Facebook
  • Home
  • Despre
  • Categorii
    • De-ale gurii
    • Create + DIY
    • Plante + Grădină
  • Blogluv
  • Contact

Flying Umbrellas

Buburuza cea mică și cele șapte lunițe, povestea ei, povestea noastră, dulceața ei, licoarea mea de dor și drag. Cum ne umpli tu nouă ceașca de bine și bucurie în fiecare zi. A mai trecut o lună împreună cu tine, în care tu ai mai crescut un pic, ai mai învățat lucruri noi, iar noi învățăm alte lecții despre noi și despre tine.
 

Vorbeam într-o zi cu o mămică (tot de bebeluș) și-mi spunea cum simte ea atunci când își ține pruncul în brațe, cum simte bucurie, liniște interioară, dar în același timp și dor, nostalgie, ceva care e de neatins, dar pe care poți să-l atingi chiar atunci în acel moment...  Cum se explică asta, în timp ce trăiești ceva deja să-ți fie dor de acel ceva? O țin strâns la piept și deja îmi e dor de asta, o alăptez și deja îmi e dor de mocuța ei care suge liniștită lăpticul, chipul ei seren când doarme și deja îmi e dor de asta, toate gângurelile și gesturile ei.
3/25/2021 No commentarii
De multă vreme mi-am tot propus să povestesc un pic despre cărțile pe care le citim și îndrăgim, pentru că la fel cum mă inspir și ne inspirăm de la alții și din alte locuri de cărți frumoase și faine, așa mă gândesc să las și eu aici câteva, căci am tot adunat de-a lungul anilor cărți pentru mici și pentru mari. Dacă tot bate primăvara la geam, o să încep cu cele despre anotimpuri.
 

3/14/2021 No commentarii
Newer Posts
Older Posts

Bine ai venit!

About Me



Îmi place să fac lucruri, dar mai mult îmi place să fac oamenii să zâmbească.

Categorii curente

  • noi și de-ale noastre
  • copilu' și copilele
  • de-ale gurii
  • creativ + diy
  • plante + grădină

Cele mai cele

  • Plastilină de casă
  • Florile şi primăvara
  • Tortul. Cu blat de morcovi şi cremă fină de brânză şi scorţişoară
  • Conopidă cu năut, în sos de lapte de cocos, ghimbir și turmeric
  • O lustra - arta, natura si lumina
  • O tartă marocană, cu portocale şi cardamon
  • O limonadă

Arhiva blogului

  • ▼  2021 (7)
    • ►  aprilie (1)
    • ▼  martie (2)
      • Alma, șapte luni
      • Cărți pe care le iubim - despre anotimpuri
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2020 (17)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (2)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (4)
    • ►  mai (1)
  • ►  2019 (4)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2018 (7)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (4)
  • ►  2017 (8)
    • ►  mai (1)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2016 (34)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (2)
    • ►  mai (4)
    • ►  aprilie (4)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (6)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2015 (20)
    • ►  decembrie (1)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2014 (42)
    • ►  decembrie (5)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (2)
    • ►  septembrie (4)
    • ►  august (3)
    • ►  iulie (7)
    • ►  iunie (5)
    • ►  mai (3)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2013 (54)
    • ►  decembrie (6)
    • ►  noiembrie (3)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (3)
    • ►  iunie (6)
    • ►  mai (8)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  martie (6)
    • ►  februarie (7)
    • ►  ianuarie (3)
  • ►  2012 (30)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (6)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (1)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (5)
    • ►  aprilie (2)
    • ►  martie (4)
    • ►  februarie (1)
  • ►  2011 (30)
    • ►  septembrie (3)
    • ►  iulie (5)
    • ►  iunie (3)
    • ►  mai (6)
    • ►  aprilie (6)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (2)
    • ►  ianuarie (2)
  • ►  2010 (28)
    • ►  decembrie (2)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (4)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (5)
    • ►  iulie (1)
    • ►  iunie (2)
    • ►  aprilie (1)
    • ►  martie (3)
    • ►  februarie (8)
  • ►  2009 (29)
    • ►  decembrie (8)
    • ►  noiembrie (10)
    • ►  iulie (2)
    • ►  martie (1)
    • ►  februarie (4)
    • ►  ianuarie (4)
  • ►  2008 (14)
    • ►  decembrie (7)
    • ►  noiembrie (7)

Copyright © Vica Molovata 2008 - 2019 Toate drepturile rezervate. Un produs Blogger.

C a r o l i n a Template creat de ThemeXpose | distribuit de Gooyaabi Templates