Încă o lună cu dulceața asta mică. O lună cu multe, puține, cu lacrimi, cu zâmbete, cu liniști, neliniști și cu multă iubire.

Nu știu dacă să mă mai plâng sau nu iar de cât de repede trece timpul. O prietenă îmi scria mai demult, înainte să se nască Zmeurica noastră, dar după ce în viața ei a mai apărut un copilaș, că probabil nu o să mai am timp de multe. Tare adevărat. Inevitabil fac comparația cu situația noastră când s-a născut Luca și cum stăteam și mă minunam fără grabă de făptura lui mică, de fiecare mișcare pe care o făcea. Acum însă altfel stă treaba. Totuși încerc să o observ și pe Iris cum crește, cum se schimbă și-i apar primele semne de personalitate. Și primele gângureli și zâmbete, deși încă nu-i foarte generoasă cu ele :)

Luna asta a mai crescut, s-a mai bucălat nițel de-mi vine să o pup toată ziua pe piciorușele ei dolofane. A ajutat-o lăpticul dulce și somnul. Dar nu la fel de mult și lung ca în prima lună. Acum a început să descopere că mai sunt și alte lucruri interesante de făcut și e curioasă de ele. Fețele noastre i se par cele mai fascinante, la fel și pereții albi sau lustra luminoasă. Am încercat să o mai pun în coș sau balansoar în timp ce eu să mai trebăluiesc una alta, dar domniței nu-i place singurătatea, vrea companie, să fie luată în brațe, ținută strâns la piept, să fie acolo o mână caldă care să o mângâie și voce calmă care să-i vorbească. Of, fetițele astea... Și luna asta a primit din belșug afecțiune, mai ales de la bunica, care ne-a răsfățat cu vizita ei lungă pe noi toți.

Vremea însă n-a prea fost bună de plimbări pe afară, a fost frig și urât, așa că mare parte din timp am petrecut-o în casă. Totuși nu ne-am plictisit deloc. Cu doi copii mici, chiar și cu mama venită în ajutor, n-ai cum să te plictisești. Ba un scutec de schimbat, ba un lăptic de dat, ba un legănat copila mică, ba un fotbal improvizat pe hol cu copilul mare, ba una, ba alta. Iar dacă mai punem la socoteală și oaspeții nepoftiți - niște viruși - care au tot venit și revenit neobrăzați, atunci chiar am avut un program complet. Vizita lor ne-a cam speriat, încât într-o dimineață am ajuns și la urgență cu domnița. Totul a fost ok însă, o infecție virală normală, care s-a lăsat cu un năsuc înfundat și un pic de febră. Am mai bătut la ușa pediatrilor și pentru prima doză de vaccin și iar pentru a cere un tratament pentru iritația ei de la funduleț, cu care ne luptăm încă din prima săptămâna. Am încercat diverse creme și tratamente, mai naturiste și mai puțin. De curând însă am dat peste acest produs care este foarte bun și-l recomand la rându-mi. S-a mai luptat și cu crampele de stomac și colicii, iar chinul ei mi s-a părut copleșitor și m-am simțit nepuntiincioasă să o ajut. Totuși mă simt binecuvântată că pot să o alăptez și că astfel se mai calmează și ea, și eu (da, da oxitocina naturală chiar funcționează așa cum scrie în cărți :)).

Și dacă vine vorba de calmare și de găsirea unui ritm al nostru, parcă lucrurile s-au mai aranjat și echilibrat luna asta. Încordarea aceea pe care am trăită-o în prima lună, când am simțit că nu pot să fiu disponibilă pentru amândoi copiii în părți egale, s-a mai relaxat. Deși tot am mai avut niscai supărări pe ici-colo, simt că mergem spre mai bine, împreună. Știu însă că nu mai trebui să-mi stabilesc așteptări, ci să las lucrurile să vină de la sine, să le accept și să facem ce putem, fără stres că nu le facem perfect. Luca e fascinat de surioara lui, iar Iris începe să-l urmărească cu privirea și sigur îi trec gânduri năstrușnice prin cap - ”când oare o să pot și eu să țopăi și să fac ghidușii ca el?” :)


Cât despre flori...  mai modest. În grădina din balcon au apărut primele semne de primăvară, dar cum a fost cam rece doar niște zambile au ieșit și înflorit dintr-un bulb plantat anul trecut. Restul încă stagnează. Dar ca să aduc o pată de culoare, am dat fuga la un magazin de grădinărit și ne-am întors de acolo cu câteva plante cu flori, printre care și câțiva iriși minioni. O Iris în casă și mai mulți iriși în grădină. Luca acum când vede orice floare mov spune ”Ei, uite iriși!”. Într-o zi vine la mine în timp ce o alăptam și mă întreabă:

- Pot să o miros?
- Da, zic eu.
- Mmm... miroase a flori de iris și miroase a mama.

M-am topit.


Povestea primelor semne de primăvară din grădina din balcon o să o scriu într-o altă postare. Acum fugim să căutăm copacii în floare. Ceea ce vă dorim și vouă! :)