Supă cremă de morcovi și un strop de coriandru

30 ian. 2014

Supele cremă, deși puțin ”povestite” aici pe blog, au un loc de cinste în meniul de pe masa noastră. Nu chiar zi de zi, dar destul de des când e vorba de o supă, primele care vin în minte sunt cele cremă, dar asta nu înseamnă că n-avem poftă de o ciorbă sau un borș uneori. Nu știu, o fi comoditatea (zvum-zvum ai fărămițat rapid toate legumele, neavând grijă cum le-ai tăiat), o fi cremozitatea lor, gustul lor smântânos. Oricum, prin locurile astea mai vestice, rar întâlnești supe care nu sunt cremă. Iar vremea rece și iarnatică (pe unde mai multă, pe unde mai puțină) parcă-i și mai potrivită pentru astfel de supe, care chiar pot înlocui un ceai sau o băutură caldă.


De când a apărut și piticul, de fapt de când a devenit curios și pofticios pentru mâncarea normală, am tot încercat diferite rețete de supă cremă. Amăgitor a fost însă faptul că vor fi ușor de ”administrat”. Nup, un pitic obișnuit să se hrănească singur de mic (să nu mă repet, dar am aplicat de la bun început metoda BLW), refuză sau îți ia lingura din mână și fiind încă mic ca să știe cum să o ducă la gură fără să verse conținutul, bunătatea de supă ajunge mai degrabă pe jos, pe hainele lui, ale noastre, pe pisic, pe pereți, etc., decât în stomac :). De multe ori sau în ultima vreme, tot mâncărurile nefărâmițate sunt mai potrivite, iar el ciugulește fericit câte-un cartof, o bucată de țelină, alta de pește, o boabă de fasole, o boabă de mazăre, o măslină, etc. Dar totuși facem și destule supe cremă, iar ”trickul” este că o mănâncă indirect, prin bucăți de pâine (sau rondele de orez) scufundate în supă. Ultima pe care am făcut-o este una de morcovi și coriandru.


Ingrediente:

  • 3 Lg ulei de măsline
  • 1 ceapă roșie
  • 1-2 cartofi mari
  • 1 tulpină de țelină
  • 350 gr morcovi (cam 1/2 kg necurățați)
  • 1 l supă de legume
  • 1 Lg unt
  • 2 lg semințe coriandru (măcinat sau nu) + o legătură mică de coriandru proaspăt (opțional, eu am omis)
  • 250 ml lapte
  • sare și piper, după gust

Lg - lingură, lg - linguriță

Ceapa, cartofii, țelina și morcovii se curăță și se taie bucăți. Se călesc într-un vas de supă, amestecând din când în când, în uleiul de măsline, ceapa 5 minute, apoi se adaugă cartofii și țelina pentru alte 5 minute. Focul se dă mai mic și se adaugă morcovii pentru încă 10 minute, până legumele se înmoaie puțin.

Se adaugă supa de legume și se lasă să fiarbă cam 10 minute, până legumele au devenit moi.

Separat se călește în untul topit coriandrul (semințele - măcinate sau nu și cel proaspăt - opțional) în jur de 1-2 minute.

Se ia vasul cu supă de pe foc și cu un blender se mărunțește totul până supa capătă un aspect cremos. Se pune un puc iar pe foc mediu, se adaugă mixtura de coriandru, laptele și sarea+piperul (pentru cei mici este recomandat chiar deloc sare... eu în general pun doar un mic strop în timpul gătitului), amestecând în continuu. Se servește caldă sau chiar fierbinte, alături de felie de pâine proaspătă sau crutoane. Mmm...

Poftă bună!

