Tartă cu castane, nuci și ciocolată neagră

7 nov. 2014

Salut și ce mai faceți? După atâta vreme în care am lipsit de aici este potrivită o salutare. Nici nu știu cum a zburat timpul sau poate știu, căci îl țin în hamuri cum pot ca să mai stea nițel, dar știu că el trage să plece, acest ”călător de vază și-un hoțoman de soi”.


Am scris de cele mai multe ori aici povești cu tentă pozitivă, optimistă, frumoasă cum ziceți voi, cei care mă citiți. Mă bucur de fiecare dată să citesc mesajele care vin de la voi. Mă bucur că vă inspiră poveștile, cele mai adesea culinare, găsiți timp să refaceți și voi rețetele și să le împărtășiți mai departe. De multe ori citesc că totul pare perfect și idealist în cele scrise de mine. Dar sunt zile și zile. E adevărat că inspirația și dorința de a ”crea” o poveste pentru blog le am atunci când mă simt bine, când lucrurile sunt liniștite în jur, când ”vin muzele pe la mine” îmi place mie să zic. Dar sunt zile și zile. Acele zile în care totul se dă peste cap nu ajung să fie povestite aici. Și nu pentru că nu vreau să dărâm această imagine de perfecționism (pe care sincer nu mi-o asum), ci pentru că atunci singurul lucru la care mă gândesc cel mai puțin e să ”iau” o foaie și să scriu. Sau să le împărtășesc cu cineva. N-am fost niciodată așa, să țin jurnale scrise (am avut câteva încercări, dar fără continuitate), deși țin la istorisirea trecutului, îmi plac poveștile. Atunci mă închid în mine și împletesc gândurile, iar apoi încer să le despletesc, prin prea multe analize, cu aproapele meu până ori găsesc o soluție, ori renunț. Iar apoi îm trece și vin celelalte zile, alea bune, în care vreau să împărtășesc cu voi lucruri faine, gusturi alese și gânduri frumoase.

Recunosc că de când am devenit mamădebob timpul s-a îngustat, în defavoarea blogului, deși mă mai uit din când în când la lista de postări din drafts. Le deschid pe unele, încerc să butonez ceva, nu-mi iese sau nu-mi ajunge timpul și le pun sub lacăt la loc. Dar nu mi-e ușor să renunț de tot, căci țin și la acest mic colțișor pe care l-am creat în toți acești ani (dar vai, chiar azi se fac 6 ani de când tot povestesc aici, vrute și nevrute). Cât era bobul mic, mai reușeam eu să despletesc povești, dar acum căci Lucacinul a mai crescut, găsesc din ce în ce mai puțin timp și pentru blog, și pentru altele. Apoi e o dorință de-a mea mai veche să mă concentrez mai mult pe real, să fiu mai mult offline decât online, să fiu mai atentă la momentele zilei, la famile, la oamenii din jur, să fiu mai prezentă cu copilul meu, să ne jucăm și să citim cărți, să râdem și să plângem, să-mi găsesc timp pentru mine și pentru lucrurile care-mi fac plăcere să le fac. Dar ce vorbesc eu aici, chiar ieri am răbufnit din cauză că nu reușesc să fac aceste lucruri, poate uneori îmi încarc lista cu todo-uri prea mult și mai clachez. Credeam mai demult că trebuie să știu cum să fiu mamă, acum m-am mai domolit, eu sunt eu de vreo 30 de ani, iar mamă de nici 2 și asta-i o meserie care te prinde uneori cu temele nefăcute și chiar dacă ai învățat și pregătit tema, o iei de la capăt, pentru că ai tot timpul de învățat ceva. Iar copiii te învață multe, te fac să descoperi în tine lucruri pe care nici nu le bănuiai că le poți face sau nu, te învață să fii sau că trebuie să fii mai răbdător, mai înțelegător, mai relaxat, mai atent, să-ți dai seama și să înțelegi care sunt lucrurile cu adevărat importante, să pui în balanțe priorități și chiar dacă tu ai trage mai tare de celălalt taler, al tău, conștiința, instinctul îți spun să nu o faci.


Dar îmi mai găsesc timp să fac câte o tartă, ba pentru pofta celor de-ai casei, ba pentru a fi oferite în dar, ba pentru doar așa. Ce-i drept, am avut niște rateuri și în privința coptului în ultima vreme. La un moment dat, după ce am răsfoit această carte pe care o visez pe raftul meu de cărți de bucate, mi-am dat seama că știu foarte puțin despre multe aspecte ale acestei pasiuni, dar uneori dau impresia de expertă. Vai de mine, nu-i așa :). Dar hai să nu fiu chiar așa critică la adresa mea și să vă spun că această tartă cu castane mi-a ieșit bine de fiecare dată. Și nu-i o tartă oarecare, e una ce a acumulat deja câteva amintiri. Primele sunt de acum aproape un an, de la prima aniversare a Lucacinului. Pe lângă tortul de sărbătoare, am mai făcut încă ceva dulce această tartă, dar care a rămas aproape nemenționată. De fapt gândul atunci a fost că am să o repet ”la toamnă” când castanele vor fi în toi. Și uite cum a zburat el, timpul, am avut răbdare, și eu, și voi și am mai pregătit-o iar. Am făcut-o iar acum o săptămână și a călătorit tocmai până la Paris, pentru a o oferi în dar unei prietene de ziua ei. Și am mai făcut-o și ieri pentru a o savura în familie și a o povesti aici. Așa că se pare că această tartă este cu adevărat aniversară, și azi la cei 6 ani de blog :).


