderie cu maci și grâu, pe care l-am găsit într-un magazin de vechituri. De curând însă am primit (tot de la amica ce s-a mutat peste mări și oceane) un Ficus lyrata bambino, adică varianta pitică a copacului Ficus lyrata, care poate fi crescut și în interior și este una din plantele pe care mi-ar plăcea sa o avem în casă la un moment dat. Pe noptieră, într-o oarecare coincidență cu subiectul plantelor și al botanicii, am o carte pe care o citesc acum - Semnătura tuturor lucrurilor, de Elizapeth Gilberth.

My Heart Wanders: A Celebration of Taking Risks, Letting Go and Making a Home Wherever You Are - un jurnal în cuvinte, dar și în foarte multe imagini frumoase a unei femei în căutarea lui ”acasă”. N-am apucat să o citesc în întregime, căci mi se pare că astfel de cărți te invită să le răsfoiești paginile din când în când, să revii la ele, nu neapărat să le termini de citit și să o pui înapoi pe raft.

Când am căutat să ne mutăm într-o nou apartament, am avut un mare noroc să găsim unul cu lumină naturală în baie, ce vine printr-o cupolă în tavan (unde-s bune mai sunt și rele însă, din cauza izolației proaste, acum ne luptăm și cu mucegaiul, dar asta-i altă poveste...). Așa că am profitat de spațiu și le-am găsit loc altor câteva plante (printre ele o plantă păianjen, o plantă din familia Peperomia, o Zebrina pendula, câteva kalanchoe lăsate să crească haotic și o altă plantă suculentă, a cărui nume nu-l cunosc) iar împreună formează o mică junglă tropicală, cum îmi place mie să-i spun.


Sper că v-a plăcut plimbare printre plantele casei noastre. Mi-ar plăcea să văd și să citesc povești despre plantele voastre, lumea lor e atât de mare și variată (recunosc că m-am amețit oleacă în căutarea numelor axacte de mai sus) și sunt sigură că aveți prin casă plante de care nici nu am auzit.

Flowers as Poetry - să sărbătorim iar primăvara împreună

17 feb. 2015

Poate unii dintre voi vă dați seama din titlu despre ce e vorba, poate altora nu vă spune nimic, însă și pe unii, și pe ceilalți vă invit să celebrăm primăvara într-un mod frumos și personal. Așa cum am făcut-o și anul trecut, împreună - prin povești cu și despre flori.


Flowers as Poetry este un proiect fotografic pe care l-am început în 2010 (wow, nu-mi vine să cred că am ajuns la a 6-a ”ediție”, dacă pot să-i spun așa), a pornit de la pasiunea mea pentru flori, mai mult pasiunea de a le fotografia și ca o dedicație pentru mama mea, o iubitoare a florilor. În fiecare zi din luna martie a fiecărui an am publicat o fotografie și/sau câteva cuvinte. Anul trecut am avut inspirația să extind un pic proiectul și să-l fac unul colaborativ, iar rezultatul m-a bucurat nespus.

Recunosc că anul trecut nu mă gândeam mai departe de luna martie cu privire la această idee, nu mă gândeam că o să ajung la mijloc de februarie anul curent și să mă întreb dacă să mai continui sau nu. Mă gândeam că a fost un experiment frumos și că în acest mod, împreună și cu alți iubitori de flori, aș putea să-l finalizez. Dar am ajuns acum, impulsionată de câțiva dintre voi, care mi-ați și spus că abia așteptați luna martie, să reconsider decizia mea. Așa că nu o să pun punct, ci o să pun o virgulă și o să vedem câte vor fi de-acum încolo.

Regulile sunt simple, la fel cum le-am explicat anul trecut, dar le voi scrie și acum.

M-am gândit să păstrez ideea avută la început, cea de o fotografie pe zi, dar care poate fi acompaniată de un text. Acest text poate să fie o simplă descriere a fotografiei, a florii, un nume, o dată, locul unde v-ați oprit să fotografiați floarea, niște gânduri, un citat, chiar și un mic eseu, fiecare ce inspirație are.

