Zmeurica

10 oct. 2015

Cum zboară timpul, vai cu zboară el... să-l apuce cineva de-o aripă și să-l țină pe loc. Au trecut 3 ani de când am anunțat cu bucurie și emoție despre bobul nostru mic de mac. Povestea lui minunată a început atunci și continuă în fiecare zi cu câte o ghidușie de Lucacin, iar noi se pare că ne-am zis că am putea să mai pornim una. Suntem pregătiți sau nu? asta rămâne să vedem pe parcurs. Printre preocupările zilnice care ne umplu timpul, mi-am amintit de aceste fotografii pe care le-am făcut atunci, iar cum mie îmi plac poveștile în imagini și seriile care se repetă în timp am zis să ne jucăm un pic și să refacem acele imagini. Așa că iată, după 3 ani, în căsuța în care a crescut o vreme Bobul de mac acum locuiește... Zmeurica.


Ce gânduri avem? Cum ne simțim? De ce? Cum ni se pare acum, după ce am trecut prin experiența asta deja? Suntem pregătiți? Întrebări pe care ni le punem și de care sunt curioși și cei din jurul nostru. Răspunsurile sunt vaste și diverse, dar e drept că am început să le învăluim cu bucurie și emoții. Întâmplarea frumoasă face că o așteptăm cu drag pe Zmeurica tot la început de februarie, așa cum și frățiorul ei urma să se nască. Dumnealui însă a socotit că-i place mai mult începutul de ianuarie și a venit mai devreme oleacă, așa că om vedea ce gânduri are și dumneaei, poate ajungem să împărțim același tort de zi de naștere, căci da, termenul pică chiar de ziua mea :) Dar să le iau pe rând, fiecare cu ale lui gânduri și trăiri...


Cum sunt eu-mama? Acum sunt mai bine, mult mai bine. Însă primele luni au fost grele, de data asta stările de greață și lipsă de energie au fost mai puternice (tot auzeam în jurul meu că-i semn de fetiță dacă ți-e mai rău... și iaca așa a vrut să fie). Dacă în sarcina cu Luca mi-am permis să zac mai tot timpul, acum, cu el zbânțuindu-se prin preajmă, n-a mai fost așa simplu, iar de multe ori am ajuns la supărări și lacrimi, ori el, ori eu. Am suferit și din cauza stărilor de greață și a faptului că stomacul meu îmi cerea tot timpul să pun ceva în el, doar ca să nu vomit, o senzație total neplăcută și chiar dacă mâncam (ah, să nu simți gustul mâncării, mai ales când ești la mama acasă, iar grădina e plină de legume și fructe de vară.. ), n-a fost zi să nu mi se întoarcă stomacul pe dos. Nici l-a capitolul dispoziție bună și moral ridicat n-am stat prea bine, de fapt a fost chiar invers, cu stări de dorință de izolare și pesimism, iar muzele creative duse au fost și ele. Și toate astea din cauza hormonilor, bată-i vina. Dar sper că tot ei au lucrat și lucrează acolo să crească zmeurica bine. Of, dar ce bine că a trecut și sincer abia așteptam să treacă, așa că mai de curând am început să am gânduri despre ea și mai ales de când dansează, îmi mai dă câte un ghiont și se mișcă la mine în burtă. Cum e să ai o fetiță, cum o să fie pentru noi, cum va fi pentru ea, cum o să reușesc să-mi împart iubirea în părți egale astfel încât să nu rănesc. Acum ceva vreme am dat peste niște cuvinte care mi-au plăcut și s-au așezat frumos în minte: ”It seemed impossible that I would be able to love another as much as I love Colette, but as my mother wisely told me, 'love is not like a pie, there are not only so many pieces, it is ever expanding.'” Oricum va fi, sper să fie bine, să mai zăbovească în căsuța ei până la termen, să crească sănătoasă și o așteptăm cu drag în brațele și familia noastră.


