Am întârziat nițel cu povestea lunii mai în grădina din balcon, dar așa cum probabil îi place și ei, așa îmi place și mie soarele, mai ales să fie prezent atunci când îi fac fotografii. Cred că în orice grădină, atunci când soarele se îmbină proporțional cu ploaia, luna mai este luna când realizezi că ai pornit o muncă/un experiment frumos care a început să dea primele roade, chiar dacă e vorba doar de un pic de verde, de flori sau de legume și fructe. Acest lucru l-am simțit și eu și e chiar plăcut.
Balconul e din ce în ce mai verde, mi-am făcut de lucru în grădină cam în fiecare zi, ba să ud plantele, ba să mai plantez și să replantez, să culeg prima recoltă, dar și să-mi pun întrebări legate de anumiți dăunători, am mutat lăzile și ghivecele de colo-colo până le-am găsit loc la toate, a fost o lună cu bune și rele. Când s-a mai încălzit nițel, iar răsadurile puse de mine a doua oară au mai crescut, am decis să le replantez pe undele dintre ele afară. Am mai făcut rost de câteva lăzi și pământ și mi-am făcut un plan cum să le pun ca să încapă toate.
Într-una am pus cele două plante de roșii din primul răsad - din martie (de fapt patru, căci când am sădit am pus câte două semințe, dar n-am avut curaj să le ”răresc”). Le-a priit bine mutarea, tulpinile s-au mai ingroșat și deja au apărut primii boboci de floare. Ca să nu le fie de urât, am plantat aici și busuiocul crescut tot din semințe, a doua oară.
În altă ladă cresc la fel de bine încă de luna trecută două rânduri de salată verde și alte două de rucola. Le-aș mai lăsa nițel să mai crească până să încep să culeg din ele.
Ei dar dacă vine vorba de cules, prima recoltă mai măreață (în afară de cozile de ceapă de luna trecută) au fost ridichile. Le-am sădit la începutul lui aprilie în lada cu dovlecei, căci am zis că până cresc aceștia, se fac ridichile. Așa a și fost. Primele ridichi le-am cules la jumătatea lui mai și le-am mâncat la micul dejun, felitate subțire pe niște tartine. Apoi am mai cules de vreo două ori și am încercat și ceva nou de data asta: am consumat și frunzele, căci știam eu de ceva vreme că se pot folosi în diverse mâncăruri. Am făcut un pesto cu frunze de ridhici, semințe de floare-soarelui și de dovleac, parmezan ras, usturoi, zeamă de lămâie, ulei de măsline și un pic de sare. Tare, dar tate bun a fost. Așa de bun și apreciat a fost (Lucacinul a zis că-i humus, dar tot i-a plăcut) că am pus frunze și la congelator. Nu știu sigur ce a fost de anul acesta le-a mers bine, anul trecut făcuse doar frunze, poate semințele de calitate, poate locul mai însorit... Am lăsat câteva plante de ridichi să facă semințe,
să vedem.
Dovleceii (zucchini) galbeni de care am pomenit mai sus au crescut și ei. Frunze nu foarte multe, nici prea mari, dar flori destule. Cu ocazia asta am aflat că doar acest soi de dovlecel (zucchini verde și galben) produc flori de ambele sexe pe aceeași plantă. Asta am observat și eu într-o dimineață când le-am văzut în floare. Apoi am aflat că florile masculine (și cele feminine, dar acestea vor produce mai apoi dovleceii, deci nu prea ai vrea să le rupi) se pot consuma (detalii aici și aici). Oare să încerc și asta? :)
În altă ladă am plantat răsadurile de ierburi aromatice, puse tot a doua oară și care au crescut mari și de un verde crud sunt toate acum: măcriș-ul de la mama, busuiocul lămâios, tarhonul, pătrunjelul, mărarul și salvia.
În ultima ladă cu pământ s-au întâmplat mai multe. Inițial am sădit niște boabe de mazăre mangetout, soiul acesta la care se mânâncă și păstaia când sunt încă verzi și fragede. M-am bucurat enorm să le văd că au răsărit peste vreo săptămână. Lângă ele, în capătul celălalt al lăzii, am plantat micuțele fire de praz și cele de spanac, ieșite tot din semințe. După cele câteva zile cât am lipsit de acasă, am văzut însă că cineva scromonise pâmântul și în locul unde ieșise mazărea erau acum niște gropițe, iar lăstarii rupți împrăștiați și ei. M-am gândit că o fi fost vreun porumbel sau altă pasăre, dar nu... a fost un alt nerușinat înfometat, imediat povestesc și despre dumnealui.
