Iris, 5 luni

21 iun. 2016

Acum câteva săptămâni aranjam hăinuțele ei în dulap, sortându-le pe feluri și mărimi, mai mici - mai la îndemână, mai mari - mai în spate. Mă uit la eticheta uneia și văd că scrie 3 luni și mă gândesc ”a, ok, e încă bună” și o pun la loc. Imediat însă îmi dau seama că ceva nu se potrivește. Așa e, Zmeurica noastră tocmai a făcut 5 luni, iar metematica timpului iar se joacă de-a ecuații ciudate cu mine.


Chiar și așa, timpul petrecut cu ea e minunat și dulce. Recunosc că împărțeala asta la doi e grea uneori, dar încetișor ne găsim un echilibru. Când are ea mai multă nevoie de mine, de a fi în brațele noastre, i le oferim în totalitate, iar Luca înțelege și acceptă. Apoi, când are el nevoie de atenție, ne bucurăm că a devenit și ea nițel ”independentă” și poate să se joace un pic cât timp frățiorului ei își ia porția de îmbrățișări și smotoceli pupăcioase de la noi. Nu e tot timpul așa, bineînțeles. Am trăit deja de atâtea ori plânsete stereo acompaniate și de ale mele uneori, când nu știu cum e mai bine, nu știu cum să fac, dau în bară, greșesc față de ei, față de mine, când toate recomandările și sfaturile se risipesc ca un castel de nisip în capul meu. Dar e normal, nu? E normal să nu fim perfecți, să nu trăim numai din cărți și idealuri, să fim aici cu noi, prezenți și cu trăirile noastre, și bune, și rele.

E din ce mai activă, se rostogolește pe burtă imediat ce o pui pe spate, deși invers încă nu are semne că ar vrea să se întoarcă. Iar din poziția asta îi place să observe, ori să se mai întindă spre jucării și să le tragă spre ea. Chiuie și scoate sunete ca să fie auzită sau să-și descopere singură abilitățile vocative, spre încântarea noastră. O mai bănuim că probabil în curând îi vor apărea și primii dințișori, căci de multă vreme își mozolește mâinile sau orice apucă prin jurul ei - mai ales jucăria Sofica din cauciuc moale și natural. Doarme scurt și des, câteva somnuri pe zi care sunt la ore mai fixe, iar asta împreună cu programul lui Luca ne dă ocazia ca programul nostru de familie să nu mai fie așa haotic. Am făcut câteva schimbări în acest sens și deja simțim diferența înspre mai bine.

Încerc să-i surprind noile descoperiri, așa cum făceam și cu Luca, să le memorez într-un fel. Îmi scapă multe, simt asta (probabil părinții cu mai mulți copii o să-mi confirme asta), dar chiar dacă nu le surprind cu aparatul foto sau nu le notez cu creionul pe hârtie, încerc măcar să trăiesc momentele și să le păstrez în gând drept amintiri. Să-i simt căldura de bebeluș, moliciunea pielii fine, zâmbetul dulce atunci când se trezește și când o privești de-aproape, să o liniștesc atunci când nu-i este bine, plânge tare și nu se poate încă exprima altfel. Sunt recunoscătoare că am putut și pot, atât fizic cât și psihic, să-mi alăptez copiii atâta timp cât au poftit, căci știu cât de bine le face asta. Poate că echilibrul nostru a ajutat-o și pe ea să aibă unul, iar în felul acesta ni se pare că e un copilaș normal, care se dezvoltă armonios. Sper să fie așa și în continuare.

Vremea caldă sau de fapt călduță a fost prielnică să petrecem mai mult timp pe afară și ne-am umplut timpul cu diverse activități - ba l-am încurajat pe Lucacin la prima lui cursă de mic biciclist, plimbări și ieșiri la joacă prin parc, revederi cu prieteni mai vechi, întâlniri cu alții noi, sărbători frumoase la școala lui Luca, unde Iris este îndrăgită de colegii lui, mai ales fetițele mai măricele. Ca bonus, căci aveam și eu nevoie, am început să mergem împreună - eu și ea - la sesiuni de Yoga, alături de alte mame și bebelușii lor.


Iar dacă veni vorba de ieșiri în natură și cum acestor povești lună-de-lună despre micuța Iris atașez și câte una despre flori, povestea acestei luni e despre o prea frumoasă grădină de trandafiri. O grădină despre care am mai pomenit aici pe blog și pe care ne-am făcut obiceiul să o vizităm de vreo patru încoace, când florile inundă prin parfum și culoare. Despre ea într-o altă postare curând, fotografia de mai jos e doar un preambul.

