Hai că vine repede celălalt 5 al lunii şi eu nu apuc să scriu despre ce desert am făcut luna asta. Dacă în martie am mers pe ceva extrem de simplu, doar 2 ingrediente pe care le-am amestecat şi pus la cuptor, ei, acum se pare că a fost opusul. Recunosc că n-am mai făcut un desert atât de complicat, dar atât de minunat şi bun. Doamnelor şi domnilor, prăjitura cea mai fină de brânză, Cheesecake!


L-am mâncat făcut de alţii, comercial sau în casă, făcute la rece sau la cald; unele au fost fine şi delicate, în altele se simţea brânza mult mai grunjos. Pentru că ăsta-i şi secretul: brânza şi calitatea ei. Mi-am propus de multă vreme să încerc să fac şi eu, dar n-am mai reuşit. În orice caz, nu ştiam că-i procedeu aşa simandicos şi de durată. De fapt mai mult durata de când începi să amesteci brânza şi până să savurezi o felie, m-a minunat. Sau cel puţin, ca prima dată, aşa mi s-a părut.


Am răsfoit după o reţetă prin mica mea colecţie de cărţi de bucate. Am dat peste bine cunoscutul New York Cheesecake, am dat peste altele, apoi am "răsfoit" blogurile şi într-un final inspiraţia am găsit-o aici. Am ales să fac ceva special şi pentru că mama era aici, în vizită, iubitoare de ceva dulce ca şi mine. Însă pentru ea însemnătatea dulcelui s-a schimbat un pic, când acum câţiva ani a aflat că are diabet, iar de atunci trebuie să fie mult mai atentă în special la ingredientul dulce nr.1 - zahărul.


Aşa că am încercat să adaptez cumva reţeta originală astfel încât să ne bucurăm toţi de prăjitură, şi ea, şi noi. Am înlocuit zahărul cu fructoză, am înlocuit o parte din brânză cu un tip mai slab în grăsimi, iar rezultatul a ieşit nemaipomenit. Mai jos o să pun ingredientele folosite de mine, dar şi cele originale.


Ingredientele pentru blatul de biscuiţi:

• 1 3/4 c biscuiţi digestivi (pentru că nu am găsit graham ca în reţeta originală)
• 50 g unt
• un praf de sare
• (2 Lg zahăr, eu l-am eliminat)

Ingredientele pentru umplutura de brânză:

• 500 gr branză proaspătă, fină, de vaci + 300 gr cremă de brânză Philadelphia Natur (aş fi putut încerca şi varianta Light) (în reţeta originală, 900 gr cremă de brânză)
• 2/3 c + 2 1/2 Lg fructoză (în reţeta originală - 1 1/4 c zahăr) am folosit acest convertor
• 1/2 lg sare
• 2 lg extract de vanilie
• 1/2 lg coajă rasă de lămâie
• 4 ouă mari, la temperatura camerei
• 250 gr brânză mascarpone

1. Pregătirea blatului de biscuiţi: se sfarămă biscuiţii foarte bine cu un făcăleţ sau mixerul electric. Sarea şi untul moale se adaugă mai apoi şi se încorporează bine în biscuite. Se toarnă în forma de copt şi se apasă bine cu degetele, pentru a obţine un strat dens şi uniform de blat. Acesta se pune la congelator pentru 10 minute, în timp ce se încălzeşte cuptorul. L-am copt apoi tot cam 10 minute.


2. Între timp am pregătit umplutura de brânză. Îniţial am amestecat bine cu telul electric cele 2 feluri de brânză, câteva minute. Apoi am adăugat gradual fructoza/zahărul şi sarea, amestecând bine în continuare. La final, am adăugat vanilia şi coaja de lămâie şi am mai continuat să amestec cu telul câteva minute. Rând pe rând am adăugat ouăle, bătând bine compoziţia cam un minut după fiecare. La final am adăugat brânza mascarpone, amestecând la o viteză mai redusă, până s-a încorporat bine şi am obţinut o umplutură cremoasă şi uşor pufoasă. Din cauză că am înlocuit o parte din crema de brânză cu una proaspătă, rezultatul a ieşit un pic mai lichid decât cel observat în reţeta originală. Dar am turnat-o peste blatul de biscuiţi, gata răcit deja şi bună a fost pentru a intra iar la cuptor, la o temperatură de 160°C, de data asta.


