Iris Evelina - o poveste cu o zmeurică

30 ian. 2016

Se coace ea zmeura vara, dar în grădina noastră de o săptămână și un pic s-a copt în mijloc de iarnă o zmeurică - Zmeurica Iris - ca un curcubeu magic și călduros după o ploaie răcoroasă de început de mai.


Venirea ei pe lume a fost ceva total diferit de cea a frățiorului ei, dar la fel de specială. N-a mai avut ea răbdare să mâncăm noi două din același tort pe 2 februarie, așa cum avea și termenul. Dacă Luca a venit mai repede cu 5 săptămâni, Iris a venit un pic mai devreme însă foarte repede. La nici două ore de când mi s-au rupt membranele și au început primele contracții la 5 dimineața, am născut-o acasă, natural, fără intervenții, doar cu ajutorul unei moașe (un pic înainte de naștere a sosit și a doua), cu Ionuț alături oferindu-mi suportul lui fizic și moral și cu Luca spunându-mi ”respiră, mami, respiră!”. Am avut ceva emoții că nu va ajunge moașa la timp, dar a reușit. Când a ajuns și m-a verificat, nu mai era nicio discuție să pornim cu mașina spre spital. Eu am simțit asta chiar mai devreme, când am observat că intervalul între contracții era de doar 2-3 minute. Nu plănuiam o naștere acasă, doar travaliul și nașterea asistată doar de moașă la spital, dar Zmeurica mi-a oferit această experiență unică și specială (pe care sper să o pun într-o poveste mai pe larg și aici pe blog, alături de cea a lui Luca). Imediat am pus-o la sân și a supt ușor și lin primele picături de colostru (eram un pic îngrijorată că alăptatul prelungit a lui Luca va afecta producerea laptelui pentru ea, dar nu, natura își face treaba, mă bucur că m-au încurajat și moașele să nu întrerup alăptatul lui Luca și chiar pot continua și după naștere în tandem, și ea și el, ceea ce se întâmplă deja). Întreaga zi apoi a fost magie, în liniștea de acasă, cu soarele unei zile aproape ca de primăvară afară. După-amiaza ne-a găsit pe toți 4 în pat, cu ea strâns lipită pe pieptul meu sau al lui Ionuț și minunându-ne de acest dar. O ținem mult pe noi și zi, și noapte, căci știam încă de când s-a născut Luca importanța skin-to-skin la nou-născuți, chiar și cei născuți la termen, nu doar prematurii. De atunci magia continuă, laptele și somnul sunt principalele ei activități acum, pe ici colo cu câteva minute de privit la cele din jur cu ochii ei mici și minunați. Cele câteva crampe o mai trezesc și chinuie din când în când. E adevărat că încercăm să intrăm și să ne adaptăm la un nou ritm care să fie benefic pentru toți patru. E un pic provocator, mai apar frustrări și supărări între noi, dar sper să reușim să ne menținem într-un echilbru, așa cum au făcut-o și fac și alții.


Luca, deși trece printr-o schimbare importantă acum prin nașterea surioarei lui, este bun și afectuos cu ea. O mângăie și pupă pe căpșor și mânuțe (de care este foarte minunat că ce mici sunt și ce mari sunt ale lui), vine să mă întrebe ce face când o alăptez și înghite în sec :), se îngrijorează când o aude plângând, zice că părul ei miroase a flori și-i spune Irisuca, surioara lui. Are și momentele lui de egoism și frustrare, bineînțeles, dar mai mult sunt îndreptate spre noi, părinții, căci noi suntem generatorii de atenție și simte că acum trebuie să o împărțim la doi. Sper însă să le fie drag unul de altul și să crească într-o relație frumoasă de frate și soră, să se iubească și să-și fie aproape. Noi o să încercăm să-i încurajăm și să le fim alături.


Oricât de greu a fost începutul celor aproape nouă luni și oricâte îmbrățișări dulci de Lucacin aș fi primit până acum, mi-era dor, tare dor de mirosul și somnul lin al unui ghemotoc mic de om pe pieptul meu. Acum o săptămână și un pic am început să gust iar pic cu pic din această magie... Magie cu nume de Iris.


Prin septembrie, când acest nume s-a lipit de inimile noastre, au început să apară câteva coincidențe legate de el. Am început să întâlnesc Iris-e în jurul meu așa, dintr-o dată sau atunci când îi întrebam pe apropiați ce nume de flori cunosc (căci știam că vrem ca Zmeurica să poarte un nume de floare) Iris era rostit printre primele. Dar poate cel mai special a fost când cei doi năzdrăvani ai mei au venit într-o zi de la piață cu un mare buchet de iriși. I-am întrebat cum de i-au ales chiar pe ei și se pare că alegerea a fost din partea lui Luca, el însă neștiind la acea vreme despre numele la care ne gândeam noi. De atunci eram mai convinși că Zmeurica noastră va fi o Iris, un curcubeu colorat în familia noastră.

