Flori pentru M, mici daruri de mulțumire

by - 3/16/2014

Ei, a venit soarele și la voi? Aici, da! De câteva săptămâni bune primăvara s-a instalat frumos, prin parcuri, prin grădini, prin copaci. Trecerea a fost aproape invizibilă, căci iarna anul acesta n-a dorit să ne viziteze. Florile, de diverse culori și parfumuri, au început să umple piețele și apoi casele oamenilor. Unele dintre ele, cele cu povești, apar una câte una și în grădina de pe Flowers as Poetry. M-am bucurat nespus că v-ați alăturat proiectului și împreună facem primăvara mai frumoasă, iar pentru asta vă foarte mulțumesc. Deja am idei pentru la anu', să fiți cu ochii pe aici. Dar despre altele vă voi povesti acum, despre unele de hârtie, făcute manual cu drag pentru o minune mică de fetița și ziua ei specială.


M este verișoara cea mică a lui Luca, iar prima zi de primăvară a fost ziua ei specială, de botez. Prin februarie, când iarna, deși blândă pe aici, nu dădea vreun semn să plece, părinții ei m-au întrebat dacă n-am vreo idee de decor pentru ziua specială de 1 martie. Zi care, pe tărâmurile băștinașe, este scăldată în flori și mărțișoare, de toate felurile și de toate culorile. Primul gând a fost că ar merge niște pom-poms, pufoase și colorate, atârnate pe ici-colo în restaurant. Apoi, aflând mai multe detalii despre eveniment, am înțeles că în gând erau și niște mărturii, acele mici daruri pe ca64 le oferi invitaților ca semn de mulțumire că ți-au fost alături la un eveniment important din viața ta.

De curând, tot prin februarie, raftul mi s-a umplut cu câteva cărți minunate, care sper să mă țină ocupată atunci când timpul îmi permite. Una dintre ele, Paper to Petal, de care m-am îndrăgostit doar răsfoindu-i virtual paginile, te învață cum să faci flori de hârtie pas cu pas, prin detalii explicate vizual, așa cum îmi place mie. De fapt poate mai mult decât proiectele în sine, m-a atras aspectual vizual, cu fotografii clare și detalii delicate. O carte pe care poți să o ai și doar ca o ”coffee table book” și e suficient, îți umple ziua de frumos, de bine și culoare.


Așa că ușor mi-a fost să vin cu o idee, inspirată chiar de un proiect din carte. De ce să nu decorăm acele mărturii cu câte o floare și un fir de mărțișor, dacă tot e 1 martie? Zis și făcut, am cumpărat hârtie și alte accesorii (cum însă nu le-am găsit pe toate, unii pași, ori i-am eliminat, ori i-ai improvizat), am invitat-o pe Raluca să mă ajute și așa s-au scurs plăcut câteva după-amiezi în jurul mesei de lucru.


Apoi am mutat ”atelierul” chiar la București, asta după ce am avut ceva emoții cu transportul florilor, căci hartia creponată este foarte delicată. Împreună cu mămica lui M, am mai lucrat câteva ore să lipim și frunzele, iar florile au fost gata. Un întreg proces de creație, așa cum se întâmplă și în natură cu florile reale.


Ultimul pas a fost să pregătim mărturiile - punguțe cu câțiva biscuiți de casă, decorate cu câte o floare și prinse cu un fir de mărțișor. Așa, ca de'nceput de primăvară. Chiar dacă vremea n-a vrut să colaboreze cu noi, cu câteva raze de soare măcar, florile au ținut loc de ele, înveselind nițel aranjamentul de pe masă.


Duminică plăcută și înc-o jumătate de martie colorat și soare mult!

You May Also Like

2 commentarii

  1. Arata tare bine florile acestea lipite pe perete. O idee grozava!
    Si tortul arata splendid. Acela-i tort de admirat, nu de mancat :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, puișor, eu le-am lipit pe perete doar pentru a le fotografia, dar cred că ar arăta bine și un timp mai lung acolo, așa cum am văzut undeva și m-am inspirat.
      Iar tortul... mmm, a fost minunat și la gust, dar eu am stat și l-am admirat o vreme, acele fire de lavandă delicat pictate pe el, foarte frumos.

      Ștergere