Tartă cu prune + câteva gânduri

30 nov. 2015

Aproape că a trecut luna lui Noiembrie, această lună care a lăsat în urmă multă tăcere, tristețe și întrebări pentru care unele nu vor avea niciodată un răspuns. Precum frunzele de toamnă s-au desprins de copaci, au căzut domol și au lăsat un gol în urmă. Un gol care parcă a făcut lumea mai mică. Cuvintele lui Ane Brun, ”I need another place, Where there'll be peace, I need another world, This one's nearly gone.” parcă au căpătat un sens mai real.


S-a făcut o lună de la tragedia Colectiv din București, s-a făcut mai puțin sau mai mult de la altele din alte colțuri ale lumii, am plâns, ”de ce?”-ul este o întrebare des pusă în continuare, ne-a fost și ne e teamă de lucrurile rele care se pot întâmpla, de oamenii care le fac. Dar tot aceste triste întâmplări, care au lăsat o amprentă durereoasă în sufletul multora dintre noi, tot ele ne-au unit, au adus îmbrățișări și cuvinte calde, ne-au făcut să fim mai aproape unii de alții, să vrem să fim mai aproape și în realitate, să ajutăm pe cei în nevoie, să fim mai oameni. Nu e ușor să privim cu bucurie spre viitor, când atâtea drame se întâmplă în jurul nostru, dar ce putem probabil face cel mai bine e să fim recunoscători pentru ce avem și să ne bucurăm de prezent. Dacă nu reușim, să învățăm de la alții care fac asta sau care... au făcut. Buna prietenă Teo din păcate nu mai e aici printre noi, încă e de necrezut dispariția ei și a celorlalți tineri, dar pe lângă sutele și miile de fotografii pe care le-a lăsat Teo în urmă, a lăsat și un îndemn pentru noi:
”PS: la randul meu, eu ii provoc pe toti prietenii mei sa... se bucure.
Sa se bucure de orice chestie marunta care ii face sa zambeasca, sa simta, sa vibreze, sa zburde, sa cante, sa traiasca, sa iubeasca si sa ii bucure la randul lor pe altii :)”
Și chiar dacă lumea parcă s-a făcut mai mică dintr-o dată, totuși alta nu avem și trebuie să ne îngrijim de ea cum putem mai bine, să o facem mai bună. Din urma noastră vin copiii noștri și acesta este cel mai frumos dar pe care putem să-l oferim - să ne imaginăm împreună cu ei o lume mai bună și să încercăm să o facem așa. Iar încercarea pornește din fiecare dintre noi.

A fost un noiembrie cu mult soare afară, surprinzător de cald și frumos, dar poate cam gri și trist înăuntru. În ziua în care o prietenă dispărea fizic de printre noi, altă prietenă foarte bună dădea naștere unui copilaș. E minunat de uimitoare natura asta, cum face și desface destine, cum împletește răul cu binele și ne aduce încă o dată aminte că suntem atât de firavi, deși ne credem uneori atât de puternici.


Poate pare ciudat să alătur celor scrise și o rețetă din bucătărie, dar pentru mine multe dintre ele sunt povești care-mi aduc bucurie și care sper că aduc un pic de bucurie și altor oameni. Căci eu cred că mâncarea pe lângă scopul ei nutritiv are și unul social, ne adună în jurul unei mese și ne apropie ca oameni.


Această tartă am vrut să o fac de multă vreme, căci vremea prunelor a pornit de pe la începutul toamnei. I-am recomandat-o unei prietene și încântată mi-a spus că a devenit una din preferatele ei. Eu nu am găsit însă energie să o fac atunci, apoi au apărut altele și abia pe la începutul lunii, odată cu poate ultimele prune din acest sezon (deși parcă mai dăunăzi am mai văzut pe rafturi câteva) am reușit să o scot din cuptor, aburdină și aromată. Inspirația am găsit-o pe blogul lui Erin Boyle (vi-l rcomand cu mare drag) aici și tot de acolo am aflat că este o tartă - ”capodoperă”, rețeta ei găsindu-și loc în paginile New York Times la început de septembrie mulți ani la rând. O poveste nostimă aș zice eu.


Ingrediente:
  • 3/4 c zahăr bun
  • 115 gr unt moale
  • 1 c făină
  • 1 lg praf de copt
  • un strop de sare
  • 2 ouă
  • 10 - 12 prune, fără sâmbure, tăiate în jumătate
  • opțional: zahăr brun, suc de lămâie, scorțișoară
c - cană, lg - linguriță


Cuptorul se preîncălzește la 180°C, o formă de tartă (cu pereți detașabili) se unge cu unt.

Untul moale se freacă bine (manual sau cu ajutorul unui tel electric) cu zahărul până amestecul devine cremos. Se încorporează apoi făina, praful de copt, sarea, ouăle și se amestecă bine.

Se toarnă compoziția în forma de copt și se întinde uniform. Jumătățile de prune se așează peste aluat, cu partea tăiată în jos, apăsând ușor pe fiecare. Opțional se presoară un pic de zahăr brun, scorțișoară și suc de lămâie. Personal am uns cu un pic de unt coaja prunelor pentru a o face mai ”lipicioasă”, altfel zahărul și scorțișoara presurate alunecau pe compoziția aluatului.

Se coace în jur de 45 - 60 min până fructele aproape s-au topit, fiind ”înghițite” de aluatul crescut și arămiu pe alocuri. După copt se mai lasă în forma de copt vreo 10 min, apoi se răcește complet pe un grătar.

Se poate servi însă și un pic călduță, dar e foarte bună și a doua zi.


Noi am înfulecat fiecare căte o felie atunci abia scoasă din cuptor și un pic răcită afară, am profitat și de zilele călduroase (poate prea călduroase pentru un început de Noiembrie) pentru a o savura pe balcon, căci aproape că uitasem de el odată cu trecerea verii.



Un desert foarte bun și ușor de făcut, îmi aduce aminte de gustul și consistența altei tarte ce-mi place mult: cea cu căpșuni și cu alte fructe. Recunosc că-mi plac mult deserturile cu fructe, anul acesta nu prea m-am potrivit să și folosesc multe dintre ele, dar chiar dacă am făcut doar câteva, fiecare ne-a adus un pic de bucurie.

Rețeta inspirație: http://www.readingmytealeaves.com/2015/09/plum-torte-springform-pans-and-new-york.html

PS: eu abia aștept apariția unei cărți plină cu rețete ce folosesc fructele din fiecare sezon. Îmi place mult să răsfoiesc blogul lui Yossy Arefi - www.apt2bbakingco.com - și sigur cartea ei îmi va oferi aceeași plăcere, dar mai palpabilă.