PS: nu, n-au venit zăpezile și peste noi, dar în ultima vreme sunt într-un hiatus (sau hibernare, sau regândire a priorităților zilnice și a lucrurilor de făcut, sau lipsă de timp, sau chef, sau ce-o mai fi), dar mai trec eu pe aici și vă mai povestesc una alta de pe la noi. Hai că nu-i nicio grabă nicăieri, nu-i așa? :)

Un an, un tort și o mică petrecere

13 ian. 2014

Ei, hop, a venit și primul anișor al bobului de mac, iar calendarului i-am mai punctat o zi de sărbătoare. Dacă a hotărât el să vină mai devreme acum un an și să nu ne lase pic de respiro după toate sărbătorile lunii decembrie, ei, păi noi ne-am conformat, am tras aer proaspăt în piept și am început anul cu o mică petrecere. La mulți anișori, bobule scump și mic de mac! :)


Sentimentul acesta să pregătești ziua copilului tău e ceva special. Cred că-i prima dată când mi-am făcut un plan, la care am început să mă gândesc înainte de Crăciun și parcă o vedeam pe mama cum înainte de o sărbătoare mai importantă își notează în carnețel lucrurile de făcut, bucatele de gătit. Chiar dacă am început să mă gândesc din timp, tot abia cu câteva zile înainte m-am apucat și de treabă. Și deși puteam să profităm de faptul că piticul nu are încă prea multe dorințe, preferințe sau amintiri pe care să le adune legate de prima lui aniversare, n-am vrut totuși să o ignorăm. Ba mai mult, după câteva ”dezbateri” în familie, ne-am dat seama că vrem să o petrecem alături de oamenii dragi și prietenii ce ne-au fost alături de-a lungul anului. Am ignorat recomandările specialiștilor (care spun că prima aniversare să nu dureze mai mult de o oră și la care să participe nu mai mult de 4 adulți și 5 copii) și am petrecut frumos o întreagă după amiază de duminică, cu cei prezenți dar și cu cei de acasă, cu care am ținut în paralel o petrecere virtuală.

Am decorat casa cu baloane colorate și ghirlande din hârtie, pe care le-am făcut cu o zi înainte. Am pregătit un bufet cu câte ceva de-ale gurii. Am ales pentru asta legume proaspete, humus, pastă de măsline, cremă de brânză proaspătă și mărar, o salată de paste cu pesto, fasole și rucola, alta de broccoli și brânză, am copt brioșe de aperitiv, cu cașcaval și ierburi aromate și biscuiți de cereale îndulciți cu miere. Iar setea ne-am topit-o cu o limonadă delicioasă, făcută la fața locului de fetele cochetele. Un meniu ușor de făcut, dar și de savurat, apreciat de invitați, atât de cei mici, cât și de cei mari. Știind că vor fi mulți prichindei dornici de alergat, am făcut loc și spațiu de joacă, și am pregătit hârtie și creioane de colorat, pentru momentele de plictiseală. Momente care nici n-au existat, pentru că am mai inclus în ”program” și o sesiune de fotografii mai haioase, pe la americani denumită și photobooth party. Am agățat o bucată de material de perete, l-am decorat cu câteva ghirlande, ne-am decorat și pe noi cu câteva accesorii (mulțumesc puișor&co. pentru ajutor!) și baloane și ne-am distrat în fața camerei foto proptite pe un trepied. O idee fantastică pentru a păstra ca amintire aceste momente și sigur o vom repeta.

Iar după ce ne-am epuizat întreaga energie, a venit și momentul... tam-tam-taratam!... cântecului de La-mulți-ani! (interpretat pe voci în 3 limbi - română, engleză și olandeză) și al tortului. Ei, aici am zăbovit eu oleacă cu ideile. Pe de-o parte îmi doream să fac un tort (ei, știți voi, nu scapi așa ușor de clișeul unui tort cu o singură lumânare în care să sufle copilul, de parcă ar ști și cum), pe de altă partă m-am lăsat ușor influențată de curentului mămicilor moderne, de a amâna cu dulcele cât mai mult. So, I did it my way, de-am împăcat și capra și varza, și am făcut un tort îndulcit puțin, cu sirop de arțar și miere, cu cremă de frișcă și decorat cu afine. În momentul în care-l făceam, m-am gândit să-i fac piticului sărbătorit o versiune mică a tortului, de care să se bucure el în liniște, așa că am acționat rapid și am luat din cocă cât să fac separat două brioșe din care am făcut un tort în miniatură. Piticul a ciugulit mai întâi toate fructele, apoi a gustat pofticios și din prăjitură. Rețeta de tort am găsit-o în cartea minunată a lui Amber Rose, imaginea trona chiar pe coperta ei, dar am dat și peste varianta online aici - Lemony hazelnut and blueberry cake. Ca rezervă însă am pregătit și o delicioasă, dar d-e-l-i-c-i-o-a-s-ă, tartă de ciocolată și castane. Neapărat trebuie să o repet, că n-am nicio dovadă fotografică a ei. Că tot veni vorba, era cât pe ce să rămân și fără dovada existenței tortului. Eu, în vâltoarea emoțiilor și a petrecerii, am uitat (nu-mi explic cum...) să pozez tortul, tocmai tortul cel mult așteptat, dar m-au salvat puișor&co. și le mulțumesc nespus de mult pentru asta. Pfiu, mi-am dat și eu seama acum de ce mirii își fac pozele în altă zi decât cea a nunții :)

