Anul acesta, cam prin martie, am început iar să cresc grădina din balcon, majoritatea semințe pe care le-am crescut în răsaduri, am zis că e mai vesel dacă e mai verde, mai mișună gândăceii și albinele, cei mici mai scormonesc pământul îmi mai dau o mână de ajutor. O să pun povestea grădinii de anul acesta și aici pe blog, sper până nu vine toamna totuși :) Ei, dar odată cu verdele, plăcut la văz, am început să culeg și primele recolte verzi, bune la gust. Cu ridichile m-am jucat și în alți ani și mi-a plăcut, căci cresc foarte repede, atât partea rădăcinoasă, cât și frunzele. Iar aici o să vă povestesc despre frunze, căci probabil ridichile - roșii-rozalii, crocante și un pic iuți - știm cum se consumă.

Îmi plac florile mult - probabil nu mai trebuie să mă explic, am pus aici pe blog destule povești care să justifice asta :), dar cunosc pe cineva pentru care florile sunt parte din viață. În fiecare an abia așteaptă să vină primăvară ca să înceapă lucrul în grădina plină cu flori. An de an le mai răsădește, le mai mută, caută semințe și bulbi noi, mai mai face schimb cu alte soiuri. Zi de zi, începând din martie și până în ultimele săptămâni de toamnă are grijă de ele, le udă, le curăță de părțile uscate și de buruienile invadatoare. Grădina se schimbă în mod constant, tot timpul mi s-a părut miraculos să văd cum la început de primăvară, după ce s-a topit zăpada, pământul de acolo e gol, apoi încet apar câțiva ghiocei, toporași și viorele. Apoi lalelele, zambilele, narcisele, irișii, bujorii, se umple de verde și culori, parfumuri de crini, flox, trandafiri și alte flori de vară. Gladiolele, gherghinele, astrele, clopoțeii, margaretele... iar crizantemele prind primele înghețuri de iarnă, încheind astfel un sezon de flori. Iar asta an de an, și chiar dacă cu trecerea anilor nu mai e așa ușor să îngrijești o astfel de grădină, entuziasmul nu s-a pierdut deloc, ba chiar e și mai mare. De multe ori își spune că gata, îi ajung florile pe care le are, ca apoi când ajunge printr-o piață plină de ele, să mai își ia căteva :).

Ea este mama și asta e grădina ei. Așa cum tata are grijă de grădina de legume, așa mama iubește florile. N-am cuprins aici chiar toate, toate soiurile de flori și plante decorative, nici n-am cum, farmecul rămâne tot acolo în grădină. În grădina de flori a mamei. La mulți ani, draga noastră!

Iarna asta am desfăcut câteva borcane cu dulceață - de căpșuni, zmeură, vișine, caise, cireșe albe, prune - puse de mama vara trecută sau de acum doi ani. Zilele trecute mi-am amintit că mai am un borcan cu dulceață pe care îmi place să-l desfac și să iau din el câte un pic când mi se face dor de vară și de acasă, căci am pus în el vara trecută amintiri de culoarea ierbii, cu gust de caise și încălzite de soarele dogoritor de iulie.


Deja am adunat câteva astfel de borcane cu dulceață de amintiri, căci în ultimii ani alegem să petrecem câteva săptămâni de vară acasă, la țară. Și sperăm să mai putem și mai ales să mai poată părinții noștri să ne lase să mai umplem borcane din astea cu dulceață de vară. E adevărăt că facem asta mai des de când au apărut cei mici în viața noastră și din nostalgia propriilor noastre copilării, ca să simtă și ei măcar o lună pe an cum e să trăiești la sat, să zburzi cu picioarele goale pe pământul încins de soare, să te joci cu verișorii toată ziua pe afară, să te superi pe mama că nu te lasă să te uiți la desene la tv pe cât te-ar lăsa de mult bunica, să culegi singur fructele din copaci și roșiile de pe curpăn, să te ascunzi în casa răcoritoate la prânz când afară e mult prea cald, să gătești și să mănânci feluri de mâncare simple din ingrediente simple, dar cu un gust mult prea bun. Să facă mama tarte cu fructe parfumate și zemoase, iar bunica să încingă o tigaie și să coacă pe ea cele mai fragede plăcinte și blinele. Să-ți potolești setea cu un pahar de compot făcut de bunica sau altul de vin acrișor pus în butoi de bunicul. Să ții în brațe o Zmeurică și să-ți amintești cum cu un an în urmă era și ea cât o zmeură de grădină la mine în burtă. Să ieși seara prin sat și să-ți iasă în cale ba niște gâște, ba niște vaci care se întorc cu rândul de la păscut, ba o căruță cu cai, ba niște boboci, ba un cățel. Să o iei pe potici din sat și să descoperi locuri prin care nu ai mai fost până acum, dar tot ele să-ți lase un gust trist, locuri și case părăsite, pe care verdeața și natura începe să le acopere pe de-a-ntregul. Să mergi la o plimbare mai lungă pe dealurile din jurul satului, cu lanuri întinse de grâu copt sau floarea soarelui mai înaltă decât tine, să încerci să te ascunzi de colbul ridicat pe sus de o mașină care gonește pe drumurile de țară ca la curse și să te întorci acasă cu un braț plin de flori și buruieni de câmp...

