Spaghete cu sos de roşii, mozzarella şi busuioc

29 mai 2012

Aveam altceva pregătit de-ale gurii de a publica pe blog. Dar, precum vremea, lucrurile se schimbă rapid pe aici. Iar în criză de timp, am făcut rapid nişte paste şi cum mi-am amintit că v-am spus de o reţetă pe care o tot fac de ceva vreme, am făcut şi câteva fotografii. Apropos de fotografiat, lumina asta de seară este minunată. Ceasul arată că e destul de târziu, dar lumina de afară spune altceva. Bine, asta vara, când avem lumină de zi chiar în jur de 10-11 seara; nu acelaşi lucru se întâmplă însă iarna pe aici, de fapt s-a şi observat lipsa bucătărelii pe blog în lunile friguroase. Deh, muzele mele funcţionează pe bază de clorofilă, dacă au lumină bună de zi, se pun pe treabă, altfel, nici că le pasă...


Să revin la reţetă, pe care am învăţat-o acum vreo 4 ani, la Berlin, de la nişte amici brazilieni. Îmi amintesc şi acum acea seară plăcută de vară şi o invitaţie la o cină, într-o mică garsonieră de cămin. Aveam multe de povestit, noi abia mutaţi în acel oraş minunat, curioşi de orice, ei, cu o vârstă dublă, cât a noastră, cu multe de spus. Pintre care şi reţeta sosului pentru pastele pregătite chiar în acea seară.


După cum vedeţi şi în "ilustraţia" de mai sus, ingredientele sunt puţine, iar combinaţia lor este cât se poate de uşor de făcut. Roşiile în bulion (eu le prefer pe cele tăiate cuburi) se pun la foc mic cu un pic de ulei de măsline şi se lasă să se coacă, până mai scade conţinutul lichid. Dacă vreţi, tot la început puteţi adăuga şi câeva roşii proaspete. Cam dupa 15 minute, se adaugă un pic de boia, busuioc uscat, sare şi piper. Şi se mai lasă niţel pe foc, amestecând în mod constant cu o lingură de lemn. La final se adaugă brânza mozzarella şi se face focul mic sau se opreşte de tot. Brânza se va topi şi va lega sosul.


Pentru că meneer Petersen şcolărea la ora cinei, am invitat-o la masă pe domniţa floarea-soarelui. Eu mi-am pus un vin şi ea mi-a povestit, eh, de-ale ei. :) Nici nu am apucat să vă mai arăt progresul grădinii. Dar poate într-una din zile ajung cu aparatul de fotografiat şi pe-acolo. Până atunci, o avanpremieră :)


Ei, s-a făcut întuneric şi pe aici. Vreme de somn. Noapte bună!

O limonadă

Nu mai credeam că o să vină vremea unei limonade răcoroase pe un soare luminos şi călduros. Tare călduros, 26°C atât am numărat. Unii ajung să se bucure şi de nişte grade în termometru. Eu m-am bucurat dublu, de căldură şi o limonadă cât să fac un echilibru termic. Dar după atâtea ploi, de fapt una lungă ce a început prin noiembrie şi nu s-a mai oprit, decât aşa, nişte pauze scurte, cât să te amăgească, soarele a fost mai mult decât binevenit. Nu zic, ploaia îmi place, dar în luna mai, soarele îmi place mai mult.


Limonada nu-i o băutură atât de complicat de făcut, deşi unele reţete pot fi bineînţeles simandicoase, dar eu am preparat-o pe cea mai simplă. Am stors bine 3-4 lămâi, iar ca să-i dau un gust şi mai răcoros am adăugat nişte frunze de mentă, tăiate subţire, ca aroma să poată fi absorbită mai rapid. O prietenă m-a învăţat să o freci în palme, pentru acelaşi efect. Menta am adus-o tocmai de la Susleni, iar în ultimele săptămâni a înnebunit crescând zi de zi. O ţin afară şi soarele o mai alintă din când în când.


