Dacă ați mai dat pe aici în ultimii ani, poate că ați mai prins vreun fir de monolog în care povesteam că am descoperit pasiunea săpunului natural. Până acum vreo 4 ani doar să-l folosesc făcut de altcineva, iar de atunci și să încerc să-l fac singură pentru noi, dar și să-l ofer să-l folosească și alții. Se întâmpla chiar în preajma Crăciunului când m-am apucat prima dată de treabă și așa au ajuns câteva -  primele mele săpunuri - în desaga moșului. Se pare că și Crăciunul de anul acesta m-a prins cu săpun făcut în casă, dar povestea lui, de fapt a celor douăsprezece feluri de săpun pe care le-am făcut de curând, începe cam astă vară și pentru că s-a tot întins până acum și a prins forme și culori de curcubeu, bucurie și griji deopotrivă, m-am gândit să o pun și aici pe blog, căci eu cred în povești... Chiar și în povești despre săpun :)

Nu știu cum e la voi, dar la noi în casă, adică în savonierele de la baie, fie cele de la chiuvetă sau cea de la duș, stă tot timpul un săpun natural solid. De când am descoperit săpunurile naturale, făcute artizanal, am renunțat la cele comerciale, care deh se laudă ca fiind naturale și la gelurile de duș, care pe lângă faptul că au în ele tot felul de adaosuri sintetice și chimice (prostii cum le zicem noi), mai vin și într-un recipient de plastic, de parcă n-ar fi lumea deja prea sufocată de atâta plastic.... Iar săpunul natural a fost salvarea.


Mulți spun că săpunul usucă pielea. Cam așa e, săpunul comercial, din care în procesul chimic de saponificare a uleiurilor se extrage glicerina (care apoi este comercializată ca produs separat - o metodă de îmbogățire în plus, am aflat eu), nu o fi prea hidratant pentru piele și după ce te speli cu el îți lasă o senzație de piele uscată, care ”strânge”. Cu săpunul făcut artizanal, prin metode mai puțin industriale, nu-i aceeași treabă. Glicerina care se formează în urma saponificării, rămâne în totalitate în el. De asta poate și senzația, cu care mulți nu sunt obișnuiți, de săpun cleios, care nu rămâne tare și devine cam vâscos dacă stă prea mult în contact cu apa. Pentru asta însă este recomandat ca săpunul să fie ținut într-o savonieră sau suport grilat, din care apa se poate scurge.

Și oricum pielea noastră, în mod natural, nu are nevoie de așa de multă curățare și spălare, mai ales că trăim în vremuri în care efortul nostru fizic nu-i așa de mare sau treburile pe care le facem nu sunt așa de ”murdare”. De când cu săpunul natural am observat că în felul acesta folosim și mai puțin produs de curățare, asta nu înseamnă că nu ne spălăm pe mâini odată ce intrăm în casă și pfiu, obișnuința asta în sfârșit au căpătat-o și cei mai mici ai familiei :)


Aș putea să mai zic una alta despre săpunul natural, deși nici pe departe nu mă consider o expertă, eu tot învăț și greșesc și mai învăț ceva nou și mai descopăr ce n-am făcut bine, e un proces continuu, care-mi oferă și o satisfacție de progres. Așa că mai bine o să trec la povestea mozaicului de culori de mai sus. Și de arome, dar din păcate ele nu se pot simți printr-un ecran de sticlă.



A început ea povestea astă vară cu un braț de pelin cules pe dealurile de acasă de la Susleni. Ieșisem cu copiii un pic prin sat să facem o plimbare de seară și am ajuns pe dealurile din jurul lui. Printre câmpurile de floarea soarelui și porumb, mi-a sărit în ochi o margine de câmp nelucrată în care creștea nestingherit mult pelin... Pelinul nu m-a atras niciodată în mod deosebit, l-am considerat tot timpul o buruiană de care cei de grădinăresc mai ales la țară încearcă să scape. Până și parfumul lui puternic mi se părea oarecum deranjant. Știam ceva povești de vin cu pelin, știam că are un gust amar și că se mai face din el absintul. Atunci însă pe deal acolo am simțit așa dintr-o dată că vreau să culeg un braț de pelin și să-l usuc ca mai apoi să încerc să fac săpun cu el. Parfumul pelinului mi s-a părut dintr-o dată foarte frumos și plăcut. Iac-așa mă lovise inspirația în vârf de deal :) E adevărat că în ultima vreme sunt mai fascinată de lumea plantelor, mai ales de cele care au și niscai proprietăți medicinale, vindecătoare, să le recunosc și să aflu mai multe despre ele. Dar și aici sunt abia la început...

