V-ati pus vreodata intrebare, atunci cand cumparati o piesa de vestimentatie, de unde provine? Sau cum a fost creata? In ce conditii? Daca pretul pe care il platim justifica efortul depus de catre cei care au lucrat la ea?

Cate zambete nu apar pe fetele persoanelor dependente de cumparaturi, atunci cand vine sezonul 'marilor' reduceri. Te bucuri enorm sa vezi ca rochia sau pantoful este acum redus cu 70% chiar 80% fata de pretul intial. Dar ce procent din restul pretului redus, va ajunge la cel/cea (si cred este evident ca de cele mai multe ori, el sau ea provine din tarile slab dezvoltate...) care a contribuit la crearea lui ? Cred ca ar fi o formula matematica destul de complicata cu un rezultat aproape de zero.

De curand am inceput sa fiu mai preocupata si mai atenta la aceste detalii. Incerc sa ma documentez din surse de specialitate in privinta acestui aspect, pentru ca am o pasiune pentru haine si mi-ar placea sa stiu cum acestea pot fi create corect din punct de vedere moral, etic, ecologic.


In cartea pe care o citesc acum, Eco-Chic: The Fashion Paradox, de Sandy Black, am gasit o referire la un aricol interesant, aparut in The Guardian in 2001 (da, acum 9 ani, iar rational vorbind, nu cred ca s-au intamplat multe imbunatari de atunci, desi nu incetez sa sper asta). Articolul descrie 'povestea' si lunga calatorie de la stadiul de fibra pana la raftul magazinului, a unei perechi de blugi, Lee Cooper LC10. O poveste de 40.000 de mile si 14 tari (Tunisia, Italia, Germania, Franta, Irlanda de Nord, Pachistan, Turcia, Japonima Corea, Namibia, Benin, Australia, Ungaria). Mda, spre rusinea mea, acum este prima data cand aflu de tara Benin, iar acolo sunt oameni care lucreaza pentru a 'ne imbraca'...


Iata si articolul: Story of the blues - The tale behind a pair of jeans (de Fran Abrams si James Astill).

(sursa imagini: blackdogonline.com si leecooper-online.com)

Se pare ca primavara chiar se manifesta serios pe aici :) In curand verdele o sa puna stapanire pe copaci si parcuri si pe ici pe colo cate o pata de culoare data de o floare razleata. Abia astept :)

Cu aceste imagini in gand, ieri si azi am lucrat de zor si cu inspiratie in micul meu atelier imaginar la o noua geanta, care azi sau maine va ajunge la noua destinatie si sper sa fie purtata cu mult drag :)

Imi place sa gasesc inspiratie in natura si in lucrurile frumoase din jurul nostru. Iar verdele ma inspira si mai mult in ultima vreme si cred ca este foarte evident motivul: lipsa acestuia in ultimele luni... Mi-ar placea insa sa fie cat mai mult verde in oras, iar oamenii sa aprecieze asta, apropiindu-se de natura prin gand, prin priviri, prin gesturi.


Initial aveam in gand, un copac simplu, dar apoi i-am adaugat ceva culori, folosind cativa nasturi vechi, colorati, din colectia primita de Craciun de la matusa mea :) Mai jos cateva detalii din procesul de creatie si da, nu am uitat de umbreluta ;)


O dupa-amiaza linistita va doresc!

Azi vad, simt si aud ca vine primavara. E un sentiment ciudat pe care nu l-am mai simtit de ceva vreme. In ultimii ani nu am avut o asa iarna generoasa, cu zapada si ger, asa cum ar trebui sa fie de fapt. M-au intristat uneori intrigile unor 'oameni de oras' care sunt suparati pe anotimul alb, suparati ca e frig, ca ninge, ca una, ca alta. Eu m-am bucurat din plin si cred multi altii care tin la natura si la regulile ei. Iar acum se simte primavara.

Si pentru a incepe cu spor si inspiratie o saptamana noua cum putem altfel decat cu un music frumos in fundal. Am ales-o pe Ane Brun, una din vocile mele favorite din categoria indie si de fapt cam singura categorie pe care o ascult in ultima vreme. O voce calda, blanda chiar daca de origine este din Norvegia, aspect pe care il poti afla si din versurile unor piese. Iar versurile, mmm... un joc minunat de cuvinte...

Ane Brun - Changing of the Seasons



Ane Brun - The Puzzle



Ane Brun - Armour



Ane Brun - Gillian



Ane Brun - True Colors (cover)



Ane Brun - Big in Japan (cover)

Ce poti sa faci duminica decat sa lenevesti un pic. Prin bucatarie :P Ieri pe seara am facut un Apfelstreusel (da da, tot din cartea in germana :) ). Care, mmmm.... a iesit minunat, chiar daca am incurcat reteta un pic :) Dar cum iarna observ ca s-a reintors hm..., ce poate fi mai bun decat o prajitura cu mere si scortisoara si o cana de ceai, pe ninsoarea asta?


Iata si reteta, tradusa mai bine, sper :) cu mica nota. Streusel este un amestec de unt netopit cu faina si zahar iar rezultatul este un aluat sfaramicios, de fapt niste 'firimituri' (nu stiu exact termenul in romana :| ).

