Cred că mulți dintre noi facem asocieri între gusturi și anotimpuri, între gusturi și perioade din viață, între gusturi și amintiri. Cireșele sunt cu siguranță un memento al verilor călduroase, cu soare mult și mai multe fructe.

Verile călduroase, în special cele din copilărie, care aveau un farmec aparte. Amintirile mele cu cireșe din copilărie mă duc la cireșul din grădina de acasă care mai dă fructe și acum. Urcam fără griji și frică (exceptându-le pe ale mamei) în el ca să ajung la fructele cele mai coapte și roșii, aproape negre spre sfârșitul sezonului. Mă mânjeam pe mâini cu dulceața lor și le foloseam drept marfă în micul meu magazin improvizat. Mai erau cireșele albe din curtea mătușii mele, unde urcam împreună cu verișorii să culegem de compot sau dulceață. Culesul pe atunci pentru cantități mari era o corvoadă pentru noi, strâmbam din nas și evocam diverse neputințe fizice bine gândite, astfel încât să-i păcălim pe părinți. Mai erau apoi rândul de cireși de la marginea satului, unde eu ajungeam cam rar, căci eram cam mică să fiu lăsată să merg tocmai până acolo, dar auzeam povești cu găleți pline de cireșe mari, cărnoase. Îmi aduc aminte că tânjeam după cireșe mășcate, așa cum vedeam în desenele din cărțile lui tata, și uneori chiar ele apăreau ca un cadou adus de Moș Gerilă în mijloc de vară. Crescută cu fructe pe care le culegeam singură, nu-mi plăceau fructele culese și stătute de câteva zile. Cu acest defect am crescut și-l am și acum. Îmi amintesc când am ajuns în București, mergeam la piețele din oraș și vedeam cum se vând fructele, majoritatea bătute și zdrobite, cam strâmbam din nas la aspectul lor. Pe tarabele piețelor unde mergem acum, fructele și legumele par a fi abia culese, frumos aranjate în caserole... totuși gustul unora dintre ele nu se aseamănă nici pe departe cu cel al amintirilor mele. Oare amintirile au gust? Sigur că da.



Am făcut aceste buzunărașe din aluat fraged umplute cu cireșe anul trecut la începutul lui iunie. Îmi amintesc că i-am făcut o surpriză micului Lucacin abia trezit din somnul de prânz, ce boierie cu gust de copilărie. S-a uitat la ele, un pic încă somnoros, apoi a gustat cu mare poftă. Eu însă nu m-am putut prea mult bucura. Eram în primul trimestru de sarcină cu Zmeurica și nici nu știu cum am avut putere să le fac, căci de mâncat nici nu a fost vorba. Așa că vă dați seama cu ce entuziasm am așteptat eu sezonul cireșelor de vara asta, fie el și foarte scurt, fie ele și mai cu aspect, dar fără gust cumpărate de la magazin, cireșe să fie. Rețeta este o adaptare din cartea Homemade with Love, the Jennifer Perillo, dar o variantă online poate fi găsită și pe blogul ei, aici.

Aluatul:

• 210 gr făină
• 3/4 lg sare fină
• 40 gr zahăr brun
• 170 gr unt rece, tăiat în 10 -12 cuburi
• 3 Lg apă foarte rece

Umplutura:

• 200 - 300 gr cireșe, fără sâmburi
• 2 Lg zahăr brun
• 1 1/2 lg făină
• un pic de sare

Finisare:

• 1 ou
• zahăr brun

Umplutura:

Cireșele, fără sâmburi și tăiate în jumătăți se amestecă într-un bol cu zahărul, sarea și făina.


Asamblarea și coacerea:

Cuptorul se preîncălzește la 200°C.

Aluatul răcit și mai vârtos se întinde într-o foaie de vreo 3-5mm grosime, pe o suprafață bine pudrată cu făină. La fel ca mai sus, trebuie lucrat rapid, altfel devine moale și lipicios. Se decupează apoi cu ajutorul unui pahar sau alt obiect cu gură rotundă, discuri de vreo 6-8 cm diametru. Din aluatul rămas se întinde iar foi și se decupează alte discuri. Nu uitați de făină!

Se mută discurile pe o tavă de copt acoperită cu hârtie. Se pune câte o linguriță de umplutură - cam 2-3 jumătăți de cireșe și un pic de sucul format - pe o parte a fiecărui disc de aluat, lăsând marginile goale. Se împăturește apoi cealaltă parte a discului peste umplutură, cu ajutorul unei furculițe se sigilează marginile rotunde ale aluatului. E ok ca aluatul să mai crape pe ici-colo, chiar se poate înțepa cu vârful unui cuțit, pentru a lăsa aburii să nu umfle buzunărașele.

Oul se bate bine cu câteva picături de apă și se unge suprafața buzunărașelor. Se presoară nițel zahăr brun peste ele și se dau la cuptor pentru vreo 15 minute până se rumenesc nițel. Se mai lasă câteva minute pe tava de copt, apoi se transferă pe un grătar pentru a se răci complet. Asta dacă mai aveți răbdare, căci tare bune sunt călduțe și fragede.


Anul acesta buzunărașele astea au avut un mai mare succes. Chiar dacă am trăit un fel de déjà vu când le-am făcut, Lucacinului i-au fost iarăși drept surpriză - de data asta după ce l-am adus de la grădiniță, gustul și frăgezimea lor au fost ceva nou. Secretul acestor buzunărașe e imperfecțiunea, de fapt acesta-i secretul oricărui desert cu fructe, mai ales coapte, cred eu. Când am ajuns acasă la ai mei, n-am rezistat și le-am făcut iarăși, de data asta cu ce fructe am prins prin grădină - vișine, coacăză, zmeură și caise. Cireșe nu am mai găsit, căci s-au terminat demult. Tava de copt s-a umplut de culori și gusturi, unele mai dulci altele mai acrișoare.


Dacă tot veni vorba de fructe și deserturile făcute cu ele, la începutul verii mi-am făcut un mic cadou și mi-am luat cartea pe care mi-o doream de ceva vreme și despre care am mai pomenit aici pe blog. Este vorba de Sweeter off the Vine: Fruit Desserts for Every Season, de Yossy Arefi. N-am luat-o în bagajul de vacanță, abia de am apucat să o răsfoiesc nițel, dar știu că mă așteaptă ea cuminte printre celelalte cărți de gătit. Abia aștept!