Pentru asta va trebui să alegeți și să-mi comunicați zilele din luna Martie 2015, în care doriți să ”contribuiți” cu câte o fotografie. Am creat acest poll, pentru o mai ușoară sincronizare. Puteți alege mai multe zile, bineînțeles, dar cu modestie :).

Fotografiile și celelalte informații mi le puteți trimite la adresa de email fotogravika (at) gmail (dot) com. Fotografiile mi-ar plăcea să fie de o calitate bună, clare, să exprime frumos ce ați vrut să surprindeți; sunt ok și cele făcute prin aplicația Instagram. Ideea principală este să aibă ca subiect florile, dar las ușa deschisă aici pentru interpretările personale a ceea ce înseamnă florile pentru voi. Tot în email trebuie să specificați ziua pe care ați ales-o, iar dacă ați ales mai multe zile (implicit tot atâtea fotografii ați atașat emailului), vă rog să-mi scrieți ordinea lor, adică ce fotografie să fie publicată, în ce zi. Fiind un proiect de colaborare, ar fi frumos ca fotografiile să fie însoțite de un nume (opțional - un link spre un blog/site este binevenit) și/sau o descriere (ce am spus un pic mai sus).

Câteva completări:
- fotografiile nu trebuie să fie făcute neapărat acum sau în luna martie, cu siguranță aveți deja unele în arhivă ce pot fi scoase la vedere;
- nu am specificat o dată limită, dar mi-ar plăcea să îmi trimiteți fotografiile cel puțin cu câteva zile înainte de ziua/zilele pe care le-ați ales să participați;
- acolo unde este necesar voi aplica o delicată postprocesare (culoare, contrast, luminozitate) pentru a uniformiza fotografiile participante.

(Pentru întrebări și poate chiar sugestii, puteți folosi cu încredere formularul de comentarii de mai jos.)

Aștept, deci, vești cu povești și cu flori de la voi!

O grădină și mai multe grădinițe

12 feb. 2015

Uneori sunt cam împrăștiată în gânduri. De exemplu zilele astea gândurile-mi zboară ba la grădinițe, ba la grădini. De vreo câteva săptămâni facem parte din hoinăreala părintească a orașului în căutare de grădinițe și școli pentru cei mici. Și tot de câteva săptămâni, de când zumzăiala sărbătorilor de iarnă s-a cam terminat (deși probabil noi suntem ultimii de pe mapamond care mai au bradul în picioare pe perete), gândurile-mi fug la vreme de grădinărit, iar ideile cum să înverzesc iar balconul îmi țin și ele ocupată mintea.


Dar cum prioritate o au cei mici, o să încep cu grădinițele și apoi o să povestesc - mai mult în imagini - despre o grădină de zarzavaturi foarte frumoasă pe care am vizitat-o prin toamnă.

Nici n-a trecut bine vremea, zilele s-au rostogolit care și cum și încotro, sufletul meu mămos încă crede uneori că ține în brațe și la sân un bebeluș și nu un copil, că ne-am și trezit la realitate într-o zi, noi - părinții cu mai multe responsabilități, iar Lucacinul cu o scrisoare venită pe numele lui, în care primăria orașului i-a scris că-i gata vacanța, de-acum la treabă, îl așteaptă cu surle și trâmbițe la școală.

În Belgia, mai exact în zona flamandă, copiii încep școala la 2 ani jumate (în unele cazuri - la 3 ani). Această școală (2.5 - 6 ani), de fapt un fel de grădiniță, în termenii locali se numește kleuterschool și împreună cu lagereschool (6 - 12 ani, școala primară, obligatorie) formează basisonderwijs (educație primară). Există școli care au doar clase kleuter, altele doar lagere și unele, destul de comune - ambele (sau chiar și treapta următoare - secundairschool - gimnaziul și liceul împreună), astfel încât copilul care începe grădinița (la 2.5 ani) acolo poate continua/trece automat în treptele următoare (până la 18 ani). Grădinița - kleuterschool - nu este obligatorie, dar este foarte populară și peste 95% dintre copiii cu vârste între 3 și 6 ani merg la o astfel de școală. Populare aici sunt și creșele, căci sistemul belgian le oferă mamelor doar 3 luni de concediu maternal și multe dintre ele apelează la serviciul creșelor sau a unor persoane special pregătite - onthaalouder, iar cum numărul acestora este mult mai mic decât cel al copiilor și bebelușilor, ca să fii sigur că ai un loc la creșă trebuie să te înscrii la una înainte să concepi copilul. Știu, sună a nebunie, dar așa e rânduiala pe aici.

