După o lună în care am cam stat cuminți locului pe lângă casă, luna asta ne-a cam pus pe drumuri, încurajați și de o vreme frumoasă de toamnă, cu soare mai darnic și mai ademenitor, în plus și două săptămâni de vacanță prelungită am făcut plimbări pe ici-colo pe afară, și pentru o gură de aer proastpăt, dar și pentru a mai potoli monstruleții și balaurii care năvăleau peste noi stând prea mult în casă. Așa că micuța noastră a făcut primele ei plimbări cu trenul până la pădurea din nord Kalmhoutse Heide, unde obișnuim să mergem cam în fiecare sfârșit de octombrie sau să revedem după vreo 9 ani biserica transparentă - Reading between the lines - din Hasselt, cu busul rapid să vedem niște giganți din lemn într-un parc nu departe de aici sau o călătorie rapidă de seară cu tramvaiul-metrou să vedem un copac sequoia dintr-o grădină de copaci bătrâni de aici din oraș. 

Într-o lună se pare că am încercat toate mijloacele de transport, mai sunt câteva dar o să vină și vremea lor. Totuși bicicleta rămâne tot cea pe care o utilizăm zi de zi, cu buburuza strâns culcușită în wrap, căci îi este cel mai bine acolo, la căldurică. În vară, înainte să se nască Alma ne gândeam să investim într-un bakfiets, adică bicicletă cu ataș, dar nici până acum nu ne-am mobilizat. ”Profităm” că e încă micuță și poate fi purtată ușor, dar poate în curând va fi nevoie să ne extindem, căci e adevărat că mă cam ia cu frică când urc pe bicicletă și ea e încă trează în wrap, se mișcă și mai trebuie să mai iau încă un copil pe scaunul din spate.

  Privitul așa contemplativ la lumea din jur sau la un perete se pare că nu mai e așa interesant, căci în schimb a început să ne urmărească din ce în ce mai bine cu privirea, semn că ne distinge fețele. Și după ce ne vede stă așa un pic să-și dea seama cine-ce-unde-când și apoi ne topește cu-n zâmbet dulce de bebeluș. 

Uneori, mai ales când e ridicată în sus începe să și râdă în chicoteli și câteva hohote spre tot amuzamentul nostru. Începe să fie și absorbită de discuțiile dintre noi, dar mai ales când îi vorbesc și povestesc copiii, căci amândoi Luca și Iris o țin la povești și povestioare. Dar pentru că a devenit mai atentă la sunetele din jur, reacționează printr-un tresărit la cele mai puternice, iar când mami a strănutat într-o zi cu ea în brațe, ce credeți, s-a speriat până la lacrimi de-a fost nevoie de multă alinare ca să o liniștesc.

  Statul be burtică e porția de exerciții fizice pentru micuța buburuză, iar asta nu pare să o deranjeze, ba ma mult stă din ce în ce mai bine cu căpșorul ridicat. Am observat asta încă din primele săptămâni, că are mușchii spatelui bine dezvoltați și-și poate ține căpșorul drept când o ținem și în brațe. Îi place și somnicul pe burtă și deși o perioadă am fost mai curajoși și am lăsat-o să doarmă așa, căci din experiența cu Luca și Iris dormitul pe burtă a fost preferat (dormeau mai liniștit, nu mai erau treziți de tresăririle proprii, în plus poziția asta de dormit pe burtă ni se părea mai naturală...), totuși am revenit în a o lăsa pe Alma să doarmă pe spate, căci buburuza noastră mică are un somn lung de noapte. 

Am tot ținut noi pentru noi acest lucru, dar adevărul e că doarme noaptea și nu se mai trezește. Când în trecut auzeam astfel de remarci - bebelușul meu a dormit toată noaptea - pur și simplu le ignoram, nu, nu se poate să fie adevărat, știința ne zice că bebelușii nu au capacitatea de a dormi ore în șir fără a se trezi, au nevoie în primul rând de hrană în primele luni, știți voi, stomăcele mici, hrană mai deasă... Ei, după 7 ani de nopți întrerupte cu primii doi copii (Luca abia de curând a început să doarmă fără să se mai trezească, înainte ora 2 noaptea era ora lui fixă de trezire între somnuri, iar Iris și acum se trezește noaptea, pentru apă, pentru un pipi, pentru a schimba paturile... trecerea la patul ei e încă în toi se pare) ne-am gândit că Universul s-a gândit să ne dea un bebeluș care doarme noaptea. Am zis să nu mă gândesc și să pun prea multe întrebări de ce, cum așa? ci doar să acceptăm și să fim recunoscători :)

  Baia e altă activitate îndrăgită de ea. Și nu doar spălatul în sine, ci și locul. Cum intrăm în ea, cum e toată numai un zâmbet, oare ea știe că s-a născut acolo și asta să fie motivul fericirii ei? Deși nu suntem adepții băii seară de seară, cred că logistic nici nu prea putem, totuși când îi facem e tare bucuroasă. Mai ales că e cu public, ne adunăm toți în jurul cădiței-găleată și ne uităm la ea ca la spectacol. Copiii sunt foarte dornici să ajute, să se implice, care să toarne șamponul, care să o spele pe căpșor, care să o clătească, ce să mai adevărat tratament de spa la tine acasă. Din când în când îi mai facem și baie în grup, nu cu toții că nu avem cada chiar atât de încăpătoare, dar dacă intră un copil, musai că vrea și celălalt. 

Luna asta cu siguranță a fost a fost a plimbărilor pe afară, prin natură, în căutarea toamnei, a culorilor și comorilor ei, așa că ne-am umplut timpul, când nu am mai avut cu ce să ni-l umplem cu niscai activități de sezon, cu dovleci scobiți cu noaptea-n cap de copii și cu niște draperii de frunze la geam, de toamnă așa...