Hei 2013, unde fugi?

by - 12/31/2013

Hei tu, anule minunat, unde te grăbești să fugi așa? Că alte planuri nu știu să ai, doar să predai ștafeta lui 2014, dar să-i spui, te rog, să fie un an bun și cuminte, așa cum ai fost și tu. Iar pentru asta îți tare mulțumim. Inițial aveam eu o teamă pentru acel '13 din coadă, dar am văzut că nu contează, superstițiile pică în fața realului.



Cum să te pun eu în cuvinte aici, când multe din cele pe care ni le-ai adus nici nu pot fi scrise, pentru că încă se simt puternic și așa vreau să rămână? Ai fost harnic și pus pe treabă chiar din primele zile de ianuarie și ne-ai adus un bob de mac. Real, cam firav un pic la început, dar care ne-a umplut de bucurie, o bucurie din aia care-ți curge prin toate venele, din cap până-n picioare, iar pe alocuri se mai revarsă și o transmiți și celor din jur, că vor ei sau nu. O bucurie care crește odată cu timpul, se transformă, se îngustează, se dilată apoi, cu efect magnetic și de panaceu. Bucuria de a fi părinte. Iar apoi, tot anul s-a învârtit ca un titirez în jurul ei, iar noi odată cu ea. Am dormit neîntrerupt noaptea doar 4 zile din câte are anul și alea înainte să se nască puiul, dar ne-am trezit în fiecare dimineață din restul câte au fost, cu cele mai haioase gângureli de bebeluș, ce-ți gâdilă plăcut urechile. Am crescut și noi ca părinți, având ca reper nevoile lui, împletite pe ici-colo cu ale noastre, am învățat, ne-am speriat și ne-am calmat, am fost buni, dar am fost și aprigi, am fugit și ne-am întors, am descoperit în noi simplele bucurii create de un zâmbet de copil, am plâns și am cântat, ne-am uitat înapoi cu nostalgie, dar privim și înainte cu optimism, am fost și suntem noi.

Ai fost plin cu de toate, cu bune și cu rele, așa cum e normal. Deși acum, din capătul ăsta, privind înapoi, se văd alea mai bune mai bine, iar celelalte sunt ignorate sau rămâne de învățat din ele. Ne-ai umplut casa de oameni frumoși și dragi, ne-ai adunat pe toți în jurul mesei îmbelșugate, de Paști sau de Crăciun. Am văzut locuri noi, dar am revăzut și locurile dragi de acasă. Am cunoscut oameni noi, în realitate sau nu, cu care am legat prietenii, am fost dezamăgită un pic de alții, dar așa e normal, suntem toți vulnerabili. Străini pe aceste locuri, totuși am avut ocazia să cunoaștem oameni frumoși și aici, la o sărbătoare în parc sau la o petrecere de stradă.

Mi-ai oferit și destul timp pentru mine, ca să mă ocup și de acest spațiu virtual, să mai creez câte ceva (un carusel-mobil, o jucărie-maimuțoi) și să fac cele mai delicioase tarte din toți anii de până acum. Nu-mi explic cum, printre toate treburile casnice și cele de mămică, am reușit să scriu cele mai multe povești de până acum. Am vrut să pot povesti mai multe chiar, ca să mă îngrijesc și de voi, cei care treceți pe aici; alteori am vrut să tac, să mă regăsesc în mine și să-mi readun gândurile. Oricum ar fi, vă mulțumesc pentru că acceptați și înțelegeți, că răbdați răspunsurile mele întârziate la mesajele pe care mi le scrieți cu atât de mult suflet. Mi-a fost tot timpul drag să împărtășesc din trăirile mele - bucurii sau gânduri, să nu le țin neapărat doar pentru mine, să inspir, să pun un zâmbet acolo pe chipurile oamenilor.

Nu fac planuri pentru anul ce vine, deși ideile dansează în mintea mea. Mă mulțumesc să mă bucur de momentul prezent. Să fie un an bun și cuminte, sănătos și voios, răbdător și încrezător, echilibrat și condimentat, pentru că dacă sunt astea, vor fi și celelalte. Așa să fie și la voi, așa cum vi-l doriți.

Tortu-i gata, șampania e la rece, ne-am pus tus-trei ținutele de gală, ne-am parfumat și fugim la o petrecere. Una virtuala de data asta, că așa se poartă acum :)

La mulți ani!

You May Also Like

7 commentarii

  1. La multi ani, oameni dragi! Sa fie noul an asa cum va doriti, stropit cu multa iubire si miracole!

    P.S. Cred ca mi-a iesit si mie tortul de morcovi. Astept cu nerabdare opiniile celorlalti, pentru cand l-om incepe. :-D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani, Raluca! Un an nou cu bucurii îți doresc și ție, și oamenilor tăi dragi!

      PS: deja știu că a fost o alegere bună, hehe :)

      Ștergere
  2. La Multi Ani si un an nou cel putin la fel de reusit ca si 2013 (si stiu ca acest an a fost cel mai special de pana acum pentru tine)! Uite ca de atata timp te citesc, te admir, te ador, aproape ca te invidiez pentru cate ati realizat si niciodata nu mi-am facut curaj sa-ti scriu sau sa ne intalnim (cand ai venit in Romania). Acum in euforia trecerii dintre ani, vreau sa-ti multumesc ca existi si ca ma inspiri, ma faci sa visez si imi doresc mereu sa fiu mai buna pe toate planurile.
    La Multi Ani draga prietena!!

    Cu o imbratisare calda,
    Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, draga Mihaela! La mulți ani!

      Bine ai venit, deși înțeleg că o faci de multă vreme, mă bucur că găsești aici lucruri care te fac să zâmbești, te inspiră. Îți doresc să faci lucrurile așa cum simți, nu neapărat cum le vezi aici sau în alte părți, pentru că atunci le vei face și bine :)

      Ștergere
  3. La multi ani, Vica, toate cele bune pt tine si familia ta frumoasa!
    Multa inspiratie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un An Nou frumos și plin de bucurii și ție, Diana! :)

      Ștergere