Era cât pe ce să anunț că fac o pauză de la Flowers as Poetry anul acesta, nu mai eram sigură că mă mai pot angaja într-o încă-altă activitate (printre toate celelalte, care mai de mamă, care mai de casă, care mai de muze creative... deși nici nu astea din urmă nu prea mă mai laud în ultima vreme). Dar... căci tot timpul există un dar, am decis totuși să continui tradiția florilor de martie cu încă o ediție. Impulsul mi l-au dat chiar ele - florile - care nu au mai răbdat să vine luna martie și au început să apară pe ici colo, ba în grădina din balcon, ba din bulbi în vază, ba prin parcuri, pe afară...


O fi fost iarna asta cam gri (pe la unii mai albă totuși), plină cu diverse, și chiar dacă ne-am nimerit să ne sărbătorim de la mic la mare în familia noastră în acest anotimp, așteptăm primăvara mai mult ca oricând. Simt că am stat mult, parcă prea mult în casă, iarna asta. Am mai ieșit noi pe afară, ba la un mic săniuș, ba din spirit civic, dar ne e tare dor de plimbările prin natură, poftesc la verde crud și la soare cald, la flori de toate culorile și parfumurile. V-am convins și pe voi, nu-i așa? :)

Detaliile pentru participare nu le-am schimbat, dar am adăugat câteva noi, pentru o mai bună și ușoară organizare. M-am gândit să păstrez ideea avută la început, cea de o fotografie pe zi, dar care poate fi acompaniată de un text. Acest text poate să fie o simplă descriere a fotografiei, a florii, un nume, o dată, locul unde v-ați oprit să fotografiați floarea, niște gânduri, o dedicație, un citat, chiar și un mică poveste, fiecare ce inspirație are.

Pentru asta va trebui să alegeți și să-mi comunicați ziua/zilele din luna Martie 2017, în care doriți să ”contribuiți” cu câte o fotografie. Am creat acest poll, pentru o mai ușoară sincronizare. Puteți alege mai multe zile, bineînțeles, dar cu modestie, ca să ajungă pentru toți :).

Fotografiile și celelalte informații mi le puteți trimite la adresa de email fotogravika (at) gmail (dot) com. Fotografiile mi-ar plăcea să fie de o calitate bună, clare, să exprime frumos ce ați vrut să surprindeți. Ideea principală este să aibă ca subiect florile, dar las ușa deschisă aici pentru interpretările personale a ceea ce înseamnă florile pentru voi. Tot în email trebuie să specificați ziua pe care ați ales-o, iar dacă ați ales mai multe zile (implicit tot atâtea fotografii ați atașat emailului), vă rog să-mi scrieți ordinea lor, adică ce fotografie să fie publicată, în ce zi. Fiind un proiect de colaborare, ar fi frumos ca fotografiile să fie însoțite de un nume (opțional - un link spre un blog/site este binevenit) și/sau o descriere (ce am spus un pic mai sus).

Câteva completări:
- fotografiile nu trebuie să fie făcute neapărat acum sau în luna martie, cu siguranță aveți deja unele în arhivă ce pot fi scoase la vedere;
- nu am specificat o dată limită, dar mi-ar plăcea să îmi trimiteți fotografiile cel puțin cu câteva zile înainte de ziua/zilele pe care le-ați ales să participați;
- acolo unde este necesar voi aplica o delicată postprocesare (culoare, contrast, luminozitate) pentru a uniformiza fotografiile participante.
- proiectul are și o pagină de Facebook - https://www.facebook.com/flowersaspoetry, acolo va apărea un link spre povestea zilei.

Important:
Recunosc că anii trecuți am avut câteva emoții când în ajunul unor zile nu primisem încă fotografiile participante și din cauză că nu aveam o adresă de mail, nici nu am avut cum să reamintesc celor înscriși. Nici anul acesta nu cer adresa de mail, regulile sunt aceleași - nu vreau să vă bombardez cu mesaje standard. Însă aș avea rugămintea să vă încercuiți acolo cu roșu în calendar și să nu uitați că mi-ar plăcea să-mi trimiteți fotografiile cu cel puțin câteva zile înainte. Let's keep it simple și cu bun simț. :) (Dacă însă credeți că veți uita, schimbăm tactica: imediat după ce faceți alegerea zilelor prin poll-ul de mai sus, îmi puteți da un mail în care să-mi spuneți scurt ce date ați ales, nu e musai să-mi trimeteți și fotografiile în acest prim email. În felul acesta eu pot să vă reamintesc cu câteva zile înainte de ziua aleasă).

