Unt de lemn - tratament natural pentru linguri, tocătoare și alte obiecte din lemn

16 feb. 2017

Hai că dacă tot a fost spirit de sărbătoare drăgăstoasă mai dăunăzi, ia să vă arăt eu cum putem să ne arătăm afecțiunea, grija și iubirea față de... dragele noastre linguri și tocătoare din lemn. Da, da, tocmai ele, care ne sunt alături în atâtea dis-de-dimineți, când le facem celor mici ovăz cu lapte și amestecăm de zor cu o lingură de lemn să nu se prindă de fundul vasului sau când, pentru prânzul frugal, tăiem repede câteva felii de pâine crocantă pe un fund de lemn și tocăm niște legume sau când întindem cu făcălețul foi și foi de aluat de plăcinte, tarte, pizza și numai câte și câte pentru cina de zi cu zi, sărbătorile cu familia și întâlnirile cu prietenii în jurul mesei pline cu bunătățuri. E un mod de a le spune mulțumesc pentru că ne sunt alături zi de zi. Orice bucătăreasă sau bucătar o să înțeleagă acest îndemn.


Eu nu știam mai demult că lemnul trebuie protejat. E adevărat că vedeam diverse produse pentru întreținerea podelelor, parchetului, mobilierului, dar nu m-am gândit că și lemnul folosit în bucătărie trebuie protejat. Am aflat asta de câțiva ani, poate de când mă aventurez mai mult pe tărâmul bucătăriei și folosesc din ce în ce mai mult ustensilele din lemn. Iar cu timpul îmi dau seama că devin valoroase și mult mai dragi, căci poartă pe ele urmele a zeci și sute de arome, gusturi și amintiri. Tocmai din acest motiv au nevoie de un pic de grijă sub forma unei alifii simple, care să le protejeze de expunerea repetată la apă și să fie mai rezistente la pete și diverse mirosuri.


Unele din ustensilele pe care le avem de lemn poartă povești. Făcălețul cu care întind aluatul mi l-a dat mama și a fost al mamei ei - babușka cum îi spuneam noi. Mi-a devenit și mai drag când îmi aduc aminte cum întindea ea foile de plăcintă sau pe cele de chiroște / colțunași sau de tocmagi. Unul din tocătoarele de lemn pe care-l avem l-am ars odată pe un aragaz (din totală neglijență ce putea să se transforme în ceva mai grav), apoi s-a mai crăpat, astfel încât la un moment dat am zis că trebuie schimbat. M-am vindecat însă de acest perfecționism și am început să văd, să accept și să apreciez trecerea timpului și la obiectele pe care le folosesc zi de zi, la fel cum o fac pentru propriul corp, piele, păr... Dar cum avem grijă de noi, folosind diverse produse cosmetice, (și mă refer la acele produse naturale, blânde, care doar ajută corpul să-și folosească propriile funcții de întreținere, nu de cele care încarcă inutil pielea cu diverși compuși chimici, dăunători, care promit marea și sarea), așa și lemnul (sau alte obiecte din alte materiale naturale) trebuie întreținut, cu blândețe și multă grijă.

Până acum am folosit un ulei mineral pentru un tocător din bambus și altul pentru blatul de lemn din bucătărie. Dar de ceva vreme, inspirată de pe ici-colo de idei mai simple, naturiste, de făcut în casă, am zis să-mi fac singură o alifie pentru lemnăria din bucătărie. Iar rezultatul a ieșit nespus de bun - pentru standardele mele, bineînțeles, nu prea ridicate :). În plus, mi-a satisfăcut și plăcerea de a transforma un pic bucătăria în laborator de experimente, căci e vorba și de un pic de chimie la mijloc. Fiind vorba însă de doar două ingrediente - ulei vegetal și ceară de albine - e unul din cele mai simple și plăcute experimente pe care le-am făcut până acum. Ah, poate biscuiții din numai două ingrediente se mai încadrează aici. În plus, beneficiază și mâinile de un masaj și hidratare de pe urma acestui experiment.

Există multe rețete de a face această alifie - unt de lemn cum i-am zis eu. Am căutat și citit diverse păreri și recomandări în special legate de uleiul folosit și apoi raportul între ulei și ceară. În principiu e bun orice ulei vegetal neutru, dar unele sunt mai potrivite pentru lemn pentru că au proprietăți speciale - nu râncezesc așa repede, au un grad mai mare de absorbție, se usucă mai rapid, sunt inodore și de preferat în stare lichidă. Câteva potrivite pentru lemn sunt uleiul de nuci, uleiul de floarea-soarelui, uleiul de tung, uleiul din semințe de in sau chiar uleiul de cocos. Unele uleiuri vor schimba un pic culoarea lemnului, dar și asta are farmecul ei, consider eu. Iar ceara de albine oferă o protecție în plus și rezistență la apă și consistența untoasă, ușor de utilizat. Raportul este în general de 1 (ceară) : 4 (ulei).

