Facebook
  • Home
  • Despre
  • Categorii
    • De-ale gurii
    • Create + DIY
    • Plante + Grădină
  • Blogluv
  • Contact

Flying Umbrellas

Anul acesta Crăciunul a fost cuminte și liniștit. Așa sper că a fost și la voi, așa cum vi l-ați dorit. Deși planuri prea multe nu am făcut, n-am lăsat totuși să treacă această sărbătoare fără un pic de pregătiri, căci pentru mine timpul pe care-l acord creând ceva mi se pare la fel de important ca rezultatul în sine și uneori îmi oferă chiar mai multă bucurie.


Recunosc că anul acesta n-am simțit atmosfera de Crăciun ca alte dăți, să fi fost ultimele luni cam zbuciumate și triste care ne-au lăsat îngândurați sau poate un virus de iarnă care a decis să ne viziteze și să nu mai vrea să plece decât după vreo patru săptămâni bune sau lipsa de energie de după sau iarna asta care numai a iarnă nu pare. Parcă vine prea repede și trece la fel Crăciunul, dar și nebunia asta care se simte la oraș mai mult decât se simte la țară contribuie la acest sentiment. Oamenii grăbiți să cumpere, să consume, să împodobească brazi tăiați pentru doar câteva zile lăsând în urmă un sentiment de nenatural, de timp consumat în viteză. Personal evit toate aceste influențe, nu mă reprezintă. În schimb las să vină de la sine și într-un ritm natural dorința de a face ceva sau inspirația de a crea (felicitările încă așteaptă să fie trimise, dar m-am bucurat că am găsit câteva în cutia poștală).

Dacă anul trecut pregătirile le-am început din timp (și-mi amintesc cu drag de serile creative și toate cele meșteșugărite în decembrie trecut), anul acesta n-a mai fost cazul. Cu câteva zile înainte de Crăciun încă mă luptam cu o sinuzită cruntă, care s-a lăsat domolită cu greu. Totuși nu am lăsat-o să ne fure Ajunul, așa că mi-am adunat energia și am umplut casa cu câteva arome de iarnă, am pus pe perete bradul de Crăciun, l-am împodobit cu aceleași podoabe de anii trecuți, din piață am luat câteva crengi de brad pe care le-am pus ici-colo prin casă, am aprins lumânări pe înserate și am stat cuminți în așteptarea Moșului. Luca l-a așteptat nerăbdător (asta după ce anul trecut l-a văzut chiar în realitate, căci nu știu cum a făcut un popas chiar la noi în balcon), i-a scris o scrisoare încă de prin Octombrie, m-a ajutat să împodobim bradul, în fiecare seară mă ruga să aprindem lumânările din căsuțele de pe pervazul geamului, ca să vadă Moșu' unde e lumina aprinsă și să găsească calea mai ușor spre hornul nostru. Bineînțeles că niște fulgi de zăpadă ar fi fost un dar supriză și mult-așteptat pentru el (și pentru noi, nostalgici după iernile din copilărie...), dar iarna-i încă lungă, poate ne aduce ea câțiva. Ne-am bucurat de prezența unori prieteni în seara de Ajun, dar și de invitația, masa îmbelșugată și oamenii frumoși din jurul ei din ziua de Crăciun.


Poate știți că de câțiva ani încoace încercăm o variantă alternativă de a avea un brad de Crăciun în casă. Fiecare din cei pe care i-am avut poartă o poveste creativă în spate. Anul acesta nu prea aveam în gând să născocesc unul, suntem mulțumiți de cel imprimat pe material pe care-l folosim deja al treilea an, dar totuși muzele astea ale mele au hotărât să nu mă lase baltă, ci să continui tradiția. Ideea a pornit de la câteva tulpini uscate de bambus găsite pe jos într-o grădină botanică și alte câteva crengi și lemne culese de prin parc în plimbările noastre cu Lucacinul pe afară (recunosc că și eu, și el avem această pasiune de a nu ne întoarce acasă cu mâinile goale din parc, ba o pietricică, ba o creangă le găsim noi un loc și utilitate în casă). Le-am sortat în funcție de lungime și apoi le-am legat cu o sfoară ca pe o scăriță. A ieșit un brăduț micuț de data asta, dar e frumos, cred că o să-și găsească un loc stabil pe unul dintre pereți.


Cuptorul a contribuit și el la pregătirile de Crăciun, așa cum îi șade bine, să combine cele mai faine arome de iarnă și să le coacă sub formă de bunătățuri.

Felii de portocală drept podoabe de brad, inspirația am găsit-o aici - http://www.readingmytealeaves.com/2015/12/dried-orange-ornaments.html.


O prăjitură tradițională de Crăciun, cu multe fructe uscate și nuci, însiropate apoi intr-o licoare de mirodenii și vin Marsala, inspirație din minunata carte Love Bake Nourish de Amber Rose (am adunat deja o colecție de rețete din ea). O aveam în plan și anul trecut, dar când am citit că e un desert care necesită maturare între o săptămâna și 3 luni m-am lăsat păgubașă. Acum mi-am amintit un pic mai din timp. Dar ce ghinion să-mi fure o răceală simțul mirosului chiar în timpul pregătirii ei, dar Moșu' mi l-a lăsat în dar sub brad, așa că am putut să savurez o felie. Este un desert foarte consistent, special, atât ca ingrediente, cât și ca gust. Am făcut bine de am pus și la congelator o bună parte din această tartă pentru zilele pofticioase de mai încolo.


