Tartă franţuzească, cu cremă de vanilie şi căpşuni

by - 5/09/2013

5-ul de luna asta a căzut chiar de Paşte şi chiar dacă puteam să consider desertul tradiţional - pasca, să facă parte din ritualul lună de lună, totuşi am zis să fac şi ceva special şi am ales (iar) un desert care să conţină fructe. Dacă am început cu pere, banane şi fructe de pădure, ei, acum am ales căpşunile. Parfumatele şi coloratele. Pe aici a şi început sezonul lor, deşi cele din grădina de pe balconul nostru sunt abia în stadiu de flori (da, da, anul ăsta am pornit iar o grădina, sunt tare entuziasmată, vă povestesc mai încolo despre ea).


Această tartă, tarte aux fraises - cu căpşuni sau alte fructe, de origine franţuzească dar răspândită peste mări şi ţări, este cât se poate de simplă: aluat pe bază de unt - pâte brisée, crema de vanilie - creme pâtissiere şi fructe proaspete, după propriul gust.


Pâte brisée este unul din cele 3 tipuri de bază de aluat pentru tarte (pâte brisée, pâte sucrée şi pâte sablée) şi se bazează pe proporţia de făină:grăsime este 1:2, adică o parte de făină şi două părţi de grăsime (cel mai adesea unt). Nu conţine zahăr, lapte, ouă sau alte ingrediente şi se lucrează "la rece". Eu am găsit un foarte bun mod de a face acest tip de aluat aici - www.deliaonline.com/how-to-cook/baking/how-to-make-shortcrust-pastry.html.

Am folosit exact cantitatea de aluat din reţetă, lăsată un pic la frigider. Am întins-o pe o suprafaţă presurată cu făină, apoi am "îmbrăcat" o formă de tartă cu pereţi oblici (ideal ar fi fost o formă cu fund detaşabil) şi am dat-o iar la frigider pentru 30 de minute. Între timp am pregătit crema de vanilie.

Creme pâtissiere - este o cremă pe bază de lapte, gălbenuşuri şi vanilie, foarte cunoscută şi folosită în reţetele de deserturi. Îmi aminteşte de consistenţa budincii de vanilie, dar ştiu că mama o face pentru un tort - Napoleon, deh, tot cu iz franţuzesc :). Eu n-am făcut-o niciodată şi am avut niscai emoţii acum.


Ingrediente pentru crema de vanilie:
  • 350ml lapte integral
  • 1 păstaie de vanilie
  • 4 gălbenuşuri
  • 100gr zahăr fin (auriu)
  • 25 gr făină
  • coaja rasă fin de la o lămâie
Se pun pe foc într-un vas laptele şi păstaia de vanilie, tăiată longitudinal până începe să fiarbă, apoi se micşorează focul. Într-un vas separat, larg, se amestecă gălbenuşurile cu zahărul, cu mixerul cam 10 minute până se obţine o cremă pufoasă şi voluminoasă, apoi se încorporează făină şi coaja rasă de lămâie. Se adaugă laptele cald în amestecul de gălbenuşuri, amestecând în continuu. Amestecul obţinut se pune iar pe foc, până se îngroaşă, amestecând în continuu cu telul sau o lingură de lemn. Se acoperă cu hârtie de copt şi se lasă la răcit.




Aluat răcit în frigider se pune la cuptor, cam la 170-160°C. Primele 15 minute se coace având o greutate deasupra (hârtia de copt, peste care un pumn, două de fasole boabe funcţionează perfect) şi apoi alte 10-15 până capătă o culoare aurie. După copt se mai lasă 5 minute în formă, apoi se răceşte complet pe un grătar, având grijă cum o scoateţi din formă (eu am lăsat-o în ea... fiind mai delicat să o manevrez fiind forma fără fund detaşabil).


După ce şi crema şi blatul s-au răcit complet, se toarnă crema peste aluat întinzând-o uniform cu o lingură. Se decorează cu căpşunile întregi, tăiate pe jumătate sau feliate. Ca finisare eu am folosit un strop de zahăr pudră, dar se mai poate face un sirop, gem lichid sau se lasă aşa, simplă.


Recunosc că de felul meu sunt mai sensibilă şi strâmb un pic din nas la deserturile ce au combinaţia de cremă şi fructe şi dacă răsfoiţi galeria de aici de pe blog nici nu prea găsiţi astfel de "năzdrăvănii", nici foarte multe "cremoase" nu prea găsiţi. Încet, încet însă, îmi obişnuiesc şi eu papilele gustative şi cu astfel de încercări. Iar această tartă delicată consider că-i un început bun :)

Inspiraţia şi reţeta originală: www.deliciousmagazine.co.uk/recipes/simple-french-strawberry-tart-recipe

You May Also Like

4 commentarii

  1. Simplu, frumos delicat...de casa...ales, cu Luca cel frumos, care este pe zi ce ce trece tot mai frumos....eu personal m-as bucura sa vad curand poze si de la botez...


    Cu drag,
    Angela

    RăspundețiȘtergere
  2. arata atat de bineee!! :D

    RăspundețiȘtergere