Mult așteptatele căpșuni au început să se facă și ele, cam greoi, căci vremea n-a fost cam prielnică la noi, cam frig și nu foarte mult soare. Încă nu le-am gustat, de fapt pe jumătate, Petersen s-a sacrificat, căci și ele au fost atacate și înfulecate fără milă, de același mâncăcios.
Deocamdată cele de mai sus o duc bine, le ud în mod constant, deși timpul a fost cam ploios, însă pe balcon, în ghivece, pământul se usucă mai repede. Urmează și aici o perioadă mai caldă, să vedem cum le va fi și în ce fel vor rodi.
În paralele cu cele din grădina cu zarzavaturi s-a dezvoltat frumos și grădina de flori, mai exact a înflorit. Primul, acum câteva săptămâni, fost clematisul cu niște flori mari de un roșu-purpuriu. Au ținut vreo săptămână-două, apoi s-au scuturat. Caprifoiul însă n-a făcut nici boboci, nici flori încă și-l cam bănuiesc că ceva nu-i place. Poate se simte cam sufocat în același ghiveci lângă clematis, planta de zmeur și florile de câmp, care și ele s-au lungit, înverzit și înflorit.
Macii sunt abia boboci, așa că vor fi maci de iunie, la fel și lavanda. Trofoiul cel cu patru foi (oxalis) a înflorit și el, iar pe lângă ele câteva margarete și niște plante decorative cu flori colorate pe care le-am cumpărat de curând, ca să mai înveseleasă nițel balconul.
Acum că am vorbit de cele bune, să le pomenesc și pe cele rele, că și din ele mai învățăm ceva. Câteva dintre plante au fost atacate de afide, dar parcă nu așa mult ca anul trecut, poate a fost mai frig acum, poate sunt plantele mai sănătoase și se luptă seingure, nu știu, cert e că am pregătit o soluție macerată cu urzici, am auzit că asta le-ar veni de hac în mod natural, în plus este și un îngrășământ bun pentru plante. La unele plante am observat și niște afecțiuni ce pare a fi boli comune, pete de mucegai sau îngălbenirea și ofilirea prematură a frunzelor. Am avut și niște buruieni, pe care inițial le credeam că sunt cine știe ce plante, nesămănate de mine însă, creșteau voios într-un ghiveci. Am aflat apoi că era răcovină (chickweed), care și ea era bună de consum în salate sau supe, dar n-am mai încercat-o. Am curățat însă ghiveciul și am replantat nalba de grădină (hollyhock).Vântul, iar într-o zi și grindina au fost și ele prezente, chiar poate mai puternic se simte pe un balcon la etaj, dar plantele nu au suferit prea tare. Ei, dar cel mai cel a fost și... este un... șoricel. Da, el ne-a mâncat și mazărea abia sădită, și primele căpșuni abia coapte (pe care Luca le aștepta cu atâta nerăbdare), și pe care nu am reușit încă să-l pindem. Problema este că am avut unul și anul trecut, pe care l-am prins peste noapte (într-o capcană inofensivă), dar acesta, nu știm domn'le, nu-i place nici brânza franțuzească, nici salamul, nici brioșele cu nuci și zucchini. O fi vreun șoricel vegan, ca să vezi. Iar din cauza asta, deși încerc să nu-mi pierd entuziasmul de a petrece o după-amiază tolănită la soare pe balcon (imaginar măcar), totuși parcă nu am chef să dau nas în nas cu rozătorul. Și bănuiesc nici Koshka motanul. Doar Lucacinul pare bucuros nevoie mare, că tot întreabă de el și se laudă fericit că șoricelul i-a mâncat căpșunele.
Andreea / Miez: Mai în grădina noastră :: Explozie de viață
Raluca / Cupcake: Grădina cu flori din Antwerpen
Andra / Copilăria de la E la F: Florar grădinar
Teodora / Stanciova: Mai în gospodărie
iar dacă mai sunteți și alți pasionați de grădinărit, hai și voi cu poveștile voastre!