Apoi seara s-a lăsat, Moș Ene și-a anunțat prezența printre prichindeii zburdalnici, iar mama s-a transformat în Cenușăreasă și a pus fiecare piesă de jucărie la locul ei. Poate a fost prea mult tam-tam, poate un pic pe alocuri petrecerea și-a pierdut controlul, pentru noi însă a fost ca orice altă întâlnire frumoasă de până acum, pentru care am avut doar un plan mai bine pus la punct. Mi-am dat seama că-mi place să organizez evenimente, să decorez și să pregătesc, să fac oamenii să se simtă bine, iar când sunt ele speciale, parcă mi-e și mult mai drag.

Luca, doisprezece luni

12 ian. 2014

Soarele-a apus și-a răsărit de 365 de ori, chiar dacă uneori l-am văzut sau nu, copacii au înverzit, înflorit și s-au scuturat, noi am pășit mai cu dreptul, mai cu stângul, pe tărâm cunoscut sau plin de surprize, am învățat și am crescut, iar timpul a făcut o piruetă și a ajuns de unde a pornit, acum un an, dar cu o treaptă mai sus, la 12 luni. Cele 12 luni ale piticului.


Mă uit în calendar, pe care am mai notat pe ici-colo câte ceva (recunosc că am început să facem asta abia de foarte curând...) și văd că a fost o lună plină, luna decembrie. Au fost pregătirile și sărbătorile iernii, Moșii, tartele și cozonacul, întâlnirile cu prietenii, dar și isprăvile și ghidușiile lui Luca. A mai fost o lună, parcă a opta, când, la capătul ei, am fost surprinși cât de mult a crescut în doar câteva săptămâni. Și la fel ca atunci, nu fizicul e cel mult schimbat, ci comportamentul și personalitatea. Pentru că da, oricât de mult aș vrea să mai țin în loc perioada lui de bebeluș, piticul se transformă încet-încet în copil.


Luna a început cu câteva zile în care am stat singuri, doar eu și piticul, tata având niscai treburi de făcut pe alte meleaguri. La începutul lor am avut un pic de emoții, fiind obișnuiți tot timpul în trei, dar a fost bine până la urmă, ne-am jucat și ne-am regăsit legătura pură de mamă și copil. Dar și reîntâlnirea cu tata a fost specială. Am observat că a devenit parcă mai lipicios și mai tânjitor după alinare și mangâiere, luat în brațe, supt lapte. O fi de la pragul ăsta de trecere, de la bebeluș la copil? Orice-ar fi, eu nu-i rezist, mă înmoi și mă topesc, ignorând în totalitate ”verticalitatea și fermitatea” educațională și părintească. Încă funcționez după cuvintele pe care ni le-a zis moașa la început, ”până la un an, nu există conceptul de a răsfăța copiii”, eu simt că o să fac o mică excepție și o să prelungesc asta în funcție de nevoia copilului.