Ca să îndulcesc băutura, am adăugat un pic de miere, iar ca să-i dau un pic de gust variat am pus un strop de pudră de ghimbir, asta pentru că mi-am amintit de gustul minunat al unei beri de ghimbir, tare bună, ce-i drept.


Voila, o băutură perfectă pentru a răcori nişte turişti însetaţi după o plimbare de descoperire a Antwerp-ului. Lor le-a plăcut, sper şi vouă :)  

Pompoane/Pom-poms, un tutorial vizual

20 mai 2012

Aşa cum am zis şi promis, iată şi tutorialul pentru făcut Pompoane. Ce sunt? Nişte ciucuri de hârtie, sau pom-poms (termenul englezesc) cu care poţi să înveseleşti un pic casa sau un alt spaţiu. Eu le-am făcut cu ocazia petrecerii micuţei Charlotte, dar nu m-am grăbit să le dau jos. Mai rezistă ele un pic până mă plictisesc şi inventez altceva. Inspirată am fost de Martha Stewart, de unde am şi folosit instrucţiunile pe care le-am adaptat niţel.


Poate prezint prea multe imagini în detaliu, dar de fapt cei mai importanţi paşi sunt: împăturit, tăiat, îndoit, legat şi desfăcut.

Cele necesare:
  • hârtie creponată - rulouri de 50x250cm, deşi în "reţeta" originală sunt folosite coli de hârtie pergament;
  • sfoară;
  • foarfece.

1+2. Pentru că am folosit rulouri de hârtie creponată, primul pas a fost să-mi dau seama cât de multă am nevoie pentru un pompon. Am avut nevoie de toţi cei 250cm lungime, pe care i-am desfăcut cu grijă şi i-am împăturit în 8 straturi. Dacă vrei însă alte dimensiuni, poţi recalcula modul de împăturire.


3+4. Am tăiat hârtia împăturită la marginile îndoite. Au ieşit 8 bucăţi, fine şi delicate.


5+6. Pliezi colile, când pe-o parte, când pe cealaltă, în acordeon.


7+8. Strângi şi apeşi bine hârtia ca pliurile să-şi păstreze forma.


9+10. Legi hârtia pliată la mijloc cu sfoară, având grijă să nu pierzi plurile.


11+12. Tai capetele în mici semicercuri.


13+14. Desfaci delicat şi cu grijă hârtia, aceasta fiind foarte subţire se poate rupe foarte uşor.


15. Şi voilà, pomponul, pamponul, pom-pom-ul, ciucurele sau cum vreţi să-i mai spuneţi, că eu nu m-am hotărât încă :)


Zi frumoasă de duminică vă doresc!

Casa plină de oameni, mari şi mici

18 mai 2012

Dacă mă urmăriţi şi pe blogul de fotografie, poate aţi prins postarea din februarie cu un bebeluş mic, mic. Mai exact, pe 2 februarie, când de ziua mea s-a născut o fetiţă, cu un nume foarte frumos, Charlotte. Până atunci era doar The Little Strawberry :) Ei, domniţa a crescut şi săptămâna trecută a făcut 100 de zile, iar cu această ocazie a avut prima ei petrecere, cu tam-tam, bineînţeles. În Coreea, această serbare sau Baek-il, este la fel de importantă ca ziua de naştere şi reprezintă tradiţia de a celebra bucuria supravieţuirii primelor 100 de zile ale unui bebeluş.

Noi ne-am oferit casa pentru mica petrecere. Şi tare mi-a plăcut să o aranjăm de sărbătoare, împreună cu o prietenă am făcut pompoane, am decupat litere şi desene şi am deocar un pic pereţii, înca destul de goi, ai casei. A fost o după-amiază liniştită de sâmbătă, cam friguroasă de mai, dar tocmai bună pentru a o petrece în casă, alături de oameni frumoşi, discuţii şi poveşti vesele în jurul mesei cu feluri de mâncare cu nume şi gust interesant, muzică calmă, un vin delicat şi gânduri bune.

