Facebook
  • Home
  • Despre
  • Categorii
    • De-ale gurii
    • Create + DIY
    • Plante + Grădină
  • Blogluv
  • Contact

Flying Umbrellas

Am lăsat să treacă aproape întreagă luna mai și n-am apucat să scriu povestea asta frumoasă. De fapt mi-a fugit repede prin față un întreg an, căci povestea asta-i încă de atunci, de la începutul Mai-ului de anul trecut. Dar dacă iau în considerare adevăratul ei început, păi mai adaug încă vreo șapte ani. Șapte ani de prietenie frumoasă.


Am început să scriu aici pe blog, în acest colț virtual de povestit, după ce trecusem printr-un eșec profesional, tocmai ce terminasem facultatea și nu-mi găseam deloc locul și viitorul printre cele învățate acolo. Eram la Berlin pe atunci, îmi dădusem demisia și după ce am mers la un workshop despre blogging am decis să-mi creez și eu un blog creativ, cum îi ziceam eu, căci la vremea respectivă aveam deja ”în protofoliu” altele două. La acel workshop s-a vorbit multe despre reguli, cum și de ce este important să scrii în mod constant pe blog, cum să-i faci pe cei care te citesc să revină și a doua zi aici. Toate astea ca să ajungi să ai un blog de succes, care îți poate aduce chiar și venituri în timp. Îmi plăcuse ideea, mă entuziasmasem să încep și eu. Îmi luasem chiar și niște cărți ca să învăț cum să fac mai bine. Asta era salvarea mea modestă din starea deznădăjduită în care mă aflam. Primele postări le-am scris în engleză, găsindu-mi mai greu cuvintele, dar totuși am reușit să le adun în jurul unori povești despre primele obiecte lucrate de mână sau la mașina de cusut pe care o aveam cu mine acolo, căci se pare că pe oriunde m-am mutat, am luat-o cu mine. Chiar dacă pornisem cu entuziasm atunci să fac cum fac alții, mi-am dat seama în timp că ritmul și felul meu de a fi sunt mult mai importante. N-am alergat niciodată să-mi cresc trafic-ul pe blog, să am nu-știu-câți vizitatori unici pe zi, cum să fac și să dreg să nu mai știu ce, bătăi din astea de cap pentru mulți bloggeri. Nu m-au interesat niciodată. De asta și poveștile de aici le scriu când simt, când am inspirație, când îmi găsesc cuvintele (cu imaginile mi-e mai simplu) și poate cel mai onest - când am timp.

Ce nu a spus nimeni însă atunci este că blogul îți poate deschide uși. Uși și fereste spre inimile unor oameni frumoși, care văd lumea din jur cam prin aceeași ochi cu care vezi și tu. Oameni cu aceleași pasiuni, cu trăiri asemănătoare, oameni care vor să te cunoască și pe care ai vrea și tu să-i cunoști și în realitate. Oameni dragi. Zâmbesc de fiecare dată când primesc un mesaj de la cineva care a trecut mai întâi pe aici, pe blog, iar unele dintre ele mi-au adus cele mai frumoase prietenii, care din virtuale s-au transformat în reale.

Dar prima și prima dată s-a întâmplat asta acum vreo 7 ani. Cu o fată pe nume Dana, Dănuța sau Danușka, cum o alint acum, ”o admiratoare din București” care-și începea mailul cam așa: ”am citit pe blog comentariile tale si am fost foarte incantata si de idei si de cum le pui in practica. Si ca sa fiu cat mai directa, ce mai, m-am indragostit de gentile tale si de cum le-am vazut mi-am spus in minte: trebuie sa le am! :) Exact ca-n filme de-alea cu femei innebunite de shopping :)”. M-a topit apoi când mi-a spus că avea ”o carte cand eram mica, pe care o tot citeam si in care eroina se numea fix Vica :) Vezi, nimic nu e intamplator! Pentru mine esti tot ca o eroina de carte, adaptata vremurilor moderne: acum vreo 20 de ani citeam despre tine intr-o carte iar acum citesc pe internet dar am si posibilitatea sa comunic cu tine :)”. Mesajul ei frumos a fost un impuls de curaj pentru lucrurile creative și blogul pe care tocmai îl pornisem. Au urmat multele altele, apoi gentuțele cusute cu drag pentru ea, întâlnirile reale la un ceai și o poveste. Drumurile ni s-au întretăiat iarăși, distanța s-a micşorat și de câțiva ani ne-am găsit adăpostul sub aceeași nori de ploaie belgiană. Iar anul trecut i-am cusut iarăși o gentuță. De fapt un săculeț de mireasă pe care l-a purtat în ziua ei specială, căci, mi-a zis ea ”nici nu concep să port altceva mai potrivit”.


