Dacă ați mai dat pe aici în ultimii ani, poate că ați mai prins vreun fir de monolog în care povesteam că am descoperit pasiunea săpunului natural. Până acum vreo 4 ani doar să-l folosesc făcut de altcineva, iar de atunci și să încerc să-l fac singură pentru noi, dar și să-l ofer să-l folosească și alții. Se întâmpla chiar în preajma Crăciunului când m-am apucat prima dată de treabă și așa au ajuns câteva - primele mele săpunuri - în desaga moșului. Se pare că și Crăciunul de anul acesta m-a prins cu săpun făcut în casă, dar povestea lui, de fapt a celor douăsprezece feluri de săpun pe care le-am făcut de curând, începe cam astă vară și pentru că s-a tot întins până acum și a prins forme și culori de curcubeu, bucurie și griji deopotrivă, m-am gândit să o pun și aici pe blog, căci eu cred în povești... Chiar și în povești despre săpun :)
Nu știu cum e la voi, dar la noi în casă, adică în savonierele de la baie, fie cele de la chiuvetă sau cea de la duș, stă tot timpul un săpun natural solid. De când am descoperit săpunurile naturale, făcute artizanal, am renunțat la cele comerciale, care deh se laudă ca fiind naturale și la gelurile de duș, care pe lângă faptul că au în ele tot felul de adaosuri sintetice și chimice (prostii cum le zicem noi), mai vin și într-un recipient de plastic, de parcă n-ar fi lumea deja prea sufocată de atâta plastic.... Iar săpunul natural a fost salvarea.
Mulți spun că săpunul usucă pielea. Cam așa e, săpunul comercial, din care în procesul chimic de saponificare a uleiurilor se extrage glicerina (care apoi este comercializată ca produs separat - o metodă de îmbogățire în plus, am aflat eu), nu o fi prea hidratant pentru piele și după ce te speli cu el îți lasă o senzație de piele uscată, care ”strânge”. Cu săpunul făcut artizanal, prin metode mai puțin industriale, nu-i aceeași treabă. Glicerina care se formează în urma saponificării, rămâne în totalitate în el. De asta poate și senzația, cu care mulți nu sunt obișnuiți, de săpun cleios, care nu rămâne tare și devine cam vâscos dacă stă prea mult în contact cu apa. Pentru asta însă este recomandat ca săpunul să fie ținut într-o savonieră sau suport grilat, din care apa se poate scurge.
Și oricum pielea noastră, în mod natural, nu are nevoie de așa de multă curățare și spălare, mai ales că trăim în vremuri în care efortul nostru fizic nu-i așa de mare sau treburile pe care le facem nu sunt așa de ”murdare”. De când cu săpunul natural am observat că în felul acesta folosim și mai puțin produs de curățare, asta nu înseamnă că nu ne spălăm pe mâini odată ce intrăm în casă și pfiu, obișnuința asta în sfârșit au căpătat-o și cei mai mici ai familiei :)
Aș putea să mai zic una alta despre săpunul natural, deși nici pe departe nu mă consider o expertă, eu tot învăț și greșesc și mai învăț ceva nou și mai descopăr ce n-am făcut bine, e un proces continuu, care-mi oferă și o satisfacție de progres. Așa că mai bine o să trec la povestea mozaicului de culori de mai sus. Și de arome, dar din păcate ele nu se pot simți printr-un ecran de sticlă.
Nu știu cum e la voi, dar la noi în casă, adică în savonierele de la baie, fie cele de la chiuvetă sau cea de la duș, stă tot timpul un săpun natural solid. De când am descoperit săpunurile naturale, făcute artizanal, am renunțat la cele comerciale, care deh se laudă ca fiind naturale și la gelurile de duș, care pe lângă faptul că au în ele tot felul de adaosuri sintetice și chimice (prostii cum le zicem noi), mai vin și într-un recipient de plastic, de parcă n-ar fi lumea deja prea sufocată de atâta plastic.... Iar săpunul natural a fost salvarea.
Mulți spun că săpunul usucă pielea. Cam așa e, săpunul comercial, din care în procesul chimic de saponificare a uleiurilor se extrage glicerina (care apoi este comercializată ca produs separat - o metodă de îmbogățire în plus, am aflat eu), nu o fi prea hidratant pentru piele și după ce te speli cu el îți lasă o senzație de piele uscată, care ”strânge”. Cu săpunul făcut artizanal, prin metode mai puțin industriale, nu-i aceeași treabă. Glicerina care se formează în urma saponificării, rămâne în totalitate în el. De asta poate și senzația, cu care mulți nu sunt obișnuiți, de săpun cleios, care nu rămâne tare și devine cam vâscos dacă stă prea mult în contact cu apa. Pentru asta însă este recomandat ca săpunul să fie ținut într-o savonieră sau suport grilat, din care apa se poate scurge.
Și oricum pielea noastră, în mod natural, nu are nevoie de așa de multă curățare și spălare, mai ales că trăim în vremuri în care efortul nostru fizic nu-i așa de mare sau treburile pe care le facem nu sunt așa de ”murdare”. De când cu săpunul natural am observat că în felul acesta folosim și mai puțin produs de curățare, asta nu înseamnă că nu ne spălăm pe mâini odată ce intrăm în casă și pfiu, obișnuința asta în sfârșit au căpătat-o și cei mai mici ai familiei :)
Aș putea să mai zic una alta despre săpunul natural, deși nici pe departe nu mă consider o expertă, eu tot învăț și greșesc și mai învăț ceva nou și mai descopăr ce n-am făcut bine, e un proces continuu, care-mi oferă și o satisfacție de progres. Așa că mai bine o să trec la povestea mozaicului de culori de mai sus. Și de arome, dar din păcate ele nu se pot simți printr-un ecran de sticlă.