(Pentru întrebări și poate chiar sugestii, puteți folosi cu încredere formularul de comentarii de mai jos.)

Aștept, deci, vești cu povești și cu flori de la voi!

Hai că dacă tot a fost spirit de sărbătoare drăgăstoasă mai dăunăzi, ia să vă arăt eu cum putem să ne arătăm afecțiunea, grija și iubirea față de... dragele noastre linguri și tocătoare din lemn. Da, da, tocmai ele, care ne sunt alături în atâtea dis-de-dimineți, când le facem celor mici ovăz cu lapte și amestecăm de zor cu o lingură de lemn să nu se prindă de fundul vasului sau când, pentru prânzul frugal, tăiem repede câteva felii de pâine crocantă pe un fund de lemn și tocăm niște legume sau când întindem cu făcălețul foi și foi de aluat de plăcinte, tarte, pizza și numai câte și câte pentru cina de zi cu zi, sărbătorile cu familia și întâlnirile cu prietenii în jurul mesei pline cu bunătățuri. E un mod de a le spune mulțumesc pentru că ne sunt alături zi de zi. Orice bucătăreasă sau bucătar o să înțeleagă acest îndemn.


Eu nu știam mai demult că lemnul trebuie protejat. E adevărat că vedeam diverse produse pentru întreținerea podelelor, parchetului, mobilierului, dar nu m-am gândit că și lemnul folosit în bucătărie trebuie protejat. Am aflat asta de câțiva ani, poate de când mă aventurez mai mult pe tărâmul bucătăriei și folosesc din ce în ce mai mult ustensilele din lemn. Iar cu timpul îmi dau seama că devin valoroase și mult mai dragi, căci poartă pe ele urmele a zeci și sute de arome, gusturi și amintiri. Tocmai din acest motiv au nevoie de un pic de grijă sub forma unei alifii simple, care să le protejeze de expunerea repetată la apă și să fie mai rezistente la pete și diverse mirosuri.


Unele din ustensilele pe care le avem de lemn poartă povești. Făcălețul cu care întind aluatul mi l-a dat mama și a fost al mamei ei - babușka cum îi spuneam noi. Mi-a devenit și mai drag când îmi aduc aminte cum întindea ea foile de plăcintă sau pe cele de chiroște / colțunași sau de tocmagi. Unul din tocătoarele de lemn pe care-l avem l-am ars odată pe un aragaz (din totală neglijență ce putea să se transforme în ceva mai grav), apoi s-a mai crăpat, astfel încât la un moment dat am zis că trebuie schimbat. M-am vindecat însă de acest perfecționism și am început să văd, să accept și să apreciez trecerea timpului și la obiectele pe care le folosesc zi de zi, la fel cum o fac pentru propriul corp, piele, păr... Dar cum avem grijă de noi, folosind diverse produse cosmetice, (și mă refer la acele produse naturale, blânde, care doar ajută corpul să-și folosească propriile funcții de întreținere, nu de cele care încarcă inutil pielea cu diverși compuși chimici, dăunători, care promit marea și sarea), așa și lemnul (sau alte obiecte din alte materiale naturale) trebuie întreținut, cu blândețe și multă grijă.

Până acum am folosit un ulei mineral pentru un tocător din bambus și altul pentru blatul de lemn din bucătărie. Dar de ceva vreme, inspirată de pe ici-colo de idei mai simple, naturiste, de făcut în casă, am zis să-mi fac singură o alifie pentru lemnăria din bucătărie. Iar rezultatul a ieșit nespus de bun - pentru standardele mele, bineînțeles, nu prea ridicate :). În plus, mi-a satisfăcut și plăcerea de a transforma un pic bucătăria în laborator de experimente, căci e vorba și de un pic de chimie la mijloc. Fiind vorba însă de doar două ingrediente - ulei vegetal și ceară de albine - e unul din cele mai simple și plăcute experimente pe care le-am făcut până acum. Ah, poate biscuiții din numai două ingrediente se mai încadrează aici. În plus, beneficiază și mâinile de un masaj și hidratare de pe urma acestui experiment.

