Tartă cu cocos, însiropată cu miere și lămâie

by - 3/19/2015

Ieri am poftit ceva dulce și ușor de făcut, căci vremurile în care stăteam și bibileam la vreun desert cât îmi e lumea de dragă sunt demult apuse. Acum trebuie să mă mișc repede în timp ce doarme copilul la prânz, altfel risc să umplem împreună bucătăria cu făină, nu că n-ar fi și asta o experiență minunată, încercată deja de atâtea ori. Dar ieri mi s-a făcut dor de timpul acela al meu, să amestec ingredientele, să le pun la cuptor, apoi să scot tarta aburindă din el, să mă joc nițel cu aparatul de fotografiat și să fur o felie pe ascuns.


Rețeta am găsit-o în cartea Love Bake Nourish de Amber Rose (o carte minunată despre care am mai povestit aici și aici).

Ingrediente:
  • 175 gr făină albă (de spelta)
  • 120 gr nucă de cocos măcinată
  • 2 lg praf de copt
  • 100 gr miere
  • 200 ml lapte de cocos
  • 1/2 lg extract de vanilie
  • un strop de sare
Siropul de miere și lămâie:
  • sucul și coaja rasă de la 1-2 lămâi
  • 2-3 Lg de miere
lg - linguriță, Lg - lingură

Se amestecă ingredientele uscate - făina, nuca de cocos și praful de copt într-un vas. Se încorporează apoi mierea, laptele de cocos, extractul de vanilie și sarea, amestecând cu o lingură de lemn până compoziția e bine omogenizată.

Se toarnă într-o formă de tartă (sau cu pereți detașabili) unsă cu grăsime (eu am folosit ulei de cocos aromat) și se pune la cuptor (preîncălzit la 180°C) pentru 30-40 de minute.

Între timp se pregătește siropul: într-un vas la foc mic se amestecă mierea, sucul și coaja rasă de lămâie până siropul capătă un aspect vâscos.

După ce s-a copt, se răcește tarta vreo 10 min pe un grătar (eu am lăsat-o în forma de ceramică, dar poate fi și scoasă din ea), apoi se însiropează. Fiind o tartă cu o consistență mai densă a aluatului, însiroparea o face să fie mai delicată.

În cartea lui Amber Rose am găsit multe feluri de deserturi ce se servesc cu iaurt (gras sau grecesc), probabil în loc de frișcă sau înghețată. Am încercat și mi-a plăcut, vă recomand și vouă, rezultatul este răcoritor.


Băieții mei nu mi-au adus flori de 8 martie, căci le-am înlocuit cu mersul la cules de urzici, dar s-au revanșat acum câteva seri, când i-am găsit în pragul ușii cu un buchet de frezii. Mi-au zis că miros a primăvară și în felul acesta mi-au adus primăvara în casă. Așa că ei mi-au luat flori, eu le-am făcut o tartă și cred că suntem chit :).

You May Also Like

7 commentarii

  1. Mmmm, ce bine arata! Am si eu o reteta de crema de nuci cu cocos, ador cocosul.
    http://andreea-nutritie.blogspot.ro/2015/03/crema-de-nuci-cu-cocos.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Mmm... arata bine de tot. Abia astept sa o incerc. Am zis ca trebuie sa cumpar si eu cartea aia, are numai retete delicioase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, Andreea! e o carte foartă frumosă, atât ca rețete (dulci, dar folosind mai puțin zahărul), dar și ca aspect. Îți recomand și a doua carte a lui Amber Rose - Nourish: Mind, Body & Soul.

      Ștergere
  3. Superbe fotografii !!!!!! Ma bucur mult ca am descoperit acest blog!!!!
    Florile sunt minunat aranjate, iar prajitura vreau sa o incerc si eu! :) Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ai venit, Ioana! Îmi plac mult florile și se regăsesc în multe povești aici pe blog. Dar cred că ți-ar plăcea și un alt proiect inițiat de mine - Flowers as Poetry (http://flowers-as-poetry.tumblr.com/ și https://www.facebook.com/flowersaspoetry), și uite, a mai rămas o zi în calendar - 28 martie - pentru o poveste cu flori, detaliile le poți citi aici: http://flyingumbrellas.blogspot.be/2015/02/flowers-as-poetry-sa-sarbatorim-iar.html. Poate chiar va fi povestea ta, te invit cu drag :)

      Ștergere
    2. Buna Vica, astazi am intrat pe pagina lasata de tine! :)

      Ștergere