Aşa cum făceam şi atunci când era încă în burtă, comparam ce scria prin cărţi că ar trebui să se întâmple, să simt într-o anumită lună, aşa mai fac şi acum (ce-i drept, atunci când apuc să citesc, uneori rămân în urmă, alteori citesc şi pentru lunile din faţă...). Specialiştii însă recomandă să nu depinzi de aceste comparaţii, ci doar să fie un punct de reper, pentru că fie care organism are propriul mod de a funcţiona, de a se dezvolta. Aşa că încerc să stau relaxată şi să mă bucur de fiecare nou lucru şi descoperire pe care le face Luca. He-he-he şi piticul a făcut multe luna asta. 

Încet, încet, capătă chip de om mic şi-l pierde pe cel de bebeluş... Mimică îi este din ce în ce mai expresivă, face mutriţe haioase atunci când îl cuprinde fericirea, dar şi tare plângăcioase atunci când e supărat. Supărat foc. Zămbeşte când se trezeşte din somn sau când se vede în oglindă şi râde în hohote când mama zumzăie ca o albină, bzz-bzz-bzzz... şi plânge mai tare când nu-i convine ceva, ba că nu reuşeşte să facă o mandevră pe care îşi imaginează c-o poate face, ba că este lăsat pe salteluţa de joacă, ba că-l trezim cu motiv bine întemeiat când îi e somnul mai dulce. Îşi susţine căpşorul tot mai bine, iar statul pe burtă nu mai este aşa neplăcut. A devenit mai curios de obiectele din jurul lui, inclusiv cele mai apropiate jucării, mânuţele şi picioruşele, la care se uită tare bănuitor atunci când îi facem baie. Se joacă cu mâinile şi i se par tare delicioase, mmm.... de fapt cam orice lucru pe care reuşeşte să-l prindă şi să-l apuce. Hap-hap şi în guriţă la molfăit, mnom-mnom-mnom. Ne urmăreşte cu privirea, iar la auzul vocilor cunoscute, se calmează instant. Iar într-o zi a descoperit ceva forţe noi în corpul lui şi s-a întors de pe spate pe-o parte. Şi apoi înc-o dată, şi înc-o dată şi tot aşa într-o veselie. Bănuiesc că nu-i mult până se dă de-a rostogulul, iar asta îmi cam dă fiori. De bucurie :)

Nici de activităţi sociale şi în afara casei n-a dus lipsă. Cum vremea s-a mai încălzit (în sfârşit a venit primăvara şi la noi, odată cu vara... ), am petrecut mai mult timp afară. Am făcut o plimbare prin port, am descoperit că putem ajunge rapid în sudul fain al oraşului dar şi în parcuri minunate un pic mai îndepărtate, iar într-o zi mai ploioasă am vizitat Grădinile Regale din Bruxelles. A fost agentul de vânzări şi de voie bună de Ziua Parcului, a cunoscut alţi bebeluşi şi copii. L-a cunoscut pe unchiul Molo, ce-a venit într-o vizită scurtă să ne-aducă nişte cireşe. A fost la un botez al unei fetiţe drăgălaşe şi a plâns odată cu ea ca s-o susţină moral în importantul eveniment. A petrecut o zi întreagă la iarbă verde, cu prieteni noi, în timp ce tata dădea un umăr de ajutor la lansarea unor fotografii pe apa râului Schelde. Şi să nu uit, a primit de peste mări şi ţări cele mai frumoase cărţi cu poveşti (n-am apucat încă să povestesc despre călătoria maimuţoilor în schimbul cărţilor). A mai fost la un control la medic, unde cântarul s-a oprit la cele 7 kg, iar acasă ne-am întors cu încă un vaccin şi ceva sfaturi legate de schimbarea nouă ce va veni într-o lună: introducerea hranei solide. Mda.. gata, lăpticul mamei se pare că nu-i mai este suficient, e dornic şi de alte gusturi şi arome :) 

Apropo de gusturi noi, luna asta s-a lăsat parfumată cu aromă de migdale într-o fină tartă cu ricotta, migdale şi un strop de lămâie. Cum vrema a fost superbă ieri, iar prăjitura uşor de făcut, am fugit pe seară într-un parc, să o savurăm la iarbă verde. Alături de o limonadă, că-i vară, nu? :)