Cum este el-tata (în cuvinte scrise chiar de subsemnatul)? La insistențele mămicăi care au durat cam o lună, am început să scriu gândurile mele despre Zmeurica. Cel mai prezent sentiment pe care pot sa îl identific este teama. Teama că treburile zilnice se vor complica și va fi mult mai greu de făcut față rutinei zilnice. Am fost cam receptiv la ideile altora cum că de la avea un copil la avea doi lucrurile se complică exponential. Mă gândesc că de fapt ce putem pierde este confortul de a pierde vremea (relaxare). Totuși nu am avut probleme mari până acum. A ajutat și medicul un pic. Lucrul bun care a fost în intențiile mele a fost ca în viață să ai cel puțin un frate, pentru că legătura aceasta nu dispare niciodata. Deci sper ca tu și Luca sa fiți buni frați. Am tot auzit la alți părinți că al doilea copil este cam neglijat, și nici noi până acum nu am făcut excepție.


Cum e Lucacinul? E prins și tare ocupat cu treburile lui de năzdrăvan mic. Am decis să-i dăm vestea despre Zmeurica încă de la început, când am aflat și noi. Văzusem deja înainte reacția lui la o burtică a unei prietene și despre care tot spunea, chiar după naștere, că acolo e bebelușul. În jurul vârstei de doi ani a primit și o jucărie-bebeluș și a fost tare nostim pentru noi să-l vedem cum se juca cu ea, luând-o în brațe, legănând-o, încercând să-i pună un scutec, să o culce sau să-mi spună mie ”mama și bebelușul vrea nani”. Așa că atunci când Zmeurica și-a făcut apariția ne-am gândit să-i spunem mai pe înțelesul lui, fără povești care să-i creeze confuzie mai târziu. E un subiect delicat conceperea unui copil, mai ales când trebuie să explici lucruri care țin și de o oarecare intimitate. Multe subiecte rușinoase în trecut devin mai accesibile pentru cei mici în ziua de azi, dacă sunt prezentate într-un mod blând, dar totuși realist. Având o curiozitate extraordinară pentru lumea din jurul lor, personal cred că pentru cei mici corpul uman n-ar trebui să fie o piedică în calea cunoașterii. O prietenă psiholog ne-a recomandat să-i explicăm despre concepție, sarcină, naștere așa cum i-ai explica unui adult, dar totuși pe înțelesul lui, fără prea multe detalii și nicidecum având ca exemplu propriul corp. Iar rezultatul e foarte surprinzător uneori, nu trece zi să nu mă întrebe ”ce mai face bebelușul?” sau să vrea să mângâie burta. M-am și pomenit cu întrebarea cum o să iasă din burtică și până să-i dau eu un răspuns, l-am întrebat ce crede el și mi-a spus că o să iasă printr-un deget de la picior :). Deseori mă întreabă dacă s-a născut și-i spun că nu, mai avem de așteptat. Acum vreo două luni m-a întrebat dacă ”s-a copt Zmeurica?”, i-am spus că nu încă, iar el mi-a dat cred cel mai frumos răspuns: ”Zmeurica nu s-a copt încă, mai trebuie să se coacă.”. Uneori spune că vrea o frățioară, alteori un surior. I-am spus că acum ceva vreme a locuit și el acolo și de parcă ar avea amintirile proaspete din acea perioadă îmi povestește uneori cum el atunci când era în burtă se juca sau cânta la chitară sau chiar avea și o bucătărie și făcea clătite. Pentru că eu încă îl alăptez, încerc să purtăm discuții și pe acest subiect, ca atunci când se va naște Zmeurica ea va avea prioritate la sân, iar la auzul acestor declarații a venit cu o soluție genială: ”bebelușul e mic și vrea un nani mic, Luca e mai mare și vrea un nani mare”. Sau din același motiv, ea va dormi în patul lui mic (pe care dumnealui la abandonat de pe la vreo 9 luni), iar el va dormi în patul mare (adică cu noi, bineînțeles). După cum se vede, se pot găsi soluții pentru orice, noi să fim sănătoși. :) Deși am emoții când scriu aceste rânduri, pentru că el e încă uneori bebelușul meu și mă gândesc ce repede a trecut timpul de când îl purtam în burtă, apoi strâns la piept, în brațe (cum îl țin și acum, mai rar ce-i drept, cum și cât pot, dar cu același drag) și uite, în curând, dacă totul va fi bine, va deveni frățiorul cel mare, iar legătura dintre ei sper să fie învăluită de multă iubire. La rându-mi am doi frați mai mari și poate dacă atunci când eram mică diferența dintre noi era mult prea mare ca să ne jucăm de-a copilăria, acum, la maturitate sunt recunoscătoare părinților pentru acest dar.