Recunosc că de prin august, când vremea ne amăgise cu niște zile friguroase, mi-a venit pofta unor deserturi mai dense, mai grele. Nu am pregătiti niciodată o negresă din aia cu muuultă ciocolată, deși le ador. Combinația asta de castane, nuci și ciocolată neagră o consider nemaipomenită, e suficient de densă, dar și suficient de ușoară, de delicată.


Ingrediente (rețeta este o adaptare din cartea Love Bake Nourish de Amber Rose):

  • 5 ouă mari, separate gălbenușurile de albușuri
  • 100 - 150 gr miere
  • 100 gr unt moale
  • 500 gr piure de castane *
  • 100 gr nuci măcinate
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 100 gr ciocolată neagră, mărunțită **
* pentru piureul de castane eu am folosit castane deja fierte și decojite găsite în magazin. Anul trecut am folosit un piure de castane la borcan, dar acesta deobicei mai conține și zahăr și alte ingrediente. Consider că se pot folosi și castane crude, pregătite apoi. Oricum, cantitatea trebuie calculată nu în funcție de castane, ci de piureul final, dacă îl faceți singuri.

** puteți alege și folosi o ciocolată mai amăruie sau mai puțin amăruie, deci cu un conținut mai mare sau mai mic de cacao, dar vă sfătuiesc să aibă cel puțin peste 50%. Apoi, în funcție de această alegere, puteți jongla și cu cantitatea de miere.


Cuptorul se preîncălzește la 180°C. O formă de copt cu pereți detașabili se unge cu unt, eu am folosit și hârtie de copt pentru bază.

Piureul de castane se poate pregăti ușor folosind un robot de bucătărie. Se toacă bine castanele, eu am pus și o jumătate de cană de apă ca să aibă și lichid, până se obține o pastă omogenă.

Nucile se mărunțesc, cu un cuțit sau folosind iarăși robotul de bucătărie. Ciocolată se mărunțește și ea cu un cuțit, dar nu foarte, foarte mărunt.

Se amestecă într-un vas mare gălbenușurile de ouă cu miere până capătă un aspect omogen, se adaugă apoi piureul de castane, untul moale, coaja de lămâie, nucile și ciocolata. Cu un tel sau o lingură de lemn se mixează totul până se încorporeză toate ingredientele, inclusiv untul.

Într-un alt bol, curat și uscat, se bat spumă albușurile. Se încorporează ușor acestea, având grijă să nu se piardă aerul din spuma de ouă, în celălalt amestec. Se toarnă întreg conținutul în forma pregătită și se coace cam 50 min - 1 oră. Puteți acoperi suprafața tartei cu o folie de aluminiu, în ultimele 15 minute, pentru a evita rumenirea prea intensă.

După ce s-a copt, se lasă să se răcească complet în vasul de copt.


Weekend fain să aveți, iar dacă nu reușiți să faceți toate lucrurile când și așa cum vi le-ați propus, nu-i bai, o să vină și timpul lor.


Cartea din prima imagine: Bring the Outdoors In, de Shane Powers

5 comentarii:

  1. Eu nu-mi aduc aminte de tarta aceasta de la aniversarea lui Luca. Am ratat tarta cu ea langa mine ?! :))

    N-am folosit niciodata castane, dar le-am vazut in perioada asta in magazin si mi-au facut un pic cu ochiul :) Cu ce se aseamana la gust? (incerc sa-mi fac o idee).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi pățania tartei este că a cam pălit în umbra tortului, și cât am întrebat eu în stânga-dreapta, dacă a pozat-o cineva, căci eu nu am mai apucat :)

      Castanele sunt tare bune, noi chiar am copt într-o seară unele și ne-au fost bune drept cină. Se găsesc prin parcuri sau pe la târgurile de iarnă, căci acum e vremea lor, Au un gust dulceag și coapte se aseamănă hm.. cu cartoful, dar mai tare un pic. Trebuie să le crestezi însă înainte de a le coace, altfel pot e x p l o d a în cuptor și numai asta nu-ți trebuie...

      Ștergere
  2. La multi ani, cu cat mai multa pofta de scris si inspiratie! <3
    Oare ma crezi ca n-am mancat niciodata castane? Adica.. chiar niciodata? :P Ia sa mai ies din zona asta de confort si sa mai incerc si lucruri noi. Mai intai la borcan, sa vad daca ma imprietenesc cu gustul.

    p.s. prima fotografie e mi-nu-na-ta! vad o carte din viitor, semnata cu numele tau. :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Raluca! Te aștept într-o zi pe aici să răsfoiești cartea (am completat postarea și cu titlul ei) și la niște castane coapte :)

      Ștergere
  3. Am reusit sa fac o tarta de castane delicioasa urmarind reteta ta ! Merci ! :)

    RăspundețiȘtergere