Bineînţeles că aparatul de fotografiat a fost prezent şi în mod discret a surprins câteva momente...


Tânăra familie, Hyojin, Charlotte şi Matt.


Casa şi masa.


Iar pe masă... feluri coreene: Dotorimuk (stanga sus) - un jeleu de ghindă şi legume, servite reci şi Japchae (mijloc jos) - tăiţei din cartofi dulci cu diferite legume.


Kimbap, ruladă cu orez coreean, legume şi carne de vită. Seamănă mult cu sushi-ul japonez, dar nu este, sau poate ar putea fi varianta coreeană. În orice caz, este foarte popular în Coreea, un fel de banalul nostru sandvici pe care-l iei cu tine în călătorii.


Iar ca să mai variem un pic meniul, eu am pregătit un Quiche de zucchini.


Atmosfera... Totul a început cam aşa :)


Desertul a fost o prăjitură delicioasă de căpşune, una de ciocolată şi multe, dar multe căpşune. Servite cu spaniolul cava. Mmminunat :)


Frumos...

Ia ziceţi, aveţi vreo petrecere de organizat? :) Îmi ofer "serviciile" şi/sau casa, dacă vreţi şi pregătim şi aranjăm totul frumos. Doar daţi-mi un semn, urc pe covorul fermecat şi vin! :)

Ocaziile în afara aniversărilor sau ale altor zile însemnate în calendar sunt însă cele mai frumoase de a sărbători. Poţi găsi orice motiv şi simplu fapt că ai în preajmă nişte oameni frumoşi cu care vrei să-ţi petreci o după amiază răcoroasă de mai.

Urmează un post cu niscai tehnici organizaţionale. Staţi pe-aproape :)

Prânzul rapid, nişte paste

15 mai 2012

Dacă te lupţi cu treburile şi timpul, nu apuci nici să mănânci. Nu-i departe de adevăr că dacă vrei însă ceva rapid de gătit şi mâncat, alegi să faci nişte paste. Le pui la fiert, faci un sos repede acolo şi, voila!, ai ceva rapid, săţios şi, nu-ştiu-cât-de-adevărat, sănătos de mulţumit papilele gustative. Bineînţeles partea cu sănătosul depinde tare mult de cum faci şi ce pui în sos; aici să vorbească experţii :)

Eu de multe ori însă nu mă complic cu sosul, sau poate nu am găsit încă formula chimică sau ce ingrediente să pun în el ca să iasă un sos fluid, cremos, nu prea apos. Doar unul îmi iese minunat, cu roşii şi mozzarella, pe care l-am învăţat de la nişte prieteni brazilieni. Aşa că ajung de cele mai multe ori să fac pastele într-un mod intuitiv. Asta am făcut şi mai devreme, "nişte paste", căci nu le-am făcut după o reţetă, deci nu am alt nume mai potrivit ca titlu.


Văzusem eu undeva combinaţia de Gorgonzola şi nuci într-o salată. Eu am zis să o încerc cu paste. Şi a ieşit minunat. Iar cu un strop de busuioc, chiar excepţional, părerea mea.


După ce fierbi pastele (cum şi cât, au binevoit producătorii să scrie pe ambalaj), le clăteşti niţel cu apă rece; apoi, cât sunt încă fierbinţi, le amesteci cu un pic de ulei de măsline. Asta le face să nu fie lipicioase.


Gorgonzola şi nucile vin de-a gata, nu trebuie să le faci nimic. Pui câţiva bulgări de branză şi nişte nuci tăiate/întregi peste paste, încă un pic de ulei de măsline, un pic de sare şi piper şi ăsta-i prânzul.


De fapt nu, greşesc, mai ştiu să fac unele cu somon fumé şi sos de ceapă şi smântână, iar altele tot cu somon şi rucola. Tare bune şi au fost şi lăudate, aşa că poate le promovez şi aici pe blog. Dar asta cu altă ocazie. Acum înapoi la lupta cu treburile şi timpul. :)