Anii trecuți am făcut cozonac, dar anul acesta am vrut să încerc altceva. Am făcut un fel de chifle împletite și umplute cu scorțișoară și cardamon (specific suedeze), iar pentru varianta de gust de cozonac am folosit o umplutură cu multă nucă și cacao. Inspirația și rețeta am găsit-o aici - http://www.apt2bbakingco.com/home/2015/11/5/spelt-cinnamon-and-cardamom-buns


Și de parcă nu erau suficiente dulciuri, am mai făcut și câțiva biscuiți festivi în mai multe variante, ai căror rețete le voi publica în curând și aici.

N-a fost simplu să-i țin departe de pofticioșii casei, iar acum o înțeleg pe mama cum încerca ea să ascundă prin casă bunătățurile făcute înainte de o sărbătoare când eram mici și ce nasuri curioase și hărți de descoperit comori ne făceam noi în paralel, fără să lăsam urme și nicio firimitură pe jos.


Iar cu restul timpului m-am jucat să pun prin casă câte o urmă cu iz de sărbătoare de iarnă. Soarele din ultimele zile a fost darnic ca în vreme de primăvară, parcul ne-a invitat să-l redescoperim golit de verde, iar serile s-au lăsat cu câteva lumânări aprinse pe ici-colo și hoinăreli de stradă în luminile instalațiilor colorate.


Într-una din zile, în cutia poștală a sosit de peste mări și țări (mulțumim, dragi prieteni!) acest globuleț pentru bradul de Crăciun, cu un mesaj special și cu-n gând bun și pentru Zmeurica, care încă se coace în căsuța ei, dar simt că nu mai e mult și o să vină în brațele noastre, sper cu bine și sănătoasă. O așteptăm cu drag, emoții și nerăbdare.


Să petreceți cu bine Anul cel Vechi și să-l așteptăm cu drag pe cel Nou. Să fie un an bun, cuminte, cu sănătate din belșug, oameni dragi alături, bucuriile mici să-și facă loc zi de zi în case și inimi. Să ne amintim cu drag de ce ne-a lăsat trecutul în amintiri și să privim cu optimism spre viitor, dar să nu uităm să savurăm din plin prezentul. Mulțumesc că ați trecut pe aici, chiar dacă a fost un an cu mai puține povești scrise pe blog și sper să ne revedem cu bine de-acum încolo.

La mulți ani!
12/30/2015 2 commentarii
Aproape că a trecut luna lui Noiembrie, această lună care a lăsat în urmă multă tăcere, tristețe și întrebări pentru care unele nu vor avea niciodată un răspuns. Precum frunzele de toamnă s-au desprins de copaci, au căzut domol și au lăsat un gol în urmă. Un gol care parcă a făcut lumea mai mică. Cuvintele lui Ane Brun, ”I need another place, Where there'll be peace, I need another world, This one's nearly gone.” parcă au căpătat un sens mai real.


S-a făcut o lună de la tragedia Colectiv din București, s-a făcut mai puțin sau mai mult de la altele din alte colțuri ale lumii, am plâns, ”de ce?”-ul este o întrebare des pusă în continuare, ne-a fost și ne e teamă de lucrurile rele care se pot întâmpla, de oamenii care le fac. Dar tot aceste triste întâmplări, care au lăsat o amprentă durereoasă în sufletul multora dintre noi, tot ele ne-au unit, au adus îmbrățișări și cuvinte calde, ne-au făcut să fim mai aproape unii de alții, să vrem să fim mai aproape și în realitate, să ajutăm pe cei în nevoie, să fim mai oameni. Nu e ușor să privim cu bucurie spre viitor, când atâtea drame se întâmplă în jurul nostru, dar ce putem probabil face cel mai bine e să fim recunoscători pentru ce avem și să ne bucurăm de prezent. Dacă nu reușim, să învățăm de la alții care fac asta sau care... au făcut. Buna prietenă Teo din păcate nu mai e aici printre noi, încă e de necrezut dispariția ei și a celorlalți tineri, dar pe lângă sutele și miile de fotografii pe care le-a lăsat Teo în urmă, a lăsat și un îndemn pentru noi:
”PS: la randul meu, eu ii provoc pe toti prietenii mei sa... se bucure.
Sa se bucure de orice chestie marunta care ii face sa zambeasca, sa simta, sa vibreze, sa zburde, sa cante, sa traiasca, sa iubeasca si sa ii bucure la randul lor pe altii :)”
Și chiar dacă lumea parcă s-a făcut mai mică dintr-o dată, totuși alta nu avem și trebuie să ne îngrijim de ea cum putem mai bine, să o facem mai bună. Din urma noastră vin copiii noștri și acesta este cel mai frumos dar pe care putem să-l oferim - să ne imaginăm împreună cu ei o lume mai bună și să încercăm să o facem așa. Iar încercarea pornește din fiecare dintre noi.

