Facebook
  • Home
  • Despre
  • Categorii
    • De-ale gurii
    • Create + DIY
    • Plante + Grădină
  • Blogluv
  • Contact

Flying Umbrellas

Hei tu, anule minunat, unde te grăbești să fugi așa? Că alte planuri nu știu să ai, doar să predai ștafeta lui 2014, dar să-i spui, te rog, să fie un an bun și cuminte, așa cum ai fost și tu. Iar pentru asta îți tare mulțumim. Inițial aveam eu o teamă pentru acel '13 din coadă, dar am văzut că nu contează, superstițiile pică în fața realului.


Cum să te pun eu în cuvinte aici, când multe din cele pe care ni le-ai adus nici nu pot fi scrise, pentru că încă se simt puternic și așa vreau să rămână? Ai fost harnic și pus pe treabă chiar din primele zile de ianuarie și ne-ai adus un bob de mac. Real, cam firav un pic la început, dar care ne-a umplut de bucurie, o bucurie din aia care-ți curge prin toate venele, din cap până-n picioare, iar pe alocuri se mai revarsă și o transmiți și celor din jur, că vor ei sau nu. O bucurie care crește odată cu timpul, se transformă, se îngustează, se dilată apoi, cu efect magnetic și de panaceu. Bucuria de a fi părinte. Iar apoi, tot anul s-a învârtit ca un titirez în jurul ei, iar noi odată cu ea. Am dormit neîntrerupt noaptea doar 4 zile din câte are anul și alea înainte să se nască puiul, dar ne-am trezit în fiecare dimineață din restul câte au fost, cu cele mai haioase gângureli de bebeluș, ce-ți gâdilă plăcut urechile. Am crescut și noi ca părinți, având ca reper nevoile lui, împletite pe ici-colo cu ale noastre, am învățat, ne-am speriat și ne-am calmat, am fost buni, dar am fost și aprigi, am fugit și ne-am întors, am descoperit în noi simplele bucurii create de un zâmbet de copil, am plâns și am cântat, ne-am uitat înapoi cu nostalgie, dar privim și înainte cu optimism, am fost și suntem noi.

Ai fost plin cu de toate, cu bune și cu rele, așa cum e normal. Deși acum, din capătul ăsta, privind înapoi, se văd alea mai bune mai bine, iar celelalte sunt ignorate sau rămâne de învățat din ele. Ne-ai umplut casa de oameni frumoși și dragi, ne-ai adunat pe toți în jurul mesei îmbelșugate, de Paști sau de Crăciun. Am văzut locuri noi, dar am revăzut și locurile dragi de acasă. Am cunoscut oameni noi, în realitate sau nu, cu care am legat prietenii, am fost dezamăgită un pic de alții, dar așa e normal, suntem toți vulnerabili. Străini pe aceste locuri, totuși am avut ocazia să cunoaștem oameni frumoși și aici, la o sărbătoare în parc sau la o petrecere de stradă.

Mi-ai oferit și destul timp pentru mine, ca să mă ocup și de acest spațiu virtual, să mai creez câte ceva (un carusel-mobil, o jucărie-maimuțoi) și să fac cele mai delicioase tarte din toți anii de până acum. Nu-mi explic cum, printre toate treburile casnice și cele de mămică, am reușit să scriu cele mai multe povești de până acum. Am vrut să pot povesti mai multe chiar, ca să mă îngrijesc și de voi, cei care treceți pe aici; alteori am vrut să tac, să mă regăsesc în mine și să-mi readun gândurile. Oricum ar fi, vă mulțumesc pentru că acceptați și înțelegeți, că răbdați răspunsurile mele întârziate la mesajele pe care mi le scrieți cu atât de mult suflet. Mi-a fost tot timpul drag să împărtășesc din trăirile mele - bucurii sau gânduri, să nu le țin neapărat doar pentru mine, să inspir, să pun un zâmbet acolo pe chipurile oamenilor.

Nu fac planuri pentru anul ce vine, deși ideile dansează în mintea mea. Mă mulțumesc să mă bucur de momentul prezent. Să fie un an bun și cuminte, sănătos și voios, răbdător și încrezător, echilibrat și condimentat, pentru că dacă sunt astea, vor fi și celelalte. Așa să fie și la voi, așa cum vi-l doriți.

Tortu-i gata, șampania e la rece, ne-am pus tus-trei ținutele de gală, ne-am parfumat și fugim la o petrecere. Una virtuala de data asta, că așa se poartă acum :)

La mulți ani!
12/31/2013 8 commentarii
Crăciunul de anul acesta a fost cuminte și liniștit. Chiar dacă nu aveam aproape niciun plan pentru el, stelele s-au aliniat, lucrurile s-au aranjat și am reușit să petrecem o zi frumoasă de Crăciun. Primul Crăciun în famile, în formulă de trei. Trei am fost și anul trecut, dar nu toți chiar atât de reali...