L-am legat cu o sfoară și l-am pus la uscat peste vară în podul casei. Mi-a venit apoi gândul că pot să fac asta și cu niște frunze de nuc. Despre frunzele de nuc știam doar că sunt bogate în iod și am în cap imaginea asta cu tata care folosește frunzele de nuc pentru a spăla și dezinfecta cu ele și apă clocotită butoaiele de lemn în care apoi se va păstra vinul peste iarnă. Am cules câteva și le-am pus și pe ele la uscat. Iar spre sfârșitul verii când era vremea să ne întoarcem la acasă-ul nostru de pe meleagurile belgiene, le-am pus și pe ele în bagaj.

Fotografia de mai sus, dintre pelin și frunzele de nuc, este tot de atunci, de astă vară. Aveam câteva săpunuri pe care le făcusem la începutul verii ca să le împart și familiei, căci nu știu cum fac că ei ajung să încerce ultimii săpunurile mele și ar trebui să am mai multă grijă de asta. N-am rezistat să nu mă joc un pic cu un aranjament fotografic și cum altfel dacă nu cu niște flori din grădina mamei. Puteam să culeg unele abia înflorite, căci aveam de unde alege, dar mi-au plăcut în special cele aproape de ofilire... Am încă multe de învățat într-ale săpunului natural, dar știu că atunci când trece mai mult timp și apucă să se matureze fără grabă e mai bine, așa cum și florile chiar dacă sunt uscate păstrează o frumusețe magică în ele. Interesant este că felurile lor se regăsesc și în cele pe care le-am făcut acum și sunt printre cele pe care le-am tot refăcut în ultimii ani, deși am tot schimbat rețeta, dar pare că sunt printre favoritele mele, cum s-ar spune :)


Așa cum îmi place să fac prăjituri cu fructe, așa am descoperit că-mi place să fac săpun cu felurite plante infuzate în uleiuri vegetale. Unele plante dau culoare, altele miros, textură și altele ascund în ele diverse proprietăți terapeutice. Așa am făcut și cu pelinul și frunzele de nuc, le-am infuzat în ulei de măsline. Pe lângă ele am mai pus într-un borcan și petale de gălbenele și în altul ceva nou pentru mine a fost să folosesc rădăcini uscate de Alkanet, exclusiv pentru proprietățile sale de culoare. Mă întreb eu de ce mai avem nevoie de coloranți artificiali când natura ne oferă acest curcubeu minunat de nuanțe și culori?

Baza săpunurilor pe care le fac eu o constituie uleiurile și unturile vegetale - ulei de măsline, cocos, floarea-soarelui, ricin, sâmburi de struguri, orez, rapiță, nuci, in, unt de shea, cacao. Deși sunt folosite și grăsimile animale, eu le-am evitat până acum, la fel cum nu folosesc nici controversatul ulei de palmier, de altfel cu niște proprietăți fantastice în fabricarea săpunului. Apoi îmi place să mă joc și cu diversele lichide ce ajung în reacția dintre soda caustică și uleiuri/grăsimi, cele trei componente de bază din care se face săpunul. Și am căpătat niscai curaj să folosesc în unele rețete infuzii de plante sau ceaiuri, cafea, lapte sau iaurt, sucuri de fructe sau legume, iar în marea majoritate doar apă.

Pe lângă ingredientele de bază însă mai folosesc și altele. Dacă uleiurile de bază au proprietăți diferite și fac săpunul să fie ori mai hidratant, ori mai spumos, ori să curețe mai bine, pentru alte caracteristici - miros, textură, culoare, alte ingrediente vin în ajutor, iar cele pe care le folosesc eu sunt plante uscate - sub formă de pudră sau petale de flori, semințe, argile, miere, ovăz, cărbune medicinal, infuzii de plante care dau culoare, condimente, cafea măcinată și uleiuri esențiale, pe care le folosesc pentru miros. E adevărat că un săpun natural ce conține uleiuri esențiale nu va avea un parfum așa de puternic precum cele ce conțin ingrediente artificiale pentru miros, însă asta mi se pare și farmecul săpunul natural, de a avea un parfum discret, uneori chiar deloc sau unul natural. Mie personal îmi plac și săpunurile care nu conțin niciun parfum și în timp, făcând câteva în care nu pun uleiuri esențiale, am observat ce frumos și chiar diferit miros săpunurile simple.


