Hai că am lipsit oleacă (oleacă mai mult) de aici, s-a pus un pic de praf peste blog și poveștile lui, știu, dar uneori și pauzele sunt bune. Nu mai intru în detalii și justificări, poate altă dată, să trecem la ”restanțe” :), căci pauza asta a întrerupt șirul poveștilor lunare despre grădina din balcon. Ultima a fost despre luna mai, așa că m-am gândit că dacă tot mai sunt doar câteva zile din vara asta (au trecut și ele între timp), să fac un rezumat despre lunile de vară și cum au fost ele printre plante, verdeață și flori.

Iunie a fost o lună cu belșug de verdeață și culori de flori. Plantele, pe care le-am crescut din semințe, au prins putere și avânt de creștere. Bineînțeles că a fost necesar să le ud des, căci ploile nu au fost suficiente, și cum știam (din experiența din trecut) că pământul din ghivece se usucă mult mai repede, am încercat să evit asta cât de mult am putut. Totuși și soarele, și căldura și-au spus cuvântul, așa că unele plante, mai ales cele cu flori, și-au pierdut din vigoare și încet s-au trecut. Tot luna lui iunie a fost bună și de prima recoltă: frunzele de salată verde, rucola și măcriș; ierburile aromatice, din care am cules într-o zi pentru a le pune într-o supă de legume cu tarhon. Roșiile, viguroase, după ce au înflorit au făcut și primele ciorchine de fructe, dar mai e mult până acestea s-au transformat în roșii dulcii. Un lucru pe care am evitat să-l fac anii trecuți la plantele de roșii, dar am prins curaj să-l fac acum a fost să rup lăstarii laterali care creșteau între tulpină și ramurile cu flori/fructe. Asta am înțeles că ajută ca planta să nu-și ”piardă” energia pe prea multe fructe. Castraveții și ei au fost mai rezistenți anul acesta, poate că a ajutat și vremea mai călduroasă. I-am ajutat să se cațăre pe balustrada balconului, prinzându-i de niște fire de sfoară. Dovleceii galbeni au făcut și ei primele fructe, iar căpșunile nu au mai fost mâncate de ”oaspetele” nepoftit.



Apoi a urmat luna lui iulie, iar aceasta ne-a găsit, ca și anul trecut, pe meleagurile natale, zburdând prin țărână și redescoperind grădina bunicilor. Grădina părinților mei, pe care am lăsat-o în aprilie în primii muguri de verde, acum era de nerecunoscut: verde-verde-verde, îmbelșugată cu roade (m-am bucurat enorm că am mai găsit cireșe în cireșul meu din copilărie, în care mă cățăram în voie pe atunci) și cu florile parfumate din grădina mamei. Belșugul acesta însă nu este chiar floare la ureche pentru părinții mei, e nevoie de muncă multă, voință, răbdare și de stropi de ploaie, mult așteptată (chiar și acum, la final de sezon) în acele luni secetoase de vară. Așa că luna iulie în grădina de acasă a fost cam așa:


Apoi în august am revenit la grădina din balcon și cu nostalgie m-am gândit la cea pe care am lăsat-o acasă... Luna lui cuptor (la propriu, căci căldura a ajuns la cote excepționale chiar și aici, unde în general se crede că plouă și e frig...) și-a cam lăsat amprenta peste plante: cele mai multe dintre ele uscate și trecute. Deși au fost udate și îngrijite (și le tare mulțumesc celor de au avut grijă de asta!), mi-am dat seama că o grădină pe balcon își pierde mult mai rapid din vlagă și verdeață în comparație cu plantele dintr-o grădină normală. Am curățat-o nițel de uscături, lăsând să ”respire” puținele plante care mai erau în floare. Surpiza acestei luni a fost recolta de roșii, destul de bogată chiar. Cât am lipsit, am fost informată că au mai fost și niscai castraveți (și încă mai sunt câțiva pe curpeni), unii însă au îmbătrânit, la fel și dovleceii (de fapt dovlecelul, că doar unul s-a și făcut în ciuda abundenței de flori), salată verde și rucola. Prin luna mai, o prietenă mă ruga să las câteva ridichi să facă semințe, așa am și făcut, le-am lăsat să înflorească, iar acum le-am găsit cu păstăile uscate și pline de boabe care sper, vor face o recoltă în sezonul următor. Tot în floare e acum și rucola, așa că poate o las și pe ea să facă semințe și cred că voi culege câteva și de la câteva flori/plante aromatice care s-au trecut deja. Natura e darnică cu noi, mi-ar plăcea să știu să o apreciez mai mult, să știu să-i întrebuințez roadele și să nu fac așa multă risipă.


Grădina din balcon e din ce mai lipsită de verdeață, chiar acum în timp ce scriu o văd în fața mea și mi se pare că toamna s-a oprit parcă mai întâi aici și apoi o să meargă prin restul locurilor cu natură din oraș. Mai sunt câteva roșii să se coacă încă, menta a dat iar lăstari noi, trandafirul începe să-și scuture frunzele. O mai las nițel să-și termine treaba în voie, fără grabă, apoi o să mai curăț plantele uscate, lăzile de lemn și ghivecele cu pământ le vom muta într-un colț al balconului, să fie protejate peste iarnă și sper că vor mai fi bune și pentru un sezon următor de grădinărit.

A fost o experiență interesantă grădinăritul de anul acesta, recunosc că am pornit cu mare entuziasm și voință, dar pe parcurs din niscai motive și situații acestea s-au cam diminuat, dar în continuare mi se pare o minune cum dintr-o sămânță mică-mică apare viață și bucurie pentru cei de o apreciază.

Cu un pic de roșu-fâstâcit în obraji, vă invit să citiți (deși mai greoi pentru unii, că-i scris în olandeză) un articol despre mine și grădina din balcon văzută prin ochii celor de la Plantwerpen/Ecohuis Antwerpen, cu care am colaborat la începutul anului pentru afișele cu pachetele de semințe - http://plantwerpen.be/overdekte-balkonoase/.

Mă bucur că, deși nu am împărțit aceleași ploi și raze de soare, am pornit împreună cu alți câțiva pasionați de grădinărit și ne-am spus poveștile cu bune și cu rele. Vă invit și citiți și poveștile din lunile trecute din rândul grădinilor-surori:

Andreea / Miez: Iunie în grădina noastră :: Începe recolta