În loc să ne strângem câțiva prieteni în jurul mesei îmbelșugate, așa cum ne e tradiția de Paște, anul acesta ne-am pus bocancii în picioare, merindele de sărbătoare în rucsac, copiii care în brațe, care pe jos și am fost să facem o drumeție împreună undeva prin satele din Valonia belgiană. Nici nu se putea altfel pe o așa vreme superbă. Cred că de la începutul ei, m-am tot repetat, dar de câteva zile încoace chiar a venit primăvara și se pare că s-a hotărât să și stea pe la noi!
Nu mă înțelegeți greșit, îmi place tare mult când ne adunăm în jurul unei mese cu prietenii și împletim și dezpletim povești în timp ce ne bucurăm de bunătățurile de pe masă, de cele mai multe ori simple, dar cu multă savoare. Doar că iarna care a trecut ne-a ținut așa de mult în bârlog, încât atunci când am văzut că se anunța vreme mult-prea-frumoasă de Paște - iar aici cu vremea nu-i de glumit deloc, dacă ți se dă, ia, nu fi modest! :) - nici n-am stat pe gânduri să nu petrecem ziua afară, undeva în natură. Totuși nu m-am putut lipsi de niște pregătiri de sărbătoare, cum îmi stă bine în fire... Vorbind cu mama la telefon, îmi spunea marți că face biscuiții, joi frământa și punea la dospit pasca și cozonacul, vineri cocea pasca cu brânză, un ritual al ei pe care-l ține de mulți ani. Eu am cam lăsat pe ultima sută de metri totul, cu doi năzdrăvani zburdând în jurul mei am avut cu ce să ne umplem timpul, dar tot mi-am făcut un plan: cozonac, niște biscuiți și ouă colorate. Așa că sâmbătă dimineață m-am făcut nevăzută, m-am furișat la bucătărie și m-am apucat de treabă. În timp ce cozonacul dospea, împreună cu cei mici dornici să ”mama, mama, vreau să te ajut!” și Dănuța venită în vizită am copt biscuiții din aluaturile pe care le făcusem cu o zi înainte. Când vorbisem cu mama la telefon cu câteva zile înainte, brusc mi s-a făcut dor de biscuiții pe care-i face ea cu ocazia sărbătorilor, fie de Crăciun, fie de Paște sau de Hramul satului. Mi-am luat o foaie de hârtie și am notat ingredientele, ”făina cât să iasă un aluat ca de biscuiți” și pașii cum se fac. Pentru că mi se păreau așa de comuni, niciodată nu-mi trecuse prin cap să încerc și eu să-i fac, dar acum la depărtare, mai ales în preajma sărbătorilor, dorul de gusturile de acasă își spune cuvântul. În plus aveam niște nuci și dulceață de trandafir făcută de mama ce de multă vreme aștepta să se transforme în niște cornulețe fragede. Cozonacul însă l-am făcut după aceeași rețetă pe care am descoperit-o acum câțiva ani, când am făcut prima dată cozonac și pentru că îmi iese de fiecare dată bine și foarte bun nu văd de ce să o schimb.