Bradul... iată și bradul de anul ăsta. Un pic mai puțin creativ ca anii trecuți (cel de anul trecut e aici, iar de acum doi ani - aici), dar tot alternativ. Idei au tot curs în mintea mea, începând încă de prin noiembrie, dar timpul n-a vrut să-mi fie părtaș. Așa că am ales un brad de-a gata, natural, dar doar în imagine, adică imprimat pe o bucată de pânză (l-am găsit la Ikea). L-am agățat pe perete, l-am împodobit cu globuri și i-am pus și o ghirlandă de lumini. Părând atât de real cred ca l-a cam debusolat pe Moșu', că altfel nu ne explicăm darurile frumoase lăsate de el sub brad. Iar așa a început și ziua de Crăciun...


De fapt nu, a început chiar din Ajun, când am mers la colindat. Vai ce frumos a fost. Eu nu prea îmi amintesc sa fi mers de-a colindul, poate doar modest mai cântam părinților și dacă mai mergeam pe la rude, când eram mai mică. Eram eu mai rușinoasă atunci. Acum însă am prins curaj, ne-am găsit câțiva amici dornici și ei de obiceiuri românești, ne-am organizat pe voci cum am putut, ne-am făcut un repertoriu, am repetat și ”cu mare, cu mic, pe ploaie și vânt, fuserăm să cântăm un colind...”. Am bucurat o familie de români, dar am surprins frumos și una de belgieni, cărora le-am cântat și universalul ”O, brad frumos” în română.


Apoi am copt cozonac, că prea am dus dorul aromei lui, am copt biscuiți de iarnă, pe care i-am împachetat în mici daruri pentru oamenii dragi cu care am petrecut Crăciunul, am aranjat casa, masa, soarele s-a cocoțat sus pe cer, mai strălucitor ca vara, iar noi am împletit și despletit povești alături de un pahar de vin și bunătățuri de-ale gurii, ușoare, deloc sofisticate.


Sper că ați petrecut și voi un Crăciun frumos, așa cum ați simțit, mai cuminte sau mai vesel, mai simplu sau mai îmbelșugat, mai solitar sau mai în grup, mai în gând sau mai real, mai departe sau mai aproape de casă, de cei dragi.
12/29/2013 5 commentarii
Cu ce să încep? Să vă povestesc mai întâi despre o tartă delicioasă cu un ingredient care în mod normal își găsește locul în salatele de legume? Sau să vă povestesc despre o carte minunată (de unde vine de fapt și rețeta tartei) ce și-a găsit un loc pe raftul meu de cărți de gătit? Hai mai întâi să vă zic despre ea, cartea asta minunată.


Am fost mai demult la un târg de carte aici în Antwerpen, de unde m-am întors cu câteva cărți de gătit și cu alte titluri notate bine pe hârtie, pentru a căuta variantele lor în engleză sau la un preț mai mic. Tot căutând și căutând ce cărți ar putea să-mi mai completeze modesta bibliotecă, lista de titluri s-a schimbat, am adăugat și șters din ea câteva, dar apoi am dat peste Love Bake Nourish (de fapt nu știu sigur dacă titlul, care m-a dus aluzional cu gândul la cartea Eat, Pray, Love sau fotografia de pe copertă mi-a atras mai mult privirea). Am ”răsfoit-o” cât mi-a permis platforma virtuală, am citit descrierea și m-am îndrăgostit instant. Ultimele cărți de gătit (inclusiv una cu rețete dulci) pe care mi le-am cumpărat sunt în germană, pentru că acolo, la Berlin, mi s-au aprins călcăiele după bucătărit. Ah, spun prostii, am mai achiziționat una, cu rețete pentru pitici, dar asta-i altă poveste :).

Nu am epuizat și am făcut eu toate rețetele din ele, dar mi-am dorit ceva proaspăt, rețete de dulciuri sănătoase, scrise într-o limbă pe care să o înțeleg și să nu trebuiască de fiecare dată să-mi fie partener de lucru și Google Translate, și mai mult, mi-am dorit ceva pe sufletul meu, niște povești de gătit. Pe toate le-am găsit în această carte. După ce a ajuns în cutia poștală, am răsfoit-o iar, acum toate cele peste 200 de pagini, cu fotografii minunate, explicații bine scrie, pe ici-colo frânturi din poveștile autoarei. Rețetele propuse de ea sunt sănătoase, nu conțin zahăr (un lucru de luat în seamă nu neapărat când apare un copil în viața ta și pe care vrei să-l ții cât mai mult timp și cât mai departe de acest ingredient), folosește făinuri din tot felul de grâne, evitând făina albă, prea-mult-rafinată. Nu spun că o să exclud de-acum încolo zahărul și făina de grâu (pe care eu oricum am încercat de-a lungul vremii să le înlocuiesc cu zahăr brun și, respectiv, făină integrală) din rețetele pe care le voi mai face, dar îmi place încercările noi, alternativele și mai mult îmi plac combinațiile interesante.


