Lemon curd - o cremă lămâioasă

by - 9/23/2014

Lămâile dau acel strop de gust acrișor și aromat multor feluri de mâncare, fie ele dulci, sărate sau de băut. Coaja rasă parfumează aluatul de biscuiți sau tarte, sucul merge bine în sosuri pentru salate sau mâncăuri mai grele, o felie de lămâie transformă culoarea ceaiului într-un arămiu de vară, iar o limonadă nicidecum nu poate fi făcută din mai puțin de 2-3 lămâi. De multe ori lămâia apare într-o rețeta ca un ingredient opțional, ca să echilibreze situația destul de încâlcită de gusturi, alteori însă este un ingredient de bază și de neînlocuit.


Și eu le folosesc cu mare plăcere, pentru că-mi place gustul dulce-acrișor ce-l oferă unor deserturi. Dacă ați mai trecut pe aici, poate știți de tarta cu lămâie pe înserate lângă râu sau prăjitura cu ricotta. De lemon curd eu însă am auzit nu demult, deși cu siguranță am mai mâncat deserturi ce folosesc această cremă de lămâie. L-am făcut de Paște (așa-i, postarea asta așteaptă cuminte de multă vreme să o public...) și mi-a ajuns pentru niște biscuiți și mini tarte. Despre ei și ele o să vă povestesc mai încolo, deocamdată rețeta cremoasei și lămâioasei.

Ingrediente pentru 450 gr de lemon curd
  • 3 lămâi
  • 200 gr zahăr *
  • 3 ouă
  • 1 praf de sare
  • 100 gr unt moale
* de data asta eu am folosit zahăr alb - hei, nu aruncați cu pietre! :) - dar știu că am încercat o cremă asemănătoare, de portocale roșii și rozmarin, în care am folosit sirop de arțar. Deși am avut emoții că nu se leagă, a fost ok și apreciată. Cum vine iarna și sezonul citricelor, cum o mai încerc - cu zahăr brun sau miere și sper să povestesc de ea și aici.

Se rade coaja de la cele 3 lămâi și se stoarce sucul, în jur de 150 ml.

Într-un vas se amestecă coaja de lămâie, sucul de lămâie, zahărul, ouăle și praful de sare. Se adaugă untul tăiat cubulețe și se pune vasul pe foc mic, amestecând în continuu cu un tel până se topește untul. Se dă focul mai tare, continuând amestecul până când acesta se îngroașă și capătă un aspect lucios la suprafață. Un mod de a vedea dacă lemon curd-ul este gata: dacă atunci când se ia cu o lingură din compoziție, crema rămâne pe dosul lingurii, înseamnă că e gata.

Se trece compoziția printro sită deasă, pentru a elimina coaja de lămâie, apoi se transferă într-un borcan curat, steril. Se poate păstra la frigider în jur de 3 săptămâni.

(rețeta originală din cartea Van het Huis, ambachtelijk koken)

You May Also Like

1 commentarii

  1. buna, ai incercat cu miere? functioneaza? as prefera sa evit zaharul, si cum am miere de la o ruda din Ro ...

    RăspundețiȘtergere