Coloma Rose Garden - o grădină de trandafiri

by - 7/12/2016

Acum câțiva ani, abia poposiți pe tărâmul belgian și dornici să aflăm de locuri noi, niște prieteni ne-au spus că musai trebuie să mergem să vedem o grădină de trandafiri. Nu e departe, cum nici țara asta nu e așa mare, într-o comună de pe lângă Bruxelles - Sint-Pieters-Leeuw, care pe lângă o faimoasă ciocolaterie, castele și colțuri de natură, se mai laudă și cu o grădină plină cu trandafiri - o oază liniștită, parfumată și mai ales colorată.


A devenit un fel de tradiție de început de vară, atunci când trandafirii sunt în floare, să ne întâlnim acolo mai mulți prieteni și să ne mai povestim una-alta de peste anul care a trecut, dacă nu ne-am văzut de multă vreme. Așa am făcut prima dată, eram doar câțiva, apoi am preluat eu inițiativa și-i chem cu surle și trâmbițe să ne adunăm iar, mai întâi la un picnic, apoi să facem o plimbare printre flori. Cu an de an, ne adunăm mai mulți, în special prichindei mici care nu se lasă până nu pică de oboseală după ce zburdă și aleargă prin iarba moale și deasă. Partea faină este că această grădină superbă e doar o parte dintr-un mare domeniu - parcul Coloma, care mai are și un castel din secolul XV, un canal, alei umbrite de copaci înalți, un muzeu al trandafirilor, o livadă largă și plină cu felurți pomi, din care chiar am cules și am mâncat cireșe. Grădina de trandafiri - e ca un labirint, în care te pierzi în culori și parfumuri și în denumiri, care mai de care mai interesante. Este împărțită în mai multe zone, cea mai mare și specială fiind partea cu soiuri de trandafiri  aduși sau donați din peste 26 de țări, printre care și România. În total sunt peste 3000 de soiuri - de la pitici, arbuști, cățărători până la copaci în floare. Vă invit mai jos la o plimbare virtuală prin această grădină minunată, nu am cuprins chiar toate varietățile de trandafiri, nu-mi ajungea Internetul pentru asta, asta-i sigur. Dacă vă nimeriți însă prin preajma Bruxelles-ului prin lunile de vară (în special iunie), vă plac florile și aveți nițel timp de hoinărit, asta este sigur o destinație de luat la pas, din floare-n floare :)


You May Also Like

0 commentarii