Impulsul meu a venit odată cu o carte minunată, nici nu se putea altfel. O carte pe care o așteptam de multă vreme, de peste un an?, un an plin de povești scrise de cele două autoare, MAV și SCB, ele fiind și autoarele blogului - 3191 Miles Apart. În cartea A Year Between Friends și-au propus să documenteze un an din prietenia lor, prin fotografii, rețete, idei de proiecte de făcut în casă și poate cele mai frumoase sunt scrisorile pe care acestea și le-au scris lună de lună. Ei, în ea am găsit rețeta acestui unt de lemn/spoon oil și pe care o să o împărtășesc aici prin prisma propriei experiențe.


Ingrediente pentru aprox. 1/2 l de unt de lemn:
  • 200 ml ulei de nuci
  • 50 gr ceară de albine *
  • opțional: câteva picături de ulei esențial - lămâie, lemongrass, rozmarin, etc.
* eu am găsit o ceară de albine sub formă de fulgi, în felul acesta s-a topit mai ușor în ulei, dar se pot folosi și mici calupuri de ceară, mărunțite/rase în prealabil.

Altele:
  • un borcan de sticlă, încăpător (pentru că acesta va intra în contact cu ceara caldă, va fi mai greu de utilizat pentru viitor, poate doar de păstrat pentru astfel de proiecte)
  • un vas/cratiță în care să încapă borcanul
  • câteva bucăți de hârtie abrazivă/șmirghel
  • o bucată de pânză
  • 1 borcan cu capac în care se va păstra untul de lemn

Pregătirea obiectelor din lemn

Înainte de a fi tratate cu untul de lemn, lingurile, tocătoarele și celelalte obiecte trebuie spălate și uscate bine. Eu le-am făcut o baie pe cinste în chiuveta umplută cu apă călduță în care am turnat un pic de oțet și le-am frecat cu un burete ușor abraziv. Dacă e nevoie, se poate folosi și detergent pentru vase.

Le-am lăsat să se scurgă de apă pe uscătorul de vase, apoi le-am mutat pe un prosop pe caloriferul cald. E adevărat că am făcut asta la începutul iernii, așa că am profitat de căldura rapidă. Se pot lăsa însă la zvântat și pe câteva prosoape, pe o suprafață întinsă, peste noapte.

După ce s-au uscat bine, le-am șlefuit pe cele care aveau lemnul un pic aspru și le-am șters apoi cu o cârpă foarte-puțin-umezită.


Pregătirea untului de lemn

Se pune un vas cu apă pe plită, la foc mediu. Uleiul se toarnă în borcan și se pune în vasul de pe foc - un fel de bain-marie. Nu se lasă să se încingă, de fapt ideea e să se încălzească suficent de mult ca ceara să se topească. Se adaugă apoi ceara (fulgi sau mărunțită) și se amesecă cu o scobitoare de lemn mai lungă. Se ține pe foc doar cât se topește toată ceara. 

Se ia de pe foc, se adaugă apoi câteva picături de ulei esențial (eu am folosit lemongrass), se mai amestecă un pic și se toarnă apoi în borcanele pregătite. Se lasă apoi să se răcească și să se îngroașe.


Tratarea obictelor din lemn

După ce ustensilele din lemn s-au uscat și alifia s-a răcit și a căpătat o consistență untoasă, urmează pasul cel mai plăcut, ungerea lor. Se ia cu degetele din untul de lemn și se ”masează” fiecare bucățică de lemn, întinzând bine alifia ca să pătrundă uniform în lemn.

Se lasă apoi pe câteva prosoape de bucătărie pe o suprafață întinsă, bine aerisită, câteva ore sau peste noapte. Se freacă apoi excesul de unt cu o bucată de pânză.


Voilà, toate lingurile, tocătoarele, făcăleții, periile de păr, suporturile de săpun sunt mai fericite, cum zice Lucacinul. Cred și eu, după o așa ședință de spa și înfrumusețare... :) După ce am terminat cu ele, a fost și rândul blatului de lemn pe care se întâmplă multe dintre magiile mele culinare, l-am spălat bine, l-am uscat, pe alocuri șlefuit și apoi i-am aplicat din belșug unt de lemn, urmat de un masaj bine-meritat.

PS: eu am împărțit untul de lemn în două și l-am turnat în borcane separate, unul pentru noi și altul pentru a fi oferit în dar, căci lucrurile făcute de mână, în casă sunt cele mai frumoase cadouri, nu?

Iriși, lalele, roze și tuberoze într-un buchet de flori de hârtie

19 ian. 2017

E normal să aducem un pic de culoare în mijloc de ianuarie, nu-i așa? Soarele ne bate acum frumos în geam, dar florile astea de hârtie sunt pentru zilele alea mai posomorâte, când griul de afară se ia la întrecere cu cel de dinăuntru.


