Iris, 12 luni

14 feb. 2017

Luna ianuarie s-a rostogolit ca un bulgăre de zăpadă pe la noi, a venit fuga și la fel a și plecat. A fost o lună plină, de la zile liniștite ca de-nceput de an nou, la altele în care am dus bătălii cu niște virusauri iernatici, altele mai calme în care am fost răsfățați de bunica și câteva cu casa plină de oameni dragi pentru sărbătoriții lunii - cei mai mici ai familiei, Lucacinul cel pus pe șotii de ștrengar de 4 ani și Zmeurica noastră cu chip de copiliță de... 1 anișor.


Chiar dacă a fost o perioadă mai aglomerată, am reușit totuși să găsesc câteva momente cu ea în brațe și să ne lăsăm duse de valul amintirilor de acum un an, când a venit pe lume. Am retrăit acea dimineață care ne-a luat pe nepregătite, cu durerile contracțiilor care erau prea dese, iar eu încercam să mă calmez că mai e mult până seara (așa cum prevedeam eu că o să se nască, căci tot seara l-am născut și pe Luca, după un travaliu de 12 ore), apoi în scurt timp durerile și mai puternice și deja gândul că o să o nasc acasă, frica însă că moașa nu va ajunge la timp, apoi toate s-au aranjat și în mai puțin de 2 ore am ținut-o în brațe, micuță și frumoasă. Așa rapid a vrut ea să vină pe lume, încât în zilele de 21 ale lunii, încercând să prind exact momentul ceasului când s-a născut, realizam că în unele deja era trecut de ora 7 dimineața :).

Nu știu dacă și-a pus ea în gând pentru a fi iar, după un an, campioană la rapiditate. Și-o fi zis că s-a plictisit de atâta mers în patru labe, văzându-l și pe Lucacin alergând mereu de colo-colo, a hotărât și ea că e mai ușor să meargă în două piciorușe. A început chiar în prima zi a anului, când a stat prima dată copăcel și fiindcă i-a plăcut așa de tare, a tot exersat și exersat, ba cu-n pas, ba cu doi, ba până la o mobilă de care să se agațe, ba până într-o altă cameră, iar de ziua ei deja mergea binișor - cadou pentru ea și pentru noi. Eu îmi făceam socoteala că se va întâmpla asta prin martie, amintindu-mi că atunci începuse și Luca, dar nu, ea și-a făcut alte planuri, iar asta îmi reamintește încă o dată că nu e bine să compari copiii :). E adevărat că el parcă și-a dat drumul mult mai repede, în câteva zile, ei i-a luat câteva săptămâni, a învățat cum să cadă mai comod în fund, apoi cum e treaba cu echilibrul. Atât de conștiincioasă și dornică să facă totul singură, încât atunci când o luai de mână ca să mai facă niște pași, ea repede o trăgea înapoi. Pusă pe fapte mari, domnița asta, nu alta!

Au fost sărbătorile iernii care ne-au umplut timpul, de nici nu știu cum a trecut așa repede. Primul ei Crăciun, prima zăpadă, vacanța de iarnă petrecută împreună, cele câteva săptămâni petrecute împreună cu bunica Dida, apoi sărbătorile lui ianuarie, a lui Luca și a ei, în care am umplut casa de prieteni și oameni dragi, mici și mari. Ca și-n alți ani i-am rugat pe invitați să înlocuiască darurile cu donații pentru cauze nobile și cazuri sociale, iar simpla lor prezență în casa noastră să le fie cel mai fain cadou pentru sărbătoriți. Și așa a și fost, s-a lăsat cu multă voie bună, cu râsete de copii și pe alocuri câteva lacrimi, cu revederi și întâlniri. Cred și încerc să le inspir și lor că acestea sunt cele mai frumoase amintiri.

Ca niciodată, în ultimele luni, mi s-a părut și mie că fetița mea bebeluș e deja o copiliță domniță, care vrea să crească mult mai repede decât îmi doresc eu. Dar am început să accept asta încetișor, să-i dau drumul, să crească în voia ei, să-și dezvolte personalitatea, să mă topească atunci când râde în hohote când o gâdili pe burtică, să fie supărată foc când nu-i iese ceva sau când nu ajung la o înțelegere cu Luca, să plângă de dor când pleacă dimineața băieții, să fie topită după tăticul ei și să-l iubească așa de tare încât în inima mea de mămică să se ivească un mic mic strop de gelozie (e normal, nu-i așa?), să vrea ea să mânânce cu lingura și să împrăștie supa peste tot, să-mi vorbească și să-mi explice pe limba ei vrute și nevrute, să fie ea și noi în jurul ei, împreună. La mulți ani, drăguța noastră!


Povestea cu flori din luna asta s-a transformat iar în una dulce, un tort pentru micuța sărbătorită, pe care l-am ornat cu o coroniță de flori din hârtie. Era cât pe ce să nu știu ce poveste să alătur acestei luni, dar m-am trezit chiar de ziua ei mai devreme și în timp ce gândurile-mi fugeau la ziua ei de acum un an, mâinile se jucau cu hârtia colorată până a ieșit o coroniță de flori, bună și de purtat pe cap :) (Sper să refac tortul într-o zi și să pun povestea completă și aici pe blog)

Un comentariu:

  1. La multi ani sanatosi si bucurosi!!! ce mai trece timpul... :) cu drag, Ioana

    RăspundețiȘtergere