Cu această postare am ”deschis” carnetul de notițe în care mi-am notat idei de povești pe care să nu le uit să le scriu și aici pe blog. Chiar dacă tendința prezentului grăbit e să povestești și să arăți în timp real ce faci și dregi, eu cred și în frumusețea trecutului, cel care s-a așezat în amintiri. Povestioara asta-i cam din februarie, când zilele erau mai scurte, nopțile mai lungi, cu dor așteptam primăvara, deși nici iarnă n-am avut, iar muzele mele m-au răsfățat cu poftă și spor la creat și meșteșugărit.
Totul a pornit de la o carte foarte frumoasă, Made by Hand: A Collection of Projects to Print, Sew, Weave, Dye, Knit or Otherwise Create, de Lena Corwin. Eu de felul meu, când a fost vorba de creat ceva, nu prea am fost adepta cărților cu instrucțiuni pas cu pas, mai mult scotoceam în cap ceva idei sau mă inspiram de ici-colo. Ceea ce fac și acum, bineînțeles, când timpul îmi priește. Dar aceasta este o carte din care să te inspiri și să lași și mintea să-ți zburde, adaptând și modificând proiectele din ea. Fotografiile sunt minunate, descrierea proiectelor, instrucțiunile și tehnicile folosite sunt accesibile, doar să ai timp să te apuci de ele, căci pofta sigur apare numai răsfoind primele pagini. Proiectele sunt simple, de bază, despre cum să coși, să croșetezi, să tricotezi, să faci săpun sau lumânări de ceară, să vopsești și colorezi stofe, să faci bijuterii, etc.
Nu știu cum se face că în februarie, deși fiind cea mai scurtă lună din an, am reușit să-mi fac timp cât dormea piticul sau chiar cu el alături ca mic ucenic și să lucrez la câteva proiecte. I-am făcut lui o pereche de șalvari dintr-un material luat acum un an, apoi din entuziasm am mai făcut alte două perechi pentru încă doi pitici. Sunt faini pentru că sunt bufanți, iar elasticul le permite să fie purtați și mai târziu, când mai cresc ăștia mici și le-or veni ca niște pantalonași scurți.
Alt proiect din carte s-a potrivit minunat cu câteva daruri pe care vroiam să le fac unor prietene dragi, pentru că atunci când pot, prefer și îmi place mult să pun un pic din amprenta mea într-un cadou. Când eram mai mică, făceam propriile felicitări, simple sau cu aplicații de petale uscate de flori; cu timpul, descoperind și având mai multe materiale la dispoziție, dar și idei, am încercat să creez și să dăruiesc lucruri făcute de mine, cu propriile mâini. Parcă-i mai cu drag, parcă-i mai cu dor. Acum am făcut niște șiraguri de mărgele printr-o tehnică descrisă în carte ca brick-stitch. Deși destul de migălos, având în vedere că mărgelele au doar 1mm în diametru, totuși mi-a plăcut să le lucrez, căci mă pot lăuda cu ceva răbdare când e vorba de minuțiozitate. Iar colierele au ieșit faine, delicate și sper pe placul celor care le poartă acum.
Weekend fain și creativ!
PS: tot legat de cărți, în dreapta a blogului veți găsiți de-acum încolo o secțiune despre ce cărți citesc și răsfoiesc eu în momentul de față. Poate vă inspiră! :)