• 120 g unt, plus un pic pentru tava
• 175 g faina
• 2 lg praf de copt
• 1 lg scortisoara
• 1 praf de sare
• 120 g zahar brun
• 2 oua
• 1-2 Lg lapte
• 450 g mere, curatate, taiate felii
• zahar pudra, pentru finisat

Streusel (firimiturile :) )

• 125 g faina
• 1 lg praf de copt
• 90 g unt, la temperatura camerei
• 90 g zahar brun

1. Se porneste cuptorul la 180°C si se unge cu unt o forma rotunda (24cm diametru), cu pereti detasabili. Se pregateste aluatul pentru Streusel: se amesteca faina, praful de copt peste care se adauga untul (daca e abia scos din frigider, eu recomand untul dat prin razatoare, e cel mai rapid mod de a-l marunti) pana cand se obtine un aluat sfaramicios. La final se adauga si zaharul brun.
2. Pentru aluatul propriu zis, se amesteca faina, praful de copt, scortisoara si sarea. Untul si zaharul se freaca bine intr-un vas separat. Ouala se bat cu un pic din amestecul de faina, ca sa nu se formeze cocoloace, se adauga laptele si apoi se incorporeaza restul de amestec de faina si cel de unt si zahar.
3. Aluatul de mai sus se toarna in tava pregatita mai devreme si se intinde uniform pe toata suprafata acesteia. Deasupra se pun feliile de mere si apoi amestecul de Streusel. Se da la cuptor cam pentru o ora, iar dupa ce s-a copt si s-a racit un pic, se presoara un pic de zahar pudra (eu am sarit acest ultim pas, am considerat ca este indeajuns de dulce :) ).

(lg - lingurita, Lg - lingura)

Mai pun doua fotografii, sa va mai conving un pic :)



Pofta buna :)

Ok, se pare că trebuie să fac o serie de fotografii intitulată "Văzând dublu" :) Azi, în timp ce-mi mai aranjam spaţiul de lucru, mi-am amintit de un joc pe care l-am făcut cam acum un an, când eram la Berlin. Mi-a plăcut atât de mult întreg aranjamentul de pe pervaz încât a trebuit imediat să-l imortalizez. Şi asta a ieşit:

Iar azi inspirată de soarele de afară şi de ploaia de dimineaţă, care indică foarte clar că primăvara este pe drum, am repetat jocul:

Şi dacă tot vine primăvara, mai pun câteva fotografii găsite în cufărul de sezon plus un music.

Beirut - A Sunday Smile

E o experienta interesanta pe care o recomand. Niste casti pe urechi, o muzica intr-un ritm mai incet si mersul agale pe o strada aglomerata. Azi am iesit din casa, in scop 'administrativ' (mda, inca duc lupta calma cu autoritatile ca sa-mi legalizeze statutul pe teritoriul statului roman, lupta inceputa de acum multe luni de zile; de ce calma? pentru ca adversarul meu, imi tot spune o scuza ca nu e gata acum, vino mai incolo, iar eu incerc sa-mi pastrez calmul si reactionez in cea mai mare liniste.... of), iar dupa ce am rezolvat problema prin nerezolvarea ei de fapt (vezi paranteza de mai sus), mi-am pus castile pe urechi, muzica cat mai tare, si am pornit inapoi spre casa (cu un popas pe la Carturesti si la Violeta's) la pas de calator al orasului. Mi-am imaginat ca sunt un turist, iar asta pentru mine inseamna un mers cat mai incet si aruncatul ochilor pe 'peretii' orasului.

E foarte interesant sa privesti oamenii intr-o graba nebuna, nemultumiti de aproape orice, dar in ultimele zile de zapada care se topeste, masinile gonind pe strazi. De multe ori imi doresc sa am un aparat foto pe pleoapa ochiului drept si de fiecare data cand clipesc, sa surprind orasul asa cum e el, in special oamenii si momentele lor, pentru ca un aparat real strica de multe ori ritmul natural al lucrurilor. Imi place sa privesc oamenii, pentru ca sunt frumosi, fiecare in felul sau este unic, in comparatie cu celalalt.

Dar, cum nu am avut azi nici macar un aparat foto real la mine, va pun aici cateva piese care m-au insotit sau care as fi vrut sa ma insoteasca in calatoria mea prin Bucuresti.

Headless Heroes - The North Wind Blew South


Headless Heroes - Just Like Honey


Cat Power - The Greatest


Le Loup - Forgive Me


Beirut - Nantes


Si am mai ochit un eveniment interesant: Les Weekends Film Menu

Enjoy your day in slow-motion!

Deşi poate sună a clişeu, afirm că nu pot trăi fără muzică. Iar cei care mă cunosc cred ca nu le-ar fi greu să confirme acest lucru.

Am descoperit-o pe Sia cam acum un an. Dar de curând nu am mai auzit vocea ei (motivul: în general când găsesc o piesă nouă care-mi place foarte mult, o ascult non-stop pană la epiuizarea psihică :), iar apoi renunţ pentru o anumită perioadă ca să-mi revin). Acum însă am regăsit-o.

Sia - Soon we'll be found



Sia - Lullaby



Sia - Day too soon



Sia - I go to sleep



Un detaliu nostim despre ea, poate se observă că are o mică problemă cu dantura, iar povestea acesteia porneşte din copilărie cand a avut de ales între a studia o perioadă în Italia şi de a-şi pune aparat dentar. Vedeţi aici ce a ales şi de ce :)



Sometimes a bug can be a feature ;)

Da, un pic de matematica pentru ziua de azi :) +10, -10, nu mai conteaza :) Pana este gata tortul real, va invit acum la o felie din unul virtual :)

Am fost cam 'lenesa' in ultima vreme cu blogul, dar cu motive bine intemeiate. Bineinteles, ca intotdeauna :) Despre ele o sa va povestesc cu mare drag, aici, intr-o umbrela zburatoare :)

La multi ani, Vica :) si cat mai multa pasiune, inspiratie si creativitate!

Cu drag,
eu, Vica  :)

(sursa imagine: Lucinda's Tea Party)