A fost un noiembrie cu mult soare afară, surprinzător de cald și frumos, dar poate cam gri și trist înăuntru. În ziua în care o prietenă dispărea fizic de printre noi, altă prietenă foarte bună dădea naștere unui copilaș. E minunat de uimitoare natura asta, cum face și desface destine, cum împletește răul cu binele și ne aduce încă o dată aminte că suntem atât de firavi, deși ne credem uneori atât de puternici.


Poate pare ciudat să alătur celor scrise și o rețetă din bucătărie, dar pentru mine multe dintre ele sunt povești care-mi aduc bucurie și care sper că aduc un pic de bucurie și altor oameni. Căci eu cred că mâncarea pe lângă scopul ei nutritiv are și unul social, ne adună în jurul unei mese și ne apropie ca oameni.


Această tartă am vrut să o fac de multă vreme, căci vremea prunelor a pornit de pe la începutul toamnei. I-am recomandat-o unei prietene și încântată mi-a spus că a devenit una din preferatele ei. Eu nu am găsit însă energie să o fac atunci, apoi au apărut altele și abia pe la începutul lunii, odată cu poate ultimele prune din acest sezon (deși parcă mai dăunăzi am mai văzut pe rafturi câteva) am reușit să o scot din cuptor, aburdină și aromată. Inspirația am găsit-o pe blogul lui Erin Boyle (vi-l rcomand cu mare drag) aici și tot de acolo am aflat că este o tartă - ”capodoperă”, rețeta ei găsindu-și loc în paginile New York Times la început de septembrie mulți ani la rând. O poveste nostimă aș zice eu.


Ingrediente:
  • 3/4 c zahăr bun
  • 115 gr unt moale
  • 1 c făină
  • 1 lg praf de copt
  • un strop de sare
  • 2 ouă
  • 10 - 12 prune, fără sâmbure, tăiate în jumătate
  • opțional: zahăr brun, suc de lămâie, scorțișoară
c - cană, lg - linguriță


Cuptorul se preîncălzește la 180°C, o formă de tartă (cu pereți detașabili) se unge cu unt.

Untul moale se freacă bine (manual sau cu ajutorul unui tel electric) cu zahărul până amestecul devine cremos. Se încorporează apoi făina, praful de copt, sarea, ouăle și se amestecă bine.

Se toarnă compoziția în forma de copt și se întinde uniform. Jumătățile de prune se așează peste aluat, cu partea tăiată în jos, apăsând ușor pe fiecare. Opțional se presoară un pic de zahăr brun, scorțișoară și suc de lămâie. Personal am uns cu un pic de unt coaja prunelor pentru a o face mai ”lipicioasă”, altfel zahărul și scorțișoara presurate alunecau pe compoziția aluatului.

Se coace în jur de 45 - 60 min până fructele aproape s-au topit, fiind ”înghițite” de aluatul crescut și arămiu pe alocuri. După copt se mai lasă în forma de copt vreo 10 min, apoi se răcește complet pe un grătar.

Se poate servi însă și un pic călduță, dar e foarte bună și a doua zi.


Noi am înfulecat fiecare căte o felie atunci abia scoasă din cuptor și un pic răcită afară, am profitat și de zilele călduroase (poate prea călduroase pentru un început de Noiembrie) pentru a o savura pe balcon, căci aproape că uitasem de el odată cu trecerea verii.



Un desert foarte bun și ușor de făcut, îmi aduce aminte de gustul și consistența altei tarte ce-mi place mult: cea cu căpșuni și cu alte fructe. Recunosc că-mi plac mult deserturile cu fructe, anul acesta nu prea m-am potrivit să și folosesc multe dintre ele, dar chiar dacă am făcut doar câteva, fiecare ne-a adus un pic de bucurie.

Rețeta inspirație: http://www.readingmytealeaves.com/2015/09/plum-torte-springform-pans-and-new-york.html

PS: eu abia aștept apariția unei cărți plină cu rețete ce folosesc fructele din fiecare sezon. Îmi place mult să răsfoiesc blogul lui Yossy Arefi - www.apt2bbakingco.com - și sigur cartea ei îmi va oferi aceeași plăcere, dar mai palpabilă.
11/30/2015 1 commentarii
N-am mai poposit aici de ceva vreme să vă povestesc ce lucruri creative am mai făcut, de fapt ultimele luni am cam lipsit, e adevărat, dar nici prea multă inspirație nu am avut pentru a crea ceva. Ce-i drept, Zmeurica este cea mai creativă poveste ce mi se întâmplă acum și vreau să vă mulțumesc frumos pentru gândurile calde și bune pe care le-am primit și citit cu drag în legătură cu ea la postarea precedentă. Fotografia de mai jos e un semn de mulțumire, dar are și o poveste specială în spate.