Aproape toate lucrurile pe care le-am cusut până acum au fost unicat, mi-e mai greu să repet ceva fără să pun un detaliu aparte în fiecare, mai ales dacă cos ceva pentru prieteni sau oamenii dragi. Săculețul pentru Dănuța e unul dintre ele. Dorința și ideea ei au fost să folosesc o bucată din materialul - voalat, brodat și cu niște flori aplicate pe ici-colo - din rochia ei de mireasă, căci a rămas cu mult după ce aceasta a fost refăcută pe înălțimea ei. Împreună cu un alt material mai mătăsos l-am transformat într-un săculeț de prințesă în care să-i încapă cele necesare în ziua nunții. Ca să-i fie mai ușor de purtat pe mână i-am prins un șirag de mărgele de un alb sidefat. Detaliul surpriză a fost o inimă din materialul alb pe care am brodat cu fir roșu inițialele numelor lor, iar pe margini am cusut un șir de mărgele roșii, așa ca să fie doar al ei și să-și amintească cu drag de acea zi.


Tot pentru ziua ei specială i-am mai dus un braț de flori. Un braț plin de flori de hârtie. A vrut să facă ceva special pentru invitații ei și să le ofere în dar o amintire. A văzut cartea cu florile de hârtie, am ales câteva modele și ne-am făcut o idee cum să arate mărturiile de la nunta ei - niște flori aplicate pe o cutie de lemn, în care vor fi ascunse niște bomboane și un pliculeț cu semințe de flori. Dănuța e și ea un om cu multe idei creative și mai ales cu o dorință să creeze singură, să simtă că se implică în procesul creativ. Așa că a zis că face ea darurile pentru invitați, iar mie-mi revin celelalte - tot niște cutii cu flori aplicate, dar într-o variantă mai mică - pentru membrii corului bisericii. Inspirația de culori pentru flori a pornit de la invitația lor de nuntă, minunat creată și pictată de Alina Borcea / Cartonelle.


Mi-a venit în ajutor iar Raluca, companioana mea la meșteșugăritul florilor de hârtie, și în câteva după-amiezi de primăvară, printre o sorbitură de ceai și o poveste, am tăiat, decupat, împăturit și lipit petalele de flori și am reușit să terminăm la timp darurile-mărturii.


Dar la cât de bine ne-am organizat cu timpul ca să aibă Dănuța florile gata de nunta ei, un pic de emoții tot i-am dat, căci fără de ele niciun eveniment important din viață nu are farmec. Și iată-ne - eu cu brațul de flori de hârtie, Ionuț cu o parte din echipamentul de lucru al fotografului, Lucacinul cu verighetele mirilor, căci a primit misiunea importantă de a fi un page boy și fratele miresei, unul dintre martorii evenimentului - toți în aceeași mașină, rătăciți pe niște drumuri dintr-un sat valonian, căutând cu disperare biserica unde procesiunea era în toi. Dar am ajuns chiar la timp și toate au curs apoi într-un ritm vioi, de petrecere, cu dans, prieteni și voie bună, iar Dănuța - o mireasă frumoasă și toată numai zâmbet.

5/31/2016 2 commentarii
Până să am și o Iris recunosc că n-am fost prea atrasă de aceste flori, cred că le consideram prea complicate, cu un înveliș floral și mod de dispunere al petalelor un pic deosebit. Acum însă am început să le apreciez frumusețea și delicatețea. Nici nu știam că există atâtea feluri și culori. În imaginile de mai jos am suprins doar câteva. Aș fi vrut să găsesc o imensă grădină plină cu iriși, stânjenei cum îi mai numim noi, dar m-am mulțumim și cu câțiva pe care i-am primit, eu și Iris, de la băieții noștri, unii găsiți în vaza unor prieteni și alți câțiva care ne-au ieșit în cale într-o călătorie recentă prin zona Liège-ului. Curiozitatea mea însă nu se oprește aici, îi voi căuta în continuare :)

5/24/2016 No commentarii
Încet încetișor micuței noastre Zmeurica îi dispare chipul de nou-născut și se transformă într-o copiliță-bebeluș cu personalitate și trăsături unice. Ei, s-a întâmplat asta mai demult chiar, acum vreo lună-două, dar știți cum sunt mamele astea care vor să țină în brațe mogâldeți mici la nesfârșit, mai ales când au și copilași mai mari și timpul li se pare că le-o ia înainte. Nu-mi spuneți că doar eu simt asta, că nu vă cred :)


Uh, patru luni deja... Luna asta a fost parcă mai blândă și cuminte cu noi. Ne-am mai găsit ritmul și echilibrul în patru. Poate și pentru că în sfârșit primăvara a hotărât că-i bine și pe aceste meleaguri cam friguroase și ploioase, iar asta au adus multe zâmbete și voie bună pe chipul nostru. Oh, da și ce mai zâmbete, în special pe chipul micuței Iris, care sunt ”molipsitoare” mai ales când sunt însoțite de cele mai frumoase gângureli și chiuituri. Iar copilița asta are voce, nu glumă, se vede clar că vrea să fie auzită și atunci când plânge, dar și când e veselă. Luna asta s-a lăsat și cu mai puține lacrimi, căci virusaurii ne-au mai ocolit oleacă și sperăm să nu ne mai viziteze prea curând, deși unul parcă iar zilele astea dă târcoale casei noastre. Îi venim noi de hac cu nițică răbdare.

