Anul acesta am întârziat așa de mult cu mărțișoarele, încât unele sunt încă pe drum, mai scurt - acolo unde primăvara deja a sosit sau mai lung - acolo unde primăvara mai are până să-și arate mugurii. Dar anul acesta am făcut ceva ce n-am mai făcut de mulți, mulți ani, să meșteșugăresc singură mărțișoarele pe care apoi să le prind de aripa unui porumbel și să le trimit în lume...


Ah, glumesc... la partea cu porumbelul, dar nu și la cea legată de cum am făcut singură mărțișoarele. Anul ăsta nici felicitări de Crăciun sau Anul Nou n-am trimis, nu știu, parcă timpul a zburat așa de repede, că atunci când mi-a venit și mie inspirația, deja era sfârșit de iarnă. Doar că iarna asta a fost așa de lungă, încât a ținut cu mine într-un fel. În zilele când era așa urât afară, mai furam o fărâmă de timp de la cei mici și mai croșetam un mărțișor. Puteam să le fac mai repede, să le trimit ca să ajungă chiar pe 1Martie, cum se face de regulă, dar de ce atâta grabă, nu le putem dărui și mai târziu? Nu vor aduce aceeași bucurie? Nu trebuie să fim tot timpul primii, important e să ne bucurăm de călătorie. Iar eu m-am bucurat din plin de această călătorie de a le meșteșugări. Mai ales că atunci când acestea au ajuns la destinație am aflat că au adus și ele bucurie la rândul lor...

Azi parcă s-a simțit în aer un iz de primăvară... poate pentru că a venit oficial și aici primăvara, odată cu echinocțiul vernal. Și poate mai mult ca oricând în ultimii ani de când locuim pe aceste meleaguri belgiene, unde anotimpurile nu par să aibă margini clare între ele, așteptăm primăvara cu așa de multă nerăbdare. Se spune (chiar deja pot să confirm și eu) că țara asta sau partea asta a țării mai aproape de ocean, e cunoscută și pentru faptul că sunt zile în care toate cele 4 anotimpuri se dau în spectacol unul după celălalt. Ba plouă și e frig, cu niște nori apăsători care atârnă greoi din cer, apoi iese soarele vioi și călduț, nu trece mult și începe un vânt ce împrăștie norul în toate colțurile și tot ce mai prinde în aer, mai aduce cu el vreo lapoviță sau ninsoare și dacă mai dă nas în nas cu soarele iar, fac ei ce fac și încrâncenarea li se termină într-un curcubeu frumos cât tot cerul de lat. Și apoi o iau iar de la capăt.


Dintre toate anotimpurile, iarna însă ni s-a arătat de fiecare dată foarte puțin sau mai deloc aici. Nu mai zic să mai și stea, ca să avem timp să ne bucurăm de o bulgăreală cu omăt, de mers la săniuș, de năsucuri înghețate care mai apoi fug în casă să se încălzească cu o cană de lapte cald, cu miere și cacao. Îmi amintesc de iernile copilăriei mele și când le mai povestec copiilor, parcă nu mă cred, aproape că și eu am uitat cum e să mergi prin troiene și să scârțâie omătul sub picioare. Și totuși, și totuși, anul acesta sau mai bine zis sezonul acesta iarna a fost darnică cu noi. Chiar și aici în Belgia. A venit ea un pic la începutul lui decembrie, cu fulgi mari și pufoși și chiar acum la început de martie de câteva ori, când Baba Dochia și-a scuturat un pic cojocacele peste noi pe un ger năprasnic. Temperaturile ridicate ce au urmat apoi au topit-o aproape instant și noi iar am rămas să ne amăgim pofta doar din cărțile cu povești despre iarnă... Așa că acum vreo lună, ne-am făcut curaj, ne-am pus în bagaje cele mai groase haine, căciulile, mănușile, fularele și pulovărele de lână și am pornit în căutarea iernii adevărate... Și unde altundeva decât acasă, acolo unde ne leagă cele mai faine amintiri cu și despre zăpadă.

Am zis că mai scriu și încerc să mă țin de cuvânt. Am o poveste mai veche, care zace aici într-o ciornă încă de acum 2 ani, când descoperisem această rețetă minunată. Și cumva mă bucur că am răbdat, fără să-mi propun însă asta, să o scriu imediat, pentru că acum a devenit una dintre preferatele mele, și de făcut, și de mâncat. E un fel de mâncare care te salvează din multe situații, ba că trebuie să faci ceva rapid pentru masa de prânz sau de seară, ba că e un musai pe meniul un petreceri, ba că a apărut soarele și vrei să ieși la un picnic rapid cât nu se bagă iar în nori sau o faci să le-o duci unor prieteni când mergi în vizită. Ați prins ideea. Și vă spun eu, de doi ani de când o fac, n-am dat niciodată greș cu ea. Prietenele mi-au cerut rețeta, le-am dat-o și dacă tot s-a dus vorba ei pe cale verbală, ia să o pun eu aici și în scris, dar nu vă speriați, e poate una dintre cele mai simple, din aia cu pui ce ai și după gust, dar ceva ceva tot trebuie să ai - niște praz, o mână de ciuperci, brânză ricotta, un ou, două și o foaie de aluat.