Pentru că starea mea s-a îmbunătățit, neplăcerile primelor luni de sarcină parcă nici n-au fost (acum încet apar altele, dureri de spate, crampe, dar parcă le suport mult mai ușor), am început să mai fac una alta, ba o tartă sau altceva de-ale gurii din bucutărie, mi-am pus în gând proiecte noi și noi încercări, vreau să mai fac săpun, să coc pâine, să mai născocesc idei și activități de făcut împreună cu Lucacinul până începe grădinița, să nu uit nici de odihnă, căci și Zmeurica mi-o cere și să mai adun ceva energie bună pentru perioada care urmează, pentru a o aduce cu bine pe lume și mai apoi. Energia bună însă eu mi-o capăt și din activități care-mi sunt dragi să le fac.

Când Mirela (dacă nu o cunoașteți deja, vă invit să intrați un pic în lumea ei minunată aici și aici) m-a rugat acum vreo lună să fac un decor simplu pentru petrecerea de botez a micuților ei, m-am bucurat nespus. Am simțit-o ca pe o gură de aer după lunile de rău în care am fost. Recunosc că mă motivez mult mai repede să mă apuc de treabă când lucrez la ceva frumos pentru prieteni sau oameni dragi. Și câteva prietenii frumoase au pornit tot în acest fel.

Mirela a dorit ceva simplu și delicat, pentru că știa că am mai făcut flori de hârtie înainte, iar la rându-mi știam că florile sunt o bucurie pentru ea, împreună am găsit o idee de decor: o ghirlandă cu flori mai mari și una cu numele micuților scrise pe niște frunze de hârtie, ambele în culori pale. Chiar dacă e mămică de băieți - două boabe delicate de mazăre la început, acum din ce în ce mai năzdrăvani - mi-a plăcut că a ales un decor nu foarte masculin, cum te-ai fi așteptat, ci unul mai delicat, pentru o atmosferă naturală, dragă și plăcută, așa cum este și ea de fapt.


Cu o poftă mare m-am apucat de lucru, mi-am trimis năzdrăvanii la joacă, căci altfel cine știe ce minunății mai făceam cu ei alături, am răscolit în sertarul de hârtii, am combinat culori, am răsfoit paginile cărții mele de inspirație - Paper to Petal (despre care am mai scris aici și aici), am tăiat și decupat. Nu am mai făcut până acum flori de dimensiuni mai mari, dar recunosc că au farmec aparte. În ajutor mi-a venit Raluca, cu care am împărțit deja multe ateliere, dimineți și după-amiezi de creație, de ne-am și zis că trebuie să organizăm niște șezători și pentru alții care vor să învețe ceva frumos.

Bineînțeles că nici aparatul foto nu a stat degeaba și am surprins câteva cadre din timpul atelierului, iar modele ne-au fost aceste flori delicate de hârtie...


Mai am o poveste în culori și forme florale, de la un eveniment drag din luna mai, dar cu nițică răbdare va apărea și ea în curând aici.
10/20/2015 8 commentarii
Cum zboară timpul, vai cu zboară el... să-l apuce cineva de-o aripă și să-l țină pe loc. Au trecut 3 ani de când am anunțat cu bucurie și emoție despre bobul nostru mic de mac. Povestea lui minunată a început atunci și continuă în fiecare zi cu câte o ghidușie de Lucacin, iar noi se pare că ne-am zis că am putea să mai pornim una. Suntem pregătiți sau nu? asta rămâne să vedem pe parcurs. Printre preocupările zilnice care ne umplu timpul, mi-am amintit de aceste fotografii pe care le-am făcut atunci, iar cum mie îmi plac poveștile în imagini și seriile care se repetă în timp am zis să ne jucăm un pic și să refacem acele imagini. Așa că iată, după 3 ani, în căsuța în care a crescut o vreme Bobul de mac acum locuiește... Zmeurica.


Ce gânduri avem? Cum ne simțim? De ce? Cum ni se pare acum, după ce am trecut prin experiența asta deja? Suntem pregătiți? Întrebări pe care ni le punem și de care sunt curioși și cei din jurul nostru. Răspunsurile sunt vaste și diverse, dar e drept că am început să le învăluim cu bucurie și emoții. Întâmplarea frumoasă face că o așteptăm cu drag pe Zmeurica tot la început de februarie, așa cum și frățiorul ei urma să se nască. Dumnealui însă a socotit că-i place mai mult începutul de ianuarie și a venit mai devreme oleacă, așa că om vedea ce gânduri are și dumneaei, poate ajungem să împărțim același tort de zi de naștere, căci da, termenul pică chiar de ziua mea :) Dar să le iau pe rând, fiecare cu ale lui gânduri și trăiri...


