Pomul de Crăciun, care-a fost plantat, crescut şi împodobit într-o singură noapte de decembrie. A fost tare admirat, lumea şi-a făcut poze lângă el, a fost împrumutat drept carte poştală (ce-i drept, doar poza) pentru a fi trimis peste mări şi ţări, cineva a încercat să-i spargă globurile şi nu a reuşit... şi eu mai ştiu câte alte utilizări o fi avut. Ce-i drept, în urma succesului enorm a rezistat până zilele trecute pe perete, chiar dacă afară deja dadea a primăvară.

Cum vă ziceam, într-o seară întunecată şi friguroasă de decembrie, m-a năpădit inspiraţie după ceva vreme în care a lipsit şi am purces la treabă. Nu ştiam la început ce va ieşi, dar pofta vine mâncând, nu? :) Am tăiat şi decupat  într-o veselie cercuri dintr-o carte scrisă în olandeză. Pe urmă am avut mustrări de conştiinţă că am distrus cartea, când cineva s-a chinuit să o scrie... dar arta cere sacrificii, parcă aşa era vorba şi oricum, am sperat că aşa, poate s-o lipi mai multă olandeză de mintea şi limba mea. Şi se pare că a avut rezultat, de vreme ce azi am absolvit cu un "Proficiat!" modului 2 al acestei limbi încâlcite :)

Iată şi primăvara, a venit, calendaristic. Să nu ne impacientăm, că vine şi în realitate. Şi o să vină ea cu toate minunile alea verzi şi sănătoase, crude şi proaspete. Salate, salături şi sălăţici. De toate formele şi toate texturile. Cozi de ceapă şi ridichi cărnoase. Eu îmi amintesc tare bine cum le aşteptam să se coacă, legumele, acasă la ai mei, unde ei le cresc în grădină. Şi aşteptam aşa, până când cu chiu cu vai culegeam  primii castraveţi sau primele roşii, pe unele încă necoapte, dar eu deja nu mai aveam răbdare. Şi le tăiam repede, puneam un pic de ulei, sare şi aşa mâncam prima salată din acel an. Prin mai-iunie aşa... Aşa facem şi acum când merg acasă, la ţară, însă aici, în mediul urban, în ţările mai vestice, unde legumele şi fructele umplu rafturile magazinelor într-o veselie, mai ceva iarna decât vara, trebuie să ne conformăm vitezei; multe dintre ele sunt produse locale, ca să respectăm măcar un pic principiile ecologiste. Şi aşa ajungem să nu mai deosebim vară de iarnă, toamnă de primăvară tot anul în şir.

Într-una din zilele mai însorite de prin februarie, am avut poftă de ceva mai proaspăt, verde, aromat; inspirată şi de acest video, am pregătit o salată de vară cu gust şi aromă de iarnă. Aşa, de iarnă, că doar portocalele, ghimbirul şi migdalele prăjite aduc a aromă de Crăciun, nu? Nu am urmat reţete din video întocmai, ci am variat-o, cum fac de obicei, şi pentru că am folosit ingredientele pe care le aveam deja în casă.