Balconul e din ce în ce mai verde, mi-am făcut de lucru în grădină cam în fiecare zi, ba să ud plantele, ba să mai plantez și să replantez, să culeg prima recoltă, dar și să-mi pun întrebări legate de anumiți dăunători, am mutat lăzile și ghivecele de colo-colo până le-am găsit loc la toate, a fost o lună cu bune și rele. Când s-a mai încălzit nițel, iar răsadurile puse de mine a doua oară au mai crescut, am decis să le replantez pe undele dintre ele afară. Am mai făcut rost de câteva lăzi și pământ și mi-am făcut un plan cum să le pun ca să încapă toate.
Într-una am pus cele două plante de roșii din primul răsad - din martie (de fapt patru, căci când am sădit am pus câte două semințe, dar n-am avut curaj să le ”răresc”). Le-a priit bine mutarea, tulpinile s-au mai ingroșat și deja au apărut primii boboci de floare. Ca să nu le fie de urât, am plantat aici și busuiocul crescut tot din semințe, a doua oară.
Ei dar dacă vine vorba de cules, prima recoltă mai măreață (în afară de cozile de ceapă de luna trecută) au fost ridichile. Le-am sădit la începutul lui aprilie în lada cu dovlecei, căci am zis că până cresc aceștia, se fac ridichile. Așa a și fost. Primele ridichi le-am cules la jumătatea lui mai și le-am mâncat la micul dejun, felitate subțire pe niște tartine. Apoi am mai cules de vreo două ori și am încercat și ceva nou de data asta: am consumat și frunzele, căci știam eu de ceva vreme că se pot folosi în diverse mâncăruri. Am făcut un pesto cu frunze de ridhici, semințe de floare-soarelui și de dovleac, parmezan ras, usturoi, zeamă de lămâie, ulei de măsline și un pic de sare. Tare, dar tate bun a fost. Așa de bun și apreciat a fost (Lucacinul a zis că-i humus, dar tot i-a plăcut) că am pus frunze și la congelator. Nu știu sigur ce a fost de anul acesta le-a mers bine, anul trecut făcuse doar frunze, poate semințele de calitate, poate locul mai însorit... Am lăsat câteva plante de ridichi să facă semințe,
să vedem.
Dovleceii (zucchini) galbeni de care am pomenit mai sus au crescut și ei. Frunze nu foarte multe, nici prea mari, dar flori destule. Cu ocazia asta am aflat că doar acest soi de dovlecel (zucchini verde și galben) produc flori de ambele sexe pe aceeași plantă. Asta am observat și eu într-o dimineață când le-am văzut în floare. Apoi am aflat că florile masculine (și cele feminine, dar acestea vor produce mai apoi dovleceii, deci nu prea ai vrea să le rupi) se pot consuma (detalii aici și aici). Oare să încerc și asta? :)
În altă ladă am plantat răsadurile de ierburi aromatice, puse tot a doua oară și care au crescut mari și de un verde crud sunt toate acum: măcriș-ul de la mama, busuiocul lămâios, tarhonul, pătrunjelul, mărarul și salvia.
În ultima ladă cu pământ s-au întâmplat mai multe. Inițial am sădit niște boabe de mazăre mangetout, soiul acesta la care se mânâncă și păstaia când sunt încă verzi și fragede. M-am bucurat enorm să le văd că au răsărit peste vreo săptămână. Lângă ele, în capătul celălalt al lăzii, am plantat micuțele fire de praz și cele de spanac, ieșite tot din semințe. După cele câteva zile cât am lipsit de acasă, am văzut însă că cineva scromonise pâmântul și în locul unde ieșise mazărea erau acum niște gropițe, iar lăstarii rupți împrăștiați și ei. M-am gândit că o fi fost vreun porumbel sau altă pasăre, dar nu... a fost un alt nerușinat înfometat, imediat povestesc și despre dumnealui.
Mult așteptatele căpșuni au început să se facă și ele, cam greoi, căci vremea n-a fost cam prielnică la noi, cam frig și nu foarte mult soare. Încă nu le-am gustat, de fapt pe jumătate, Petersen s-a sacrificat, căci și ele au fost atacate și înfulecate fără milă, de același mâncăcios.