Totuși, pe cât de mare e nevoia lui de a se simți protejat, pe atât e dorința de independență. Într-o zi, mi-a luat din mână lingurița cu care îi dădeam niște brânză și a început mai stângaci, dar foarte hotărât să imite gestul până a reușit. Aplicând metoda BLW (auto-diversificare), l-am lăsat să se hrănească singur, și prea puțin i-am dat cu lingurița, doar mâncărurile lichide. De multe ori a refuzat, vrând să apuce singur bucățile de mâncare. Și ne-a arată și primele intenții de generozitate, oferindu-ne cu insistență din mâncarea lui. În altă zi l-a dat la o parte pe tata de la locul de joacă. Bate din palme și ne indică cu degetul și prin câteva silabe, unde sau la ce ar vrea să ajungă. Dacă-i spui ”pa-pa”, face cu mână și e supărat-plângăcios când iese unul dintre noi pe ușă. Ne-a surprins dându-se jos din pat singur după un somn de zi. Cotrobăie peste tot, dărâma și chiar pune la loc, dar asta-i treabă veche deja... Ne-a pus pe jar un pic după ce a ”gustat” dintr-un săpun (noroc că avem și folosim doar săpunuri naturale), dar ne-au liniștit indicațiile de prim-ajutor, pe care le-am primit la telefon de la institutul specializat în otrăviri. Moș Niculae i-a adus o jucărie de împins, iar de atunci face ture în două picioare prin casă, iar la unele melodii se oprește din mers pentru a tănțui oleacă. E un scump :). Și tot luna asta l-am scos pentru prima dată la plimbare pe bicicletă, bucuria noastră și a lui.


Și am ajuns la partea dulce a acestei postări. Fiecare 5 al lunii din ultimul an a fost special, am făcut și ne-am îndulci cu câte un desert. Savurat însă doar de noi, mâncăcioșii și pofticioșii ăștia adulți. Dar a venit și vremea lui, a tortului de mic sărbătorit. Iar mama a găsit și făcut unul pentru gustul și nevoia lui, scăldat în afine, un pic de frișcă și câțiva stropi de sirop de arțar. Piticul l-a savurat cu mare încântare, tam-tam-tararam :)


Hmm... aici și acum ar veni și punctul, dar eu încă nu știu dacă-i punct care să încheie sau virgulă care să continue acest ritual lună de lună... dar hai că am să scriu niște gânduri despre asta într-o altă postare.

Atunci și acum, peste un an (și un Doboștort)

9 ian. 2014

Ei, hai La mulți ani și de aici! Cu toate serbările de la sfârșit de an și cu cea nouă în calendar (tam-tam-tam!), plus măsea sâcâitoare și o răceală obraznică de mi-a lăsat un gât iritat și o tuse seacă, abia acum de-am apucat să revin la butonat și să iau pe rând șirul celor întâmplate. Probabil sunt cea mai leneșă urătoare în Noul An. Dar să fie el sănătos și cu voie bună, de care să ne bucurăm pe îndelete, fiecare în ritmul care-i priește cel mai bine.

Anul trecut, noaptea dintre ani ne-a prins acasă, cuminți, întorși după o vizită neprogramată la spital. Nici nu știam noi atunci ce ne aștepta doar în câteva zile. Și iată-ne peste un an. Aceeași masă, aceeași casă, aceiași noi, dar cu-n căpșor blonduț ce se ivește somnoros dintre noi - sursa noastră de energie veselă.


Tot acasă am stat și acum, dar am petrecut virtual cu cei de acasă. Artificiile zgomotoase și colorate le-am văzut iar de la geam, printre picături de ploaie. Nici nu mai știu cum rezistam înainte până hăt dimineață cu tănțuiala nocturnă. Ei, să fie tinerețea asta demult apusă? Sau poate am devenit mai înțelepți și ținem mai mult la nevoia de liniște și somn?

Totuși, n-am lăsat să treacă chiar pe neobservate această seară. Am făcut un tort. Un Doboștort.