Supă cremă cu sparanghel și ciuperci

17 iun. 2016

Într-o zi Lucacinul m-a invitat la noul lui magazin imaginar, un fel de aprozar de unde poți cumpăra diverse fructe și legume sub formă de cuburi colorate de lemn, iar pe lângă acestea mai servește și mâncare gătită:
- Aveți și supă?
- Da, avem o supă de plante carnivore și ciocolată.
- Uhmm... și altceva?
- Da și mai avem o supă neagră.
- Hm.. neagră, asta cu ce?
- Cu măsline!
Astea sigur sunt combinații de notat și cine știe, poate într-o zi o să apară niște rețete noi și aici pe blog semnate à la chef Luca. Până atunci însă să ne păstrăm modestia și să ne concentrăm pe mâncăruri cât de cât comestibile. Așa că mai jos am pus rețeta unei supe cremă cu sparanghel și ciuperci, pe care am găsit-o în cufărul de ciorne mai vechi, unele de acum câteva luni, altele de acum câțiva ani.


De când sunt în Belgia am descoperit mai multe legume de care nu prea auzisem înainte și care aici, când e sezonul lor, le vezi peste tot: pe tarabele piețelor, în magazine, prin meniurile restaurantelor, și prin grădini. Despre unele nici nu știam cum cresc, ce gust au sau cum se gătesc. Apoi, încet încet le-am încercat: anghinarea, feniculul, andivele (când spui Belgia e musai să zici și witlof), varza de Bruxelles sau sparanghelul.

Sparanghelul este un fel de vestitor al primăverii aici. Pe tarabe găsești legături de sparanghel verde sau sparanghel alb. Diferența între ei este modul în care au fost cultivate: cel alb crește ”sub” pământ sau acoperit cu un strat de paie, astfel încât procesul de fotosinteză să nu aibă loc, iar rezultatul este o legumă de culoare ivorie căreie i se mai spune și ”aurul alb” sau ”leguma regală”, fiind mult mai fraged și având un gust mult mai dulceag în comparație cu cel verde. Ambii se gătesc simplu, curățați de coajă - mai ales cel alb, fierți la abur și serviți cu câțiva cartofi natur și un sos olandez sau de muștar și lămâie.


Ingrediente:
  • opțional: 3-4 felii de jambon crud
  • 50 gr unt
  • 3 tulpini de țelină
  • o ceapă albă
  • un praz (doar partea albă a tulpinii)
  • 3 Lg făină
  • 6 c supă de pui sau apă fierbinte
  • 500 - 700 gr sparanghel alb
  • 2 - 4 cartofi medii
  • 300 - 400 gr ciuperci champignon albe
  • 200 ml smântână dulce
  • sare, piper proaspăt măcinat
Note: gr - grame, Lg - lingură, c - cană, ml - mililitri

Pregătirea legumelor: tulpinile de țelină se spală și se feliază mic; ceapa se curăță și se taie mărunt; sparanghelul se spală și se curăță de coajă (ca pe cartofi sau morcov), se taie în bucăți de vreo 3-4 cm lungime, capetele de jos se aruncă; cartofii se curăță de coajă și se taie bucăți; prazul - doar partea albă - se feliază subțire; ciupercile se feliază subțire, opțional nu se pun și cozile.

Am făcut această supă și cu jambon și fără, neavând o preferință de gust. Dacă vreți să evitați carnea, atunci treceți de acest pas. Într-o tigaie la foc mediu se prăjesc feliile de jambon până acestea devin aproape uscate, în jur de 10 minute, întorcându-le aleator de pe-o parte pe alta. Se pun apoi pe un prospot de hârtie ca să se absoarbă excesul de grăsime și după ce s-au răcit se sfarâmă mărunt, aproape pudră, într-un robot de bucătărie.

Într-o tigaie adâncă sau o cratiță se topește untul la foc mediu, opțional împreună cu jambonul mărunțit. Se adaugă apoi ceapa, țelina și prazul și se călesc câteva minute până ceapa devine moale. Se adaugă făina, amestecând bine ca să nu se formeze cocoloașe și după ce aceasta s-a înglobat, se toarnă supa de pui sau apa peste amestecul din tigaie și se lasă pe foc să fiarbă un pic, amestecând cu o lingură de lemn sau un tel.

Se pun apoi sparanghelul și cartofii în supă și se lasă pe foc, reducând un pic temperatura, în jur de 20 - 30 minute până cartofii sunt gata și moi. Se condimentează cu sare și piper după gust.

Între timp, în tigaia în care a fost jambonul sau opțional în alta dar cu 1-2 linguri de ulei de măsline, se călesc ciupercile până se înmoaie, cam 5 -7 minute.

După ce legumele din supă sunt gătite, se mixează întreg conținutul cu un blender până capătă o consistență de piure fin. Dacă vi se pare supa cam groasă mai puteți adăuga apă (ferbinte) sau supă de pui.

Se pune iar pe foc mediu și se adaugă smântâna lichidă și ciupercile călite, se amestecă bine până începe iar să fiarbă.