Luna martie s-a scurs cu lucruri vechi, dar şi câteva noi pe care Luca le-a adunat în bagajul lui de descoperiri. Deşi multe le ştim din cărţi, online sau din auzite, despre ce praguri mai trebuie să treacă, ce "realizări" ar trebui să facă în fiecare lună, e mult prea minunat să vezi cum se dezvoltă zi de zi, fără să ţii cont de tipare. Cel mai cel a fost zâmbetul cel ştrengar, la început doar un surâs, cu care Luca a început să ne surprindă des în ultima vreme. Zâmbetul îi este însoţit de un entuziasm nemărginit ce i se transmite în totul corpul, începe să dea din mânuţe şi picioruşe de parcă ar alerga la maraton, aşa pornesc dimineţile lui de obicei :) Interesantă este însă trecerea bruscă de la o stare de veselie la una de tristeţe maximă... Mă topesc ca o acadea când văd cum i se arcuiesc buzele în jos, începe să plângă icnind şi să-i curgă lacrimi mari pe obrăjori... Of. 

Somnul de noapte parcă-i mai stabil, doar se trezeşte pentru o repriză de lăptic, dar pe tata Petersen reuşeşte să nu-l mai trezească, însă dumnealui tot se plânge că n-a dormit suficient şi bine, cam ca aici.

Statul pe burtă şi ridicatul capului e o activitate parcă mai plăcută şi interesantă, fără prea mult deranj. Într-o zi a reuşit chiar să se întoarcă de pe burtă pe spate, sub privirile noastre uimite. Cum, deja? Când a trecut timpul când abia de-şi mişca căpşorul delicat, iar acum îl ţine destul de bine şi sigur? Suptul degetelor iar e ceva nou. Mai calmant şi dulce decât degeţelele lui nici că ar putea exista :) La fel de curios a rămas de pereţii albi, cerul noros, copacii încă neînveriziţi, dar la care se uită cu mai mare interes. Şi vorbeşte în limba lui bebeluşească cu ce-i nimereşte în cale, cuptorul din bucătărie, duşul de la baie, masa, scaunul, plantele din cameră, noi, pisicul, pereţii, orice :) Povesteşte şi nu se mai opreşte. Sau da, are şi perioadele de visare cu ochii deschişi şi contemplare. Aşa ca mama, ce să-i faci, că doar aşchia nu sare departe de trunchi :)

Poate noi, ăştia mari, grăbiţi de cursul ameţitor al vieţii de zi cu zi, am uitat de micile bucurii şi de marile eforturi. Pentru că da, ce nouă ni se pare natural şi neînsemnat, pentru el este un tărâm necunoscut şi orice nouă descoperire şi mişcare, mimică o face, este o mare reuşită obţinută cu mult efort.

De activităţi sociale n-a dus lipsă nici acum: mama l-a luat la un atelier de pâine, a participat "cot la cot" la un maraton culinar alături de prieteni, a învăţat că se poate odihni la fel de bine şi în cărucior, nu doar în sling, a fost în prima lui vizită peste noapte la zâna din Liege, a dormit buştean de Ora Pământului şi poate cel mai frumos a fost că a întâlnit prima dată una dintre bunici. Şi cine-l face pe Luca să râdă mai vesel sau să-l calmeze prin legănat mai bine decât bunica? :)

Luca, o lună