Hai că dacă tot a fost spirit de sărbătoare drăgăstoasă mai dăunăzi, ia să vă arăt eu cum putem să ne arătăm afecțiunea, grija și iubirea față de... dragele noastre linguri și tocătoare din lemn. Da, da, tocmai ele, care ne sunt alături în atâtea dis-de-dimineți, când le facem celor mici ovăz cu lapte și amestecăm de zor cu o lingură de lemn să nu se prindă de fundul vasului sau când, pentru prânzul frugal, tăiem repede câteva felii de pâine crocantă pe un fund de lemn și tocăm niște legume sau când întindem cu făcălețul foi și foi de aluat de plăcinte, tarte, pizza și numai câte și câte pentru cina de zi cu zi, sărbătorile cu familia și întâlnirile cu prietenii în jurul mesei pline cu bunătățuri. E un mod de a le spune mulțumesc pentru că ne sunt alături zi de zi. Orice bucătăreasă sau bucătar o să înțeleagă acest îndemn.

Eu nu știam mai demult că lemnul trebuie protejat. E adevărat că vedeam diverse produse pentru întreținerea podelelor, parchetului, mobilierului, dar nu m-am gândit că și lemnul folosit în bucătărie trebuie protejat. Am aflat asta de câțiva ani, poate de când mă aventurez mai mult pe tărâmul bucătăriei și folosesc din ce în ce mai mult ustensilele din lemn. Iar cu timpul îmi dau seama că devin valoroase și mult mai dragi, căci poartă pe ele urmele a zeci și sute de arome, gusturi și amintiri. Tocmai din acest motiv au nevoie de un pic de grijă sub forma unei alifii simple, care să le protejeze de expunerea repetată la apă și să fie mai rezistente la pete și diverse mirosuri.


Unele din ustensilele pe care le avem de lemn poartă povești. Făcălețul cu care întind aluatul mi l-a dat mama și a fost al mamei ei - babușka cum îi spuneam noi. Mi-a devenit și mai drag când îmi aduc aminte cum întindea ea foile de plăcintă sau pe cele de chiroște / colțunași sau de tocmagi. Unul din tocătoarele de lemn pe care-l avem l-am ars odată pe un aragaz (din totală neglijență ce putea să se transforme în ceva mai grav), apoi s-a mai crăpat, astfel încât la un moment dat am zis că trebuie schimbat. M-am vindecat însă de acest perfecționism și am început să văd, să accept și să apreciez trecerea timpului și la obiectele pe care le folosesc zi de zi, la fel cum o fac pentru propriul corp, piele, păr... Dar cum avem grijă de noi, folosind diverse produse cosmetice, (și mă refer la acele produse naturale, blânde, care doar ajută corpul să-și folosească propriile funcții de întreținere, nu de cele care încarcă inutil pielea cu diverși compuși chimici, dăunători, care promit marea și sarea), așa și lemnul (sau alte obiecte din alte materiale naturale) trebuie întreținut, cu blândețe și multă grijă.

Până acum am folosit un ulei mineral pentru un tocător din bambus și altul pentru blatul de lemn din bucătărie. Dar de ceva vreme, inspirată de pe ici-colo de idei mai simple, naturiste, de făcut în casă, am zis să-mi fac singură o alifie pentru lemnăria din bucătărie. Iar rezultatul a ieșit nespus de bun - pentru standardele mele, bineînțeles, nu prea ridicate :). În plus, mi-a satisfăcut și plăcerea de a transforma un pic bucătăria în laborator de experimente, căci e vorba și de un pic de chimie la mijloc. Fiind vorba însă de doar două ingrediente - ulei vegetal și ceară de albine - e unul din cele mai simple și plăcute experimente pe care le-am făcut până acum. Ah, poate biscuiții din numai două ingrediente se mai încadrează aici. În plus, beneficiază și mâinile de un masaj și hidratare de pe urma acestui experiment.

Există multe rețete de a face această alifie - unt de lemn cum i-am zis eu. Am căutat și citit diverse păreri și recomandări în special legate de uleiul folosit și apoi raportul între ulei și ceară. În principiu e bun orice ulei vegetal neutru, dar unele sunt mai potrivite pentru lemn pentru că au proprietăți speciale - nu râncezesc așa repede, au un grad mai mare de absorbție, se usucă mai rapid, sunt inodore și de preferat în stare lichidă. Câteva potrivite pentru lemn sunt uleiul de nuci, uleiul de floarea-soarelui, uleiul de tung, uleiul din semințe de in sau chiar uleiul de cocos. Unele uleiuri vor schimba un pic culoarea lemnului, dar și asta are farmecul ei, consider eu. Iar ceara de albine oferă o protecție în plus și rezistență la apă și consistența untoasă, ușor de utilizat. Raportul este în general de 1 (ceară) : 4 (ulei).

Impulsul meu a venit odată cu o carte minunată, nici nu se putea altfel. O carte pe care o așteptam de multă vreme, de peste un an?, un an plin de povești scrise de cele două autoare, MAV și SCB, ele fiind și autoarele blogului - 3191 Miles Apart. În cartea A Year Between Friends și-au propus să documenteze un an din prietenia lor, prin fotografii, rețete, idei de proiecte de făcut în casă și poate cele mai frumoase sunt scrisorile pe care acestea și le-au scris lună de lună. Ei, în ea am găsit rețeta acestui unt de lemn/spoon oil și pe care o să o împărtășesc aici prin prisma propriei experiențe.


Ingrediente pentru aprox. 1/2 l de unt de lemn:

• 200 ml ulei de nuci
• 50 gr ceară de albine *
• opțional: câteva picături de ulei esențial - lămâie, lemongrass, rozmarin, etc.

* eu am găsit o ceară de albine sub formă de fulgi, în felul acesta s-a topit mai ușor în ulei, dar se pot folosi și mici calupuri de ceară, mărunțite/rase în prealabil.

Altele:

• un borcan de sticlă, încăpător (pentru că acesta va intra în contact cu ceara caldă, va fi mai greu de utilizat pentru viitor, poate doar de păstrat pentru astfel de proiecte)
• un vas/cratiță în care să încapă borcanul
• câteva bucăți de hârtie abrazivă/șmirghel
• o bucată de pânză
• 1 borcan cu capac în care se va păstra untul de lemn

Tratarea obictelor din lemn

După ce ustensilele din lemn s-au uscat și alifia s-a răcit și a căpătat o consistență untoasă, urmează pasul cel mai plăcut, ungerea lor. Se ia cu degetele din untul de lemn și se ”masează” fiecare bucățică de lemn, întinzând bine alifia ca să pătrundă uniform în lemn.

Se lasă apoi pe câteva prosoape de bucătărie pe o suprafață întinsă, bine aerisită, câteva ore sau peste noapte. Se freacă apoi excesul de unt cu o bucată de pânză.