Cum sunt eu-mama? Acum sunt mai bine, mult mai bine. Însă primele luni au fost grele, de data asta stările de greață și lipsă de energie au fost mai puternice (tot auzeam în jurul meu că-i semn de fetiță dacă ți-e mai rău... și iaca așa a vrut să fie). Dacă în sarcina cu Luca mi-am permis să zac mai tot timpul, acum, cu el zbânțuindu-se prin preajmă, n-a mai fost așa simplu, iar de multe ori am ajuns la supărări și lacrimi, ori el, ori eu. Am suferit și din cauza stărilor de greață și a faptului că stomacul meu îmi cerea tot timpul să pun ceva în el, doar ca să nu vomit, o senzație total neplăcută și chiar dacă mâncam (ah, să nu simți gustul mâncării, mai ales când ești la mama acasă, iar grădina e plină de legume și fructe de vară.. ), n-a fost zi să nu mi se întoarcă stomacul pe dos. Nici l-a capitolul dispoziție bună și moral ridicat n-am stat prea bine, de fapt a fost chiar invers, cu stări de dorință de izolare și pesimism, iar muzele creative duse au fost și ele. Și toate astea din cauza hormonilor, bată-i vina. Dar sper că tot ei au lucrat și lucrează acolo să crească zmeurica bine. Of, dar ce bine că a trecut și sincer abia așteptam să treacă, așa că mai de curând am început să am gânduri despre ea și mai ales de când dansează, îmi mai dă câte un ghiont și se mișcă la mine în burtă. Cum e să ai o fetiță, cum o să fie pentru noi, cum va fi pentru ea, cum o să reușesc să-mi împart iubirea în părți egale astfel încât să nu rănesc. Acum ceva vreme am dat peste niște cuvinte care mi-au plăcut și s-au așezat frumos în minte: ”It seemed impossible that I would be able to love another as much as I love Colette, but as my mother wisely told me, 'love is not like a pie, there are not only so many pieces, it is ever expanding.'” Oricum va fi, sper să fie bine, să mai zăbovească în căsuța ei până la termen, să crească sănătoasă și o așteptăm cu drag în brațele și familia noastră.


Cum este el-tata (în cuvinte scrise chiar de subsemnatul)? La insistențele mămicăi care au durat cam o lună, am început să scriu gândurile mele despre Zmeurica. Cel mai prezent sentiment pe care pot sa îl identific este teama. Teama că treburile zilnice se vor complica și va fi mult mai greu de făcut față rutinei zilnice. Am fost cam receptiv la ideile altora cum că de la avea un copil la avea doi lucrurile se complică exponential. Mă gândesc că de fapt ce putem pierde este confortul de a pierde vremea (relaxare). Totuși nu am avut probleme mari până acum. A ajutat și medicul un pic. Lucrul bun care a fost în intențiile mele a fost ca în viață să ai cel puțin un frate, pentru că legătura aceasta nu dispare niciodata. Deci sper ca tu și Luca sa fiți buni frați. Am tot auzit la alți părinți că al doilea copil este cam neglijat, și nici noi până acum nu am făcut excepție.


Cum e Lucacinul? E prins și tare ocupat cu treburile lui de năzdrăvan mic. Am decis să-i dăm vestea despre Zmeurica încă de la început, când am aflat și noi. Văzusem deja înainte reacția lui la o burtică a unei prietene și despre care tot spunea, chiar după naștere, că acolo e bebelușul. În jurul vârstei de doi ani a primit și o jucărie-bebeluș și a fost tare nostim pentru noi să-l vedem cum se juca cu ea, luând-o în brațe, legănând-o, încercând să-i pună un scutec, să o culce sau să-mi spună mie ”mama și bebelușul vrea nani”. Așa că atunci când Zmeurica și-a făcut apariția ne-am gândit să-i spunem mai pe înțelesul lui, fără povești care să-i creeze confuzie mai târziu. E un subiect delicat conceperea unui copil, mai ales când trebuie să explici lucruri care țin și de o oarecare intimitate. Multe subiecte rușinoase în trecut devin mai accesibile pentru cei mici în ziua de azi, dacă sunt prezentate într-un mod blând, dar totuși realist. Având o curiozitate extraordinară pentru lumea din jurul lor, personal cred că pentru cei mici corpul uman n-ar trebui să fie o piedică în calea cunoașterii. O prietenă psiholog ne-a recomandat să-i explicăm despre concepție, sarcină, naștere așa cum i-ai explica unui adult, dar totuși pe înțelesul lui, fără prea multe detalii și nicidecum având ca exemplu propriul corp. Iar rezultatul e foarte surprinzător uneori, nu trece zi să nu mă întrebe ”ce mai face bebelușul?” sau să vrea să mângâie burta. M-am și pomenit cu întrebarea cum o să iasă din burtică și până să-i dau eu un răspuns, l-am întrebat ce crede el și mi-a spus că o să iasă printr-un deget de la picior :). Deseori mă întreabă dacă s-a născut și-i spun că nu, mai avem de așteptat. Acum vreo două luni m-a întrebat dacă ”s-a copt Zmeurica?”, i-am spus că nu încă, iar el mi-a dat cred cel mai frumos răspuns: ”Zmeurica nu s-a copt încă, mai trebuie să se coacă.”. Uneori spune că vrea o frățioară, alteori un surior. I-am spus că acum ceva vreme a locuit și el acolo și de parcă ar avea amintirile proaspete din acea perioadă îmi povestește uneori cum el atunci când era în burtă se juca sau cânta la chitară sau chiar avea și o bucătărie și făcea clătite. Pentru că eu încă îl alăptez, încerc să purtăm discuții și pe acest subiect, ca atunci când se va naște Zmeurica ea va avea prioritate la sân, iar la auzul acestor declarații a venit cu o soluție genială: ”bebelușul e mic și vrea un nani mic, Luca e mai mare și vrea un nani mare”. Sau din același motiv, ea va dormi în patul lui mic (pe care dumnealui la abandonat de pe la vreo 9 luni), iar el va dormi în patul mare (adică cu noi, bineînțeles). După cum se vede, se pot găsi soluții pentru orice, noi să fim sănătoși. :) Deși am emoții când scriu aceste rânduri, pentru că el e încă uneori bebelușul meu și mă gândesc ce repede a trecut timpul de când îl purtam în burtă, apoi strâns la piept, în brațe (cum îl țin și acum, mai rar ce-i drept, cum și cât pot, dar cu același drag) și uite, în curând, dacă totul va fi bine, va deveni frățiorul cel mare, iar legătura dintre ei sper să fie învăluită de multă iubire. La rându-mi am doi frați mai mari și poate dacă atunci când eram mică diferența dintre noi era mult prea mare ca să ne jucăm de-a copilăria, acum, la maturitate sunt recunoscătoare părinților pentru acest dar.