1, 2 și... 3!

18 ian. 2016

Bob de mac, minune mică, bobiță, mogâldeață, Luca mic și voinic, ubireamamică, zbânțuială și șmecherie mică, Lucacin... 3 anișori împreună cu acest omuleț în toată regula. Cum s-au scurt, cum și când au trecut, nu mai ținem socoteala, dar știm prea bine că ne face existența în această lume mult mai frumoasă.


La finele anului trecut n-am făcut niciun bilanț a celor prin care am trecut, ce am făcut și ce n-am făcut, cum nu prea mai fac de ceva timp încoace. La fel cum nici la începutul anului nou nu-mi stă în fire să fac liste. Listele mele se umplu și se golesc în tot timpul anului. Poate asta și de când am devenit mamă, iar prioritățile și motivațiile s-au schimbat și au căpătat un sens natural și important pentru mine. Știu că a fost un an plin cu de toate, cu bune, cu unele mai puțin, mă bucur însă cel mai mult că suntem sănătoși.

Deși sunt nostalgică după vremea când era bebeluș, mă bucur însă că prichindelul ăsta mic pe zi ce trece crește și se transformă într-un copil drăgălaș, isteț, tare vorbăreț (ne uităm împreună la înregistrări de acum un an, când abia lega câteva silabe și ne amuzăm nevoie mare de ele), plin de idei năstrușnice, grijuliu, pupăcios și ca orice copil normal le face el și pe celelalte de reușește să ne întindă limitele la maxim și o dăm în supărări, lacrimi și frustrări, și noi și el. Dar ce dulce este o îmbrățișare mai apoi și o pupătură lipicioasă și o promisiune că nu mai facem așa, nici unii, nici alții, ca apoi lucrurile ca într-un carusel o iau de la început, râdem, facem tărăboi, ne zbânțuim, ne supărăm, apoi iar ne îmbrățișăm și ne hlizim unii la ceilalți. În ultimul an și-a descoperit sau întărit niscai pasiuni, e înnebunit până peste cap după trenuri și căi ferate și Thomași (reali, din cărți sau uf... de pe ecran), cereale de ovăz cu lapte și clătite cu dulceață de zmeură de la bunica 'Dida, fructe de vară pe care le-ar mânca și-n timpul iernii, nani-ul lăptic dulce pe care-l mai mănâncă și acum deși într-o zi a zis că are un gust de vechi, adoră să citească povești și cărți despre felurite experimente cu tata, culoarea roșie epreferata lui, îi place să se uite la poze și filmulețe cu el mai mic, să cânte la tobele lui imaginare sub formă de cratițe și tigăi, dar cu bețele lui reale pe care le-a primit de la un toboșar, să țopăie în pat, să urce treptele în loc să meargă cu liftul, să meargă cu autobuzul sau tramvaiul, să cânte ”O sole mio...” când face baie, să asculte și să fredoneze ”plouă, plouă, doarme și hangiul, undeva departe...” (adică Rar de Alifantis).

Nu-i plac baloanele de niciun fel, nici umflate, nici dezumflate, nu-i place ca vântul să ia pe sus căciuli și umbrele de plajă, nu-i place să se îmbrace când e vorba să ieșim din casă până nu face câteva ture bune prin casă în fundul gol, nu-l prea îndrăgește pe nu-știu-ce coleg, deși nici mersul la grădiniță nu e chiar un lucru drag pentru el deocamdată (la asta lucrăm de zor și ducem negocieri intense), nu-i prea plac legumele verzi, dar nici cele roșii sau galbene sau portocalii.


De ziua lui i-am oferit în dar disponibilitatea noastră totală: după cele 5 minute de grădiniță dimineața și câteva ore de țopăit la un loc de joacă, am luat trenul - pasiunea lui și am mers cu toții la un muzeu/centru despre știință și tehnologie, unde cele câteva ore de tot feluri de experimente și minunății nu ne-au ajuns nici pe-o măsea (da da, nici nouă adulților). După ce-am luat trenul înapoi spre casă, am făcut un popas dulce pentru o felie de prăjitură, ce fel de zi de naștere fără un suflat în lumânări, chiar dacă mama n-a mai făcut tort de data asta. N-am făcut eu tort chiar de ziua lui, dar am făcut unul și o tartă cu căpșuni peste câteva zile, când am umplut casa de copii și oameni dragi - prietenii lui, pentru o petrecere în miez de zi. Încercăm să-l încurajăm să aprecieze mai mult bucuriile simple, oamenii și prietenii, amintirile mai mult decât lucrurile materiale, să-i placă să dăruiască mai mult decât să primească. Așa că i-am rugat pe cei invitați ca în loc de cadouri materiale să facă câte un filmuleț scurt cu o urare pentru el, filmulețe pe care apoi noi să le unim într-unul mai lung, de care să se bucure și acum, dar și când va fi mai mare. O idee de cadou care mi se pare potrivită și specială pentru orice vârstă.

La mulți ani, Luca mic și voinic! Te iubim tare, tare mult și știm că tu ne iubești tare încet, dar tare dulce :)

Biscuiți festivi, 3 rețete

17 ian. 2016

Am promis în postarea precedentă rețeta biscuiților festivi pe care i-am făcut de Crăciun și care ne-au ajuns și îndulcit papilele până mai ieri. Mi-am regăsit energia și am vrut să fac mai multe variante, să satisfac poftele tuturor de-ai casei: unii clasici, cu gust de turtă dulce - biscuiți în două variante (cu condimente de iarnă și ceai verde), alții mai bogați și dulci - fursecuri cu ciocolată, și încă unii mai ”sănătoși” și consistenți - trufe cu fructe uscate, nuci și ciocolată.


Biscuiți în două variante - cu condimente de iarnă / ceai verde (matcha) - asta-i o rețetă pe care o tot repet cu diferite ocazii de câțiva ani încoace, ba de Ziua Parcului de acum aproape 3 ani și cel mai des i-am făcut în ultimele ierni în preajma Crăciunului. Rețeta am găsit-i chiar pe ambalajul amestecului speculoos pe care-l folosesc drept condiment de turtă dulce. Varianta cu pudră de ceai verde am făcut-o abia anul trecut când m-am gândit că se potrivește de minune cu atmosfera sărbătorilor de iarnă. Dacă aveți pitici care vor să vă dea o mână de ajutor, asta-i o activitate ce le va face mare plăcere. Lucacinul meu a găsit niște combinații de forme tare interesante :)



Ingrediente (am împărțit cantitatea în două):
  • 500 gr făină 
  • 325 gr unt nu foarte moale
  • 225 gr zahăr brun 
  • 5 lg praf de copt 
  • 1 lg sare 
  • 1 lg extract de vanilie 
  • 2 ouă 
  • condimente: 10 gr condimente speculoos (sau condimente de turtă dulce) și 10 gr pudră de ceai verde (matcha) sau câte 20 gr din fiecare dacă se face doar o variantă
Cuptorul se preîncălzește la 160°C, se acoperă o tavă de cuptor sau una mai largă și deschisă cu hârtie de copt.

Într-un vas se amestecă ingredientele uscate - făina, zahărul, praful de copt, sarea.

Pentru a face cele două feluri de biscuiți, puteți urma una dintre cele două variante de mai jos:

1. se încorporează apoi restul ingredientelor - untul, ouăele și extractul de vanilie până se obține un aluat vârtos și omogen. Se împarte acest amestec în două părți egale în vase diferite. Se adaugă apoi în fiecare dintre ele ele două feluri de condimente separat și se amestecă bine până aluaturile sunt colorate omogen. Din cauza frământării însă e posibil ca aluatul să se facă mai moale. Se poate păstra în frigider pentru a se mai întări.

2. se împarte amestecul uscat în două părți egale în vase diferite. Se adaugă apoi în fiecare dintre ele ele două feluri de condimente separat și se amestecă bine. În fiecare dintre ele se încorporează apoi restul ingredientelor, împărțite în două cantități egale - 112 gr unt, 1 ou, 1/2 lg extract de vanilie. Se frământă apoi separat până aluaturile capătă culori omogene și un aspect vârtos. E posibil însă ca aluaturile se înmoaie nițel, se pot păstra în frigider pentru a se mai întări.

După ce aluaturile sunt gata și un pic întărite se întind în foi cam de 3-5 mm și se decupează diverse forme. Eu am folosit făină din belșug ca să nu se lipească de blatul pe care am lucrat. Din cauza asta e bine ca în timp ce lucrezi cu o bucată de aluat, restul să fie păstrat la rece.

