Acum câteva luni soseşte în cutia poştală o înştiinţare colorată, întinsă pe 2 pagini, care începe cam aşa: "Dragi Vecini, sâmbătă 7 septembrie 2013 vom petrece împreună cu locuitorii străzii..." şi continuă cu detalii despre programul zilei, unul destul de încărcat, iar la semnătură - "De Haantjes, het straatcomité" (în traducere liberă - Cocoşeii, comitetul străzii). Dacă nu aş fi găsit una şi în decembrie anul trecut, aş fi zis ce glumă mai e asta, dar mai în glumă, mai în serios, acest comitet există, e alcătuit din câţiva locuitori mai vechi de pe stradă şi se ocupă cu organizarea diferitelor activităţi, evenimente, spre binele comunităţii de pe stradă.

Ziua a fost plină, a început pe la 9 dimineaţa cu un mic dejun în mijlocul străzii, unde, comparativ cu aglomeraţia de peste zi, au patricipat doar cei mai matinali, şi mici, şi mari. Pe invitaţie era indicat să ne aducem fiecare de acasă, după propriul gust, băutura caldă sau rece, iar koffiekoeken-urile vor fi din partea casei (sau a comitetului mai exact :) ). Aşa că ne-am echipat cu ceaiul în termos şi nişte biscuţi făcuţi în casă (deh, n-am putut sta liniştită cu o seară înainte), ne-am uitat pe geam, masa era deja întinsă şi am mers să luăm micul dejun cu vecinii în stradă. A fost o experienţă aparte, fain să-i cunoaştem, pe unii dintre ei îi mai ştiam de la petrecerea din decembrie (mult mai restrânsă), pe atunci Luca se ascundea de ploaie sub paltonul meu, în burtă, aşa că le-a făcut şi lor plăcere să-l cunoască în realitate.

Pe la 11, după ce deja masa lungă a fost strânsă, altceva i-a luat locul - "Le Marché des Petits Coqs", adică Târgul Cocoşeilor (nu râdeţi, vă rog, ăsta-i numele străzii, până se ne mutăm aici, stăteam pe Strada Vulturului), un târg cu vânzare de lucruri de care nu mai aveau nevoie locuitorii de pe stradă. Fiecare şi-a amenajat cum a putut în faţa casei o mică "tarabă" (cu mese sau pături întinse pe jos) şi şi-a scos catrafusele, care mai noi, care mai vechi, care mai uzate, care mai prăfuite, la vânzare. Rommelmarkt-urile, în limba locală, sunt un lucru obişnuit pe aici, unde poţi găsi multe lucruri faine. Iar cum mie îmi place să cotrobăi printre vechituri, am ochit şi cumpărat la un preţ modic 4 perechi de încălţări. Nu pentru mine, ci pentru pitic, care deja dă semne nerăbdătoare de stat în picioare. Iar de la organizatori am mai primit, cine a vrut, câte un banner/steag şi câteva abţibilduri cu mesajul de încurajare a vitezei reduse a maşinilor - "Merci om trager de rijden", pe care să le agăţăm/lipim la geam, bicicletă, maşină sau undeva vizibil, aşa cum am tot văzut la multe case.

Prin muzică, activităţi pentru cei mici, un bar amenajat adhoc, oameni care se plimbau printre "tarabe" sau alţii prinşi în discuţii, pitici pe role sau biciclete, strada a devenit dintr-o dată animată şi de nerecunoscut. Ne-am şi mirat de unde au apărut atâţia copii, majoritatea de prin vecini, pe care nu prea-i vezi în zilele normale. Asta din cauza lipsei maşinilor, ne-a spus un tată mai târziu, care acum au fost parcate pe alte străzi. În felul ăsta cei mici erau cei mai fericiţi, cu toată strada a lor putând să se joace în voie. Asta mi-a amintit de cum ieşeam noi, copiii, în strada noastră de la ţară, căreia îi spuneam "potică" şi ne jucam cât era ziua de lungă. Fericirea stă în libertate, dar din păcate azi a devenit mai periculos să-ţi laşi copilul nesupravegheat.

Pe la 6 seara, după ce oamenii şi-au strâns lucrurile de vânzare, s-a anunţat cu surle şi trâmbiţe cina (fiind o masă mai îmbelşugată, am primit bonuri contra cost). S-au întins mesele iarăşi, de data asta dichisite şi cu feţe de masă, s-au încins grătarele, s-a întins un bufet cu diferite salături, iar lumea a fost invitată la masă. Discuţiile pornite de dimineaţă au continuat şi s-au extins acum pe diferite subiecte. De exemplu, curiozitatea noastră a fost legată de vechimea acestor petreceri, despre care am aflat că cel puţin pe strada noastră acestea se organizează de vreo 20 de ani încoace. Am aflat şi despre Antwerpen, că este un oraş special când vine vorba de binele comunităţii, pentru că un pic mai încolo, în alte oraşe, aceste evenimente nu prea există. Dar aici, când şi vezi, se închide o stradă, ba pentru o petrecere de curăţenie de primăvară, ba pentru una de stradă, sau activităţi pentru copii, un mic festival, curse de biciclete, un rommelmarkt. Poate pentru că este un oraş mai mic, şi ca întindere, şi ca număr de locuitori. De toate acestea se ocupă o organizaţie numită Opsinjoren (sinjoren sunt numiţi locuitorii Antwerpen-ului, acest nume vine din perioada ocupaţiei şi inchiziţiei spaniole, señor în Spaniolă însemnând un "domn respectabil").

Petrecerea a continuat până târziu, după ce s-a lăsat răcoarea şi întunericul. Unul câte unul, începând cu cei mai mici, vecinii au început să se retragă pe la casele lor, mesele şi corturile au fost strânse, iar a două zi dimineaţă nici ţipenie de om. Linişte şi calm, ca duminica.

Vă las cu câteva momente surprinse la petrecere şi vă urez un weekend fain şi liniştit!


Vedeţi aici şi alte poveşti din Antwerpen:
La piaţă în Antwerpen
De Ziua Parcului