Mai avem oleacă de așteptat până atunci, chiar dacă avem deja un pic de experiență de a fi părinți, mai avem multe de învățat, în fiecare zi, de la noi, de la copii, de la ceilalți, iar asta dacă uneori e greu, e și frumos deopotrivă.

15 comentarii:

  1. Felicitari pentru Zmeurica! Sa ai o perioada mai usoara de acum inainte si sa te bucuri de aceste clipe unice cu Zmeurica!

    RăspundețiȘtergere
  2. In sfarsit! <3 Abia astept s-o cunosc pe Zmeurica, dar sa se coaca bine mai intai, ca vine iarna. :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Felicitari !!!! Ce ma bucur :) sper sa am sansa sa o cunosc si pe Zmeurica :) ! Va pupam !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Gia, îmbrățișări calde de peste mări și țări! :)

      Ștergere
  4. Zmeurica draglasa, sa fii bucuroasa ca ai parinti si fratior minunati! Povestea voastra impreuna va fi si mai incantatoare! Theo se bucura ca mai vine inca o fetita care are acelasi termen pe care l-a avut si el ;-) Calde imbratisari!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim frumos, dragilor! Sper să fie așa. Vă îmbrățișăm cu drag și o pupătură năzdrăvanului Theo!

      Ștergere
  5. Draga Vica, m-a emotionat pana la lacrimi povestea voastra...aici in casuta voastra de fiecare cand intru, ma simt ca in rai...chiar daca in rai inca nu am fost eu simt multa bucurie si fericire aici..si ma bucur ca exista astfel de familii.Dumnezeu sa o ocroteasca pe "zmeurica" sa ajunga la termen si tie mami multa putere si sanatate...si intregii familii...Te imbratisez cu drag....pe tine si pe Lucacin si pe "zmeurica".Sa fiti sanatosi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos pentru acest mesaj frumos și de suflet, dragă Angela! Gânduri calde îți trimit în schimb :)

      Ștergere
  6. Subscriu la ce a spus Angy, sunteti minunati, si mai ales sunteti exemplu meu de familie, "my family goal" pe care sper sa il ating in viitor:D..Zmeurica va fi la fel de dulce ca Luca cu siguranta, si mai ales, norocoasa cu asa parinti.Va imbratisez cu drag, si neaparat, peste ani vreau un autograf si de la Zmeurica:D...O sarcina usoara, si chiar te rog sa continui sa impartasesti cu noi momentele acestea deosebite.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumim frumos, Caty! Nu suntem noi chiar o familie model, nici că am vrea neapărat, ne împiedicăm de multe ori pe această drum pe care am pornit împreună acum mai mulți ani, dar ne ridicăm, ne scuturăm hainele și încercăm să privim spre noi și înainte cu bucurie. :)

      Ștergere
  7. felicitari pt Zmeurica! Sarcina usoara in continuare!
    Imi aduc aminte greturile de la sarcina, si imi repetam, zilnic, serile dupa munca, ca intr-o zi or sa dispara. Si picam si adormeam.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, huh, am trecut cu bine de perioada de început, deși atunci fiind eram cam tare demoralizată... Mi-am recăpătat energia, care n-o să dureze nici ea prea mult, așa că încerc să mă bucur cât și cum pot...

      Ștergere
  8. Felicitari si nastere usoara!!! :) Doamne ajuta!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere