Cioc-cioc! Tot eu sunt, am venit să vă salut și să mai șterg nițel praful pe aici, căci vai cât de mult s-a adunat, și timp mai ales. Am lăsat un pic blogul să se mai odihnească nițel în ultima vreme, nici idei prea multe nu am avut de împărtășit în povești mai lungi, căci pe cele mai scurte le mai povestesc aici destul de des. Poate și din cauza asta entuziasmul mi-a scăzut, dar pfiu și prichindeii cei mici, care-mi fură toată atenția de dimineață până seara, iar nopțile de obicei mi le rezerv pentru somn :). Totuși, ca să nu las chiar în paragină locșorul ăsta drag mie, pe care-l cresc deja de aproape 10 ani, am să mai vin din când în când cu câte o poveste, un gând, o rețetă, o idee, un ce-mai-facem. Cea de azi este despre ceva bun, dar tare bun de tot, un pesto - deși e ok să-i zic și pastă - din frunze de ridichi.