Cu muzele în bucătărie
Nu, nu de mică mi-a plăcut să gătesc. Pe atunci mă preocupau alte îndeletniciri, mai puţin culinare. Şi de fapt, în familie, am fost considerată tot timpul o mofturoasă când a fost vorba de ce trebuia să mănânc, deşi eu nu recunosc :) Şi acum, când merg acasă, mama îmi spune că nu ştie ce să pregătească, că eu nu mănânc orice, şi eu îi spun, mai mult implorând-o, că nu, mama, acum mănânc orice sau aproape orice. Da, nu mai aleg legumele din borşul sau "zama" delicioasă, nu mai separ brânza de praz din plăcintele aburinde, nu mai las în cană fructele din compotul aromat de vişine, nu mai. Am învăţat să gătesc cu ceapă călită, cu usturoi zdrobit, cu pătrunjel proaspăt. Mi-e drag să frâmânt, să întind şi să pun aluatul la dospit. Să pun la foc potrivit sau la cuptor, şi apoi să aranjez totul pe o farfurie, să fac câteva fotografii şi să savurez cu un pahar de vin, unul bun ca cel pe care-l face tata, alături de cineva, câţiva oameni dragi. De la ea am învăţat şi învăţ asta. Şi din câteva cărţi.