Se coc apoi cam 15-20 minute, dar având grijă să nu se coloreze arămiu prea tare (mai ales biscuiții cei făcuți cu pudra de ceai verde, care dacă nu sunt păziți cu grijă își pierd rapid culoarea).


Fursecuri cu ciocolată - sau bine-cunoscuții chocolate chip cookies. Recunosc că nu m-am îndurat multă vreme să-i fac, deși am poftit de prea multe ori. Când aleg să fac un desert în casă, aleg variantele totuși mai puțin grele și prefer alternativele mai sănătoase, dar asta nu înseamnă cu nu poftesc și nu consum cantități (totuși nu foarte mari) de ciocolată. De asta probabil în colecția de rețete nu prea am adunat rețete cu multă ciocolată. Așa că iată-le, niște bombe pline de ciocolată și zahăr (rețeta totuși am modificat-o și am tăiat o parte din el).


Ingrediente (eu folosit jumătate din cantitatea de ingrediente din rețeta orginală - din cartea Seven Spoons de Tara O'Brady, în plus am redus și cantitatea de zahăr):
  • 110 gr unt, tăiat bucăți mici
  • 210 gr făină
  • 1/2 lg praf de copt
  • 1/2 lg bicarbonat de sodiu
  • 3/4 lg sare
  • 160 gr zahăr brun
  • opțional: 50 gr zahăr (eu am omis)
  • 1 ou
  • 1 lg extract de vanilie
  • 170 gr ciocolată neagră, tăiată bucăți mici
Se preîncălzește cuptorul la 180°C și se acoperă o tavă de cuptor sau una mai largă și deschisă cu hârtie de copt.

Într-un vas mic de gătit se topește la foc mic untul, fără să fie adus la puntul de fierbere, amestecând continuu. În alt vas uscat se amestecă făina, praful de copt, bicarbonatul de sodiu și sarea.

Untul topit se toarnă într-un vas mai încăpător și se încorporează în el zahărul. Se adaugă oul și se amestecă bine, apoi extractul de vanilie. Peste acestea se încorporează apoi, amestecând cu o lingură de lemn sau spatulă de silicon, mixul uscat de mai devreme, iar la final de tot ciocolata tăiată bucăți. Nu trebuie însă să se amestece prea mult.

Dacă aluatul este prea moale, se poate ține pentru 5-10 minute în frigider. Se ia din el cu lingurița și fac din el apoi biluțe de cam 3 cm diametru și se așează uniform pe tava de copt, lăsând suficient spațiu între ele (5 - 7 cm). Se coc apoi pentru vreo 10 - 12 minute, rotind tava la jumătatea timpului, până suprafața lor se crapă un pic. Se scot din cuptor, se mai lasă nițel în tavă, apoi se transferă pe un grătar să se răcească complet. Se pot păstra la temperatura camerei într-un vas bine închis cam 1 săptămână. La noi au rezistat chiar mai mult :)


Trufe cu migdale, caise uscate și ciocolată
- iar pentru poftele mai puțin pretențioase, am inclus și o rețetă mai sănătoasă, din cartea mea preferată - Love Bake Nourish de Amber Rose. E o rețetă cu ingrediente consistente, care poate fi adaptată în funcție de ce ingrediente aveți la îndemână sau în altă combinație de gusturi: migdalele pot fi înlocuite cu alte nuci, caisele uscate cu alte fructe, iar untul de arahide cu un alt unt de nuci.


Ingrediente (o cantitate cam pentru 20-30 de bucăți):
  • 150 gr migdale decojite
  • 200 gr unt (sau 200 ml ulei de cocos)
  • 2 Lg miere
  • 250 gr unt de arahide sau alte nuci
  • 150 gr caise uscate, tocate mărunt
  • 2 Lg pudră de cacao
  • 200 gr fulgi de cocos
Se preîncălzește cuptorul la 180°C. Se pun migdalele pe o tavă de copt și se coc vreo 6-10 minute, fiind cu un ochi pe ele să nu se ardă. După ce s-au răcit se toacă mărunt.

Se topește untul într-un vas la foc mic, împreună cu mierea până se omogenizează bine. Se adaugă untul de arahide și se amestecă iar. Apoi se încorporează și caisele, migdalele și pudra de cacao. Se toarnă amestecul într-un vas și se lasă la răcit în frigider cam 1 oră (eu am lăsat chiar peste noapte) până se întărește. Se ia apoi din el cu o linguriță cantități mici și se modelează în biluțe cam 2-3 cm diametru, care apoi se tăvălesc bine prin fulgii de cocos. Se păstrează în frigider pentru a-și păstra fermitatea.