Mi-a plăcut și am ales imediat și o primă rețetă de tartă, pentru că aveam deja niște sfeclă roșie fiartă. Am făcut-o într-o seară și am refăcut-o alaltăieri în loc de tort, pentru sărbătoritul zilei. A ieșit minunat. Rețeta-i mai jos. 

Ingrediente:
  • 300 gr sfeclă roșie fiartă, decojită și făcută piure
  • 4 ouă mari
  • 4 Lg miere
  • 1 lg extract de vanilie
  • 1 Lg pudră de cacao (plus încă un pic pentru pudrat)
  • 1 lg praf de copt
  • un praf de sare
  • 125 gr pudră de migdale
  • 125 gr ciocolată neagră
  • 4 Lg ulei de măsline
Lg - lingură, lg - linguriță

Preîncălziți cuptorul la 180°C și ungeți cu grăsime o formă de copt de 20 - 22 cm diametru (cu pereți detașabili sau o formă de ceramică pentru tarte).

Într-un vas amestecați cu un tel sau cu mixerul electric de mână piureul de sfeclă, ouăle, mierea, extractul de vanilie, pudra de cacao, praful de copt și sarea. După ce s-au amestecat bine încorporați și pudra de migdale.

Ciocolata trebuie topită la bain-marie: puneți bucățile de ciocolată într-un vas termorezistent deasupra altuia cu apă, la foc încet, având grijă ca apa să nu ajungă la vasul de desupra. Când ciocolata s-a topit, adăugați și uleiul de măsline, amestecând bine.

Încorporați apoi amestecul de ciocolată și ulei în cel de sfeclă, turnați conținutul în forma de copt pregătită și coaceți cam 35-40 de minute. Scoateți din cuptor și lăsați să se mai răcească în forma de copt cam 10 minute și apoi, dacă ați folosit o formă cu pereți detașabili, scoateți tarta din ea.

După ce tarta s-a răcit complet, pudrați-o din belșug cu pudră de cacao.


Mă gândeam mai demult, când a început să se schimbe vremea pe afară, să vină toamna mai rece, că după toate deserturile cu fructe pe care le-am făcut vara, parcă a venit timpul și pentru ceva mai consistent, mai intens, de iarnă, poate chiar cu ciocolată, care e destul de ”greoaie” pentru zilele toride de vară. Combinația asta de ciocolată neagră, migdale, sfeclă roșie și un pic de miere e de departe cel mai bun înlocuitor. Iar culoarea, un pic roșiatică e un alt detaliu sofisticat... Un desert potrivit pentru Sărbătorile ce bat la ușă.


O sursă bună de cumpărat cărți și cu transport gratuit este www.bookdepository.com, iar cartea o găsiți aici.
12/20/2013 No commentarii
Ieri a fost o zi obișnuită pe aici. Sau poate nu. De când a apărut Luca în viața noastră, depun un efort constant să încerc să nu controlez prea mult mersul lucrurilor (eu care mă cunosc că sunt oleacă prea obsedată de a ține lucrurile într-o anumită ordine și perfecțiune), să învăț să mă acomodez mai ușor și rapid la schimbările ce apar în ”rutina” zilnică și în general să las lucrurile să curgă în ritmul lor, pentru că altele ne sunt prioritățile acum. Iar decembrie, luna asta care ar trebui să fie de hibernare, de strâns la un loc gândurile adunate de peste an, de conectare cu tine și cu cei apropiați ție, parcă te îmbie și mai mult să șezi cuminte, în tine și cu tine.

Tot de când a apărut Luca, anumite trăsături mi s-au dus la extreme. Recunosc în mine un puternic instinct matern, prin care de multe ori din dorința de a-mi apăra puiul, ajung să fiu mai dură, mai aspră, mai severă cu mine și cu aproapele meu. Pe de altă partă, în extrema cealaltă, am devenit mai emotivă și mai sensibilă, sau poate doar că mi-am scos la suprafață tentaculele senzoriale, pe care mi le expun mai des, mai ușor și relaxat în văzul celorlalți, deși uneori fiind atât de copleșită de ce văd, ce citec și ce aud, îmi vine să mă bag la loc în cochilia mea de melc, să-mi iau mica familie acolo și să mă protejez de toți și de toate.