Mai avem oleacă de așteptat până atunci, chiar dacă avem deja un pic de experiență de a fi părinți, mai avem multe de învățat, în fiecare zi, de la noi, de la copii, de la ceilalți, iar asta dacă uneori e greu, e și frumos deopotrivă.
10/10/2015 15 commentarii
Hai că am lipsit oleacă (oleacă mai mult) de aici, s-a pus un pic de praf peste blog și poveștile lui, știu, dar uneori și pauzele sunt bune. Nu mai intru în detalii și justificări, poate altă dată, să trecem la ”restanțe” :), căci pauza asta a întrerupt șirul poveștilor lunare despre grădina din balcon. Ultima a fost despre luna mai, așa că m-am gândit că dacă tot mai sunt doar câteva zile din vara asta (au trecut și ele între timp), să fac un rezumat despre lunile de vară și cum au fost ele printre plante, verdeață și flori.


Iunie a fost o lună cu belșug de verdeață și culori de flori. Plantele, pe care le-am crescut din semințe, au prins putere și avânt de creștere. Bineînțeles că a fost necesar să le ud des, căci ploile nu au fost suficiente, și cum știam (din experiența din trecut) că pământul din ghivece se usucă mult mai repede, am încercat să evit asta cât de mult am putut. Totuși și soarele, și căldura și-au spus cuvântul, așa că unele plante, mai ales cele cu flori, și-au pierdut din vigoare și încet s-au trecut. Tot luna lui iunie a fost bună și de prima recoltă: frunzele de salată verde, rucola și măcriș; ierburile aromatice, din care am cules într-o zi pentru a le pune într-o supă de legume cu tarhon. Roșiile, viguroase, după ce au înflorit au făcut și primele ciorchine de fructe, dar mai e mult până acestea s-au transformat în roșii dulcii. Un lucru pe care am evitat să-l fac anii trecuți la plantele de roșii, dar am prins curaj să-l fac acum a fost să rup lăstarii laterali care creșteau între tulpină și ramurile cu flori/fructe. Asta am înțeles că ajută ca planta să nu-și ”piardă” energia pe prea multe fructe. Castraveții și ei au fost mai rezistenți anul acesta, poate că a ajutat și vremea mai călduroasă. I-am ajutat să se cațăre pe balustrada balconului, prinzându-i de niște fire de sfoară. Dovleceii galbeni au făcut și ei primele fructe, iar căpșunile nu au mai fost mâncate de ”oaspetele” nepoftit.
9/01/2015 No commentarii
Am întârziat nițel cu povestea lunii mai în grădina din balcon, dar așa cum probabil îi place și ei, așa îmi place și mie soarele, mai ales să fie prezent atunci când îi fac fotografii. Cred că în orice grădină, atunci când soarele se îmbină proporțional cu ploaia, luna mai este luna când realizezi că ai pornit o muncă/un experiment frumos care a început să dea primele roade, chiar dacă e vorba doar de un pic de verde, de flori sau de legume și fructe. Acest lucru l-am simțit și eu și e chiar plăcut.


Balconul e din ce în ce mai verde, mi-am făcut de lucru în grădină cam în fiecare zi, ba să ud plantele, ba să mai plantez și să replantez, să culeg prima recoltă, dar și să-mi pun întrebări legate de anumiți dăunători, am mutat lăzile și ghivecele de colo-colo până le-am găsit loc la toate, a fost o lună cu bune și rele. Când s-a mai încălzit nițel, iar răsadurile puse de mine a doua oară au mai crescut, am decis să le replantez pe undele dintre ele afară. Am mai făcut rost de câteva lăzi și pământ și mi-am făcut un plan cum să le pun ca să încapă toate.


Într-una am pus cele două plante de roșii din primul răsad - din martie (de fapt patru, căci când am sădit am pus câte două semințe, dar n-am avut curaj să le ”răresc”). Le-a priit bine mutarea, tulpinile s-au mai ingroșat și deja au apărut primii boboci de floare. Ca să nu le fie de urât, am plantat aici și busuiocul crescut tot din semințe, a doua oară.