Luna asta ne-a găsit mai mult pe afară, prin parcuri, plimbări lungi, picnic-uri la iarbă verde, o bălăceală la o piscină în aer liber (pentru cei mai curajoși, cei foarte mici au preferat umbra unor copaci), prima călătorie mai lungă cu trenul în vizită la niște prieteni. Iar mobilitatea asta n-a fost doar pe plan mare, ci și pe plan mic căci Zmeurica și-a dat drumul și-n mișcări. A exersat câteva săptămâni rostogolirile pe-o parte și pe alta, apoi chiar de patru luni ne-a arătat că poate și mai mult și țup și hop, cu un pic de efort s-a întors de pe spate pe burtă. A părut nedumerită oleacă de propriile forțe așa că a repetat-o de câteva ori ca să se convingă. Se mai supără ea că nu-i iese de fiecare dată mișcarea. Apucă cu mai multă forță și îndemânare jucăriile și obiectele din jur, fie ele și nas, urechi, pletele mamei sau ale lui Luca, că au și început plângerile ”mamaaa, Iris m-a tras de păr!”.

Dar iubirea dintre ei e din ce în ce mai frumoasă. El vrea să o pupe și mângăie, să-i povestească de-ale lui, să o întrebe ”cum a fost în burtică”, să-i cânte, îi aduce și zdrăngănește jucăriile când o vede mai nemulțumită, iar ea îi zâmbește, vrea să-l atingă, îi gângurește, ce să mai, e fascinată de frățiorul ei. Deși mulți ne întreabă cum e cu doi, cum sunt ei unul cu celălalt, dacă-i gelos frățiorul, eu una încerc să mă concentrez mai mult pe iubirea dintre ei, nu pe gelozie, care-și face prezența și ea uneori.


Florile din luna asta au fost, cum altfel, niște iriși. Și-n vază, și-n grădină. Recunosc că până să am și eu o Iris nu am fost prea atrasă de ei, dar acum le admir din ce în ce mai mult frumusețea.

5/21/2016 1 commentarii
Acum trei ani, un picuț mai devreme în primăvară mă jucam cu niște hârtie ca să-i fac lui Luca, bobului mic de mac un carusel sub formă de figuri geometrice. Acum mai bine de o lună am mai făcut unul, de data asta pentru Zmeurica Iris, în culori de curcubeu, iar pentru că cel de-al doilea nume pe care-l poartă înseamnă și "pasăre", ce altă inspirație mai putea găsi mama ca să-i meșterească și ei un carusel? :)


Lui Luca i-a plăcut mult să se uite la caruselul lui, așa de mult încât peste un pic de vreme, când începuse să prindă cu mâna și mai târziu să se cațăre după obiecte prin casă, l-a mototolit pe tot, iar figurile de atunci - un cub, un tetraedru, un icosaedru, un octaedru şi un dodecaedru - au căpătat alte forme, nedefinite. Le-am salvat însă la timp și le-am pus în cutia lui cu amintiri.

Și Iris a devenit curioasă de lucrurile din jurul ei, deocamdată le analizează lung cu privirea ei drăgălașă, dar încet încetișor își dă drumul și la curiozitatea din mânuțe. Chiar dacă a ”moștenit” mai toate jucăriile de bebeluși ale frățiorului ei, printre care și un carusel cu mecanism muzical, totuși n-am putut să mă abțin să-i creez unul simplu pe care să-l admire seara înainte de somn sau dimineața, după trezire sau după somnicurile din timpul zilei. În continuare cred că cei mici nu au nevoie de prea multe jucării, nici la o vârstă așa mică, nici când cresc mai mari. Lumea din jurul lor e ea o jucărie numai bună de explorat.