Acest desert mă leagă prin niște amintiri frumoase de Revelioanele petrecute acasă, cu părinții, la Susleni. Nu mai știu sigur dacă era când încă nu plecasem la București sau când de acolo mă întorceam acasă în vacanțele de iarnă, dar să fie vreo 15 ani de atunci. Cert este că la unul dintre ele, am rugat-o pe mama să facem un desert din rețetele adunate din revistele Avantaje (mai există oare revista?), pe care fratele meu ni le aducea de fiecare dată când venea de la București. Eu le tot răsfoiam și mă minunam de ingredientele fel-de-fel ce erau folosite în ele și eram indignată de faptul că nu erau de nasul nostru, că nu aveam cum să găsim noi la țară toate acele minunății. Răsfoind, și răsfoind, am dat de unul - bucuria mea. Nu aveam noi migdale, sirop de arțar sau ulei de porumb, dar am zis că pot fi înlocuite de minune cu nuci, sirop de caramel și ulei de măsline. Frișca o aveam pe vremea aia la plic (pfiu!), păstrată pentru a fi folosită la ocazii speciale, până aproape că expira. Mama m-a lăsat să-mi fac eu de cap și să fac Doboștortul meu, iar ea a făcut minunatul și obișnuitul Tort Napoleon. Pentru că a fost bine primit, l-am mai repetat și în următorii ani.

Mi-am amintit de el și am vrut să-l fac chiar de Revelionul trecut. Am căutat și răscăutat Internetul să dau de ”acea” rețetă. Toate pe care le-am găsit și pozele aferente îmi arătau cu totul altceva, blat alb și cremă ciocolatie (Doboștort e un conuscut desert unguresc), ori eu știam sigur că era invers. Îmi aminteam foarte bine fotografia din revistă.

Anul ăsta (ah, stai, că suntem deja în 2014) am fost mai conștiincioasă și m-am pregătit din timp, găsit un vechi caiet de rețete și găsindu-i loc aici, acasă în Belgia, pe raftul de cărți de bucate.
Tot atunci, când am făcut prima dată tortul, am scris rețeta și în caietul meu de rețete, care a rămas obiect de decor mai mult (deși are multe rețete în el), că pe vremea aia nu prea mă aventuram eu în ale gătitului. Dar ce știam eu atunci? Era o modă atunci să schimbăm rețete între colegele de clasă. Așa că abia acum și-a găsit el cu adevărat folosința, pentru că mi-a fost dor de acel gust de Revelion de acasă, de Doboștort.


Rescriu aici rețeta așa cum apare în caiet, cu mici observații:

Doboștort (Avantaje)

8 porții

Pentru blat:
  • 200 g făină
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriță praf de copt
  • 2 linguri cacao
  • 150 g zahăr (eu am folosit acum zahăr brun)
  • 2 linguri sirop auriu (sau sirop de arțar)
  • 150 ml ulei de porumb (sau de floarea soarelui)
  • 2 ouă
  • 150 ml lapte

Pentru umplutură:
  • 600 ml frișcă lichidă (29-35% grăsime), bătută

Pentru glazura de deasupra și de pe margini
  • 125 g fulgi de migdale părjite (sau nuci măcinate)
  • 15 g unt
  • 175 g zahăr tos

Se încălzește cuptorul la 3 (170°C). Se unge cu un strat subțire de unt și se tapetează cu hârtie pergament fundurile a 2 forme (sau una, iar în cazul acesta se va coace blatul în 2 părți) rotunde cu pereți detașabili (diametru 20 cm). Se cerne făina, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, cacaua și zahărul într-un castron mare. Se amestecă  bine siropul auriu, uleiul, ouăle și laptele, apoi se adaugă compoziția peste ingredientele uscate până se încorporează bine.

Se pune compoziția în cele 2 forme și se coace 35-40 min până când marginile se strâng puțin. Lăsați în formă să se răcească timp de 10 min. Se scot blaturile din forme, se îndepărtează hârtia și se lasă să se răcească.

Fiecare blat se taie în 3 (eu am tăiat în 2). Se ung 5 (sau 4, dacă tăiați în 2) dintre ele cu 3 sferturi de frișcă. Întindeți restul de frișcă de jur împrejur pe marginea tortului și ornați cu fulgi de migdale pentru a acoperi complet marginile.

Se topește untul într-o tigaie mare, puțin adâncă, care nu lipește. Presărați zahăr în mod unifprm și țineți-l la foc mic până se dizolvă și capătă o culoare caramel. Turnați-l peste ultimul strat de blat. Introduceți un cuțit în apă fierbinte și tăiați rapid acest strat în 8 părți (eu am omis acest ultim pas). Țineți tortul la frigider și consumați-l până în 4 zile.

Poftă bună, cu măsură și pe data viitoare!