Primul și primul săpun pe care l-am făcut l-am turnat într-o cutie goală de lapte, apoi m-am bucurat când am găsit într-un magazin cu lucruri la mâna a doua o cutie-ghiveci de lemn, apoi alta de vin și în ele am turnat săpunurile din ultimii ani. Dar cum odată ce te-a luat pasiunea pentru ceva, încerci să evoluezi un pic, să potrivești lucrurile pe nevoile tale, înainte să pornesc să fac aceste săpunuri toamna asa am zis gata, îmi fac propriile cutii. M-am documentat, m-am inspirat și le-am făcut, tâmplărița de mine :)

Dar sigur nu ieșeau ele așa de bine dacă odată, pe la începuturi nu mi-ar fi plăcut matematica și geometria și dragul lucrului manual - chiar așa, mama!, dacă un tătic priceput de la grădiniță nu mi-ar fi făcut una înainte, iar asta m-a motivat să încerc să fac și eu pe celelate, dacă domnul drăguț de la magazinul de bricolaj nu mi-ar fi tăiat lemnul după dimensiunile date de mine într-o olandeză încă stâlcită, dacă domnul J. nu m-ar fi încurajat și nu mi-ar fi șlefuit lemnul și tăiat tijele filetate și poate cea mai frumoasă condiție - dacă nu mi-ar fi pictat Lucacinul și Zmeurica cutiile gata asamblate, iar toate astea le-au făcut să fie pentru mine cele mai minunate cutii de turnat săpun din lume. Pe lângă ele am mai făcut una de tăiat săpunul, iar alt tătic de la grădiniță mi-a făcut un fierestrău prins cu fir de chitară (el fiind chiar muzician), căci așa am aflat că se taie cel mai bine calupul de săpun. Până acum foloseam cuțitul și a fost ok, chiar dacă le-am tăiat mai subțire, ori mai strâmb, dar mi-am zis că dacă ies cu ele în lume, poate lumea are alt ochi, e mai pretențioasă și vrea săpunuri mai puțin imprefecte. Mi-am dat seama însă că firul de chitară e chiar și mai ușor de folosit, așa că încă o bilă albă pentru mine :)


Plănuiam să fac iar săpun în toamna asta, dar nu prea găseam și cele câteva ore din zi în care să mă ocup numai de asta, pentru că am nevoie de nițică concentrare și din motive de siguranță fără copii zbenguindu-se în jurul meu. Planurile mele cum că Zmeurica va merge la grădiniță împreună cu Lucacin, iar eu să-mi dedic timp muzelor mele cam picase, domnița s-a hotărât după câteva zile de mers entuziasmată la școală că mai vrea să petreacă timp acasă, cu mama... Așa că am mai scos nițică răbdare din sacoșa mea și i-am oferit-o și încă i-o ofer, ca să-și găsească ea ritmul. Asta însă a însemnat să mai amân și proiectele mele. Până când m-a întrebat cineva dacă nu aș vrea să particip cu săpunuri naturale la un târg de daruri de iarnă...

Ei și de atunci niște rotițe ale unui motoraș în capul meu au început să se miște mai repejor :) Zilele nu s-au mărit cum aș fi sperat eu, dar le-am împărțit eu altfel așa încât să am gata săpunurile cu cel puțin o lună înainte de târg, căci asta este minimul de care are nevoie un săpun natural pentru a se matura și de a putea fi folosit. Obișnuită să mă culc mai devreme, de multe ori chiar odată cu cei mici, căci oboseala de peste zi și trezitul dis-de-dimineață își spun cuvântul, acum am găsit motivația și entuziasmul de a lucra mai târziu, chiar am furat și câteva ore din miez de noapte. Domnul J. mi-a ținut locul un pic și pe jumătatea mea părintească și-i tare mulțumesc <3 Și așa s-au scurs vreo două săptămâni în care am făcut și refăcut rețete mai vechi, am inventat unele noi până am ajuns la un număr de 11 calupuri de săpun...


Și atunci, la fel ca în vârful dealului de astă vară cu pelinul în brațe, m-a lovit iar inspirația. Trebuia să mai fac încă unul, încă un fel de săpun, ca să fie 12 în total. Douăsprezece feluri de săpun, câte luni are și un an. Exact așa le-am văzut, săpunuri făcute cu drag și spor din felurite plante și alte ingredinete de-ale naturii, inspirate din trecerea anotimpurilor. Muzele mele deja pluteau, dansau zburând bucuroase că le-am satisfăcut nițel creativitatea. Am mai făcut unul și gata. Gata? Nu, deloc... am mai făcut încă 4 calupuri de săpun.


