Pesto din frunze de ridichi

20 mai 2017

Cioc-cioc! Tot eu sunt, am venit să vă salut și să mai șterg nițel praful pe aici, căci vai cât de mult s-a adunat, și timp mai ales. Am lăsat un pic blogul să se mai odihnească nițel în ultima vreme, nici idei prea multe nu am avut de împărtășit în povești mai lungi, căci pe cele mai scurte le mai povestesc aici destul de des. Poate și din cauza asta entuziasmul mi-a scăzut, dar pfiu și prichindeii cei mici, care-mi fură toată atenția de dimineață până seara, iar nopțile de obicei mi le rezerv pentru somn :). Totuși, ca să nu las chiar în paragină locșorul ăsta drag mie, pe care-l cresc deja de aproape 10 ani, am să mai vin din când în când cu câte o poveste, un gând, o rețetă, o idee, un ce-mai-facem. Cea de azi este despre ceva bun, dar tare bun de tot, un pesto - deși e ok să-i zic și pastă - din frunze de ridichi.


Anul acesta, cam prin martie, am început iar să cresc grădina din balcon, majoritatea semințe pe care le-am crescut în răsaduri, am zis că e mai vesel dacă e mai verde, mai mișună gândăceii și albinele, cei mici mai scormonesc pământul îmi mai dau o mână de ajutor. O să pun povestea grădinii de anul acesta și aici pe blog, sper până nu vine toamna totuși :) Ei, dar odată cu verdele, plăcut la văz, am început să culeg și primele recolte verzi, bune la gust. Cu ridichile m-am jucat și în alți ani și mi-a plăcut, căci cresc foarte repede, atât partea rădăcinoasă, cât și frunzele. Iar aici o să vă povestesc despre frunze, căci probabil ridichile - roșii-rozalii, crocante și un pic iuți - știm cum se consumă.


Recunosc că mie frunzele de ridichi nu-mi spuneau nimic (poate nici vouă?) până acum un an doi. Apoi mi-au trezit curiozitatea niște explicații și îndemnuri de la Ierburi Uitate despre ele, alături de câteva rețete. Am crescut în mai mulți ani ridichi în grădina din balcon, într-un an nu s-au făcut deloc, iar despre frunze nu știam încă, următorul an însă nu le-am aruncat, le-am făcut pesto, iar rețeta aproape completă o să încerc să o pun acum aici. Zic aproape completă, căci nu e o rețetă bătută în cuie, se poate adapta ușor în funcție de gust și ce ingrediente sunt de găsit prin bucătăria fiecăruia. Anul acesta am strâns o recoltă bunicică de ridichi, nu chiar precum cele de le găsești pe tarabe, mășcate, perfect rotunde, dar nici nu așteptam asta de la ele, s-au făcut însă crocante și un pic iuți, perfecte pentru gustul nostru.


Ingrediente:
  • o legătură mai mare de ridichi cu tot cu frunze (în jur de 150 - 200gr doar frunzele) *
  • 80 gr nuci (eu am pus nuci, migdale, muguri de pin și semințe de floarea soarelui, dar sunt bune mai toate nucile, nesărate, neprăjite, chiar și semințe - cele de dovleac vor intensifica culoarea verde a pesto-ului)
  • 30 gr parmezan ras
  • 2-3 căței de usturoi (sau după gust mai puțin sau mai mulți)
  • 2-3 Lg suc proaspăt de lămâie
  • ulei de măsline **
  • sare, piper
  • opțional: câteva frunze de busuioc proaspăt
* cred că e de la sine înțeles că pentru a folosi frunzele de ridichi la consum, ele trebuie să provină dintr-o sursă cât mai naturală, să nu fi fost stropite cu substanțe chimice; asta-i o regulă general valabilă pentru mai toate fructele și legumele, dar știți voi, uneori socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg... 
** n-am specificat cantitatea de ulei de măsline, căci unora le place pesto-ul mai uscat, altora mai uleios, aș porni însă cu câteva linguri bune de ulei.


Tulpinile ridichilor se spală bine, se scurg de apă și apoi se taie frunzele eliminând părțile mai uscate sau îngălbenite, în pesto am folosit acum doar frunzele, deși alte dăți le-am pus cu totul. Nu vă speriați de micii spini pe care le au frunzele, în pesto vor dispărea, așa cum e și în cazul urzicilor.


Se pun frunzele într-un robot/tocător de bucătărie (asta cred că e cea ușor mod și pentru ca pestoul să iasă cremos, poate și cu un mortar ar ieși un rezultat la fel de bun) împreună cu uleiul, cele câteva linguri pentru început. Se toacă mărunt. Se adaugă apoi opționat frunzele de busuioc proaspăt și restul ingredientelor și se toacă câteva minute până amestecul devine cremos, iar nucile sunt bine mărunțite. Aici e punctul în care se mai poate adăuga ulei de măsline. Se condimentează cu sare și piper și se mai amestecă un pic.


Și voila, o un fel de mâncare, cu care îți poți începe ziua la mic dejun, pe o felie de pâine prăjită sau un prâz ușor din mijlocul zilei sau o cină lejeră pe seară alături de niște ridichi proaspete, crocante și un pic iuți. În plus, le place și celor mici, Zmeurica noastră e înnebunită după el, Lucacinul mai strâmbă din nas, dar el are o problemă cu verdele din farfurie în ultima vreme :)

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu