Mama'ncolo, mama'ncoace. S-a întâmplat de curând ca acest cuvând să-mi fie atribuit în adevăratul sens al lui. Prima data a fost când avea Luca doar 7 luni și știam atunci că nu avea nicio legătură, deși îl rostea cu atâta entuziasm. :)

Pe tata l-a identificat mai rapid, dar eu am avut răbdare, ca orice mamă. Iar acum mă strigă numai așa. Ba mai mult, în funcție de situație, îl rostește pe diferite intonații. Când ne categorizează în mama sau tata, e un mama scurt. Când mă ia de mână să merg să-l ajut cu ce nu reușește el să facă, e un mama cu accent pe primul a. Când ne jucăm de-a cucubau și nu mă găsește, e un mama întrebător, cu primul a mai lung. Când mă ascund eu de el și închid ușa după mine, e un mama cu ultimul a luuuung și un intes ciocănit în ușă. Când îi fac cu mână de la balcon când iese cu tata la joacă, mă strigă maaamaaa ca să audă toți vecinii. Apoi când trecem pe sub vreun alt balcon la înălțime și chiar dacă eu sunt cu el, lângă el, îmi arată că acolo sus e mama și flutură cu mânuța. Când ne trezim dimineața toți în același pat, ne strigă mama și tata ca să se asigure că suntem acolo, lângă el. Uneori ne mai încurcă, eu fiind tata, iar tata - mama. Când îl pun la sân și-și bea porția de lapte, uneori îmi mai spune un mama satisfăcut accesorizat cu un zâmbet. Când se lovește, c-un mama moale mă cheamă să vin să-l alin. Oricum ar fi, recunosc că mă unge pe suflet. Un cuvânt atât de simplu și atât de valoros.

Azi se întâmplă ca Antwerpen-ul să sărbătorească ziua mamelor. Am fost un pic surprinsă când am aflat că sunt mai multe zile în an dedicate mamelor. Pe lângă cea oficială din a doua duminică a lunii mai, mai e și cea de azi, care are o legătură semnificativă cu sărbătoarea Sfintei Marii. La mulți ani și vouă, și cu numele de Marie, și cu numele de mamă, și azi, și-n fiecare zi!