Mda, treaba asta de a crește și de a te transforma din bebeluș într-un copilaș năzdrăvan e una serioasă., bănuiesc că vrea să-i ajungă din urmă pe frații ei mai mari. Așa că luna asta, după ce a tot exersat lunile trecute întorsul pe burtică, de pe spate și invers, statul în funduleț, și-a tot adunat forțele și a dat primele semne de mers de-a bușilea. Deocamdată mișunând așa în jurul ei, legănându-se și schimbându-și locul când de pe burtă în funduleț, când invers. Mă și mir de unde atâta forță și energie într-un pui de om?

Energie pe care o ia din odihnă, căci îi place să doarmă. Mai mult noaptea, de ne-a convins deja că îi place somnul. Doarme ușor, cu doar câteva treziri pentru lăptic. Și dacă ceilalți doi năzdrăvani se cam trezesc cu noaptea-n cap, ea își ia timp și nu se grăbește și e cam ultima care face ochișori dimineața. Luca și Iris o așteaptă cu nerăbdare, când o aud că s-a trezit, dau buzna peste ea, iar ea e toată o veselie. Cred și eu după atâta somn. Cât despre pauzele de odihnă de peste zi... dnul Somn nu pare să fie așa generos cu ele, căci domnița asta mică doarme mai iepurește ziua, de vreo două trei ori câte vreo jumătate de oră, nu mai mult. Nu-mi fac griji și nici nu calculez să le știu exact, instinctul îmi spune că e ok atâta vreme cât ea se dezvoltă și crește armonios.

Energie pe care o ia și din hrană, căci pe lângă lăpticul meu, micuța asta a noastră e o mică gurmandă. O ajută și cei doi dințișori care i-au ieșit, unul după altul la interval de câteva zile. Am cam bănuit eu că asta e motivul pentru care a fost mai necăjită în ultima vreme. Deja are locșorul ei stabil la masă și odată cu asta am umplut cele cinci locuri în jurul ei, iar acestea sunt momentele noastre de conectare ca familie și ținem la ele (sau eu cel puțin încerc să fac din asta o tradiție și obicei).

Încearcă tot mai mult să comunice cu noi sau cu lumea din jurul ei, în felul ei pur de copil. Când o pup pe obrăjori - iar eu nu rezist să nu fac asta de milioane de ori pe zi, deh mamele... -  ea îmi întoarce pupătura, cu gurița mare de parcă ar vrea să muște din mine și mă umple toată de salivă. Nasul îi place cel mai mult :). A început să lege câteva sunete sau prime silabe - a-da-da, da, a? - și așteaptă așa curioasă să ne vadă reacția. Fețele pe care nu le cunoaște o cam intrigă la început - deh, bebeluș crescut în pandemie și lockdown-uri, neavând prea multe ocazii să cunoască pe alții. Așa că la început se stingerește un pic, ascunzându-și căpșorul la pieptul nostru, dar mai târziu când mai prinde curaj începe să răspundă cu zâmbete, căci asta știe ea să facă cel mai bine, să râdă și să zâmbească. Uneori flutură așa din mânuță și nu ne-am prins noi inițial de ce, dar apoi a fost momentul aha! și ne-am gândit că ea de fapt încearcă să comunice un pa-pa. Cu copiii, alta stă treaba, chiar dacă nu sunt de-ai casei, are undă verde spre inima lor mult mai deschis, îi place să fie înconjurată de copii de toate vârstele și să o învăluiască cu atenție. 

Și mai bănuim noi că e o muzicantă sau muzicomană, căci atunci când aude muzică sau ritmuri de muzică, se bucură tare și începe așa să dea din funduleț și burtică, semn că simte ritmul, păi la câtă muzică a asculat mama cât ea era în burtă cu ea dansând, nu-i de mirare.

Ah, primăvară... în sfârșit e aici! Cu verdele crud, cu firul ierbii, cu magnoliile parfumate, cu cireșii japonezi, cu aerul mai călduț, cu cântecul mierlelor dimineața, cu lumina și zilele mai lungi și mai calde. De cum a sosit am dat buzna afară, în parc, să profităm din plin. Într-una din zile chiar a fost așa de cald încât ne-am pus sandalele și am făcut un picnic în parc de parcă eram în mijlocul verii, ocazie bună pentru Buburuza mică să descopere - guste - iarba și să scormonească pâmântul, o lume nouă și mare pentru ea în curând. Până când iarna s-a răzgândit și a mai venit peste noi câteva zile. Cu fulgi mari și grei ca să-și mai scuture cojoacele. Dar ok, am primit-o și i-am acceptat ifosele.

Și luna asta am umplut un pic timpul cu câteva activități, mai ales că a fost și vacanța de Paște aici, iar copiii au fost acasă, ca să nu zic cocoțați tocmai pe capul nostru :P. Unele mai artistice - după ce un an întreg nu am mai pășit pragul unui muzeu sau a unei expoziții, de cum s-au redeschis am mers să vedem câteva, unde ne-am imersat în lumea colorată și frumoasă, dar și vulnerabilă a lui Van Gogh sau Klimt. E adevărat că nu am văzut operele orginiale, dar a fost o experiență specială pentru adulți și copii să vedem operele acestor artiști în acest format ce combină arta și tehnologia, muzica și vizualuil. La final nu știu cine a fost absorbit - imersat - mai tare, ei sau eu care tot un copil parcă m-am simțit. Unele mai creative - în sfârșit am terminat de tricotat cardiganul pentru Alma, început acum un an când ea era un ghemotoc la mine în burtă (voi scrie povestea lui și aici) și m-am bucurat că îi vine și îl va mai purta câteva luni. Unele de grădinărit - când a venit vremea mai bună am și grădinărit un pic pe balcon, mai mult să curățăm plantele uscate de peste iarnă și să facem loc noilor lăstari de primăvară, iar Buburuza mică a vrut tare să mă ajute, scormonind pământul din unele ghivece.