Deocamdată cele de mai sus o duc bine, le ud în mod constant, deși timpul a fost cam ploios, însă pe balcon, în ghivece, pământul se usucă mai repede. Urmează și aici o perioadă mai caldă, să vedem cum le va fi și în ce fel vor rodi.
În paralele cu cele din grădina cu zarzavaturi s-a dezvoltat frumos și grădina de flori, mai exact a înflorit. Primul, acum câteva săptămâni, fost clematisul cu niște flori mari de un roșu-purpuriu. Au ținut vreo săptămână-două, apoi s-au scuturat. Caprifoiul însă n-a făcut nici boboci, nici flori încă și-l cam bănuiesc că ceva nu-i place. Poate se simte cam sufocat în același ghiveci lângă clematis, planta de zmeur și florile de câmp, care și ele s-au lungit, înverzit și înflorit.
Pe celălat perete, de doar câteva zile, trandafirul cățărător salută maiestuos, cu florile lui de un roz pal și parfum delicat, soarele. Atunci când e, căci nu prea a cam fost în ultimul timp, abia azi s-a hotărât să iasă de după nori. Lucacinul zice că s-a ascuns după copaci și îmi arată plantele de roșii și dafinul, că astea ar fi niște copaci mai mici, copchiii ăștia :)
Macii sunt abia boboci, așa că vor fi maci de iunie, la fel și lavanda. Trofoiul cel cu patru foi (oxalis) a înflorit și el, iar pe lângă ele câteva margarete și niște plante decorative cu flori colorate pe care le-am cumpărat de curând, ca să mai înveseleasă nițel balconul.
Acum că am vorbit de cele bune, să le pomenesc și pe cele rele, că și din ele mai învățăm ceva. Câteva dintre plante au fost atacate de afide, dar parcă nu așa mult ca anul trecut, poate a fost mai frig acum, poate sunt plantele mai sănătoase și se luptă seingure, nu știu, cert e că am pregătit o soluție macerată cu urzici, am auzit că asta le-ar veni de hac în mod natural, în plus este și un îngrășământ bun pentru plante. La unele plante am observat și niște afecțiuni ce pare a fi boli comune, pete de mucegai sau îngălbenirea și ofilirea prematură a frunzelor. Am avut și niște buruieni, pe care inițial le credeam că sunt cine știe ce plante, nesămănate de mine însă, creșteau voios într-un ghiveci. Am aflat apoi că era răcovină (chickweed), care și ea era bună de consum în salate sau supe, dar n-am mai încercat-o. Am curățat însă ghiveciul și am replantat nalba de grădină (hollyhock).Vântul, iar într-o zi și grindina au fost și ele prezente, chiar poate mai puternic se simte pe un balcon la etaj, dar plantele nu au suferit prea tare. Ei, dar cel mai cel a fost și... este un... șoricel. Da, el ne-a mâncat și mazărea abia sădită, și primele căpșuni abia coapte (pe care Luca le aștepta cu atâta nerăbdare), și pe care nu am reușit încă să-l pindem. Problema este că am avut unul și anul trecut, pe care l-am prins peste noapte (într-o capcană inofensivă), dar acesta, nu știm domn'le, nu-i place nici brânza franțuzească, nici salamul, nici brioșele cu nuci și zucchini. O fi vreun șoricel vegan, ca să vezi. Iar din cauza asta, deși încerc să nu-mi pierd entuziasmul de a petrece o după-amiază tolănită la soare pe balcon (imaginar măcar), totuși parcă nu am chef să dau nas în nas cu rozătorul. Și bănuiesc nici Koshka motanul. Doar Lucacinul pare bucuros nevoie mare, că tot întreabă de el și se laudă fericit că șoricelul i-a mâncat căpșunele.
Ei, cam astea au fost năzdrăvăniile din grădina din balcon în luna mai. Eu am întârziat un pic cu povestitul, m-am motivat la început, dar fetele grădinăresele s-au ținut de cuvânt și au fost punctuale.
Vă invit să citiți și poveștile grădinilor lor:
Andreea / Miez: Mai în grădina noastră :: Explozie de viață
Raluca / Cupcake: Grădina cu flori din Antwerpen
Andra / Copilăria de la E la F: Florar grădinar
Teodora / Stanciova: Mai în gospodărie
iar dacă mai sunteți și alți pasionați de grădinărit, hai și voi cu poveștile voastre!