Căci trial & error - în tot acest maraton de făcut săpunuri, a 'trebuit' să refac câteva calupuri... nu m-a obligat nimeni, căci urmasem rețeta astfel încât să iasă un săpun bun cu pielea, dar am acolo un pitic cam perfecționist pe creier (am mai mulți, încerc să-i reeduc și să-i potolesc, dar asta-i altă poveste...) care mi-a zis "hai măi Vica, nu vezi ce strâmb sau prea subțire ai tăiat săpunul cu argilă roz și pe cel cu citrice? și cum așa, te-ai lăudat lumii întregi că infuzezi plantele în uleiuri și când colo, în săpunul cu cărbune ai pus în loc de uleiul infuzat cu frunze de nuc unul simplu? hai, lasă scuzele - că era târziu, erai obosită sau prea entuziasmată, că cei mici, că etc. etc. - și treci la treabă!". Le-am refăcut eu, pe unele după aceeași rețetă, dar mare mi-a fost mirarea să văd ce diferite sunt, iar asta îmi confirmă încă o dată că e multă chimie și magie și tot felul de variabile pe care să le pui la socoteală atunci când faci săpun artizanal și dacă încerci să repari ceva, poți avea surprize mai plăcute sau dimpotrivă... dar fiecare săpun natural e frumos în felul lui și ca-n cazul nostru, al oamenilor, cum bine zice Brené Brown “Vulnerability is not winning or losing; it’s having the courage to show up and be seen when we have no control over the outcome. Vulnerability is not weakness; it’s our greatest measure of courage.”


Le-am tăiat apoi, le-am aranjat în cutii într-un loc aerisit și ferit de prea multă lumină și le-am lăsat să se matureze în liniște și fără grabă. Și abia după ce au trecut cele 4-6 săptămâni m-am apucat de altă parte a acestui proiect prea frumos și drag pentru mine. Să le combin pe anotimpuri, să le găsesc denumiri, să le fac etichete și să le pregătesc pentru târg... Mi-am zis că dacă e să fie să le dau pe toate la târgul de daruri de iarnă sau în afara lui o să ne rămână și nouă câteva, feliile înguste rămase de la margini căci tot bucăți de săpun bun sunt și ele :)


Cu denumirile m-am tot sucit și răsucit, eu dorind să le dau denumiri în engleză, ca să fie cumva pe înțelesul tuturor. Din curiozitate am făcut un pic de cercetare despre numele alternative de luni, așa cum există denumiri populare în română, și am intrat în altă lume interesantă. Există câteva calendare alternative, în care lunile nu numai că au alte denumiri, dar au și alt număr de zile sau încep în altă perioadă a anului. Cel mai mult m-a fascinat calendarul republican francez, ce a fost propus pe timpul Revoluției Franceze și folosit timp de 12 ani. Anul începea odată cu echinocțiul de toamnă, iar lunile aveau denumiri cu inspirație din natură și agricultură. Până și zilele aveau nume interesante, folosindu-se denumiri de minerale, plante, animale sau unelte. Trecerea anotimpurilor m-a inspirat și pe mine să aleg numele pentru săpunuri. Dar și ingredientele pe care le-am făcut. La unele mi-a fost simplu - scorțișoara și portocalele numai la decembrie te duc cu gândul, la altele am mai zăbovit, până la urmă le-am găsit însă locul la toate în acest mozaic. Și dacă tot am ajuns la numele lor, am decis că e momentul să le găsesc și un nume comun, de brand cum se zice pe la case mai mari :P, să fie toate sub aceeași umbrelă. Așa a apărut în gândul meu  s o p u r e  sau sopure.soaps cum i-am făcut un cont și pe Instagram. Nu știu dacă o fi unic, bănuiesc că nu, dar deocamdată în lumea mea mică acesta îi va fi numele, până lucrurile v-or devenit, dacă v-or deveni, mai serioase :)


Să le scot acum în lumină pe toate și să povestesc un pic despre fiecare. Dacă tot suntem la început de iarnă, o să încep cu luna decembrie - spice - un săpun aromat cu scorțișoară, cuișoare și portocale. În ianuarie i-am găsit locul lui winter citrus - un săpun ușor exfoliant, de la semințele de mac și aromat cu un mix de uleiuri esențiale de citrice, ca pentru un nou început răcoritor de an. Ultima lună a iernii - februarie - mă duce cu gândul la zăpada care se topește și curge apoi în pâmântul care a hibernat timp ce câteva luni - the snow is melting - cu cărbune și argilă albă, care are și un parfum earthy de la uleiurile esențiale de cedarwood, patchouli și eucalyptus. În el am pus - sau nu :P - și uleiul infuzat cu frunze de nuc.