În altă ladă cresc la fel de bine încă de luna trecută două rânduri de salată verde și alte două de rucola. Le-aș mai lăsa nițel să mai crească până să încep să culeg din ele.


Ei dar dacă vine vorba de cules, prima recoltă mai măreață (în afară de cozile de ceapă de luna trecută) au fost ridichile. Le-am sădit la începutul lui aprilie în lada cu dovlecei, căci am zis că până cresc aceștia, se fac ridichile. Așa a și fost. Primele ridichi le-am cules la jumătatea lui mai și le-am mâncat la micul dejun, felitate subțire pe niște tartine. Apoi am mai cules de vreo două ori și am încercat și ceva nou de data asta: am consumat și frunzele, căci știam eu de ceva vreme că se pot folosi în diverse mâncăruri. Am făcut un pesto cu frunze de ridhici, semințe de floare-soarelui și de dovleac, parmezan ras, usturoi, zeamă de lămâie, ulei de măsline și un pic de sare. Tare, dar tate bun a fost. Așa de bun și apreciat a fost (Lucacinul a zis că-i humus, dar tot i-a plăcut) că am pus frunze și la congelator. Nu știu sigur ce a fost de anul acesta le-a mers bine, anul trecut făcuse doar frunze, poate semințele de calitate, poate locul mai însorit... Am lăsat câteva plante de ridichi să facă semințe,
să vedem.


Dovleceii (zucchini) galbeni de care am pomenit mai sus au crescut și ei. Frunze nu foarte multe, nici prea mari, dar flori destule. Cu ocazia asta am aflat că doar acest soi de dovlecel (zucchini verde și galben) produc flori de ambele sexe pe aceeași plantă. Asta am observat și eu într-o dimineață când le-am văzut în floare. Apoi am aflat că florile masculine (și cele feminine, dar acestea vor produce mai apoi dovleceii, deci nu prea ai vrea să le rupi) se pot consuma (detalii aici și aici). Oare să încerc și asta? :)


În altă ladă am plantat răsadurile de ierburi aromatice, puse tot a doua oară și care au crescut mari și de un verde crud sunt toate acum: măcriș-ul de la mama, busuiocul lămâios, tarhonul, pătrunjelul, mărarul și salvia.


În ultima ladă cu pământ s-au întâmplat mai multe. Inițial am sădit niște boabe de mazăre mangetout, soiul acesta la care se mânâncă și păstaia când sunt încă verzi și fragede. M-am bucurat enorm să le văd că au răsărit peste vreo săptămână. Lângă ele, în capătul celălalt al lăzii, am plantat micuțele fire de praz și cele de spanac, ieșite tot din semințe. După cele câteva zile cât am lipsit de acasă, am văzut însă că cineva scromonise pâmântul și în locul unde ieșise mazărea erau acum niște gropițe, iar lăstarii rupți împrăștiați și ei. M-am gândit că o fi fost vreun porumbel sau altă pasăre, dar nu... a fost un alt nerușinat înfometat, imediat povestesc și despre dumnealui.


Mult așteptatele căpșuni au început să se facă și ele, cam greoi, căci vremea n-a fost cam prielnică la noi, cam frig și nu foarte mult soare. Încă nu le-am gustat, de fapt pe jumătate, Petersen s-a sacrificat, căci și ele au fost atacate și înfulecate fără milă, de același mâncăcios.


Deocamdată cele de mai sus o duc bine, le ud în mod constant, deși timpul a fost cam ploios, însă pe balcon, în ghivece, pământul se usucă mai repede. Urmează și aici o perioadă mai caldă, să vedem cum le va fi și în ce fel vor rodi.


În paralele cu cele din grădina cu zarzavaturi s-a dezvoltat frumos și grădina de flori, mai exact a înflorit. Primul, acum câteva săptămâni, fost clematisul cu niște flori mari de un roșu-purpuriu. Au ținut vreo săptămână-două, apoi s-au scuturat. Caprifoiul însă n-a făcut nici boboci, nici flori încă și-l cam bănuiesc că ceva nu-i place. Poate se simte cam sufocat în același ghiveci lângă clematis, planta de zmeur și florile de câmp, care și ele s-au lungit, înverzit și înflorit.


Pe celălat perete, de doar câteva zile, trandafirul cățărător salută maiestuos, cu florile lui de un roz pal și parfum delicat, soarele. Atunci când e, căci nu prea a cam fost în ultimul timp, abia azi s-a hotărât să iasă de după nori. Lucacinul zice că s-a ascuns după copaci și îmi arată plantele de roșii și dafinul, că astea ar fi niște copaci mai mici, copchiii ăștia :)


Macii sunt abia boboci, așa că vor fi maci de iunie, la fel și lavanda. Trofoiul cel cu patru foi (oxalis) a înflorit și el, iar pe lângă ele câteva margarete și niște plante decorative cu flori colorate pe care le-am cumpărat de curând, ca să mai înveseleasă nițel balconul.