Cum ziceam și în postarea precedentă (apropos, heei, dar ce s-a întâmplat, de ce n-am mai primit nicio poveste cu flori de la voi? hai că mai e jumătate de Martie, hai cu florile, vă aștept!), mi s-a făcut un dor brusc să iau cheia, să desfac lacătul și să intru în cămăruța asta numită blog, să mă așez comod într-un colțișor și să împletesc cuvintele în povești, ca pe vremuri. A trecut ceva timp de când nu am mai făcut asta, am și avut diverse motive sau mi-am găsit scuze, viața de zi cu zi mi-a luat-o înainte și m-am lasat dusă de valul ei, am încercat să mă concentrez mai mult pe realitate, pe prezent, pe copiii minunați și năzbâtiile lor, pe familie, pe mine și oamenii dragi, am luat o pauză de la lumea virtuală și prea zumzăitoare. Apoi am revenit încetișor după câteva luni, căci n-avem încotro, face parte din noi deja și pe deasupra are și părțile ei bune. Dar dorul pentru blog a mocnit el acolo încetișor. Am primit multe mesaje în care m-ați întrebat ce s-a întâmplat, de ce nu mai scriu, când o să mai scriu... și vă mulțumesc pentru că ați trimis aceste gânduri spre direcția mea, înseamnă mult.

Bună dimineața de Mărțișor! deși ar fi trebuit să încep cu o salutare pe măsură, după oh-atât-de-mult-prea lunga perioadă de când nu am mai dat pe aici, să fie asta cred cea mai lungă pauză, dar ce contează, când viața din realitate este plină cu de toate. Poate o să mai povestesc despre ele în altă postare, căci așa pe nepusă masă mi-a revenit dorul să scriu iar, ca pe vremuri, deși el a mocnit acolo încetișor în toată această perioadă. Și o să încep cu o invitație, pe care o trimit de câțiva ani în preajma lui Martie. O invitație de a sărbători o nouă primăvară, într-a noua ediție Flowers as Poetry.


Anul acesta am întârziat destul de multicel cu invitația, de asta nici nu o să insist foarte mult. M-am gândit totuși să vă spun că dacă ați adunat ceva gânduri și povești cu și despre flori, vă invit să le strângem pe toate pe Flowers as Poetry, așa cum am făcut-o și în ultimii ani. Pentru cei care nu știu despre ce e vorba, Flowers as Poetry este o colecție de povești cu și despre flori, o dată pe an, în luna Martie, a pornit în 2010 ca un proiect personal de fotografie, din pasiunea mea pentru natură și frumusețea ei, o dedicație pentru mama mea - o iubitoare a florilor; din 2014 am invitat și alți pasionați de frumos să mi se alăture prin poveștile lor și să celebrăm în acest fel primăvara împreună.

Detaliile pentru participare sunt în mare aceleași ca și-n anii precedenți, doar am eliminat câteva. M-am gândit să păstrez ideea avută la început, cea de o fotografie pe zi, dar care poate fi acompaniată de un text. Acest text poate să fie o simplă descriere a fotografiei, a florii, un nume, o dată, locul unde v-ați oprit să fotografiați floarea, niște gânduri, o dedicație, un citat, chiar și un mică poveste, fiecare ce inspirație are.

Pentru asta va trebui să alegeți și să-mi comunicați ziua/zilele din luna Martie 2018, în care doriți să ”contribuiți” cu câte o fotografie. Anii trecuți am folosit o platformă de poll-online, pentru a alege zilele de participare, acum fiindcă vă dau de veste cam din scurt, chiar azi pe 1 Martie, am eliminat acest pas. Voi încerca să potrivesc eu zilele astfel încât să fie bine pentru toată lumea sau să le public în ordinea înscrierii.

Fotografiile și celelalte informații - datele și poveștile ce le însoțesc - mi le puteți trimite la adresa de email fotogravika (at) gmail (dot) com. Fotografiile mi-ar plăcea să fie de o calitate bună, clare, să exprime frumos ce ați vrut să surprindeți. Ideea principală este să aibă ca subiect florile, dar las ușa deschisă aici pentru interpretările personale a ceea ce înseamnă florile pentru voi. Tot în email trebuie să specificați ziua pe care ați ales-o, iar dacă ați ales mai multe zile (implicit tot atâtea fotografii ați atașat emailului), vă rog să-mi scrieți ordinea lor, adică ce fotografie să fie publicată, în ce zi. Fiind un proiect de colaborare, ar fi frumos ca fotografiile să fie însoțite de un nume (opțional - un link spre un blog/site este binevenit) și/sau o descriere (ce am spus un pic mai sus).

Câteva completări:
- fotografiile nu trebuie să fie făcute neapărat acum sau în luna martie, cu siguranță aveți deja unele în arhivă ce pot fi scoase la vedere;
- nu am specificat o dată limită, dar mi-ar plăcea să îmi trimiteți fotografiile cel puțin cu câteva zile înainte de ziua/zilele pe care le-ați ales să participați;
- acolo unde este necesar voi aplica o delicată postprocesare (culoare, contrast, luminozitate) pentru a uniformiza fotografiile participante.

(Pentru întrebări și poate chiar sugestii, puteți folosi cu încredere formularul de comentarii de mai jos.)

Aștept, deci, vești cu povești și cu flori de la voi! Să vină primăvara lin și cu multe raze de soare pe-acolo și pe-aici.