3. Înainte însă mai trebuie de făcut ceva foarte important, un artificiu in ale coacerii, se pare. Pentru că acestei umpluturi de brânză îi ia mult timp să se coacă, blatul de biscuite, care nu mai necesită coacere, se poate arde, dar şi crăpa. De asemenea pentru a distribui căldura în mod egal, se coace cheesecake-ul într-un vas cu apă, adică forma de copt se pune într-un vas cu apă foarte fierbinte, astfel încât apa să ajungă până la jumătatea pereţilor formei.


4. La cuptor (160°C) va sta cam... 90 de minute bune, până se colorează un pic arămiu deasupra. Se va umfla un pic, dar apoi, scos din cuptor se va mai lăsa. De fapt, după ce am oprit focul, dar înainte de a-l scoate din cuptor, l-am mai lăsat acolo pentru încă o oră, cu uşa cuptorului întredeschisă (proptitul unei linguri de lemn e o metodă foarte bună pentru a face asta).


5. După ora de odihnit în cuptor, mai urmează altele bune, afară, la temperatura camerei. Pentru că se va mai lăsa un pic şi să nu se rupă pe la margine, e bine ca să se desprindă uşor de pereţii formei, cu ajutorul unui vârf de cuţit.

6. Dar nu, nu vă grăbiţi! încă nu puteţi savura o felie din minunatul desert fin de brânză. Mai e nevoie de cel puţin 4 ore (sau peste noapte este şi mai bine) să stea în frigider ca să se lege bine toate aromele. Abia apoi, după ce aţi rezistat tentaţiei, îl puteţi decora după bunul plac, felia şi savura în linişte. Aveţi grijă cum îl feliaţi, că-i tare delicat, dragul de el. Un cuţit lung şi subţire, trecut prin apă fierbinte şi apoi uscat, vă salvează la nevoie.

Şi iată-l în toată splendoarea lui...

De data asta complici mi-au fost piticul Luca, o negresă şi vremea superbă de primăvară. Că şi despre ea vreau să vă povestesc, s-a lăsat prea mult aşteptată pe aici, 'madmoazela'. Chiar dacă dimineaţa încă-i destul de frig şi mai sunt zile ploioase sau cu vânt, pomii au înflorit şi au dat lăstari de verde crud, mierlele se întrec în măiestrie vocală care mai de care, iar acum o săptămână au fost brusc vreo 25 de grade. Cu plus. Vreme de tricou cum s-ar zice. Pe aici, cum nici vara nu-i chiar foarte cald, asta-i vreme şi de plajă.

Aşa că am hotărât cu Luca cel mic, să-l "răpim" pe Petersen pentru o scurtă escapadă de primăvară. Zis şi făcut. Ne-am propus ora de prânz, ca şi data trecută, însă acum un pic s-au inversat rolurile: acum cam Luca dirijează programul, iar noi ne conformăm; în burtă cât a stat, era invers :) Aşa că am amânat aventura un pic mai pentru seară, în plus şi negresa s-a lăsat aşteptată să iasă din cuptor, călduţă, dulce şi fragedă :)


Ca şi data trecută, i-am dat lui Petersen un punct de întâlnire. Am zis "la copaci!". Ştia el care. Sau aşa am presupus. Îi găsisem anul trecut din întâmplare chiar prin vremea asta. Ajunşi la faţa locului cu Luca, după un drum pe jos, cu soare, dar şi vânt supărat, am constatat că nu era nici urmă de Petersen. În schimb am regăsit copacii minunaţi, cu bolţile înflorite. Uitasem şi de Petersen, şi de vânt şi de frigul de seară care se lăsase deja, când primim un telefon. Petersen: "Alo!?! Am ajuns, unde sunteţi?", eu: "La copaci!". Confuzie mare. Se pare că ajunsese în alt capăt al oraşului. Şi ne căuta pe noi, aşa cum noi îl căutam pe el. Păi cine-a zis că-l răpeşte pe cine? :)


Într-un final ne-am recuperat noi. Am mai stat niţel sub minunaţii copaci înfloriţi, am băut un ceai cald din termos şi ne-am îndulcit cu o negresă scăldată în flori de cireş. Luca cel mic, înfofolit în căruţ a participat şi el indirect la acţiune. Dar fără ceai şi negresă :)






Tot săptămâna trecută, de fapt din prima zi călduroasă, am mers pentru o plimbare într-o pădure în apropierea oraşului. A fost cald şi liniştit. Prima plimbare de primăvară pentru Luca. După cum s-a manifestat, prin somn lung, eu cred că i-a plăcut.