Ieri de dimineață n-am reușit să-mi potolesc lacrimile când am citit povestea acestui tată și a fetiței lui, emoționant de trist, emoționant de frumos. Apoi, ca un domino, mi-am amintit de alte povești triste și în loc să mă opresc, le-am recitit, cu emoție și lacrimi. Scrisorile și povestea unei mame care și-a pierdut copilul înainte să-i dea viață, povestea mamei și a fetiței ei, născute cu sindromul Down, și alta pe care am citit-o prima dată acum mai mulți ani, dar care mi-a revenit în gând, a unei mame ce a găsit atâta putere în ea să accepte soarta crudă a puiului ei. Povești triste, povești reale, povești cu emoții care-ți golesc gândurile, îți strâng stomacul, îți sufocă inima. Le citești și te gândești la tine, inevitabil. Faci comparații, transpui asta prin prisma propriei tale vieți, nu-ți poți imagina aceste povești în care ai putea tu, copilul tău, oamenii dragi să înlocuiască personajele reale. Citeam, în timp ce copilul se juca vesel mai încolo în cameră și m-am oprit. M-am oprit, l-am luat în brațe, l-am pupat pe frunte și mi-am ascuns nasul în părul lui moale, cum fac de atâtea sute de ori pe zi. Și am spus mulțumesc. Iar gândul mi-a fugit înapoi la acele mame, la durerea lor, apoi la firea lor puternică de a trece mai departe. De a lăsa lucrurile, cu greu, să curgă iar, să curgă și să curețe. Suntem puternici, dar suntem firavi și sensibili. E o mixtură complexă ce ne face să rezistăm. Și să rămânem recunoscători pentru lucrurile bune, simple, frumoase de care avem parte, de oamenii dragi pe care-i avem alături.

Știu și accept ca luna asta să fiu mai emotivă. E perioada când acum un an normalul mi se părea că nu se poate schimba. Că tot la ce mă gândeam era dacă bobul nostru de mac se va naște de ziua mea, la început de februarie, că ianuarie să fie luna de pregătiri pentru venirea lui pe lume și ce model să aleg pentru cădița de făcut baie. Apoi, în nici trei săptămâni, anormalul a devenit normal. Luca se născuse prematur, iar starea lui nu era deloc ok în primele ore, așa cum ne-a prezentat-o doctorul. Apoi minunea mică a prins putere și și-a revenit, iar eu (și noi) încet, încet am regăsit puterea, am regăsit încrederea, am învățat și învăț să accept și să fiu recunoscătoare; lucruri care mă țin pe picioare. Luca a fost însă ajutat foarte mult de condițiile bune și de aparatura medicală din spitalul unde a stat în recuperare. Mă gândesc însă cu regret că mulți alți pui care se nasc prematur nu au șansa asta, din cauza spitalelor slab dotate și a lipsei de fonduri. Foarte multe astfel de spitale sunt și în România. Organizația Salvați Copiii România a inițiat un program - Bun venit pe lume! - de strângere de fonduri prin care ajută la dotarea cu echipamente performante a unor maternități. Fiecare dintre noi putem contribui la acest act, printr-un simplu gest.

Ziua de ieri apoi și-a reluat cursul. Am lăsat treburile de făcut, adunate de zile bune, la o parte, am ignorat haosul din casă, rufele nespălate, jucăriile împrăștiate peste tot, am golit blatul de la bucătărie, am pornit radioul cu muzică de Crăciun și am făcut loc de o tartă. O tartă pentru sărbătoritul zilei, tăticul de bob de mac! La mulți ani și mulțumesc! :)

Am copt cea mai bună tartă de sfeclă roșie și ciocolată neagră (rețeta vine și ea imediat), pe care am lăsat-o să se răcească în ritmul ei. L-am înfofolit apoi bine pe Luca, deși afară nu-i niciun semn de iarnă, ba mai mult, cântă mierlele într-o veselie, iar iarba-i mai verde ca vara. Am umflat roțile la bicicletele care au stat cuminți și au așteptat aproape un an să iasă iar la plimbare, și cu micile mari emoții am mers pentru prima dată, trei pe două biciclete, pe afară. Sentimentul de bucurie a fost de nedescris, iar cu ocazia asta Antwerpen-ul și-a îmbogățit echipa de bicicliști cu încă unul mic (nedumerit deocamdată de acest mijloc de transport) și purtat cu grijă și drag pe scăunelul din față :).

Întorși de afară, am întins o față de masă încă neterminată, am tăiat două felii de tartă pentru noi și câteva boabe de struguri pentru voinic, am cântat un La mulți ani, tata! în cor și așa a devenit ziua una obișnuită cu un strop de sărbătoare.


Acum însă-i timp de curățenie și ordine prin casă. Îmi plac episoadele astea de făcut curat înainte de Sărbători, parcă te liniștesc și aduc cu ele o stare de calm și bine. Iar cu ele vin și celelalte, de aranjat, de dichisit casa, de împodobit bradul, de aprins lumânări și de copt deserturi de iarnă...
12/19/2013 3 commentarii
Era cât pe ce să mă opresc aici cu proiectul fotografic atât de drag mie. De ce? Păi... pentru că prichindelul ăsta-i ca un titirez în ultima vreme şi e o provocare să-l mai prinzi la pozat, aşa cum vrea mama :). Cu chiu, cu vai, cu multe duble şi sesiuni împărţite în două zile, dar şi din cauza cerului cam noros care nu ne-a lăsat prea multă lumină naturală, am reuşit noi.