Încet încet natura se trezește din dezmorțire odată ce vine primăvara, zilele sunt mai lungi, soarele mai darnic, mai călduros, iar martie vine cu pofta să ieși pe afară, în grădină, să scormonești pământul, să-l pregătești pentru lunile pline de verde, de culori și recolte ce urmează - out in the garden - un săpun răcoritor de la uleiul esențial de mentă și generos exfoliant de la cafeaua măcinată, numai bun pentru grădinărit. Cine nu iubește ploaia de aprilie? ploaia aia călduță și mirosul de pâmânt udat de ea - rain drop - un săpun deja mult îndrăgit în lumea mea, cu argilă verde, urzică, aromat cu uleiuri esențiale de tea tree, busuioc și rozmarin. April showers bring May flowers, ați ghicit, luna mai cu ale ei flori parfumate, în special trandafirii care încep să se dea în spectacol - bloom - un săpun fin pe care l-am tot refăcut, cu argilă albă și roz și uleiuri esențiale de geranium, salvie și bergamotă.


Vara, vara, a venit vara! Nu am fost niciodată în Provance să văd lanurile întregi de lavandă, dar îmi imaginez că încep să prindă culoare prin luna iunie, așa-i? - fields of purple - un săpun nou, cu infuzie de alkanet pentru culoarea lui mov și parfumat cu ulei esențial de lavandă. Iulie e luna în care alergi desculț pe nisip la malul mării sau îți răcorești tălpile în iarba plină de rouă dimineața - barefoot on the grass - un săpun cu iaurt, suc de castravete și pătrunjel, colorat cu pudră de spirulină și parfumat cu lemongrass și rozmarin. Vara se rostogolește apoi încet încet spre luna lui august, ca un soare care apune lin peste dealuri... asta e imaginea pe care am văzut-o acolo sus pe deal la Susleni, un soare călduț de sfârșit de vară ce apune peste dealurile în culori pastelate - sunset over the hills - în care am pus și infuzia de pelin, alte câteva ingrediente folosite și în celelalte săpunuri pentru a da culorile, și parfumul blând din combinația de uleiuri esențiale de sandalwood, bergamotă, ylang și busuioc. Dacă m-ar întreba cineva care săpun este preferatul meu, i-aș răspunde fără prea multe gânduri că acesta, are prea multă poveste în el ca să nu fie el alesul.


Toamna blândă și linișită începe în septembrie cu cel mai delicat săpun - gentle - un săpun simplu, blțnd cu pielea de la unturile de cacao și shea, uleiurile de măsline și floarea soarelui infuzate cu petale de gălbenele și cam atât. I-am zis tot timpul că acest săpun e numai bun pentru pielea fină și delicată a bebelușilor. Octombrie cu a lui lumină caldă și soare strălucitor și frunze galbene căzând din copaci -  warm leaf - săpunul cu morcov și ușor parfumat cu aromele călduțe ale uleiurilor esențiale de fenicul, anason și ghimbir. Și ușor cercul anului se închide cu ultima lună de toamnă, noiembrie, o lună mai friguroasă cu nopți mai lungi și zile din ce în ce mai scurte, iar invitația de a te retrage înuntru, la căldură, este evenidentă - milk & honey - un săpun cu lapte de capră, miere și ovăz. Înainte făceam acest săpun cu uleiul esențial de lavandă, dar acum am decis să-l las neparfumat, și mare mi-a fost mirarea când l-am scos din formă că mirosea a o prăjitură sau un bol de ovăz cald cu lapte și miere.


Poate am pus prea mult suflet în toată această poveste, căci vorba aia, e doar un săpun, ceva banal, se duce cu apa, nu știu... Poate să fie așa de mult că n-o să mai am și pentru altele din viitor, dar toată bucuria care a plutit în jurul ei, chiar și provocările și poticnirile, o fac să-mi fie una prea dragă ca să o las să zboare așa fără să o adun și să o leg într-o poveste scrisă. Nu mă avânt încă să spun dacă un săpun este mai bun decât altul și de ce, dar cred că dacă e făcut din ingrediente naturale, fără adaosuri artificiale și cu mult spor și drag, deja e mult mai bine pentru cei de-l folosesc.