Iriși, lalele, roze și tuberoze într-un buchet de flori de hârtie

by - 1/19/2017

E normal să aducem un pic de culoare în mijloc de ianuarie, nu-i așa? Soarele ne bate acum frumos în geam, dar florile astea de hârtie sunt pentru zilele alea mai posomorâte, când griul de afară se ia la întrecere cu cel de dinăuntru.


Povestea lor începe.... hăt din augustul anului trecut, când un amic m-a rugat să-i fac câteva flori de hârtie, să le dea în dar mamei lui. Ce gest frumos! M-am bucurat nespus că s-a gândit la mine și entuziasmată mi-am imaginat cum la întoarcerea din călătoria din Spania, asta voi face toată ziua, zile la rând, flori de hârtie. Abia așteptam! Doar că odată ajunși acasă, am ieșit și eu din bula mea de idealism fantastic și m-am luat cu alte treburi, cu prioritate la ordinea zilei - începutul școlii la Lucacin, autodiversificarea Zmeuricăi, curățenie de toamnă în grădina din balcon și altele, nu că aș avea prea puține de făcut în general. Iar florile au rămas în gând. Până s-au mai liniștit apele și le-am făcut încet loc și lor în program. Bine că m-a mai tras de mânecă Raluca din când în când să mă întrebe ”Hai, Vica, când facem florile?”, căci domnița asta mi-a fost alături la mai toate florile de hârtie pe care le facem de câțiva ani încoace. Ea s-a ocupat de trandafiri și lalele, iar eu de tuberoze și iriși, cum altfel? :) Ba într-o zi am ne-am închipuit buchetul, în alta am discutat și încercat o hârtie nouă (și muuult mai faină), într-o altă zi am făcut niște frunze, mai apoi niște petale și așa ne-am întins pe câteva luni până în sfârșit la mijloc de noiembrie am avut buchetul gata - iar asta a fost și povestea cu flori a Zmeuricăi la cele 10 luni. Nu ne-am putut abține și am făcut mai multe flori din fiecare soi, unele pentru buchetul amicului și altele de avut și dat în dar. Căci cu florile de hârtie, când te apuci de ele, nu te mai poți opri. Asta dacă nu vine între timp un Lucacin strigând în gura mare ”Maaaama, vreau în parc și lapte cu mieeere” și atunci florile de hârtie își găsesc iarăși locul undeva în culcușul imaginației. :)

You May Also Like

4 commentarii