Titirez poate-i mult spus, că nu face încă piruete, dar sigur a căpătat mai multă experienţă în mersul în patru labe, iar asta-i un deliciu pentru noi şi pentru oamenii lui dragi. Mai noi a căpătat mai multă siguranță în statul în picioare, chiar mai face și câțiva pași de-a lungul a ceva de sprijin. Cred că deja şi-a făcut un traseu prin casă şi ştie starea lucrurilor, că ba-i aici, ba-i în altă parte. Cu treabă, bineînţeles. L-a zăpăcit pe pisic, care nu-şi mai găseşte liniştea decât ascuns în şifonier. Luca a hotărât să pună în practică toate ideile năstruşnice pe care le-a tot adunat până acum, să cotrobăie şi să fie curios. Ce-mi place, dar ce este normal la copiii de vârsta lui, este că-i entuziasmat şi curios iar şi iar de aceleaşi lucruri. O mai mare bucurie să te uiţi la chipul unui copil şi să vezi o fericire pură, neşifonată pe el. Iar asta-i ca o lecţie de învăţat pentru noi, ăştia mari, să mai lăsăm la o parte gândurile, nevoile, grijile nefondate, analizele, ifosele fel de fel şi să facem loc bucuriilor simple.


Luna asta ne-a adus nou câteva bălăceli la piscină. Îmi amintesc că pe la 5-6 luni eram foarte interesată de mers la piscină cu Luca, după ce văzusem acest video. Doar că nu găsisem atunci una faină, poate pentru că era şi vară, vreme de mers la balăcit în aer liber, nu înăuntru. Acum am găsit întâmplător un complex sportiv şi de relaxare nu foarte departe, unde piticul s-a simțit bine și ”în apele lui”, deși la început a fost un pic speriat. Imediat însă, dar bănuim că nu asta-i cauza, a făcut cunoștință pentru prima dată și cu un virus sau viroză ce i-a înfundat nasul o săptămână întreagă și l-a moleșit oleacă. Nopțile ne sunt încă la fel de întrerupte, unele mai de ”pomină”, altele mai liniștite, cu destule plânsete și multă dorință de supt. Să fie perechea de dințișori noi de vină? :) Oricum, piticul își schimbă programul de somn după propriul plac, azi cu-n somn de zi, mâine cu două, nehotărându-se ce somn crede că-i mai dulce, cel de noapte sau cel de zi.

Pe 17 noiembrie a fost Ziua Mondială a Prematurilor, iar noi am vrut să o salvăm în amintire cumva, mai ales că și Luca a fost dornic să se nască mai devreme. Am făcut o plimbare lungă și o vizită la spitalul unde și-a petrecut piticul primele zile din viață, în căldura incubatorului, dar și a noastră și a personalului medical drăguț. Eu m-am emoționat destul de tare, deși bănuiam că așa o să fie, să fim iar pe acolo, să revedem secția NICU, să văd alți părinți îngrijorați, dar fericiți ținânu-și puii lor firavi în brațe, să revăd pereții plini cu fotografii și colaje despre copiii ce au prins puteri acolo, pe care am lăsat și noi o ”urmă” de amintire despre povestea noastră. A fost frumos și că ne-am întâlnit cu câteva asistente, ce organizaseră și o zi de informare despre problema prematurității și despre organizația ce se ocupă de ea. La fel de mult m-a emoționat și această poveste. Mi-a aduc aminte cât de mult ne-a încurajat moașa la început să-l ținem pe Luca cât mai mult piele pe piele (poate insistând mai mult pe asta decât pe alăptat), acest skin-to-skin sau kangaroo care atât de important pentru prematuri.

Iar ne-am întâlnit cu prieteni, am mers în vizite și am primit vizitatori. Deși nu sunt genul de persoană care să pună-n balanță la sfârșit de an lucrurile făcute și nefăcute, știu sigur că acest an a fost de departe unul din cei mai minunați și plini ani de întrevederi cu oameni dragi, prieteni vechi și noi. Iar motivul, tind eu să cred, nu-i altul decât apariția minunii mici în viața noastră, așa cum orice copil sper și cred că aduce bucurie într-o familie.


Desertul n-am mai apucat să-l fac nici pe el la timp, dar dacă tot a doua zi îl așteptam cu drag pe Moș, am zis să-i oferim și lui o felie. O felie de tartă cu umplutură fină de brânză și aromă de portocale. Am făcut iar tartă, pentru că luna viitoare e loc și motiv de tort. Tort de primul an! Da, da, vă rog să mă ciupiți de piele, că mie încă nu-mi vine să cred că așa mult și așa repede a trecut... Anul trecut, pe vremea asta, încă-l plimbam pe bobul mic pe bicicletă, ascuns bine în căldura uterului și-i spuneam povești despre lumea noastră, lumea asta plină cu bune și rele, cu soare și nori, cu voi și cu noi.