Lucrurile par însă a fi mai relaxate când vine vorba de a găsi un loc la grădiniță sau școală. Dacă la creșă am hotărât să nu apelăm (am fost prea egoiști să lăsăm pe altcineva să se bucure de năzbâtiile celui mic, zâmbetele, primele lui cuvinte), de școală nu scăpăm, ca să fim și noi în rând cu lumea. La cum îl simțim pe pitic, pare dornic să-și facă noi prieteni - colegi de școală, dar să vedem cum ni se mai schimbă dispoziția până atunci, mai ales celui mic. În plicul cu scrisoarea sosită pe numele lui (fiecare copil primește de la primărie o astfel de scrisoare în jurul vârstei de 2 ani), am găsit o broșură despre procesul de înscriere la școală, foarte bine documentat (jos pălăria!) și o alta cu lista grădinițelor și școlilor din oraș, împărțite pe zone, respectiv coduri poștale și informații de contact, dar și zilele deschise sau când se pot vizita. Copiii cu frați/surori deja la școală sau părinți ce lucrează acolo au prioritate la înscriere, noi ceilalți venim din urmă să ocupăm locurile rămase libere. În plus de asta, situl dedicat acestui proces - Meld je aan, căci aplicarea se face doar online, este la fel de bine pus la punct cu informații.

Așa că ne-a găsit noaptea într-o... noapte, pe noi - părinții să luăm la analizat lista cu școli și să ne facem o proprie listă cu unele pe care ne-ar plăcea să ne vizităm. Cu asta ne-am cam ținut ocupați ultimele săptămâni, programări și vizite la școli, întâlniri cu directorii ce au încercat să ne convingă de ce ar fi școala lor mai bună, zile deschise și discuții, păreri împărțite cu alți părinți. Lucacinul ne-a însoțit cu bucurie și entuziasm, de la unele chiar a plecat în lacrimi, căci ar mai fi stat la joacă cu copiii de acolo. Unele școli, atmosfera, profesorii, metodologia ne-au convins pe loc, altele mai puțin sau deloc. Am văzut și școli normale, de stat, dar și catolice - foarte comune aici; am văzut o școală în mijloc de parc, unde copiii petrec mult timp afară, altele care au doar o îngustă curte acoperită cu beton; unele destul de stricte și cu reguli clare, altele mai relaxate; unele cu săli de clasă înguste și prea încărcate, altele mai aerisite, cu lucruri mai puține și mai ordonate; am înțeles mai bine ce înseamnă o școală Steiner sau alta cu orientare spre muzică și dans; la unele ni s-a făcut turul întregii școli - clase mai mari, astfel că am văzut frumoase ateliere de sculptură, de lucru manual, tâmplărie, muzică sau chimie. Sincer, e greu de ales și tot mi se pare prea mare harababura pentru o vârstă așa mică, când tot ce-ar putea să facă cel mai frumos e să se joace în voie.