Povestea lor începe.... hăt din augustul anului trecut, când un amic m-a rugat să-i fac câteva flori de hârtie, să le dea în dar mamei lui. Ce gest frumos! M-am bucurat nespus că s-a gândit la mine și entuziasmată mi-am imaginat cum la întoarcerea din călătoria din Spania, asta voi face toată ziua, zile la rând, flori de hârtie. Abia așteptam! Doar că odată ajunși acasă, am ieșit și eu din bula mea de idealism fantastic și m-am luat cu alte treburi, cu prioritate la ordinea zilei - începutul școlii la Lucacin, autodiversificarea Zmeuricăi, curățenie de toamnă în grădina din balcon și altele, nu că aș avea prea puține de făcut în general. Iar florile au rămas în gând. Până s-au mai liniștit apele și le-am făcut încet loc și lor în program. Bine că m-a mai tras de mânecă Raluca din când în când să mă întrebe ”Hai, Vica, când facem florile?”, căci domnița asta mi-a fost alături la mai toate florile de hârtie pe care le facem de câțiva ani încoace. Ea s-a ocupat de trandafiri și lalele, iar eu de tuberoze și iriși, cum altfel? :) Ba într-o zi am ne-am închipuit buchetul, în alta am discutat și încercat o hârtie nouă (și muuult mai faină), într-o altă zi am făcut niște frunze, mai apoi niște petale și așa ne-am întins pe câteva luni până în sfârșit la mijloc de noiembrie am avut buchetul gata - iar asta a fost și povestea cu flori a Zmeuricăi la cele 10 luni. Nu ne-am putut abține și am făcut mai multe flori din fiecare soi, unele pentru buchetul amicului și altele de avut și dat în dar. Căci cu florile de hârtie, când te apuci de ele, nu te mai poți opri. Asta dacă nu vine între timp un Lucacin strigând în gura mare ”Maaaama, vreau în parc și lapte cu mieeere” și atunci florile de hârtie își găsesc iarăși locul undeva în culcușul imaginației. :)

Zile de iarnă, cu gânduri bune în Noul An

14 ian. 2017

Ho-ho-ho și La mulți ani!, dacă mă primiți cu o urare de Anul Nou pe rit vechi :) Profit de ocazie să ies un picuț din b(âr)logul meu acoperit de troiene, să iau o lopată mare și să curăț zăpada de-o cărăruie ca să-mi fac loc să vă salut nițel cu câteva cuvinte și imagini de iarnă de pe la noi. Până s-or pune alte troiene pe aici...


În ultimii ani, la trecerea dintre ei, nu-mi umplu gândurile cu balanțe despre anul vechi și planuri pentru cel nou. Timpul se învârte ca un titirez în ultima vreme, uneori ne ia pe sus și pe noi în învârteala lui de nu mai știm cum, când și de ce. Vag îmi amintesc niște foi de jurnal pe când eram în școală sau liceu pe care-mi notam niscai planuri pentru anul nou, niște big hopes. Acele așteptări mari s-au transformat în timp în gânduri de bine, liniște și sănătate pentru noi, pentru cei dragi nouă și celor din jur. Cam atât îmi doresc la început de An Nou. Și probabil nu sunt singura. Cred că dacă le avem pe acestea, restul se rezolvă de la sine.

Chiar dacă domnului Timp îi cam place să ne ia în hora lui grăbită, cele câteva săptămâni de vacanță de iarnă au fost mai mult decât binevenite. Un cadou mai frumos nici că se putea. Am lăsat să curgă zilele în ritmul lor, dacă aveam chef să stăm toată ziua în pijamale, asta am făcut, dacă am avut chef de un pic de aer curat, am scos nasurile și năsucurile din casă, la niște plimbări pe străzile din apropiere sau parcul de care nu ne plictisim niciodată. Până și febra Crăciunului ne-a luat cam pe nepregătite, în preajma lui eu încă aveam senzația că mai erau câteva luni până vine Moşu'. Duse au fost nopțile când stăteam trează să coc biscuiți, să meşteşugăresc daruri şi felicitări - să fiu spiridușa Moșului, acum am preferat ziua să fiu mai mult prezentă cu cei dragi mie, iar noapte să dorm, când şi cum mă lasă cei mici, căci "viața bate filmul". Iarna ne-a făcut o surpriză cu niscai zăpadă, pe care n-o mai văzusem de ani de zile, cei mai mici chiar deloc. Am profitat să ieșim la o mică bulgăreală și la o plimbare cu sania chiar și pe 1 cm de zăpadă. Am împărțit câteva după-amieze alături de niște prieteni, la noi sau la ei. Ne-am adunat în jurul meselor de sărbătoare, bucurându-ne de cele de pe masă și ciocnind un pahar de vin cu gândul la o lume mai bună și amintindu-ne de anul care tocmai a trecut. A fost un an plin cu de toate, cu bune și cu mai puțin bune, așa cum au fost mulți alții de până acum. Pentru noi anul 2016 a fost un an minune, care ne-a adus la începutul lui o mică zmeurică, așa cum cel de acum 4 ani ne-a adus un bob-de-mac, iar de atunci viața noastră s-a umplut de un sens valoros. Nu-i ușor, dar parcă nici greu nu e. E bine.

Să fie Anul cel Nou un an bun și cuminte, liniștit și vesel, dar sănătos mai ales!