12/10/2013 6 commentarii
Eu n-am ştiu de Moş Nicolae cât am fost copil. Atunci era Moş Gerilă. Apoi am aflat de Moş Crăciun. Iar un pic după am aflat şi despre Moş Nicolae. O poveste frumoasă, cu miros de obiceiuri şi tradiţii româneşti, despre acest Moş drag am citit-o aici. Pe aici, din ce-am aflat, Sinterklaas e mult mai aşteptat decât Moş Crăciun, care, tot din auzite, am aflat că nici n-ar exista. Hm... asta rămâne de văzut, că noi îl aşteptăm cu mare drag şi ar fi tare urât să nu existe el aici.

Cât despre Sinterklaas, el vine cu surle şi trâmbiţe în fiecare an pe barca lui cu aburi şi face un mare spectacol alături de ai lui Zwarte Piet. Acum câteva săptămâni, pe o ceaţă grozavă şi un frig năprasnic am mers şi noi, pentru prima dată, să-l întâmpinăm. Atmosfera în oraş era faină. Străzile pustii, dar cum te apropiai de centrul oraşului, grupuri de părinţi şi ai lor prichindei se îndreptau la pas vioi într-acolo.


Iar ieri, mai modest, a venit şi pe la uşa noastră şi mi-am amintit că anul trecut la fel făcuse. Aşa că am făcut câteva fotografii şi le-am comparat cu cele de atunci. Bobul nu mai e ascuns în burtă, ci ronţăie deja la clementinele pe care le-a lăsat Moşu' în pantofi-i încă mari; mamei i-a adus o carte cu "bunătăţuri" de hârtie; tata nefiind prezent cu încălţările lustruite s-a ales cu nimic, nici măcar cu o nuia, doar cu gânduri bune :). Iar vremea, comparativ cu anul trecut, ne-a lăsat să ne bucurăm de un soare minunat toată ziua.


Cu Moş sau fără Moş, weekend fain să aveţi! :)
12/07/2013 No commentarii
Pălărie-ntr-un picior, ghici ciupercă ce-i? :) Poate o să vă încurc gândurile un pic cu imaginea de ma jos, dar de data asta o să povestesc nu despre ce-i în farfurie (bine, hai, nu vă alarmaţi, mai jos găsiţi şi reţeta de chec), ci chiar despre ea, farfuria. Sau mai bine zis, platoul. Platoul cu picior. De multă vreme am tot vrut să-mi aşez tartele şi celelalte bunătăţuri dulci pe un platou. Nu că n-au stat ele bine în farfurii obişnuite, unele mai întinse, altele mai colorate, dar ia ziceţi şi voi, nu-i aşa că-i şade mai bine unui chec cocoţat pe un platou?


Aceste platouri se pot găsi de-a gata prin magazine (Ikea are câteva modele), prin târguri de vechituri (dacă aveţi noroc) sau se pot face (ca să nu spun "improviza") simplu şi uşor acasă, cu rezultat frumos, creativ şi unic, la un preţ mic. Ideea nu-i a mea, acum mai mulţi ani văzusem undeva un proiect diy (Pinterest-ul e plin de astfel de idei), dar n-am găsit şi momentul să fac şi eu unul. Iată că l-am găsit chiar azi, printre pauzele de somn ale piticului, apoi cu prichindelul mişunând printre picioare, trăgând ba de mine, ba de trepied, ba de faţa de masă, dar în final am izbutit să-i dau de cap. Pe cât de minunat, pe-atât de provocator este pentru mine acum să mai fac ceva creativ cu el prin preajmă. Să mai crească el un pic şi-l iau drept ucenic :).

Cele necesare pentru a face un platou cu picior sunt foarte puţine:

  1. o farfurie sau un platou cât mai plat (cele pentru pizza sunt de preferat);
  2. un suport ce va fi "piciorul" platoului (o vază, o cană, un bol, un suport de lumânare, etc.) 
  3. un lipici pentru ceramică (dacă cele 2 de mai sus sunt şi ele din ceramică)
  4. o cariocă

Câteva note:

  • de preferat este ca ambele, farfuria şi suportul, să aibă forme simetrice, astfel ca atunci când sunt lipite să nu se dezechilibreze;
  • important este ca "gura" suportului să fie cât mai largă, astfel încât să poată suporta greutatea platoului. Dacă este mai îngustă, atunci trebuie avut grijă se găsit punctul de echilbru potrivit;
  • culoarea, aspectul celor două, materialul din care sunt făcute, e de preferat să se potrivească sau să se complementeze.
  • dacă nu găsiţi un lipici potrivit (eu am folosit unul fără solvenţi, de la UHU), puteţi încerca şi un pistol de lipit cu lipici fierbinte.


Paşii sunt următorii:

1.Potriviţi suportul pe mijlocului spatelui farfuriei şi trasaţi cu carioca un semn discret.


2. Aplicaţi lipiciul pe forma obţinută cu ajutorul semnele de mai sus. Dacă este necesar sau indicaţiile de folosire a lipiciului spun să se aplice lipici pe ambele părţi de lipit, aplicaţi lipici şi pe marginea suportului.