Am ales și văzut cele mai multe școli în apropiere, căci chiar dacă alegi una mai departe, sistemul încearcă să facă o repartizare echilibrată și bazată mai mult pe adresa de domiciliu sau de serviciu. În general selecția se face după raportul 50% distanță, 50% preferință. După perioada de aplicare online și alte câteva săptămâni în care sistemul face repartizarea automată, urmează să primim o altă scrisoare cu locul alocat la o grădiniță/școală și cu numerele de ordine pe care îl ai în lista de așteptare a grădinițelor pe care le-ai preferat mai mult (alegi minim 5 școli), dar unde nu ți s-a găsit un loc. Dacă ai acest noroc, altfel e posibil să nu ți se ofere un loc la cele alese de tine și să primești unul hăt departe. Oricum ar fi e musai să mergi apoi la acea școală, cu programare și să faci înscrierea efectivă. Am auzit povești - mai nostime - cu părinți ce au campat în fața școlii cu câteva zile înainte numai ca să prindă loc la școală sau grădiniță. Cine știe ce ne așteaptă și pe noi, bine că avem cort și ne place să campăm :). Și când mă gândesc că ai mei părinți ne-au trimis la singura grădiniță din sat (greșesc, au fost două, dar prima fiind într-o clădire așa veche, a fost demolată, eu însămi îmi amintesc când a căzut podul în sala de somn...), iar apoi la una dintre cele două școli, care era cea mai apropiată. Așa o fi și pe aici, în localități mai mici, dar în orașele mai mari găsirea unui loc la școală pare ca un bilet de loterie. O să vedem, căci aplicarea online a început de o zi - durează 3 săptămâni, ieri iar ne-a apucat noapte să completăm formularul, să răspundem la felurite întrebări și nu știu de ce, dar bănuiesc ceva emoții după ce finalizăm aplicația și apăsăm tasta Bevestingsmail vesturen (Trimite e-mail de confirmare).

Un aspect mai neplăcut și oarecum surprinzător pentru noi, dar de care știam deja, este că, din păcate, copiii nu primesc mâncare caldă la grădiniță. E o decizie motivată de lipsa finanțelor, a diversității culturale și altele. Este responsabilitatea părinților să le pregătească prânzul celor mici, de obicei un boterham sau broodje - sandviș, pe care copiii îl mănâncă în sala de clasă. Sandvișul e foarte comun pe aici și de cele mai multe ori înlocuiește prânzul multora - copii de grădiniță, școală, studenți, angajați și muncitori, turiști, etc. Sandvișurile, supele cremă și cartofii prăjiți! De-ar veni un Jamie Oliver să revoluționeze un pic comoditatea asta culinară...


Acum că am epuizat subiectul grădinițelor, să povestesc și despre cele mai mare, despre grădini, mai bine zis despre una pe care am vizitat-o acum câteva luni, la culesul roadei. Îi zice Marie's Garden și am descoperit-o undeva în apropierea Bruxelles-ului. O grădină mare, întinsă pe 10ha, unde proprietarii cresc în mod cât mai sustenabil și organic diverse soiuri de legume, fructe și flori. Își deschide porțile în mai și le închide în noiembrie. Noi am fost la început de octombrie, într-o zi cu soare și călduță și ne-am întors cu tolba plină. La intrare ni s-a făcut o prezentare scurtă și ni s-a arătat cam cum este împărțită grădină, apoi am primit o roabă drept coș de cumpărături (a primit și Lucacinul una, pe dimensiunea lui, dar a refuzat-o politicos), o unealtă de tăiat și ni s-a urat spor la cumpărături treabă! căci această grădină este cu autoservire, adică vii și-ți culegi singuri legumele și fructele, după pofta inimii. Am petrecut o după-amiază întreagă, am ales dovleci, unii mai mari, alții mai mici, eu am tras de tulpina unei kale de era cât pe ce să mă dau de-a rostogolul, copilul a alergat desculț prin iarbă și pâmântul uscat de soare, am văzut prima dată cum crește o anghinare sau varza de Bruxelles, am cules cele mai frumos colorate frunze de sfeclă elvețiană. Poate am exagerat un pic la cumpărături, dar erau toate proaspete, bine arătoase și la final nici nu au costat așa mult.



Așa că următoare săptămână, ce credeți?, am petrecut-o în bucătărie, căutând rețete cu legumelele abia cumpărate, pe care apoi le-am pus în practică.

Frunzele de sfeclă elvețiană - o parte din ele le-am călit nițel în tigaie apoi le-am pus într-o salată aperitivă de paste cu roșii uscate, niște brânză Roquefort, câțiva muguri de pini, ulei de măsline. Altă parte am folosit-o la un quiche în care am mai pus și praz.