Există multe rețete de a face această alifie - unt de lemn cum i-am zis eu. Am căutat și citit diverse păreri și recomandări în special legate de uleiul folosit și apoi raportul între ulei și ceară. În principiu e bun orice ulei vegetal neutru, dar unele sunt mai potrivite pentru lemn pentru că au proprietăți speciale - nu râncezesc așa repede, au un grad mai mare de absorbție, se usucă mai rapid, sunt inodore și de preferat în stare lichidă. Câteva potrivite pentru lemn sunt uleiul de nuci, uleiul de floarea-soarelui, uleiul de tung, uleiul din semințe de in sau chiar uleiul de cocos. Unele uleiuri vor schimba un pic culoarea lemnului, dar și asta are farmecul ei, consider eu. Iar ceara de albine oferă o protecție în plus și rezistență la apă și consistența untoasă, ușor de utilizat. Raportul este în general de 1 (ceară) : 4 (ulei).

Impulsul meu a venit odată cu o carte minunată, nici nu se putea altfel. O carte pe care o așteptam de multă vreme, de peste un an?, un an plin de povești scrise de cele două autoare, MAV și SCB, ele fiind și autoarele blogului - 3191 Miles Apart. În cartea A Year Between Friends și-au propus să documenteze un an din prietenia lor, prin fotografii, rețete, idei de proiecte de făcut în casă și poate cele mai frumoase sunt scrisorile pe care acestea și le-au scris lună de lună. Ei, în ea am găsit rețeta acestui unt de lemn/spoon oil și pe care o să o împărtășesc aici prin prisma propriei experiențe.


Ingrediente pentru aprox. 1/2 l de unt de lemn:

• 200 ml ulei de nuci
• 50 gr ceară de albine *
• opțional: câteva picături de ulei esențial - lămâie, lemongrass, rozmarin, etc.

* eu am găsit o ceară de albine sub formă de fulgi, în felul acesta s-a topit mai ușor în ulei, dar se pot folosi și mici calupuri de ceară, mărunțite/rase în prealabil.

Altele:

• un borcan de sticlă, încăpător (pentru că acesta va intra în contact cu ceara caldă, va fi mai greu de utilizat pentru viitor, poate doar de păstrat pentru astfel de proiecte)
• un vas/cratiță în care să încapă borcanul
• câteva bucăți de hârtie abrazivă/șmirghel
• o bucată de pânză
• 1 borcan cu capac în care se va păstra untul de lemn

Tratarea obictelor din lemn

După ce ustensilele din lemn s-au uscat și alifia s-a răcit și a căpătat o consistență untoasă, urmează pasul cel mai plăcut, ungerea lor. Se ia cu degetele din untul de lemn și se ”masează” fiecare bucățică de lemn, întinzând bine alifia ca să pătrundă uniform în lemn.

Se lasă apoi pe câteva prosoape de bucătărie pe o suprafață întinsă, bine aerisită, câteva ore sau peste noapte. Se freacă apoi excesul de unt cu o bucată de pânză.

Luna ianuarie s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă pe la noi, a venit fuga și la fel a și plecat. A fost o lună plină, de la zile liniștite ca de-nceput de an nou, la altele în care am dus bătălii cu niște virusauri iernatici, altele mai calme în care am fost răsfățați de bunica și câteva cu casa plină de oameni dragi pentru sărbătoriții lunii - cei mai mici ai familiei, Lucacinul cel pus pe șotii de ștrengar de 4 ani și Zmeurica noastră cu chip de copiliță de... 1 anișor.

E normal să aducem un pic de culoare în mijloc de ianuarie, nu-i așa? Soarele ne bate acum frumos în geam, dar florile astea de hârtie sunt pentru zilele alea mai posomorâte, când griul de afară se ia la întrecere cu cel de dinăuntru.

Ho-ho-ho și La mulți ani!, dacă mă primiți cu o urare de Anul Nou pe rit vechi :) Profit de ocazie să ies un picuț din b(âr)logul meu acoperit de troiene, să iau o lopată mare și să curăț zăpada de-o cărăruie ca să-mi fac loc să vă salut nițel cu câteva cuvinte și imagini de iarnă de pe la noi. Până s-or pune alte troiene pe aici...


În ultimii ani, la trecerea dintre ei, nu-mi umplu gândurile cu balanțe despre anul vechi și planuri pentru cel nou. Timpul se învârte ca un titirez în ultima vreme, uneori ne ia pe sus și pe noi în învârteala lui de nu mai știm cum, când și de ce. Vag îmi amintesc niște foi de jurnal pe când eram în școală sau liceu pe care-mi notam niscai planuri pentru anul nou, niște big hopes. Acele așteptări mari s-au transformat în timp în gânduri de bine, liniște și sănătate pentru noi, pentru cei dragi nouă și celor din jur. Cam atât îmi doresc la început de An Nou. Și probabil nu sunt singura. Cred că dacă le avem pe acestea, restul se rezolvă de la sine.