3. Cu grijă puneţi suportul peste lipiciul aplicat pe spatele farfuriei.


4. Pentru o mai bună aderenţă, aranjaţi o greutate (câteva cărţi) peste talpa suportului.


5. Aşteptaţi până când lipiciul s-a lipit. Verificaţi dacă s-a lipit bine şi voilà, aţi obţinut un platou cu picior pentru aranjat tartele, torturile, checurile, brioşele, lumânări parfumate, flori în ghiveci şi alte idei să vă tot vină.


Ca să vă daţi seama de multitudinea de combinaţii, am aranjat aici (fără să aplic şi lipici însă) câteva platouri cu ce am avut prin casă, farfurii, vaze, ceşti, suporturi de ouă, boluri mici.


Iar pentru cei pofticioşi iată şi reţeta checului din imagine. Recunosc că mi-a ieşit culoarea un pic prea închisă (a se înţelege că l-am lăsat un picuţ mai mult în cuptor), dar eu şi cuptorul purtăm nişte negocieri în ultima vreme legate de puterea lui de copt. Îl bănuiesc că-mi lasă nişte aluaturi cam necoapte la mijloc...


Pentru acest chec aveţi nevoie de: 250 gr zahăr brun, 225 gr făină, 3 ouă mari, 60 gr unt, 1 pacheţel zahăr vanilat, 2 lg scorţişoară, 2 lg nucşoară 1/3 pacheţel (7gr) praf de copt, 1 lg bicarbonat de sodiu, un praf de sare, 2 mere decojite şi rase, 150 gr nuci tăiate bucăţi mari, 150 gr stafide. Ingredientele uscate se amestecă bine cu telul. Peste ele se adaugă untul şi ouăle, merele, nucile şi stafidele, amestecând până conţinutul capătă aspect omogen. Se toarnă într-o formă de copt, tapetată cu unt şi hârtie de copt. Se coace cam 50-60 min, , în cuptorul preîncălzit la 180 °C, până capătă o culoare arămie, iar testul cuţitului nu lasă urme. Se scoate din cuptor şi se mai ţine în formă cam 10 minute până se răceşte un pic, apoi se scoate şi se aranjează frumos pe un platou (a se vedea mai sus!), se poate "îmbrăca" într-o glazură de scorţişoară (100 gr zahăr pudră şi o lg scorţişoară se amestecă într-o Lg de suc proaspăt de lămâie) şi se serveşte călduţ, cu o cană de ceai şi cu gândurile zburând la troiene mari de zăpadă. Cică vine, vorba aia, vine iarna într-o joi.

(reţeta este prima pe care o fac din cartea Taarten, de Marina Neri, pe care n-am rezistat să nu o cumpăr... cum să rezişti celor peste o sută de imagini şi poveşti dulci?...)
11/19/2013 3 commentarii
Până să descopăr aceastra tartă, eu credeam că merele şi scorţişoara fac cea mai bună combinaţie de arome de iarnă. Când spui mere coapte, plăcintă cu mere, brioşe cu mere, tarte cu mere, apare acolo adesea în gând şi linguriţa de scorţişoară. Oare cine s-o fi gândit să le combine? Pentru că rezultatul a ieşit minunat. Dar există şi excepţii, mai rare, dar la fel de delicioase, în care scorţişoara lipseşte ori este înlocuită de altă aromă. În cazul de faţă - caramelul.


Aluatul:
  • 125 gr unt nesărat
  • 200 făină
  • 1 praf de sare
  • apă rece
Umplutura:
  • 1.5 kg mere, curăţate de coajă
  • 1 Lg suc de lămâie
  • 50 gr unt
  • 300 gr zahăr fin
  • 75 ml apă
  • 150 gr frişcă lichidă (Crème fraîche)
Lg - lingură, lg - linguriţă


Pregătirea aluatului de tartă: ca pentru orice pâte brisée, ingredientele trebuie să fie cât mai reci. Se amestecă făina şi sarea, apoi se adaugă untul (bucăţi mici sau ras) şi se sfarâmă cât mai rapid cu degetele sau cu mixerul electric. Se adaugă apoi apă, atâta cât să lege aluatul. Se strânge bine într-un bulgăre şi se mai pune la frigider până se pregăteşte tava. O formă de tartă (eu am folosit una de 29cm diametru) se unge cu un pic de unt. Aluatul se întinde foaie şi se îmbracă forma de ceramică, şi se înţeapă pe ici colo cu o furculiţă. Se pune o greutate de copt (hârtie de copt + boabe de fasole) peste acesta şi se mai ţine la frigider cam 30 de minute. Între timp, cuptorul se preîncălzeşte la 190°C. Apoi se coace "orb" 10 minute cu greutate, şi altele 5 - fără.


4-5 mere se taie în câte 8 felii şi se amestecă în ele sucul de lămâie. Untul se topeşte într-o tigaie/oală şi se adaugă feliile de măr, care se călesc câteva minute, având grijă să nu se coacă prea mult ca să nu se sfarâme. Se scot din oală şi se pun deoparte.