Kale (în olandeză boerenkool, adică varza fermierilor) - am auzit de această plantă cam tot în perioadă vizitei la grădină și am fost foarte curioasă. Are un gust într-adevăr asemănător verzei, dar mult mai bogată din punct de vedere nutritiv. Pentru că am luat o plantă așa mare, am avut destule feluri în care să o pregătim: smoothie cu banane și miere, călită un pic în tigaie cu ceapă caramelizată și kale chips, vai ce bune (frunzele bine spălate și uscate și mai bine, se rup în bucăți mici, se amestecă cu un pic de ulei de măsline, sare și se pun la cuptor pentru câteva minute).


O altă varietate de sfeclă elvețiană (swiss chard), cu tulpina albă, am folosit-o la niște rulorui cu quinoa, carne tocată și legume.


Iar dovlecii, pfiu... povestea lor se lungește până mai ieri. Cu toții au scăpat cu bine de Halloween, dar nu și de căldura cuptorului. Săptămâna trecută i-am venit de hac celui mare, căci deja dădea semne că se strică (l-am ținut pe balcon). Am făcut din el o tartă, o supă cremă cu chifteluțe, copt la cuptor sau într-un sos de paste cu pui și smântână. O parte din el a ajuns și în congelator, să avem pentru la vară :).

Plastilină de casă

5 feb. 2015

Iată și ceva creativ pentru cei mici, artiști și exploratori. O rețetă ușor de făcut în bucătărie, pentru sau chiar împreună cu ei. De când cu vremea asta, care nu-i nici iarnă, nici toamnă, ci doar e umed și rece, iar asta nu te prea îmbie la o plimbare pe afară, încerc să născocesc diverse activități de făcut în casă împreună cu cel mic. Bineînțeles că mă inspir din ce fac ceilalți, din cărți sau surse online.


Încercăm diverse lucruri, mâzgâlit hârtia (pe alocuri și canapeaua) cu creioane, carioci și acuarele, decupatul hârtiei și lipitul ei, alergatul pisicului prin casă sau joaca de-a v-ați ascunselea după perdele, construit de castele din cuburi de lemn și rețele de căi ferate în miniatură, joaca cu apa și baloane de săpun, pititul în cortul improvizat dintr-un uscător de rufe și câteva pături drept acoperiș, răsfoitul și cititul cărților (o activitate din ce în ce mai îndrăgită de pitic), dar și niscai timp petrecut în fața desenelor animate, din toate câte puțin. Și mai facem (mama) și ne jucăm (mai mult Lucacinul) cu plastilină. Plastilină făcută în casă, cu ingrediente la îndemână.


Îmi amintesc din copilăria mea acea plastilină care venea în cutii dreptunghiulare de hârtie, în niște bucăți cu dungi verticale în relief, parcă erau vreo 8-10 la număr, în culori intense și greu de modelat la început, dar apoi din ce în ce mai moale după ce o modelam cu mâinile. Avea un miros mai pronunțat chimic, iar compoziția - ”dintr-un amestec de caolin, substanțe grase, rășini naturale sau sintetice, colorat cu diferiți pigmenți”. Probabil vă este cunoscută și vouă. Nu știu ce mai este acum pe piață, căci o perioadă lungă de ani nu m-a mai interesat subiectul, probabil există felurite paste modelatoare, în toate culorile lumii. Am început să redevin curioasă odată cu dorința de joacă și curiozitate piticului, iar asta-mi dă și mie motive să mai născocesc una alta. Și vă spun sincerc, când am făcut prima dată această plastilină de casă, acum câteva luni, cred că eu am fost cea mai entuziasmată, mi-a plăcut atât de mult cum a ieșit, culorile vesele, maleabilitatea și faptul că folosind doar niște ingrediente din bucătărie am putut să creez o jucărie pentru copil.


Recunosc că rețeta nu am inventat-o eu. Pe Internet se găsesc multe rețete de făcut în casă pentru playdough sau play-doh. Ingredientele principale sunt făină, sare, apă și ulei și un ingredient minune - cream of tartar, pe care mai greu îl găsești în magazine. Prima dată am auzit de el chiar astă vară, când căutam o soluție să fac prăjitura cu bezea îndulcită doar cu miere. Acest cream of tartar are rolul de stabilizator și (dacă nu mă înșel) acidifiant, de aceea uneori poate fi înlocuit cu oțet sau suc de lămâie. În compoziția plastilinei îi oferă acesteia elasticitate.