Acum că am vorbit de cele bune, să le pomenesc și pe cele rele, că și din ele mai învățăm ceva. Câteva dintre plante au fost atacate de afide, dar parcă nu așa mult ca anul trecut, poate a fost mai frig acum, poate sunt plantele mai sănătoase și se luptă seingure, nu știu, cert e că am pregătit o soluție macerată cu urzici, am auzit că asta le-ar veni de hac în mod natural, în plus este și un îngrășământ bun pentru plante. La unele plante am observat și niște afecțiuni ce pare a fi boli comune, pete de mucegai sau îngălbenirea și ofilirea prematură a frunzelor. Am avut și niște buruieni, pe care inițial le credeam că sunt cine știe ce plante, nesămănate de mine însă, creșteau voios într-un ghiveci. Am aflat apoi că era răcovină (chickweed), care și ea era bună de consum în salate sau supe, dar n-am mai încercat-o. Am curățat însă ghiveciul și am replantat nalba de grădină (hollyhock).Vântul, iar într-o zi și grindina au fost și ele prezente, chiar poate mai puternic se simte pe un balcon la etaj, dar plantele nu au suferit prea tare. Ei, dar cel mai cel a fost și... este un... șoricel. Da, el ne-a mâncat și mazărea abia sădită, și primele căpșuni abia coapte (pe care Luca le aștepta cu atâta nerăbdare), și pe care nu am reușit încă să-l pindem. Problema este că am avut unul și anul trecut, pe care l-am prins peste noapte (într-o capcană inofensivă), dar acesta, nu știm domn'le, nu-i place nici brânza franțuzească, nici salamul, nici brioșele cu nuci și zucchini. O fi vreun șoricel vegan, ca să vezi. Iar din cauza asta, deși încerc să nu-mi pierd entuziasmul de a petrece o după-amiază tolănită la soare pe balcon (imaginar măcar), totuși parcă nu am chef să dau nas în nas cu rozătorul. Și bănuiesc nici Koshka motanul. Doar Lucacinul pare bucuros nevoie mare, că tot întreabă de el și se laudă fericit că șoricelul i-a mâncat căpșunele.


Ei, cam astea au fost năzdrăvăniile din grădina din balcon în luna mai. Eu am întârziat un pic cu povestitul, m-am motivat la început, dar fetele grădinăresele s-au ținut de cuvânt și au fost punctuale. 

Vă invit să citiți și poveștile grădinilor lor:

Andreea / Miez: Mai în grădina noastră :: Explozie de viață

Raluca / Cupcake: Grădina cu flori din Antwerpen

Andra / Copilăria de la E la F: Florar grădinar

Teodora / Stanciova: Mai în gospodărie

iar dacă mai sunteți și alți pasionați de grădinărit, hai și voi cu poveștile voastre!
6/03/2015 3 commentarii
Newer Posts
Older Posts

Bine ai venit!

About Me



Îmi place să fac lucruri, dar mai mult îmi place să fac oamenii să zâmbească.

Categorii curente

  • noi și de-ale noastre
  • copilu' și copilele
  • de-ale gurii
  • creativ + diy
  • plante + grădină

Cele mai cele

  • Primăvara, după urzici
  • Tartă cu cocos, însiropată cu miere și lămâie
  • Plante de interior + câteva cărți
  • Iris, 12 luni
  • Unt de lemn - tratament natural pentru linguri, tocătoare și alte obiecte din lemn
  • Flowers as Poetry - hai să adunăm iar povești cu flori
  • O limonadă

Arhiva blogului

  • ►  2021 (7)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (2)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2020 (17)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (4)
    • ►  mai (1)
  • ►  2019 (4)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2018 (7)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (4)
  • ►  2017 (8)
    • ►  mai (1)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2016 (34)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (2)
    • ►  mai (4)
    • ►  aprilie (4)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (6)
    • ►  ianuarie (3)
  • ▼  2015 (20)
    • ▼  decembrie (1)
      • De Crăciun + Încă un brăduț alternativ
    • ►  noiembrie (1)
      • Tartă cu prune + câteva gânduri
    • ►  octombrie (2)
      • O ghirlandă cu flori (de hârtie)
      • Zmeurica
    • ►  septembrie (1)
      • Vara în grădină - un pic în balcon, un pic la țară
    • ►  iunie (1)
      • Mai în grădina din balcon - cu bune și cu rele
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2014 (42)
    • ►  decembrie (5)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (3)
    • ►  iulie (7)
    • ►  iunie (5)
    • ►  mai (3)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2013 (54)
    • ►  decembrie (6)
    • ►  noiembrie (3)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (6)
    • ►  mai (8)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  martie (6)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2012 (30)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (6)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (4)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2011 (30)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  iulie (5)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (6)
    • ►  aprilie (6)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (2)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2010 (28)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (4)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (8)
  • ►  2009 (29)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  iulie (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2008 (14)
    • ►  decembrie (7)
    • ►  noiembrie (7)

Copyright © Vica Molovata 2008 - 2019 Toate drepturile rezervate. Un produs Blogger.

C a r o l i n a Template creat de ThemeXpose | distribuit de Gooyaabi Templates