Eu însă am aşteptat cu prea multă nerăbdare vremea caldă, ca să-l pot alăpta afară, în parc, pe o bancă, la soare sau la umbra unui copac, fără grija frigului şi condiţia găsirii unui loc înăuntru. Pentru că de curând am păţit-o chiar în inima Brugge-ului, când, pe o vreme cam rece de stat afară, căutam în disperare un loc înăuntru ca să-l pot alăpta. În stânga o berărie, am zis pas, în dreapta un bistro cu uşa prea îngustă, am zis la fel pas. A ieşit în cale un hotel. Am zis că poate mă lasă să stau pe un fotoliu în holul recepţiei. Au zis pas ei, că nu eram clienţi. Aşa că n-am avut încotro şi am intrat într-un fel de bistro mai învechit. Am şi comandat bineînţeles ceva. Ideea ar fi fost să găsim un loc mai drăguţ, dar important era pe moment hrana celui mic. Încă suntem la început, încă ne prinde nepregătiţi cu "masa nepusă", dar încet, încet devine mai simplu, mai uşor. E o chestie alăptatul. Poate într-o zi, când voi căpăta mai multă încredere, voi scrie despre acest lucru minunat pe care-l experimentez de câteva luni.



Dar primăvară nu-i de găsit undeva departe doar, am dat de ea şi în păduricea şi pe străzile din apropierea casei. N-am văzut niciodată pâlcuri de anemone în natură, eu am avut doar în ghiveci. A fost o surpriză frumoasă să  ne plimbăm printre ele, în pădure.







Poate v-aţi dat seama că negresa de care-am zis mai sus nu-i vreo domniţă cu piele ciocolatie, ci o prăjitură simplă şi uşor de făcut, cu ingrediente adunate de prin casă. Pe de-asupra de post, nu că l-am ţine, dar ştiu că sunt unele deserturi la fel de bune precum cele ce conţin lapte, ouă, unt.


Se amestecă într-un vas o cană de zahăr, 2 căni de făină şi 3 linguri de cacao. În acest amestec se toarnă apoi o cană de apă şi o jumătate de cană de ulei (de floarea-soarelui am pus eu). Se adaugă o mână de nuci pisate (eu le-am dat la cuptor un pic înainte), una de stafide şi 4-5 linguri de dulceaţă (de fapt mai mult fructele din dulceaţă; eu am pus de nuci verzi şi căpşune). Aceast amestec cremos l-am turnat într-o formă pătrată cam de 20x20cm pe care am uns-o cu un pic de ulei şi pudrat-o cu făină. Am dat-o la cuptorul încins la 200°C pentru 35-40 de minute până am observat că s-a copt. După coacere am lăsat-o să se răcească un pic pe un grătar şi am învelit-o cu o glazură de cacao (am amestecat nişte zahăr pudră cu cacao şi apă rece până am obţinut o consistenţă potrivită, nici prea lichidă, nici prea solidă). Am tăiat-o apoi în 20 de bucăţi. Am pus câteva într-o cutie şi am fugit în parc, să-l răpim pe Petersen la umbra cireşilor înfloriţi. Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră! :)


(inspiraţia culinară a venit de aici: http://www.laurasava.ro/2008/04/08/negresa-de-post/)

Încă un 5 în calendar... pentru copilul ăsta cu aromă de frişcă. Unde trece timpul ăsta aşa repede? 3 luni, cât ţine o vară, toamnă, iarnă sau primăvară. Teoretic, că practic durata anotimpurilor e de necalculat. Suntem în aprilie deja, dar iarna asta încă se crede că-i binevenită... În orice caz, nu despre vreme-i vorba aici, ci despre Luca cel mic. Sau cel măricel deja :)


Şi partea dulce a acestui post, că doar am zis că-i ritual lună de lună... say cheeeeeeese :) Cheesecake! Mmm... Reţeta mai încolo, când o să adun timp suficient pentru scris şi aranjat poze de pus pe blog, pentru că piticul Luca e primul la consum de timp şi-l consumă cu mare drag din partea noastră, iar postările şi ideile se tot strâng într-o coadă dublu înlănţuită :)


Aşa că aveţi puţintică răbdare şi înţelegere :)

Luca, lună de lună:
Luca, două luni