Până acum am încercat mai multe variante de plastilină, dar am omis acest ingredient, l-am înlocuit cu oțet, altă dată am pus suc de lămâie și rezultatul a fost ok, în special folosind oțet. Un eșec total a fost să nu folosesc niciun înlocuitor, iar plastilina n-a ieșit delor ok - era foarte lipicioasă și greu de modelat. Așa că am încercat iarăși pornind de la rețeta inițială, bazată pe oțet. Pe asta o scriu și mai jos.


Ingrediente (eu în general fac 2 - 3 cantități)

  • 1 c făină (este ok și tip 000)
  • 1/4 c sare fină
  • 1/2 c apă
  • 2 Lg ulei (nearomat)
  • 1 Lg oțet alimentar(eu am folosit de mere)
  • coloranți alimentari (eu am folosit sub formă de lichid, în 3 culori de bază - roșu, galben, albastru, cu care conform instrucțiunilor am putut face alte combinații de culori)
  • opțional pentru diminuarea mirosului de oțet: ulei esențial (portocale, lavandă, etc)

c - cană, Lg - lingură


Se pun făina, apa, sarea, uleiul și oțetul într-un vas pe foc mic - mediu și se amestecă până se omogenizează bine. Cu ajutorul unei linguri de lemn se amestecă compoziția până când aceasta începe să se lege și să se desprindă ușor de pe pereții vasului. Nu ar trebui să dureze mai mult de câteva minute acest pas. Se poate testa și cu mâna dacă compoziția nu se lipește. Nu trebuie să se întărească prea mult, altfel își va pierde din elasticitate, e ok să fie pe alocuri și bucăți mai lipicioase, acestea se vor omogeniza în restul compoziției. Când vi se pare suficient de coaptă (probabil după câteva încercări o să vă dați mai bine seama), se răstoarnă aluatul pe o suprafață de lemn și se frământă câteva minute (ce senzație plăcută e să frămânți un aluat cald...) până a devenit uniform.


Următorul pas, opțional, este adăugarea câtorva picături de ulei esențial (eu am folosit de ulei de portocale) pentru diminuarea mirosului de oțet. Se mai frământă un pic și se împarte aluatul în cateva bucăți, în funcție de câte culori vreți să faceți.


Se colorează apoi aluatul folosind coloranți alimentari. De exemplu pentru verde fistic - 9 picături galben + 2 picături albastru, coral - 5 picături roșu + 5 picături galben, turcuaz - 2 picături galben + 12 picături albastru, portocaliu - 3 picături roșu + 9 picături galben, violet - 9 picături roșu + 6 picături albastru. Mă gândesc să încerc variante de culori mai naturale, de exemplu în loc de apă să folosesc ceai sau suc de fructe sau legume (portocale, fructe de pădure, sfeclă roșie), dar fără pulpă sau condimente, dar nu foarte picante.

Un detaliu important - păstrare plastilinei de casă: se păstrează într-un vas cu capac sau pungă ermetică, în frigider. Durata de valabilitate este de câteva săptămâni, dar aș zice că poate chiar mai mult. În timp își mai pierde din elasticitate, se mai amestecă culorile, se mai umple cu alte ingrediente (praf, păr de pisic, etc), căci așa e cu cei mici, nu te aștepți să le dai ceva și să primești același lucru la fel. Nimic nu se pierde, totul se transformă.


Și, voilà, plastilina-i gata! O pastă modelatoare ușor de făcut și cu nenumărate moduri de joacă.


Ah, poate se mai pierde un pic din ea, căci această plastilină poate fi chiar și consumată de către cei mici. Deși este inofensivă, făcută din ingrediente comestibile, nu are un gust prea bun, totuși consumul ei în cantități prea mari nu cred că este prea ok pentru stomacul unui copil, dar nici pentru grija părinților, așa că stați cu ochii pe ei (mai ales pe cei foarte mici), de fapt joaca împreună este cea mai faină!