Din restul de mere se face un piure: în untul rămas în oală se pun bucăţile din restul merelor şi 100 gr de zahăr şi se coc cam 20-30 de minute, sfârâmându-se apoi cu o furculiţă pentru a obţine un piure.

Se toarnă acest piure peste aluatul copt, se aranjează feliile de mere într-o formă dorită şi apoi se coace iar tarta cam 30 de minute în cuptor, până ce feliile de mere se rumenesc un pic.


Cât timp se coace tarta, se pregăteşte caramelul. Mmm... ce aromă sublimă. Zahăr am mai topit, în copilărie când făceam bomboane de supt "homemade", cele mai bune, cele mai de spart dinţii :), dacă mai puneam şi nuci în ele mă dădeam mare că am făcut binecunoscutul Griliaj. N-am făcut însă niciodată caramel, am fugit de el crezând că e ceva complicat, dar e atât de simplu, totul ţine de sincronizare. Se topeşte restul de zahăr (200 gr) şi apa (75 ml) într-un vas pe foc până se caramelizează, aici vine acea sincronizare de care ziceam mai sus: din momentul în care începe conţinutul să-şi schimbe culoarea, trebuie de stat cu ochii pe el, pentru că se poate arde foarte rapid. Culoarea zahărului topit trebuie să fie mai spre arămiu, nu maro. De fapt şi mirosul e un bun indicator. Atenţie mare! şi la cum manevraţi vasul cu acest conţinut, pentru că zahărul topit (inclusiv vasul) este extrem de încins şi periculos. După ce a căpătat culoarea potrivită, se ia de pe foc şi se adaugă frişca lichidă, amestecând rapid şi constant cu un tel până conţinutul capătă un aspect vâscos, de caramel.


Se toarnă acest caramel peste tarta scoasă din cuptor şi lasă să se răcească la temperatura camerei. Se poate servi un pic călduţă sau rece, după ce a stat la frigider cam o ora, lăsând timp caramelului să se întărească. Noi am aşteptat chiar până a doua zi şi am avut şi un invitat, cum ne place să facem în ultima vreme, să împărtaşim cu cineva dulcele de lună-de-lună. Mulţumim, Raluca, că ai venit pe aici, pe o ploaie mocănească şi rece de toamnă! :)


Gândurile-mi zboară la anul trecut, cam tot pe vremea asta, când am făcut prima data aceasta tartă. Am dus-o în dar unei familii ce aşteptau de pe o zi pe alta să se nască o minune mică. Am savurat-o în linişte, am discutat despre copii, despre grijile ce vin odată cu ei, despre travaliu, naştere şi temeri (eu fiind la câteva luni distanţă de ele), dar toate s-au topit în gustul dulce-acrişor de mere coapte şi caramel.
11/14/2013 No commentarii
Newer Posts
Older Posts

Bine ai venit!

About Me



Îmi place să fac lucruri, dar mai mult îmi place să fac oamenii să zâmbească.

Categorii curente

  • noi și de-ale noastre
  • copilu' și copilele
  • de-ale gurii
  • creativ + diy
  • plante + grădină

Cele mai cele

  • Primăvara, după urzici
  • Tartă cu cocos, însiropată cu miere și lămâie
  • Plante de interior + câteva cărți
  • Iris, 12 luni
  • Unt de lemn - tratament natural pentru linguri, tocătoare și alte obiecte din lemn
  • Flowers as Poetry - hai să adunăm iar povești cu flori
  • O limonadă

Arhiva blogului

  • ►  2021 (7)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (2)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2020 (17)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (4)
    • ►  mai (1)
  • ►  2019 (4)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2018 (7)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (4)
  • ►  2017 (8)
    • ►  mai (1)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2016 (34)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (2)
    • ►  mai (4)
    • ►  aprilie (4)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (6)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2015 (20)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2014 (42)
    • ►  decembrie (5)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (3)
    • ►  iulie (7)
    • ►  iunie (5)
    • ►  mai (3)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (4)
  • ▼  2013 (54)
    • ▼  decembrie (6)
      • Hei 2013, unde fugi?
      • Bradul și Crăciunul
      • Tartă de sfeclă roșie, ciocolată neagră și migdale...
      • Niște gânduri și un la-mulți-ani
      • Luca, unsprezece luni
      • Moşu'
    • ►  noiembrie (3)
      • Cum să faci un platou cu picior (şi un chec de pus...
      • Tartă de mere, îmbrăcată-n caramel
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (6)
    • ►  mai (8)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  martie (6)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2012 (30)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (6)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (4)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2011 (30)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  iulie (5)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (6)
    • ►  aprilie (6)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (2)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2010 (28)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (4)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (8)
  • ►  2009 (29)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  iulie (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2008 (14)
    • ►  decembrie (7)
    • ►  noiembrie (7)

Copyright © Vica Molovata 2008 - 2019 Toate drepturile rezervate. Un produs Blogger.

C a r o l i n a Template creat de ThemeXpose | distribuit de Gooyaabi Templates