Data trecută am povestit pas cu pas cum am făcut mobilul pentru Luca, acum, pentru cei de caută ceva inspirație, dau doar câteva indicii, căci consider că a face un carusel, mai ales partea de echilibru, e un proces creativ unic atunci când folosești materiale aleatorii, fără să ții cont de dimensiuni și greutăți exacte. Am ales și de data asta să lucrez cu materialele care-mi plac cel mai mult: hârtia și lemnul. Hârtia o aveam deja prin casă, rămasă de la alte proiecte - câteva coli de hârtie ușor cartonate în diverse culori pale. Am decupat din ele câteva păsări după ce am desenat un model de pasăre ajutându-mă de câteva ornamente din lemn. Aripile - niște inimi atunci când sunt deschise - le-am alternat în culori și lipit pe de-o parte și alta, punând și un fir subțire (eu am ales unul de plastic, cam cum e firul de pescuit, dar puteam să folosesc și un fir de ață de cusut) în procesul lipirii. Drept obiect de susținere am folosit o creangă de salcie creață. Avem una în fața blocului, iar pe jos am găsit multe uscate. Am mai folosit crengile de salcie creață acum mulți ani la o lustră, care surprinzător e tot acolo. Sunt speciale prin simplul fapt că au forme neobișnuite. Am legat apoi firele cu păsări din loc în loc pe creangă alternând lungimile. Am găsit apoi punctele de echilbru (eu am folosit doar două) ținând delicat creanga cu degetele de la ambele mâini și apoi tot cu un fir de plastic transparent am agățat-o de tavan.

Rezultatul a ieșit minunat. Când e geamul deschis sau când e mișcare prin cameră, caruselul se învârte delicat, iar păsările colorate par a fi într-un zbor lin. Mierlele și celelalte păsări din salcia de afară acompaniază mișcarea prin ciripit-uri vesele. Chiar dacă Iris împarte somnul cu noi în pat de când s-a născut, am agățat caruselul tot deasupra pătuțului ei (montat din inerție înainte să se nască și care acum a devenit culcuș pentru pisic). Chiar și așa, o suprind de multe ori, din ce în ce mai mult, uitându-se spre el. La început mai mult mirată (ce sunt zburătoarele astea la noi în casă?), apoi le mai aruncă și câte un zâmbet delicat. Recunosc că e relaxant și pentru mine să-l privesc, iar seara, când deja e întuneric gândurile-mi zboară spre un cântecel din copilărie:
”Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele -
Noapte bună!”
― Mihai Eminescu

Nu găsesc prea mult timp să mă ocup de proiecte creative în ultima vreme, așa cum aș vrea eu, cu timp neîntrerupt. Dar am învățat deja să lucrez printre picături. Mai demult simțeam o frustrare din cauza asta, acum însă sunt foarte împăcată și las lucrurile să curgă în ritmul lor. Cei mici pe lângă faptul că mi-au oferit și-mi oferă această minunată stare și experiență de a fi mamă, de a fi mama lor, mi-au dat posibilitatea să fiu creativă, să născocesc și să creez câte ceva. Iar să fac asta pentru ei e un lucru tare minunat și le mulțumesc pentru asta.
5/19/2016 No commentarii
Newer Posts
Older Posts

Bine ai venit!

About Me



Îmi place să fac lucruri, dar mai mult îmi place să fac oamenii să zâmbească.

Categorii curente

  • noi și de-ale noastre
  • copilu' și copilele
  • de-ale gurii
  • creativ + diy
  • plante + grădină

Cele mai cele

  • Plastilină de casă
  • Florile şi primăvara
  • Tortul. Cu blat de morcovi şi cremă fină de brânză şi scorţişoară
  • Conopidă cu năut, în sos de lapte de cocos, ghimbir și turmeric
  • O lustra - arta, natura si lumina
  • O tartă marocană, cu portocale şi cardamon
  • O limonadă

Arhiva blogului

  • ►  2021 (7)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (2)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2020 (17)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (4)
    • ►  mai (1)
  • ►  2019 (4)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2018 (7)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (4)
  • ►  2017 (8)
    • ►  mai (1)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (2)
  • ▼  2016 (34)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (2)
    • ▼  mai (4)
      • O prietenie, un săculeț de mireasă și un braț de f...
      • Flori de iris
      • Iris, 4 luni
      • Zbor de păsări - un carusel pentru Iris
    • ►  aprilie (4)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (6)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2015 (20)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2014 (42)
    • ►  decembrie (5)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (3)
    • ►  iulie (7)
    • ►  iunie (5)
    • ►  mai (3)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2013 (54)
    • ►  decembrie (6)
    • ►  noiembrie (3)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (6)
    • ►  mai (8)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  martie (6)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2012 (30)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (6)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (4)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2011 (30)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  iulie (5)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (6)
    • ►  aprilie (6)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (2)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2010 (28)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (4)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (8)
  • ►  2009 (29)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  iulie (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2008 (14)
    • ►  decembrie (7)
    • ►  noiembrie (7)

Copyright © Vica Molovata 2008 - 2019 Toate drepturile rezervate. Un produs Blogger.

C a r o l i n a Template creat de ThemeXpose | distribuit de Gooyaabi Templates